Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 4852/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4852
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Gabriel Viziru
Grefier - -
xxxxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 1209 din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termenul legal și este scutit de la plata taxei de timbru iar recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 (2)
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1209 din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea reclamantului.
Pentru pronunțarea sentinței tribunalul a reținut că dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 din 188/1999 rep. În vederea aplicării și interpretării unitare a legislației în materia contenciosului administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 126 alin. 3 din Constituție și ale art. 18 alin.2 din 304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție - plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a adoptat, în ședința din 6 aprilie 2009, ca soluție pentru unificarea practicii judiciare neunitare sub aspectul acordării suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, soluția de principiu a respingerii cererii având ca obiect acordarea acestor componente ale salariului funcționarilor publici.
Având în vedere rolul instanței supreme de a reglementa contradicțiile existente în jurisprudență cu privire la aplicarea unor dispoziții legale ce au comportat interpretări diferite date de instanțele de fond, ( cauza Beian împotriva României, cererea nr. 30658/2005) instanța a avut în vedere considerentele expuse de în adoptarea soluției pentru unificarea practicii judiciare. Astfel, s-a apreciat că, în interpretarea art. 31 alin.1 lit. c și lit. d din 188/1999 republicată, este neîntemeiată solicitarea funcționarilor publici de a li se plăti retroactiv și pentru viitor drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă acordarea respectivelor sporuri în primul rând este absolut necesară posibilitatea cuantificării celor două sporuri, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici. Având în vedere lipsa unei astfel de cuantificări în cuprinsul textului de lege menționat, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea sau executarea art. 31 alin. 1 lit. c și d din 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor menționate din 188/1999.
Sub acest aspect, practica judiciară este în sensul că, în condițiile art. 1 din 554/2004, este inadmisibilă cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special (decizia nr. 1257/28.02.2007, în Jurisprudența Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a pe anul 2007 - semestrul I, pag. 17-20).
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor sporuri ar însemna, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, cuantificarea de către instanță în raport de diverse criterii stabilite pe cale jurisprudențială. Procedând în această modalitate, ar însemna ca instanțele să nesocotească Decizia Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpresis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Totodată instanțele nu au competența de a substitui legiuitorului ori executivului, în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
Cu privire la solicitarea reclamantului privind acordarea premiului lunar de 10% din cheltuielile cu salariile aferente funcțiilor publice, instanța a reținut că, potrivit art. 19 alin. 1 din OG 6/2007, Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente funcțiilor publice prevăzute în statul de funcții, cu încadrarea în fondurile aprobate anual prin buget cu această destinație. se pot acorda în cursul anului funcționarilor publici care au realizat sau care au participat direct la obținerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiași an bugetar", iar alin. 3 al aceluiași articol prevede că,individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite în limita sumelor alocate cu această destinație de către ordonatorii principali de credite, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanților funcționarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale".
Același text prevede dreptul ordonatorului de credite de a stabili premiile individuale și cuantumul sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia. Textul condiționează așadar acordarea acestui spor de existența unui act administrativ al ordonatorului de credite, în limita sumelor alocate cu această destinație de către ordonatorii principali de credite și cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanților funcționarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale.
Totodată, așa cum arată alineatul 1 din textul de lege indicat, acordarea acestor premii implică aprecierea realizărilor funcționarilor publici în activitatea desfășurată.
Textul de lege stabilește că premiul poate fi în limita a 10 %, situație în care instanța nu poate să se substituie autorității și să stabilească procentul concret al cuantumului acestui procent și nici să aprecieze activitatea funcționarului public.
De asemenea, prin condiționarea încadrării în limita sumelor alocate cu această destinație de către ordonatorii principali de credite se instituie o altă limitare a posibilității acordării acestui spor, cu atât mai mult cu cât pârâta a arătat că începând cu luna decembrie 2007 nu s-a mai acordat premiul lunar din cauza lipsei de fonduri cu această destinație.
De altfel, acordarea acestui premiu nu este obligatorie, ci facultativă, în limita fondurilor destinate în acest scop, și lăsată la aprecierea ordonatorilor de credite.
Din întreaga economie a textului care reglementează acordarea premiului de 10% rezultă că legiuitorul a acordat competențe exclusive ordonatorului de credite, fără ca instanța să se poată substitui atribuțiilor acestuia.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a legii potrivit prevederilor art.304 pct.9
A arătat că dreptul la sporurile solicitate este reglementat de art. 31 lit. c și d din 188/99 R, iar suspendarea dispusă printr-o serie de acte normative încetându-și aplicabilitatea, context în care acesta a revenit în patrimoniul personal, devenind actual
S-a susținut că dreptul la cele două suplimente salariale reprezintă un drept de creanță, deci un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional La Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale iar refuzul de a acorda reprezintă o privare de proprietate
În speță consideră că sunt aplicabile și prevederile art.37 alin 3 din nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, care a fost menținută în vigoare și pentru anul 2008 prin nr.OG9/2008 se menționează expres faptul că salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, astfel:, funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariu efectuate in conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuata cu încălcarea acestui principiu este lovita de nulitate absoluta."
În sensul admiterii recursului a arătata și considerentele deciziei XII din 05.02.2007 a ÎCCJ
S-a considerat îndreptățită și cererea privind acordarea în continuare a celor două suplimente neexistând actualmente nicio împrejurare de natură să limiteze în timp, pentru viitor, îndreptățirea la drepturile ce fac obiectul litigiului de față.
A arătata că hotârârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a legii și în ceea ce privește neacordarea premiului de 10% prevăzut de art.19 alin.1 din OG nr.6/2007
Examinând recursul formulat de reclamant, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizat în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamant în petitul cererii sale fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art. 1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, s-a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
Referitor la motivul de recurs privind acordarea premiului lunar de 10% din cheltuielile cu salariile aferente funcțiilor publice, se constată că în mod temeinic instanța de fond a reținut că, potrivit art. 19 alin. 1 din OG 6/2007,Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente funcțiilor publice prevăzute în statul de funcții, cu încadrarea în fondurile aprobate anual prin buget cu această destinație. se pot acorda în cursul anului funcționarilor publici care au realizat sau care au participat direct la obținerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiași an bugetar".
3 al aceluiași articol prevede că,individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite în limita sumelor alocate cu această destinație de către ordonatorii principali de credite, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanților funcționarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale".
Același text prevede dreptul ordonatorului de credite de a stabili premiile individuale și cuantumul sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia. Textul condiționează așadar acordarea acestui spor de existența unui act administrativ al ordonatorului de credite, în limita sumelor alocate cu această destinație de către ordonatorii principali de credite și cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanților funcționarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale.
Textul de lege analizat mai stabilește că premiul poate fi în limita a 10 %, situație în care instanța nu poate să se substituie autorității și să stabilească procentul concret al cuantumului acestui procent și nici să aprecieze activitatea funcționarului public.
De asemenea, acordarea acestui premiu nu este obligatorie, ci facultativă, în limita fondurilor destinate în acest scop, și lăsată la aprecierea ordonatorilor de credite.
Astfel, din întreaga economie a textului care reglementează acordarea premiului de 10% rezultă că legiuitorul a acordat competențe exclusive ordonatorului de credite, fără ca instanța să se poată substitui atribuțiilor acestuia.
Pentru aceste temeiuri nici motivul de recurs privind neacordarea premiului lunar de 10% nu poate fi reținut.
În consecință, potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă recursul formulat în cauză urmează a fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 1209 din 22 IUNIE 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red jud.-
26 2009/2 ex.
Jud fond
Președinte:Carmen IlieJudecători:Carmen Ilie, Costinel Moțîrlichie, Gabriel Viziru
