Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 49/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 49/F/
Ședința publică din 02 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, potrivit Legii contenciosului administrativ, acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în D,-, județul V, împotriva pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PESCUIT ȘI ACVACULTURĂ, cu sediul în--37, sector 4.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură au fost depuse din partea reclamantei înscrisuri.
Se constată că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Curtea analizează actele și lucrările dosarului, iar în urma deliberării, pronunță următoarea soluție:
CURTEA
Asupra acțiunii de față:
Prin acțiunea înregistrată la 8 februarie 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la emiterea unei decizii prin care să se opereze modificările referitoare la încadrarea și stabilirea drepturilor și obligațiilor sale, în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, ale Legii nr.514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, coroborate cu prevederile Codului Muncii, după cum urmează:
1.- să acorde sporul de mobilitate și sporul de confidențialitate în cuantum de 30% din salariul de încadrare brut lunar ( respectiv 15% + 15% pentru fiecare spor), începând cu 05.09.2006, indexat cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data plății efective și pentru viitor;
2.- să înscrie în cartea de muncă sporul de 30%, așa cum a fost solicitat prin capătul 1 al cererii.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic este reglementată de Legea nr.514/2003, iar alin.2 și 3 ale art.57 din Statutul profesiei de consilier, stabilesc obligația autorității sau instituției publice în favoarea căreia se exercită profesia de consilier juridic de a deconta cheltuielile pentru reorganizarea profesiei ocazionate de: înscrierea în colegiu, achiziționarea robei, a legitimației de consilier juridic, a insignei, ștampilelor profesionale, precum și a tuturor registrelor de evidență profesională; în conformitate cu prev. alin.2 al art.31 din Legea nr.188/1999, funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii; cum această lege nu reglementează expres care sunt celelalte drepturi salariale și prime care pot fi acordate funcționarilor publici, rezultă că legiuitorul a avut în vedere dispozițiile din alte legi, în care aceste drepturi sunt cuprinse, art.117 din același act normativ prevăzând că dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun, civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice; reclamanta mai susține că, alin.2 al art.60 din Statutul profesiei de consilier juridic prevede că " deosebit de remunerația de bază stabilită în considerarea specificului muncii și a importanței sociale a serviciilor profesionale, în temeiul art.25 și 26 din Legea nr.53/2003, cu modificările ulterioare, consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate"; acordarea celor două sporuri se circumscriu principiului dreptului la egalitate de șanse, consfințit prin dispozițiile art.39 alin.1 lit.d din Legea nr.53/2003.
Prin întâmpinarea depusă la 20-22 din dosar, pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură B solicită respingerea acțiunii reclamantei, susținând că potrivit art.31 din Legea nr.188/1999, salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile acestei legi, privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici; legiuitorul stipulează în mod expres beneficiarii prev. art.15 alin.1 din OG nr.6/2007, invocat de reclamantă, fără a admite lărgirea sferei de aplicare și altor categorii de funcționari publici.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este fondată.
Prin decizia nr.LXXVIII (78) din 5 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că dispozițiile art.6 din Legea nr.514/2003, modificată de Legea nr.246/2006, privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, raportate la dispozițiile art.60 alin.1 și 2 din Statutul profesiei de consilier juridic, art.31 (fost art.29) și art.117 (fost art.93) din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, se interpretează în sensul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate, în condițiile prevăzute de art.25 și 26 din Codul Muncii; această categorie poate beneficia de sporuri salariale în condițiile stabilite prin acte normative de salarizare a funcționarilor publici și de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Astfel, reclamanta nu poate solicita obligarea pârâtei la acordarea celor două sporuri de mobilitate și de confidențialitate, precum și la înscrierea în cartea de muncă a acestora.
Față de aceste considerente, urmează să se respingă ca nefondată acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în D,-, județul V, împotriva pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PESCUIT ȘI ACVACULTURĂ, cu sediul în--37, sector 4.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
22.04.2008
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ingrid Emina Giosanu