Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 491/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 491

ȘEDINȚA DE - 2010

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Carmen Ilie

JUDECTOR -- -

JUDECTOR- - -

GREFIER -- -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind recursul formulat de reclamanta REGIA NAȚIONAL A PDURILOR ROMSILVA-DIRECȚIA SILVIC DR.TR.S, împotriva sentinței numrul 2721/16 noiembri 2009, pronunțat de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de faț au avut loc în ședința public de la 17 februarie 2010, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședinț din aceeași zi și care face parte integrant din prezenta, iar instanța în vedere deliberrii a amânat pronunțarea pentru data de 24 februarie 2010.

CURTEA

Asupra recursului de faț;

Prin sentința nr. 2721/16 noiembri 2009, Tribunalul Mehedinția respins acțiunea formulat de reclamanta Regia Național a Pdurilor Romsilva - Direcția Silvic D Tr. S, împotriva pârâtului.

Pentru a pronunța aceast sentinț, instanța de fond a reținut urmtoarele; Reclamanta ROMSILVA - Direcția Silvic D Tr. S, prin acțiunea de faț, a solicitat angajarea rspunderii patrimoniale fostului su angajat, pârâtul pentru suma de 8189,64 lei, susținând c acesta se face vinovat de nerealizarea corespunztoare a sarcinilor de serviciu ce decurg din prevederile cap. III art.19 lit. ba C ontractului Colectiv de Munc, precum și din fișa postului - dispozițiile privitoare la gestionarea și paza materialului lemnos.

Pârâtului i-a fost imputat dispariția de material lemnos, în cuantum de 8189,64 lei din cantonul nr.7, pe care l-a avut în gestiune, fapt constatat în urma controlului efectuat de ctre subinginer inginer în data de 08.03.2006 și 11.04.2006, așa cum reiese din actele de control depuse la dosar.

Se reține c la stabilirea acestui prejudiciu reclamanta nu a respectat dispozițiile Regulamentului de paz al fondului forestier aprobat prin Ordinul nr.15/1.02.1988 cu privire la modul de efectuare a controlului de fond și parțial, a modului de inventariere a arborilor scoși din rdcini și sustrași, având în vedere modul defectuos de efectuare a controlului, constatat de expertul desemnat în cauz.

Astfel potrivit raportului de expertiz efectuat în cauz și la care reclamanta nu a formulat obiecțiuni reiese din contabilitatea Ocolului Silvic - situația gestionar a partizilor 1026/2006 și 1047/2006 rezult c aceste partizi cu privire la care se specific lips de mas lemnoas prin actul de control nr.3/11.04.2006 s-au lichidat cu plus de mas lemnoas.

De asemenea se reține c, deoarece pârâtul a fost angajatul reclamantei pân la data de 01.11.2006, actele de control trebuiau executate odat cu fișa de lichidare a pârâtului, îns predarea cantonului s-a efectuat la data de 22.01.2007, controlul de fond fiind efectuat la data de 05.01.2007.

Controalele parțiale prin care s-a constatat prejudiciul solicitat prin prezenta acțiune sunt anterioare controlului de fond efectuat la 05.01.2007 și au fost efectuate cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente, astfel c nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea rspunderii patrimoniale a pârâtului.

Cu privire la prejudiciul constatat la controlul de fond din data de 05.01.2007 instanța de judecat s-a pronunțat în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant împotriva aceluiași pârât prin sentința nr.865/04.08.2007 pronunțat de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, sentinț definitiv și irevocabil prin respingerea recursului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta REGIA NAȚIONAL A PDURILOR ROMSILVA-DIRECȚIA SILVIC DR.TR.S, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivare recurenta a învederat c cererea de chemare în judecat are ca obiect pretenții și este întemeiat pe dispozițiile art.270 Codul Muncii. Astfel, susține recurenta,în mod eronat Tribunalul Mehedințis -a considerat competent apreciind c personalul silvic este asimilat funcționarilor publici.

Precizeaz recurenta c în cauz sunt incidente dispozițiile art.6 alin.1 din OUG nr.85/2006 și cap.III al Titlului XI din Legea 53/2003 Codul Muncii, dar și art.32 alin.1 din Contractul Colectiv de Munc, pârâtul fiind încadrat cu contract individual de munc.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente reține urmtoarele:

Criticile recurentului vizeaz exclusiv competența Tribunalului Mehedinți de a judeca acțiuni având ca obiect pretenții formulate de ctre reclamanta REGIA NAȚIONAL A PDURILOR ROMSILVA-DIRECȚIA SILVIC DR.TR.S în contradictoriu cu pârâtul, în calitate de pdurar angajat cu contract individual de munc.

Competența de soluționare a litigiilor în care parte este un funcționar al REGIA NAȚIONAL A PDURILOR ROMSILVA-DIRECȚIA SILVIC DR.TR.S aparține Tribunalului Mehedinți - secția Contencios Administrativ Și Fiscal nu în considerarea calitții pârâtului de funcționar public.

Fr a distinge între un funcționar public sau personal contractual, angajat al Regiei Naționale a Pdurilor în litigiile în care aceștia sunt parte, devin incidente dispozițiile art.58 alin.1 a OUG 59/2000 privind Statutul personalului silvic care fac trimitere la dispozițiile Legii 188/1999.

Astfel conform art.109 din Legea nr.188/1999 cauzele având ca obiect raportul de serviciu sunt de competența instanței de contencios administrativ.

Stabilirea competenței instanței de judecat, nu are legtur cu normele de drept material incidente în materia rspunderii angajatului pentru prejudicii cauzate institutiei.

Astfel competența material a Tribunalului - Secția CAF nu exclude incidența dispozițiilor de drept substanțial în raport cu care este angajat rspunderea pentru prejudicii.

Pentru aceste considerente, in temeiul disp. art. 312 alin.1 C pr. civila va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat reclamanta REGIA NAȚIONAL A PDURILOR ROMSILVA-DIRECȚIA SILVIC DR.TR.S, împotriva sentinței numrul 2721/16 noiembri 2009, pronunțat de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

Cu recurs.

Pronunțat în ședința public de la 24 Februarie 2010.

PREȘEDINTE: Carmen Ilie

Judector,

Judector,

Grefier,

01 Martie 2010

Președinte:Carmen Ilie
Judecători:Carmen Ilie, Lavinia Barbu, Gabriel Viziru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 491/2010. Curtea de Apel Craiova