Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5086/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5086
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta, împotriva deciziei nr. 3645 din data de 29 septembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Consiliul Local O și Serviciul Public de Asistență Socială
La apelul nominal au lipsit revizuienta și intimații Consiliul Local O și Serviciul Public de Asistență Socială
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA:
Asupra cererii de revizuire de față;
Prin sentința nr. 1507 din 30 martie 2009, Tribunalul Mehedinția respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local O și a dmis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâții CONSILIUL LOCAL O și SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ să plătească reclamantei suplimentul corespunzător postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de câte 25% fiecare, pe perioada 01.01.2008 - 30.11.2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Prin decizia nr. 3645 din data de 29 septembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- s-au admis recursurile formulate de pârâții CONSILIUL LOCAL O PRIN PRIMAR și SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ împotriva sentinței nr.1507 din 30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-.
S-a modificat sentința, în sensul că s-a respinge acțiunea formulată de reclamant .
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că, reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, s-a apreciat că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, a determinat instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, s-a arătat că Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte au condus la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, s-a arătat că reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, s-a argumentat că prin Decizia nr. 820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu a fost reținută nici susținerea reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece, Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens s-a arătat că este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Împotriva acestei decizii, la data de 29.10.2009 intimata, a formulat cerere de revizuire.
În motivarea acestei cereri, revizuienta a arătat că decizia a cărei revizuire a solicitat-o, prin care s-a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, este în contradicție cu decizia nr. 3170 din data de 25.06.2009 pronunțată în dosarul nr- prin care aceleași drepturi de natură salarială au fost acordate altor funcționari publici.
S-a susținut că se impune anularea deciziei împotriva căreia s-a formulat cerea de revizuire și rejudecarea recursului.
Analizând excepția necompetenței materiale invocată din oficiu de instanță se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept:
Excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ, ca excepție de procedură dirimantă, este întemeiată, așa cum se va explica în continuare.
Potrivit art. 322 alin. 1 pct. 7 din Codul d e procedură civilă revizuire unei hotărâri se poate cere " dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate", iar potrivit art. 323 alin. 2 din Codul d e procedură civilă În cazul art. 322 pct. 7, "cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. Când cele două instanțe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, instanța mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanței care a dat prima hotărâre."
În speță, față de faptul că prin cererea de revizuire s-a invocat contrarietatea a două hotărâri pronunțate de Curtea de APEL CRAIOVA, în temeiul textelor de lege susmenționate, se constată că Înalta Curtea d e Casație și Justiție are competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoz. art. 332 alin. 1 pct. 7 din Codul d e procedură civilă, fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat hotărârile potrivnice.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art.158 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, urmează a fi declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea - Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuienta, împotriva deciziei nr. 3645 din data de 29 septembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Consiliul Local O și Serviciul Public de Asistență Socială O, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru - - | JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie - - | JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu - - |
Grefier, |
Red. jud.
2 ex.
18 2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Sanda Lungu
