Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 51/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 18.06.2009
SENTINȚA CIVILĂ NR.51
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră, Șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, - Șeful Inspectoratului Județean al Poliției A, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantului lipsă avocat, în reprezentarea pârâților I și II se prezintă j, lipsă fiind ceilalți pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar centralizator privind cheltuielile de judecată.
Reprezentanții ambelor părți sunt de acord că starea de invaliditate a reclamantului nu a rezultat dintr-un accident de muncă.
Nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, arătând în esență că toate actele sunt lovite de nulitate, prin decizia de pensionare au încetat raporturile de serviciul ale reclamantului, iar atragerea răspunderii materiale a reclamantului nu mai era posibilă, acesta nemaiavând calitatea de militar.
Reprezentantul pârâților I și II solicită respingerea acțiunii reclamantului, fără cheltuieli de judecată, arătând că decizia de imputare este legală potrivit dispozițiilor art. 9 și 24 alin. 3 din Ordonanța 121/1998, jurisprudența este corectă în privința aplicabilității Ordonanței nr.121/1998. Pe fond, se arată că expertul a considerat în mod greșit că vechimea este de 24 ani, prin cumularea sporului.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr.71/18.01.2008 a Comisiei de jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, a Hotărârii nr.-/03.12.2007 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A și a Deciziei de imputare nr.-/17.09.2007 emise de șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia de imputare nr.-/17.09.2007 s-a dispus imputarea sumei de 20.256 lei în sarcina sa.
Împotriva deciziei de imputare reclamantul a formulat contestație care a fost soluționată de către Comisia de Soluționare a contestațiilor din cadrul JFA prin Hotărârea nr.-/03.12.2007, în sensul respingerii acesteia și a menținerii deciziei de imputare pe motiv că dispozițiile OG nr.121/1998 se aplică și reclamantului în conformitatea cu prevederile Ordinului ministrului de interne nr.457/2003 și că în conformitate cu dispozițiile actului normativ antemenționat poate fi atrasă răspunderea reclamantului.
Prin Hotărârea nr. 17 din 18.02.2008 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor s-a hotărât respingerea plângerii reclamantului, reținându-se că dispozițiile OG nr. 121/1998 se aplică și polițiștilor, deși raporturile de serviciu încetaseră în momentul producerii pagubei invocându-se în acest sens dispozițiile art. 3 din actul normativ antemenționat, iar dispozițiile I nr. 157/26.05.2003 sunt aplicabile și reclamantului chiar dacă nu au fost comunicate în Monitorul Oficial.
La momentul producerii presupusei pagube (decembrie 2006 - momentul încasării sumelor de bani) reclamantul nu mai avea calitatea de polițist în cadrul F A, astfel că presupusa pagubă nu putea avea legătură cu modul de îndeplinire al atribuțiilor de serviciu, acestea încetând anterior.
În măsura invocării dispozițiilor art. 3 din OG nr. 121/1998, precizează că acestea nu sunt incidente deoarece prevăd că militarii răspund indiferent dacă, după producerea pagubei, mai dețin sau nu această calitate, pe cale de consecință pentru a se situa în ipoteza reglementată de articolul menționat este necesar ca măcar la momentul producerii pagubei persoana să aibă calitatea de militar.
Or, în prezenta cauză, reclamantul nu a avut calitatea de polițist la momentul producerii pagubei ceea ce face ca prevederile articolului precitat să nu fie incidente.
Se mai arată că la momentul intrării în vigoare a OG nr.121/1998 Ministerul d e Interne era o instituție militarizată, astfel că era normal ca răspunderea personalului din cadrul instituției să fie atrasă în condițiile prevăzute de PG nr.121/1998. Modificarea statutului polițistului prin Legea nr. 360/2002 prin transformarea acestuia în funcționar public a determinat și o modificare a posibilităților de angajare a răspunderii polițistului, dovadă că Legea nr. 360/2002 nu face nici o trimitere la dispozițiile OG nr. 121/1998, cum ar fi logic, dacă se dorea atragerea răspunderii în baza aceluiași act normativ astfel că, în prezent, atragerea răspunderii nu mai poate avea loc în baza unui act normativ, care, după cum rezultă chiar din titlu, stabilește atragerea răspunderii față de militari. Cât privește prevederile art. 9 din OG nr. 121/1998, acestea trebuie să fie interpretate în sensul stabilirii unui regim comun și pentru personalul civil din cadrul instituțiilor militarizate și, în nici un caz, pentru personalul civil din cadrul instituțiilor demilitarizate.
Reclamantul nu a avut calitatea de militar la momentul producerii pagubei ci cea de funcționat public cu statut special, iar decizia de impunere contestată a fost emisă în temeiul dispozițiilor OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, însă dispozițiile actului normativ menționat reglementează doar răspunderea persoanelor ce au calitatea de militar, calitate care nu era deținută de către reclamant.
Pe cale de consecință, se apreciază că decizia de impunere este lovită de nulitate absolută fiind emisă în baza temeiului unui act normativ inaplicabil reclamantului.
În ceea ce privește Ordinul Ministrului de Interne nr.457/26.05.2003, de care se prevalează comisia în soluționarea contestației și care ar stabili că actul normativ privind răspunderea materială a militarilor s-ar aplica și funcționarilor publici cu statut special nu a fost publicat în Monitorul Oficial, conținutul acestuia nefiindu-i cunoscut.
Conform art. 10 din Legea nr.179/2004, sistemul pensiilor de stat al polițiștilor cuprinde pensia de serviciu, pensia de invaliditate și pensia de urmaș. Potrivit dispozițiilor art. 27 și 28 din OG nr. 38/2003, în situația în care polițiștii beneficiază de pensie de serviciu au dreptul la două salarii de bază nete pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă. În situația în care polițiștii nu îndeplinesc condițiile pentru pensie fiind clasați "limitat" aceștia primesc un ajutor legal cu 10 salarii de bază nete.
Din prevederile legale antemenționate rezultă că, în măsura interpretării actului normativ în sensul că polițiștii ce beneficiază de pensie de invaliditate primesc ajutoare mult diminuate față de cele primite de polițiștii care beneficiază de pensie de serviciu (în situația reclamantului 10 salarii nete în loc de 34 salarii nete) legiuitorul a statuat un regim discriminatoriu nejustificat între cele două categorii de pensionari având în vedere că deși ambele categorii de polițiști pensionari au prestat aceeași activitate, faptul că unui sunt pensionați datorită unor probleme medicale nu poate constitui un motiv de limitare a plăților compensatorii.
În aceste condiții se apreciază că sunt incidente dispozițiile OG nr. 137/2000 privind prevenirea și funcționarea tuturor formelor de discriminare, iar pentru eliminarea oricărei diferențe de tratament între diferitele categorii de pensionari se impune ca și polițiștii să beneficieze de pensie de invaliditate, să primească ajutoare în cuantum egal cu cele acordate polițiștilor ce beneficiază de pensie de serviciu, obligația menționată fiind întemeiată pe răspunderea pentru tratament discriminatoriu.
Prin sentința civilă nr.928/19.XI.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada respins acțiunea reclamantului pentru anularea Deciziei de imputare nr.-/17.09.2007 și a hotărârilor de soluționare a contestațiilor.
În motivare s-a reținut că reclamantul a avut calitatea de funcționar cu statut special în cadrul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A, fiind încadrat ca agent șef adjunct de poliție.
Prin Dispoziția A nr. S/-/26.04.2006, reclamantului i-a încetat raportul de serviciu (fila 72) în conformitate cu prevederile art.69 (1) lit. b și art.73 (2) din Legea nr.360/2002 cu modificările și completările ulterioare, fiind clasat medical și încadrat în gradul III de invaliditate, cu drept de pensie de invaliditate, pensie care a fost stabilită prin Decizia de pensionare nr.-/14.11.2006 (fila 73).
Ca urmare a pensionării, reclamantului i-a fost plătită suma de 35.448 lei reprezentând ajutorul bănesc prevăzută de art.27 (1) din nr.OG38/2003 în cuantum de 8 salarii nete și art.27 (2) pentru 42 salarii nete (fila 47).
La controlul efectuat ulterior de Ministerul Internelor și Reformei Administrative s-a constatat că reclamantul a încasat în plus suma de 20.256 lei și în temeiul art.2, 3, 12 pct. D și 20 (1) din nr.OUG121/1998 și art.1 pct.2 din nr.457/26.05.2003, pentru recuperarea prejudiciului a fost emisă de șeful A, pârâtul, Decizia de imputare nr.-/17.09.2007.
Potrivit art.63 (1) din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului "polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității potrivit legislației aplicabile personalului civil din ".
Actul normativ care reglementează răspunderea materială a polițiștilor este nr.OG121/1998 care la art.2 și 9, prevede că răspunderea materială este angajată pentru pagubele provocate de militarii din cadrul, și, dar și salariaților civili din structura acestor instituții publice.
Raportat la aceste prevederi coroborate cu dispozițiile art.3 din nr.OG121/1998 care stabilesc că militarii răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei mai are sau nu calitatea de militar, instanța a respins susținerile reclamantului potrivit cărora nu erau îndeplinite condițiile cerute de nr.OG121/1998 ale cărei dispoziții nu i-ar fi aplicabile datorită faptului că la data constatării prejudiciului nu mai avea calitatea de funcționar public cu statut special.
Cu privire la temeinicia deciziei de imputare instanța a reținut că reclamantul era îndreptățit la încetarea raportului de serviciu, la ajutoarele financiare în raport de felul pensiei și de timpul efectiv lucrat în unitățile
Astfel, având în vedere că reclamantul beneficiază de pensie de invaliditate gradul III, iar vechimea efectivă totală în muncă de polițist, așa cum rezultă din decizia de pensionare este de 18 ani și 11 luni, ajutoarele financiare la care era îndreptățit sunt cele prevăzute de art.27 (1) lit. c din nr.OG38/2003, respectiv 8 salarii și de 10 salarii de bază nete conform art.28 (1) din nr.OG38/2003 și nu de cele prevăzute de art.27 (2) din nr.OG38/2003, respectiv 2 salarii de bază nete pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă și aceasta deoarece reclamantul nu a încetat raporturile de muncă cu drept de pensie de serviciu.
Neavând o vechime efectivă în serviciu de minim 20 de ani din care cel puțin 10 ani ca polițist sau militar, reclamantul nu a putut beneficia de pensie de serviciu anticipată parțială conform art.14 (1) lit. b din Legea nr.179/2004.
Sumele la care reclamantul era îndreptățit conform art.27 (1) și 28 (1) din nr.OG38/2003 fiind de 6.752 lei (8 salarii nete) + 8.440 lei (10 salarii), în total 15.192 lei, în mod corect i s-a imputat suma de 20.256 lei (35.448 lei încasată - 15.192 lei), astfel că instanța a înlăturat concluziile expertizei efectuate de experta, întrucât experta a reținut greșit vechimea în muncă a reclamantului, respectiv de 24 ani, 5 luni și 10 zile, luând greșit în considerare ca vechime în muncă perioada de 11 ani, 5 luni și 23 zile, ori această perioadă așa cum rezultă din decizia de pensionare (fila 73) prezintă vechimea în condiții de muncă pentru care se acordă spor și ca urmare a raportat drepturile reclamantului la cu totul altă vechime.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că decizia de imputare este legală și a respins ca neîntemeiată acțiunea, și a dispus anularea acesteia și a deciziilor și hotărârilor emise în procedura prealabilă.
În cauză a declarat recurs reclamantul - solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
Recurentul a criticat prima instanță pentru că a aplicat în privința răspunderii sale nr.OG121/1998 modificată, deși nu mai era în raporturi de serviciu cu pârâții, că nu se aplică ordonanța funcționarilor publici, conform art.2 din conținutul său, că nu există prejudiciu, în raport cu prevederile art.10 din Legea nr.179/2004, coroborat cu art.27 și art.28 din nr.OG38/2003.
Din prevederile legale antemenționate rezultă că, în măsura interpretării în sensul că polițiști ce beneficiază de pensie de invaliditate primesc ajutoare mult diminuate față de cele primite de polițiștii care beneficiază de pensie de serviciu (în situația reclamantului 10 salarii nete în loc de 34 de salarii nete), legiuitorul a statuat un regim discriminatoriu nejustificat între cele două categorii de pensionari.
În aceste condiții apreciază că pentru eliminarea oricărei diferențe de tratament între diferite categorii de pensionari se impune interpretarea actului normativ în sensul că și polițiștii ce beneficiază de pensie de invaliditate au aceleași drepturi ca și cei ce beneficiază de pensie de serviciu. Or, în această situație, drepturile de care a beneficiat reclamantul la momentul încetării raporturilor de serviciu au fost corect calculate.
Prin Decizia civilă nr.673/05.05.2009 pronunțată în dosar nr- Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.928/19.XI.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad, a casat sentința și a reținut cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Curtea de Apel Timișoara, reținând în esență incidența dispozițiilor art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, care prevăd că împotriva actelor emise de autoritățile publice centrale se poate introduce acțiune la curțile de apel.
Cauza a fost repartizată aleatoriu la acest complet care, conformându-se Deciziei Civile nr.673/05.05.2009, a procedat la soluționarea în primă instanță a cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma susținerilor părților și a normelor legale incidente speței, Curtea apreciază neîntemeiată acțiunea reclamantului, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit dispozițiilor art.2 din nr.OG121/1998 răspunderea materială este angajată, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, provocate de militari din vina acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, dispozițiile enunțate fac trimitere în mod expres la Ministerul d e Interne, în cadrul căruia a fost încadrat și reclamantul, astfel încât nu se poate susține că acesta nu ar intra sub incidența normelor de reglementare a răspunderii materiale conținute de OG nr.121/1998.
Este adevărat că potrivit art.63 alin 1 din Legea nr.360/2002 polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, potrivit legislației aplicabile personalului civil din Ministerul Administrației și Internelor, însă aceste dispoziții trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor art.1 din aceeași lege, potrivit cărora polițistul este funcționar public civil, dar și prin coroborare cu dispozițiile art.2 din nr.OG121/1998, care fac trimitere expresă la antrenarea răspunderii celor încadrați în Ministerul d e Interne..
De altfel, chiar și dreptul comun în materia răspunderii materiale a funcționarului public prevede posibilitatea recuperării pagubelor prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziții de imputare.
Problema incidenței art.3 din OG nr.121/1998 și la categoria polițiștilor a făcut și obiectul analizei Înaltei Curți de Casație și justiție care, prin DC nr.302/22.01.2009 (fila 23 dosar - al Curții de Apel Timișoara ) a apreciat într-o speță similară că răspunderea polițistului este atrasă în temeiul dispozițiilor art.2 din nr.OG121/1998.
Prin aceeași decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că sunt incidente și dispozițiile art.3 din OG nr.121/1998, potrivit cărora militarii răspund material indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militari, ori, în speța de față sumele acordate reclamantului și reținute în decizia de imputare au avut în vedere tocmai calitatea sa de polițist, neavând relevanță că aceste sume s-au acordat ca efect al pensionării și s-au achitata după încetarea calității în baza căreia i-au fost acordate.
Curtea înlătură așadar apărarea reclamantului cu privire la inaplicabilitatea OG nr.121/1998, iar în ce privește susținerea reclamantului potrivit căreia Ordinul nr. 457/2003, care face trimitere la răspunderea militarilor, nu i-ar fi aplicabil, Curtea reține că împrejurarea că acest ordin nu a fost publicat în Monitorul Oficial nu poate avea relevanță asupra incidenței OG nr.121/1998, aplicabilitatea acesteia fiind stabilită prin chiar interpretarea acestei ordonanțe, potrivit considerentelor deja enunțate.
Cât privește dispozițiile art.27 și 28 din OUG nr.38/2003, în baza cărora se calculează indemnizațiile acordate la încetarea activității, Curtea reține că acestea prevăd un calcul diferit pentru polițiștii care beneficiază de pensie de serviciu, ca urmare a îndeplinirii condiției de vechime, și polițiștii care beneficiază de o pensie de invaliditate.
Astfel, pentru prima categorie, respectiv pentru polițiștii cu drept de pensie de serviciu, ordonanța prevede dreptul la un ajutor egal cu două salarii de bază nete pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă (art. 27 alin.2), în timp ce pentru cea de a doua categorie, respectiv polițiști care nuîndeplinesc condițiile de pensieale căror raporturi de serviciu au încetat fiind clasați " limitat," ordonanța prevede dreptul la un ajutor egal cu 10 salarii de bază nete (art.28 alin.1).
Susținerile reclamantului potrivit cărora acest tratament ar fi discriminatoriu, precum și trimiterea la OUG nr. 137/2000, nu pot fi reținute întrucât OUG nr. 137/2000 invocată de reclamant a fost declarată neconstituțională, Curtea Constituțională reținând că este evident neconstituțional înțelesul dispozițiilor OG nr.137/2000 potrivit cărora instanțele ar avea competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, încălcând principiul separației puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituție (Decizia nr.1325/ 04.12.2008).
Referitor la conținutul raportului de expertiză efectuat în primul ciclu procesual, Curtea reține că, dată fiind interpretarea dispozițiilor art.27 și 28 din OUG nr.38/2003, este lipsită de relevanță cuantificarea drepturilor prevăzute de art.27 alin 2 din moment ce aceste dispoziții nu îi sunt aplicabile reclamantului.
Susținerea expertului cu privire la vechimea de peste 20 de ani, care i-ar fi permis reclamantului să opteze pentru pensia de serviciu anticipată parțială prevăzută de art.14 alin.1 din Legea nr.179/2004, este incorectă. Și aceasta întrucât pentru a beneficia de pensia de serviciu anticipată parțială importantă este vechimea efectivă în serviciu, în calculul căreia nu poate fi inclusă de două ori perioada în care și-a desfășurat activitatea în condiții speciale.
Această condiție rezultă fără echivoc din modul de redactare al dispozițiilor art.14 alin.1 din Legea nr.179/2004, potrivit cărora " au dreptul la pensie de serviciu anticipată parțială polițiștii în activitate, indiferent de vârstă, care au o vechime efectivă în serviciu de minimum 20 de ani"
Se poate observa astfel că reclamantul nu îndeplinea vechimea de minimum 20 de ani pentru a putea opta pentru pensia de serviciu anticipată, prevăzută de art.14 alin.1 din Legea nr.179/2004, și prin urmare nu putea beneficia de ajutoarele prevăzute de art.27 alin 2 din OUG nr.38/2003. Acesta avea la data pensionării o vechime de 13 ani și 3 luni, fiind pensionat la vârsta de 37 de ani, neatingând pragul minim de 20 de ani (fila 85 dosar - al Tribunalului Arad ).
Prin urmare, Curtea concluzionează că în mod corect i s-a imputat reclamantului suma de 20.256 lei, care excede drepturilor conferite de 28 alin 1 din OUG nr.38/2003, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile legale analizate, acțiunea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A și Șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră, având ca obiect anulare acte administrative.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - - -
Se comunică:
Reclamantului - - A, Bv.-, nr. 5.. A, 14
-, nr. 7,.29,.12
- INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLITIEI DE A,Str.-, nr. 2.
- Șeful J Frontieră - A,Str.-, nr. 2.
- MIRA - B, P-ța -, nr. 1A sector 1
- - Șeful IPJ A - A,Str.-, nr. 2.
-
Red. - -18.02.2010
Tehnored -LM -18.02.2010
8 expl/SM/emis 6 comunicări
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu
