Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5189/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5189
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Mariana Chimoiu
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr.406 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta reclamantă și intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că apărătorul recurentei reclamante, avocat, a depus prin serviciul registratură o cerere de amânare, întrucât se află în imposibilitate de a se prezenta la acest termen, deoarece susține o cauză la o altă instanță.
Curtea respinge ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul recurentei reclamante și apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 406 din 20 mai 2009, Tribunalul Olta respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat acordarea suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază aferente perioadei 1.11.2005 - 1.08.2008 în sumă actualizată și înscrierea drepturilor în carnetul de muncă, invocând ca temei legal dispozițiile art. 31 al.1 lit.c și d din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,R.
Referitor la excepția privind neîndeplinirea procedurii contestației administrative prealabile invocată de pârât, s-a constatat că potrivit art. 31 din OG nr.2/2006, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2006, contestația în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor drepturi care se acordau potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, putea fi depusă în termen de 5 zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarului public, soluționarea contestațiilor fiind de competența ordonatorilor de credite.
Ordonatorii de credite puteau soluționa contestațiile în termen de 10 zile de la înregistrare, cu avizul organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de autoritate ori instituție publică sau, după caz, cu avizul reprezentanților funcționarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizații sindicale.
Împotriva măsurilor dispuse de către ordonatorul principal de credite, persoana în cauză se putea adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile Legii 554/2004.
Având în vedere că procedura de contestație prevăzută de art. 31 din OG 2/2006 constituie o procedură administrativă prealabilă prevăzută în scopul soluționării mai operative a eventualelor divergențe în legătură cu stabilirea drepturilor salariale și a altor drepturi, iar reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri, cu caracter obligatoriu, s-a constatat că cererea de chemare în judecată formulată direct la instanța de contencios administrativ este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a susținut, referitor la excepția invocată de pârât, că s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea nr.554/2004, atașând la dosar adresa înregistrată la instituția pârâtă, însă cererea a rămas fără răspuns, aspect ce nu a fost avut în vedere de instanța de fond.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că drepturile salariale solicitate sunt prevăzute de Legea nr.188/199 republicată și există și în prezent, nefiind înlăturate de legiuitor, iar garantarea realizării lor este conformă cu principiul constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate.
S-a arătat că dreptul la cele două suplimente reprezintă un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, ce nu putea fi anulat prin dispoziții legale care au suspendat acordarea lui.
A fost invocată și Decizia nr. XXII din 12 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând recursul formulat de reclamantă, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare:
Reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii sale fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de Apel Craiova în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr.406 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. jud. -
Tehn. 14 2009
Jud. fond O
Președinte:Laura Mariana ChimoiuJudecători:Laura Mariana Chimoiu, Daniela Vijloi, Gabriela
