Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 519/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 21.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.519
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.04.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, în numele DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE C-S, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR în nume propriu împotriva sentinței civile nr.1843/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul - intimat SINDICATUL "DIRECȚIEI FINANCIARE REȘIȚA", având ca obiect litigiu privind funcționari publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul - intimat avocat în substituirea av., lipsă fiind pârâții - recurenți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 27.03.2009 completare la întâmpinare din partea reclamantului - intimat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului - intimat pune concluzii de respingere a recursurilor, obligarea pârâților - recurenți, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C- sub nr. 2071/115/20.08.2008, reclamanții, -, -, A, G, A, B, B, CELIA, A, TUE. G, -, -, ESCU A, A, A, -, FILCA G, FIRCA, A, FRANA, G, LUCRETIA, A, G, A, LINTIA, A, LUCRETIA, A, A, O, G, A, MUICA, OG, SCU, SCU, VICI, AN, EL, A, -, A, A, A, A, -, A, A, (), A, A, -, A, și, reprezentați de Sindicatul "Direcției Financiare Reșița", au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestora la acordarea fiecărui funcționar public, pe perioada 22.03.2004 - 31.12.2007 și pe perioada 01.01.2008 - până la încetarea raporturilor de serviciu, a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, precum și înscrierea acestor drepturi în carnetul de muncă.
Prin sentința civilă nr.1843/28.10.2008 instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, reprezentați legal de Sindicatul Direcției Financiare C-S, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice C-
A obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 22.03.2004 - 28.10.2008, corespunzător perioadei lucrate de fiecare funcționar public și a respins, în rest, pretențiile reclamanților.
În motivarea sentinței s-a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul instituției pârâte, conform adresei nr.14595/24.10.2008 (fila 429-432 dosar). Potrivit dispozițiilor art.40 alin.2 lit. c) din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art.117 din Legea nr. 188/1999, revine angajatorului, respectiv pârâtei, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege. În acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art.31 alin.1 lit. c) și d) din actul normativ citat. Se reține de către instanță că reclamanții, așa cum indirect recunoaște și pârâta prin întâmpinarea depusă, nu au primit până în prezent sporurile respective. Se reține în motivarea sentinței că cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/19.04.2003, publicată în în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici. Se arată că nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006, nr.OG6/2007, nr.OG9/2008. Se constată în considerentele sentinței că aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004 - 2006, mai întâi prin pct.7 al articolului unic al Legii nr.164/16.05.2004, apoi prin art.44 din nr.OUG92/2004 și prin prevederile nr.OG2/2006. Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui. Se arată că prin art.38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente. Se constată că având în vedere că acordarea drepturilor a fost suspendată pe perioada 2004 - 2004, pe aceeași perioadă nu a curs prescripția, având în vedere că aceasta începe să curgă, potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, de la data nașterii dreptului la acțiune. În ce privește cuantumul celor două stimulente cerute de reclamanți, instanța nu poate suplini voința legiuitorului și acorda tuturor funcționarilor, indiferent de grad, clasă, treaptă de salarizare, suplimente în cuantum de 25% fiecare, aceasta însemnând să adauge la lege și să încalce principiul separației puterilor în stat, consfințit de art.1 alin.4 din Constituție. Revine autorității administrative competența de a pune în aplicare dispozițiile actului normativ care îi îndrituiește pe reclamanți la suplimente, prin stabilirea cuantumului lor, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici. Relativ la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor, instanța a respins-o întrucât creanța nu este născută și poate fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât cât și G în numele și pentru C-
În motivarea recursului se arată că instanța de fond în motivarea soluției de admitere a acțiunii și de obligare a pârâților la plata către reclamanți a sumelor reprezentând suplimentul postului și cel al treptei de salarizare în procente de 25 %, fiecare, hotărârea este lipsită de temei legal, în cauza fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât "lipsa de baza legală a hotărârii înseamnă absența unei norme juridice care să constituie premisa majoră a silogismului judiciar față de soluția dată".
Arată că, reclamanții nu sunt în măsură să facă dovada lichidității creanței întrucât, nu exista prevederi legale în vigoare în care să se dispună cu privire la întinderea dreptului (câtimea obligației corelative), indicându-se procentul de 25 % prin invocarea jurisprudenței.
Menționează cu privire la această "cuantificare" a suplimentelor solicitate faptul că, pe de o parte, în cazul funcționarilor publici ne aflăm în prezența unui contract de drept public sau de drept administrativ, în cazul căruia libertatea contractuală a părților este suplinită de legiuitor, nefiind posibilă negocierea individuală privind sporurile salariale și, pe de altă parte, nici un act normativ în vigoare nu prevede un procent corespunzător pentru suplimentele solicitate.
Astfel, apreciază că solicitarea de acordare a sporurilor prevăzute de art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, în cuantum de 25 % pentru fiecare, nu poate fi soluționată favorabil prin intermediul hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești.
Se arată că, în ceea ce privește incidența dispozițiilor art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, că s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță" nu poate fi considerată un "bun" în sensul art.1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită anterior printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat.
În motivarea recursului declarat de către G, aceasta instituție invocă, pe cale de excepție, prescripția dreptului la acțiune.
În ceea ce privește fondul cauzei, consideră că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat cererea de chemare în judecată ca fiind întemeiată în parte și a obligat pârâții la plata suplimentelor solicitate, fără a menționa procentul.
Menționează că prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate în mod expres prin nr.OUG92/2004 și că până la momentul de față salarizarea funcționarilor publici se realizează în conformitate cu prevederile nr.OG6/2007, în cuprinsul căreia nu sunt prevăzute dispoziții referitoare la modul de acordare a suplimentelor prevăzute de art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată.
Cu privire la acordarea sporurilor pentru viitor, arată că în mod corect instanța de fond nu a admis acest capăt de cerere, întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele trei condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.
Legal citat intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor și menținerea sentinței primei instanțe.
În considerentele întâmpinării se arată că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind funcționai publici, relevant fiind faptul că, potrivit dispozițiilor art. III din Legea nr.251/2006 prevederile art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007.
Menționează că, având calitatea de funcționari publici, au dreptul la cele două sporuri, întrucât aceste drepturi constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă.
Mai arată că, potrivit art.38 din Codul muncii, unde se prevede imperativ că, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Fiind un drept prevăzut de lege, un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte care nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la aceste suplimente.
Precizează că până la intrarea în vigoare a legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici se vor aplica dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999. Dacă, în viitor va fi reglementat în alt mod sistemul de salarizare al funcționarilor publici, privește numai și numai viitorul și în nici un caz nu poate fi vorba de o retroactivitate a legii civile. Actualmente aceste drepturi sunt prevăzute de legea funcționarului public, deci există, și ca atare, de aceste drepturi trebuie să beneficieze toți funcționarii publici.
Analizând recursurile prin prima motivelor invocate de către recurenți, cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca neîntemeiate recursurile pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Din examinarea hotărârii instanței de fond, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare, pe perioada în care funcționarii au avut calitatea de funcționar public.
Prima instanță a reținut în mod corect că dreptul membrilor de sindicat la suplimentul postului și suplimentul corespunzător al treptei de salarizare este reglementat prin art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici. Împrejurarea că prin nr.OUG92/2004 și nr.OG2/2006, s-a dispus suspendarea aplicării acestor dispoziții legale pentru anii 2004 - 2006, nu înseamnă că s-a dispus și înlăturarea acestui drept, așa încât în mod corect prima instanță a apreciat că suspendarea în două rânduri succesive a aplicării dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei dispoziții legale.
Curtea reține că drepturile solicitate au fost suspendate succesiv pe perioada 2004 - 2006, însă suspendarea exercițiului dreptului la suplimentele solicitate nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Curtea constată că suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, o soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsita de conținut. Curtea constată că soluția pronunțată de prima instanța în sensul respingerii cererii reclamanților de stabilire a cuantumului de 25% din salariul de baza lunar este legală și temeinică, fiind întemeiată pe dispozițiile legale în vigoare. Totodată este corectă și soluția de a respinge recunoașterea drepturilor solicitate pentru viitor, față de împrejurarea că este vorba despre o creanță care nu este certă și care astfel nu poate fi acordată.
În spiritul celor reținute de prima instanță și, așa cum rezultă fără echivoc din interpretarea dispozițiilor art.31 alin 1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, trebuie observat că cele două suplimente fac parte integrantă din salariul cuvenit pentru activitatea desfășurată, norma juridică menționată folosind sintagma "salariu compus din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare." A nega dreptul la aceste suplimente ar echivala cu o atingere adusă salariului din care acestea fac parte, în condițiile în care nici un act normativ nu le-a abrogat.
În plus, în confirmarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Timiș și a interpretării date textului legal mai sus menționat, se situează și considerentele Deciziei nr. XIV/18.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, decizie care, chiar dacă se referă la un alt drept al funcționarilor public decât cel dedus judecății din prezentul dosar, se impune a fi menționată. Astfel, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin urmare, având în vedere această argumentație juridică, inclusă într-o decizie pronunțată în recursul în interesul legi, precum și împrejurarea că art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999 nu prevede aceste drepturi în mod condiționat, Curtea apreciază că drepturile solicitate de către reclamant nu pot avea un caracter formal, fiind necesar a fi recunoscute de vreme ce au fost prevăzute de lege. Această concluzie se impune chiar și în lipsa reglementării procentului în care trebuie acordate, neindicarea de către legiuitor a acestor procente nefiind de natură a suprima dreptul legiferat.
Mai mult decât atât, ele au fost reconfirmate și prin actul normativ special care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv nr.OG6/2007 care, la art.48 stipulează că dispozițiile ordonanței se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, iar la Anexa 2 lit. D) prevede că personalul menționat în cadrul acestei anexe beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Așadar, apar ca neîntemeiate susținerile recurentei -pârâte potrivit cărora actul aplicabil nu ar fi Legea nr.188/1999, ci actul normativ ce reglementează drepturile salariale.
Rezultă din cele expuse, că motivele de recurs invocate de pârâți sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul prevederilor art.312 pct.1, din Codul d e procedură civilă, instanța va respinge recursurile acestora ca nefondate și va menține sentința tribunalului ca temeinică și legală, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții - pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice C-S, Direcția Generală a Finanțelor Publice G în numele și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Ministerul Economiei și Finanțelor, în nume propriu împotriva sentinței civile nr.1843/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/27.04.09
TEHNORED:/27.04.09
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Adina Pokker
