Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 521/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.521/2008
Sedința publică din data de 28 februarie 2008 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTORI: Delia Marusciac, Liviu Ungur Lucia Brehar
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z- PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr.2009 din data de 04.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimații SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR DIN ADMINISTRAȚIA LOCALĂ DE STAT " " Z " și POLIȚIA COMUNITARĂ, având ca obiect obligarea la plata primelor de vacanță, potrivit Legii nr.188/1999.
La apelul nominal, la a doua strigare, se prezintă avocat din cadrul Baroului S cu delegația la dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru ( fila 9 ) și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul pârâtei-recurente arată că nu solicită administrarea de noi probe.
Curtea, apreciază ca fiind suficiente probele administrate pentru justa soluționare a cauzei și nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, acordă cuvântul părții prezente pentru susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile pronunțată de Tribunalul Zalău iar în urma rejudecării cauzei pe fond, a se respinge acțiunea introductivă ca nefondată, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1.100 lei reprezentând onorar avocațial și deplasarea la proces, potrivit notei pe care o anexează la dosar.
În susținere face trimitere la toate considerentele expuse și în scris, apreciind că, pretenția reclamanților este nejustificată deoarece nu reprezintă o obligație care trebuie realizată indiferent dacă există posibilitatea plății ei sau nu. Din însăși conținutul textului legal rezultă distincția ca obligație imperativă a plății indemnizației de concediu și a existenței posibilității de a primi și o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Or, din acest punct de vedere prima de concediu nu face parte din dreptul ocrotit de art. 41 alin.2 din Constituția României, textul referindu-se la dreptul la concediu de odihnă plătit și nu alte indemnizații care se pot acorda pe lângă această indemnizație.
Prin urmare, tocmai pentru faptul că nu se poate merge pe o obligație imperativă, prevederile art. 34 alin.2 din Legea nr.188/1999 a fost suspendată de la aplicare începând cu anul 2001 și până în 2006.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.009 din 4 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaja fost admisă acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR DIN ADMINISTRAȚIA LOCALĂ DE STAT "" Z, împotriva pârâților POLIȚIA COMUNITARĂ Z și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z prin PRIMARUL MUNICIPIULUI Z, aceștia fiind obligați să plătească reclamanților, membrii de sindicat, identificați în tabelul nominal anexat la cererea de chemare în judecată, drepturile bănești reprezentând primele de vacanță pe anii 2005 - 2006 sume cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Poliției Comunitare Z și Primăriei Municipiului Z, iar potrivit prevederilor art. 34, alin. 2 din Legea nr. 188/1999 "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării, care se impozitează separat". Aceste prevederi legale au devenit neaplicabile ulterior anului 2002 prin procedura suspendării instituită inițial prin prev. art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001, urmată ulterior prin legile anuale al bugetului de stat.
Articolul 38 din Legea nr. 53/2003 prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Ca urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative sus menționate.
De altfel aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului ori la prelungirea termenului de punere în aplicare iar Curtea Constituțională, prin decizia nr. 38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legile bugetului de stat pe 2004 și 2005 care au suspendat acordarea drepturilor respective.
Or, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamantului la aceste prime.
Pe de altă parte, art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit, iar potrivit art. 53, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
A mai reținut instanța de fond că suspendarea succesivă la plata primei de vacanță nu echivalează cu înlăturarea dreptului la aceasta, ci doar cu suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul la plata primei fiind îngrădit în mod nepermis, operând în concret o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv, de vreme ce reclamanții nu au beneficiat niciodată de acest drept stabilit în favoarea lor.
Astfel, cum arată și Înalta Curte de Casație cu prilejul soluționării recursului în interesul legii (decizia nr. XXIII/2005) a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z reprezentată prin PRIMAR criticând hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea acesteia și respingerea ca nefondată a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că motivarea instanței de fond este ambiguă în ceea ce privește justificarea dreptului invocat de reclamanți la prima de vacanță, deoarece este nejustificată și nu reprezintă în sine o obligație a angajatorului care trebuie realizată indiferent dacă există sau nu posibilitatea plății ei, acest lucru rezultând din însăși disp. art. 34 alin. 2 al Legii nr. 188/1999, iar dreptul la prima de concediu prev. de art. 33 alin. 2 din actul normativ invocat, nu face parte din dreptul ocrotit prin art. 41 alin. 2 din Constituție, dreptul pretins de reclamanți excede sferei drepturilor ocrotite prin actele normative invocate.
Pârâta a mai susținut că deși s-a invocat neconstituționalitatea prevederilor de suspendare, aceasta a fost respinsă, fapt ce conduce la legalitatea suspendării plății acestor prime.
În final, pârâta a mai invocat și decizia nr. 16/20.07.2007 a Curții de Conturi a României care prin pct. 7 și 8 constată ca necuvenite acordarea acestor drepturi, dispunând ordonatorului de credite sistarea oricăror plăți și deși această decizie a fost comunicată reclamanților, aceștia nu au atacat-o în instanță, astfel că, în opinia pârâtei, apare ca nelegală obligarea ordinatorului de credite la plata primelor de vacanță, fiind pasibil de sancțiuni în caz de nerespectare a deciziei Curții de Conturi.
Analizând recursul declarat de către pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z prin PRIMAR din prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Prin prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 și ulterior prin legile anuale ale bugetului de stat, respectiv art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/ 2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 precum și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, dispozițiile legale amintite mai sus au devenit inaplicabile, ulterior anului 2002, fiind prevăzute suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare.
După cum în mod corect a reținut instanța de fond,suspendarea exercițiului dreptuluinu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime.
Prin urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative amintite anterior.
Prevederile art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii iar dreptul la concediul de odihnă plătit face parte din această categorie; conform art. 53 din același act normativ, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
În speță, însă, se poate conchide că suspendarea succesivă la plata primei de vacanță nu echivalează cu înlăturarea dreptului la aceasta ci doar cu suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul la plata primei fiind îngrădit în mod nepermis.
Înalta Curte de Casație cu prilejul soluționării recursului în interesul legii (decizia nr. XXIII/2005) a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Prescripția extinctivă a fost instituită de legiuitor ca o măsură de sancționare a creditorului care nediligent și care nu își realizează drepturile în termenul prevăzut de lege. În speță, însă, reclamanților nu li se poate imputa o stare de pasivitate, prevederile legale arătate anterior privind suspendarea exercitării dreptului la primele de concediu vizând implicit și suspendarea mijloacelor legale pentru realizarea acestuia.
Fată de cele menționate anterioar nu prezintă relevanță susținerile recurentei referitoare la actele de control ale Curții de Conturi. acestei instituții publice sunt strict determinate de legea proprie de organizare si funcționare iar actele acesteia nu pot determina modul de soluționare a cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătoreștri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z prin PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 2.009 din 4 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./04.03.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Liviu Ungur Lucia Brehar
