Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 522/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 03.03.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.522
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.04.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, împotriva sentinței civile nr.18/CA/09.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanții - intimați, și, având ca obiect litigiu privind funcționari publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâți - recurenți consilier juridic, lipsă fiind reclamanții - intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâților - recurenți depune la dosar delegații de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâților - recurenți solicită admiterea recursurilor, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
La data de 21.08.2008, pe rolul Tribunalului Timișa fost înregistrată acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor si Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului T, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună plata primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, ce li se cuvin pentru anii 2002 și 2003 în calitate de polițiști - funcționari publici din cadrul, actualizate cu coeficientul de inflație.
În motivarea acțiunii lor, reclamanții au arătat că în conformitate cu art.1 din Legea nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil, iar acest statut i-a fost conferit începând cu data de 24.08.2002, și în conformitate cu statutul de funcționar public, polițiștii trebuiau să beneficieze de prima de vacanță prevăzută de Legea nr.188/1999, acest drept nefiindu-le acordat, deoarece prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, fost suspendată aplicarea acestor prevederi.
În drept reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr.360/2002, nr.OG38/2003 și Legea 188/1999.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților.
În motivarea întâmpinării depuse pârâtul a arătat că potrivit art.78 alin.1 din Legea nr.360/2002 "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului", polițiștilor fiindu-le aplicabile în principal prevederile Legii nr.360/2002 care are caracter de normă specială, iar în domeniile neacoperite de acest act normativ le sunt aplicabile prevederile normei generale, reprezentate de Legea nr.188/1999. Pârâtul a mai arătat că în art.78 alin.2 din Legea nr.360/2002, s-a prevăzut că până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, astfel încât pentru anii 2002 - 2003, prevederile legale care stabileau modul de salarizare a polițiștilor erau cele ale Legii nr.138/1999 și nu cele ale Legii nr.188/1999.
Pârâtul Tad epus întâmpinare prin care a invocat tardivitatea introducerii cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.18/CA/09.01.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins excepția prescripției acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor si Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului T și a obligat pârâții la plata către reclamanți a primelor de concediu aferente anilor 2002 - 2003 ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Legea nr.360/2002 intrată în vigoare la data de 22.08.2002, a fost adoptat statutul polițistului ca funcționar public civil, cu statut special. Conform art.78 alin.1 din Legea nr.360/2002, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului, rezultând astfel că Legea nr.360/2002, reprezintă norma specială, iar Legea nr.- norma generală. De asemenea rezultă din alin.2 al art.78 din Legea nr.360/2002, că ână p. la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Rezultă astfel că până la data de 01.01.2004 când a intrat în vigoare nr.OG38/2003, salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor au fost reglementate de Legea nr.138/1999.
Prin sentința civilă nr.145 din 21.09.2007 a Tribunalului C-S rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.605 din 22.05.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA, deci anterior formulării acestei cereri de chemare în judecată, a fost admisă acțiunea formulată de către Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "Pro " formulată în contradictoriu cu C-S, și obligat pârâtul la plata primelor de concediu ce se cuvin pentru perioada 2002 - 2003, actualizate cu rata inflației.
La data de 6 decembrie 2007, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Beian împotriva României, constatând încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a articolului 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție combinat cu articolul 14.
În fapt, reclamantul a invocat încălcarea articolului 4 din Convenție privind interzicerea sclaviei și a muncii forțate, care a fost respins de C ca fiind incompatibil ratione temporis cu dispozițiile Convenției.
De asemenea, reclamantul s-a plâns de refuzul autorităților române de a-i acorda drepturile prevăzute de Legea nr.309/2002 pentru munca obligatorie efectuată în timpul serviciului militar. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, de faptul că este victima unei discriminări având în vedere că situația sa este similară celei in care s-au aflat alte persoane cărora instanțele interne și Înalta Curte de Casație si Justiție le-a recunoscut aceste drepturi. În plus, față de jurisprudența divergenta a instanțelor în materie, reclamantul a invocat și încălcarea dreptului său la un proces echitabil, sub aspectul nerespectării principiului securității raporturilor juridice, precum și sub aspectul și imparțialității instanțelor.
În cauză, Curtea a constat la data judecării cauzei, în anul 2004, existat o jurisprudență neunitara în aplicarea Legii nr.309/2002 atât la nivel național cât și la nivelul instanței supreme, reamintind că, deși divergențele de jurisprudență sunt inerente oricărui sistem de drept, totuși, instanței supreme îi revine rolul de a regla aceste contradicții.
Astfel, instanța europeană a statuat că, divergențele de jurisprudență s-au datorat instanței supreme, iar faptul că aceste divergențe existau chiar la nivelul acestei instanțe, este contrar principiului siguranței raporturilor civile care reprezintă unul din elementele fundamentale ale statului de drept.
În plus, Curtea văzând că în alte cauze similare instanța supremă a acordat altor persoane drepturile prevăzute de Legea nr.309/2002, aceasta a apreciat ca reclamantul avea o "speranță legitima" de a obține recunoașterea creanței sale. În concluzie, față de divergentele din jurisprudență existente la nivelul instanței supreme, și subliniind că articolul 14 din Convenție are caracter exemplificativ, iar nu limitativ, a constatat încălcarea și articolului 1 din Primul Protocol Adițional combinat cu articolul 14 din Convenție.
De asemenea, în cauza Santos Pinto vs. Portugalia din 20 mai 2008,. a stabilit, că soluțiile total diferite pronunțate de aceeași instanță (C de apel) asupra aceleiași chestiuni de drept - încalcă articolul 6 din
În cauza de față, deși tribunalul a stabilit că reclamanților le este aplicabilă Legea nr.138/1999, având în vedere jurisprudența constantă a, se constată că la data de 21.08.2008, data formulării acțiunii, reclamanții aveau o speranță legitimă pentru realizarea creanței lor, întrucât în cauzele similare soluționate irevocabil de Curtea de APEL TIMIȘOARA, reclamanții au avut câștig de cauză, astfel încât se va face aplicarea art.20 din Constituția României, urmând a se da prioritate jurisprudenței
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului T și Ministerul Administrației și Internelor.
Astfel în recursul declarat de T se solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii iar în motivare se arată că pentru perioada solicitată 2002 - 2003, polițiștii aveau calitatea de grade militare iar drepturile și obligațiile acestora erau stabilite de Legea nr.80/1995 și Legea nr.138/1999. Legea nr.360/2002 care a consacrat calitatea polițiștilor de funcționari publici cu statut special a intrat în vigoare la data de 24.08.2002 ocazie cu care deși la art.78 alin.1 se arată că dispozițiile respectivei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici aceasta se realizează numai în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația polițistului pe când în speță drepturile salariale ale acestora erau reglementate de Legea nr.138/1999 care nu prevedea dreptul la acordarea primei anuale de concediu.
Ulterior a fost emisă nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și care la art.37 a instituit dreptul polițiștilor la prima de concediu dar acest act normativ a intrat în vigoare la 01.01.2004.
O altă critică adusă hotărârii primei instanțe vizează faptul că aceasta a procedat la admiterea acțiunii reclamanților pornind de la jurisprudența O consacrată prin cauze precum Beian împotriva României și Santos Pinto contra Portugaliei și nu a ținut cont de faptul că divergențele de jurisprudență constituie prin natura lor consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale.
În drept s-au invocat dispozițiilor art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor s-a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților invocând aceleași considerente de drept legate de existența unei reglementări legale speciale privind salarizarea polițiștilor în perioada 2002 - 2003.
Se mai arată că prin invocarea jurisprudenței instanța de fond a instituit în favoarea reclamanților un drept pe care legea nu îl prevede și nu a ținut cont de faptul că există o practică neunitară cu privire la acest aspect iar situația reținută de în cuprinsul hotărârii invocate nu este similară cu cea din prezenta cauză. Întrucât nu s-au indicat hotărâri ale instanței supreme contradictorii de natură a conduce la concluzia că s-a adus atingere principiului securității juridice.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, instanța constată următoarele:
Reclamanții - intimați au calitatea de polițiști - funcționari publici cu statut special aflându-se în raporturi de serviciu cu T iar potrivit art.1 din Legea nr.360/2002 polițistul fiind funcționar public cu statut special, statut ce i-a fost conferit începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002.
Actul normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor îl reprezintă nr.OG38/2003 act normativ care la art.37 instituit dreptul polițiștilor la prima de concediu dar, acest act normativ a intrat in vigoare la data de 01.01.2004. Reclamanții invocă faptul că anterior datei de 01.01.2004 erau îndreptățiți la plata primei de vacanță în condițiile în care Legea nr.360/2002 le conferea statutul de funcționar public cu statut special astfel încât le sunt aplicabile prevederile art.35 alin.2 din Legea nr.188/99 invocând în acest sens și dispozițiile art.78 alin.1 din Legea nr.360/2002 potrivit cărora dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/99 privind statutul funcționarilor publici și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.
Instanța nu poate reține o asemenea interpretare juridică în condițiile în care Legea nr.360/2002 prevede la același art.78 dar la alin.2 faptul că până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională, aceleași dispoziții legale fiind aplicabile și în cazul pensionării polițiștilor. (alin 3). Ca atare, în prezenta alin.2 al art.78 din Legea nr.360/2002 nu se poate reține incidența Legii nr.188/99 câtă vreme acestui domeniu, respectiv cel al salarizării polițiștilor, i se aplică în mod expres dispozițiile legale privind salarizarea personalului militar, respectiv aceștia erau retribuiți în baza Legii nr.138/99 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, ținând cont și de faptul că până la data intrării în vigoare a Legii nr.360/2002 (24.08.2002) polițiștii aveau calitatea de cadre militare, o categorie distinctă de cea a funcționarilor publici.
Instanța mai reține că Legea nr.138/99 privind salarizarea militarilor nu prevede dreptul la prima de concediu pentru categoriile profesionale ce cad în incidenta sa, polițiștii nefiind remunerați cu salarii ci cu solde ori, în ipoteza invocată de reclamanți plata primei de concediu se face prin raportare la salariul de bază din luna anterioara plecării în concediu, situație de nerealizat în speță în condițiile în care în perioada 2002 - 2003 reclamanții nu a fost retribuiți cu salariu ci cu soldă, astfel încât nu exista o măsură etalon între soldă și salariu.
Un alt argument îl reprezintă și faptul că prin nr.OUG146/2007 care a reglementat plata primelor de concediu, respectiv în preambulul acesteia se indica în mod clar actele normative în baza cărora s-a stabilit dreptul la prima de concediu pentru diferitele categorii profesionale, fiind invocat cuprinsul art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 ceea ce confirmă încă odată faptul că dreptul polițiștilor la plata primei de concediu s-a născut odată cu intrarea în vigoare a nr.OG38/2003, aspect confirmat și de care a decis în soluționarea unui recurs în interesul legii că aceștia au dreptul la plata primei de concediu începând cu anul 2004.
În ceea ce privește practica judiciară depusă de reclamanți în susținerea pretențiilor instanța reține pe de o parte faptul ca aceasta nu reprezintă izvor de drept iar pe de altă parte nu dovedește existenta unei practici judiciare unitare la nivelul întregii țări în aceasta chestiune.
Referitor la motivarea primei instanțe care a reținut că se impune acordarea dreptului solicitat de reclamanți în condițiile în care în alte cauze similare instanța supremă a acordat altor persoane drepturi prevăzute de Legea nr.360/2002 și ca atare reclamanții aveau o "speranță legitimă" în a obține recunoașterea creanțelor lor, câtă vreme drepturile bănești pretinse de reclamanți au fost asimilate noțiunii de bun în senul art.1 Protocolul 1 la Convenție Curtea constată că situația reținută de în cauza Beian contra României nu este similară cu cea din prezenta cauză pentru că în această cauză a reținut existența unei jurisprudențe naționale neunitare iar la originea căreia se află însăși instanța supremă ( Înalta Curte de Casație și Justiție) care deși avea rolul de a unifica practica a pronunțat ea însăși soluții contradictorii în chestiunea respectivă și ca atare s-a reținut că reclamantul la inițierea demersului judiciar avea o "speranță legitimă" în a obține recunoașterea drepturilor pretinse ținând cont tocmai de faptul că la nivelul instanței supreme existau și soluții de admitere a unor cererii similare cu cea a reclamantului.
În speță însă în materia drepturilor bănești reprezentând prima de concediu solicitată de polițiști pe perioada 2002 - 2003 prima instanță nu a fost în măsură să indice hotărâri ale instanței supreme ce sunt contradictorii pe această chestiune pentru a conduce astfel la concluzia că se aduce atingere principiului securității juridice. Însăși a reținut în aceeași motivare faptul că divergențele de jurisprudență constituie prin natura lor o consecință inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond cu autoritate asupra competenței lor teritoriale însă, nu acest aspect a fost sancționat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ci lipsa rolului instanței supreme pentru unificarea jurisprudenței.
În aceste condiții Curtea reține că nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" a reclamanților în recunoașterea drepturilor la plata primei de concediu în condițiile în care din actele depuse de recurenți la filele 13 - 36 dosar rezultă existența unei practici neunitare la nivelul instanțelor de fond cu privire la această chestiune practică neunitară ce rezultă inevitabil din interpretarea dispozițiilor legale cuprinse la art.78 din Legea nr.360/2002 iar instanța supremă nu a intervenit prin pronunțarea unui recurs în interesul legii pentru reglementarea acestor aspecte de practică.
Pentru aceste considerente de drept și de fapt și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, reținând că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii și se subordonează astfel motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea ținând cont și de dispozițiile art.911prin raportare la art.1 și următoarele din Legea nr.554/2004 va admite recursurile declarate de pârâți și în consecință va proceda la modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții T și împotriva sentinței civile nr.18/09.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimații, și.
Modifică în tot sentința recurată și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții T și
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.04.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/14.04.09
TEHNORED:/14.04.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Adina Pokker
