Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 531/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 531/
Ședința publică din 10 Iunie 2008
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului promovat de Ministerul Economiei și Finanțelor -ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în municipiul M C,-, împotriva sentinței civile nr. 462 din 20.03. 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural și scutit de plata taxei de timbru.
Instanța, invocă din oficiu excepția lipsei calității de reprezentant a DGFP H pentru MEF, în lipsa mandatului, în raport de care, în baza actelor existente la dosar și față de împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin 2 din Codul d e procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 462/2 martie 2008 Tribunalului Harghita - Secția civilă, dos. nr- a admis acțiunea înaintată de reclamantul - în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al Județului H și Ministerul Finanțelor Publice, astfel că a obligat pe pârâții și H în solidar să plătească reclamanților drepturile bănești cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru perioada 01.01.2005 - 15.11.2005, sume actualizate cu coeficientul de inflație până la plata efectivă.
A obligat pe chematul în garanție să aloce și să vireze pârâtului fondurile necesare plății drepturilor salariale de mai sus, sumele urmând să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, prin aceeași sentință a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, în considerentele hotărârii atacate, următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, obligarea acestora din urmă să plătească reclamantului drepturile bănești cu titlu de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru perioada 01.01.2005 - 15.11.2005, sume actualizate cu coeficientul de inflație până la plata efectivă. cu rata inflației până în momentul plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată, motivând că în calitate de funcționar public avea dreptul, potrivit dispozițiilor art. 6 din nr.OG 38/2003, în aplicarea căruia a fost emis Ordinul nr. 132/2004.
Pârâtul Hai nvocat, în reprezentarea intereselor pârâtului, că acesta din urmă nu are calitate procesuală pasivă, respinsă însă de instanța de fond.
Pe fond, pârâții au solicitat respingerea acțiunii pe motiv că, deși art. 6 din nr.OG 38/2003, în aplicarea căruia a fost emis Ordinul nr. 132/2004 prevede acest drept, acesta a fost suspendat de art. 2 alin. 1 din nr.OUG 118/2004.
Instanța de fond reține că într-adevăr acest drept a fost suspendat însă această suspendare, susține prima instanță, contravin dispozițiilor constituționale, respectiv art. 41 și 53 din Constituție.
Or, argumentează instanța de fond, dreptul bănesc solicitat de reclamant constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă; ca atare, potrivit art. 53 din Constituție acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Instanța de fond mai reține că suspendarea contravine și dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, precum și art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece aceste măsuri legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul actului normativ mai sus-amintit.
Față de această hotărâre au declarat, în termen, recursuri pârâtele H, în reprezentarea intereselor Ministerului Finanțelor Publice.
Recurenta H solicită ca prin admiterea recursului să fie modificată integral hotărârea atacată și, pe fond, respinsă acțiunea introductivă de instanță. În esență susține că nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, excepție susținută și în fața instanței de fond, respinsă de instanță, pentru că nu există un raport juridic direct între intimat și recurentă care să dea naștere la drepturi și obligații reciproce între părți. În ce privește fondul cauzei, recurenta consideră că în primul rând nu se specifică cuantumul despăgubirilor solicitate, deși orice cerere de chemare în judecată ar trebui să cuprindă un obiect bine determinat. De asemenea, arată că dreptul bănesc a fost suspendat prin nr.OUG 118/2004.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
În ce privește primul motiv de recurs, instanța nu-l va reține, urmând a-l respinge ca nefundat.
În acest sens, Ministerul Finanțelor Publice are un rol bine determinat în elaborarea și aprobarea bugetului de stat anual, buget în care sunt prevăzute propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite (art. 16 și art. 28 lit. e din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice).
Cu alte cuvinte, Ministerul Finanțelor Publice poate să respingă propunerile de buget ale ordonatorilor principali de credite, în cazul de față Ministerul Administrației și Internelor.
Din acest punct de vedere, instanța constată că Ministerul Finanțelor Publice, din această perspectivă, poate avea calitate procesuală pasivă în raport cu obligațiile sale legale prevăzute de art. 16 și 28 lit. e din Legea nr. 500/2002 și, ca atare, poate fi obligat la prevederea (și acceptarea propunerilor făcute de ordonatorii principali de credite) în bugetul anual sau în rectificările bugetare, care se adoptă de asemenea prin lege la propunerea și fundamentarea făcută de Ministerul Finanțelor Publice, a acestor sume ce concretizează drepturile solicitate de reclamanții-intimați.
În ce privește fondul cauzei, instanța constată că art. 91 din Legea nr. 188/1999, text introdus prin Legea nr. 251/2006, prevede că " Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competenta instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenta altor instanțe." Fiind o normă de procedură ea se aplică de la data intrării în vigoare a legii, chiar dacă are în vedere raporturi juridice substanțiale născute anterior Legii nr. 251/2006.
Așadar, din textul mai sus arătat rezultă că orice litigiu ce are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public cade în competența de soluționare a instanței de contencios administrativ, ceea ce este și cazul litigiului de față, întrucât dreptul prevăzut la art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 (în redactarea actului de la data formulării acțiunii) intră în definiția largă dată raportului de serviciu de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 ("Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publica locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu."), întrucât, fără îndoială, dreptul salarial solicitat de reclamant este un raport juridic dintre funcționar public, pe de-o parte, și stat, administrația publică locală, autoritate administrativă autonomă, autorități sau instituții publice ale administrației publice centrale și locale, pe de altă parte.
În al doilea rând, în măsura în care instanța competentă este cea de contencios administrativ, evident că instanța, sesizată cu un astfel de litigiu, este datoare să verifice dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de actul normativ cadru în materia contenciosului administrativ, respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În acest sens, instanța este obligată să verifice dacă acțiunea a fost introdusă în termenele legale prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, ceea ce înseamnă că trebuie să verifice dacă reclamantul a formulat plângere prealabilă, dacă există un refuz de soluționare de către pârâți a cererii reclamantului adresată acestora, ori cererea acestuia adresată acelorași pârâți nu a fost soluționată în termenul legal.
Mai mult, soluțiile pe care instanța le va da, potrivit art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, sunt expres prevăzute, adică de a anula în tot sau în parte un act administrativ (ceea ce nu e cazul de față), ori de a obliga autoritatea publică de a emite un act administrativ (ceea ce ar fi cazul de față, însă nu s-a solicitat acest lucru, ci doar obligarea la plata unor sume de bani datorate cu titlu de drepturi salariale).
Doar în cazul în care instanța ar da una din soluțiile de la aliniatul 1 al art. 18, legiuitorul prevede, la art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, că instanța va putea hotărî și asupra despăgubirilor materiale și morale (reclamantul a solicitat, în fapt, despăgubiri materiale cauzate prin neplata drepturilor salariale).
Astfel, pe fondul cauzei, instanța constată că reclamanții intimați ar fi trebuit să urmeze procedura grațioasă, așa cum este ea prevăzută de Legea nr. 554/2004 și la care face trimitere art. 91 din Legea nr. 188/1999.
Curtea de APEL TÂRGU MUREȘa hotărât, în cazuri similare (în acest sens sunt deciziile nr. 982/R/11.10.2007, nr. 996/R/16.10.2007, nr. 1056/R/25.10.2007, nr. 1057/R/25.10.2007 și nr. 1073/R/30.10.2007, toate ale Curții de Apel Tg.-M), în sensul recunoașterii drepturilor bănești în raport cu care au fost formulate acțiunile introductive de instanță, prin respingerea recursurilor formulate în cauză. În aceste cauze instanța de recurs nu a considerat necesar a invoca neparcurgerea procedurii administrative prealabile, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În cauza de față, instanța de recurs constată că intimații se află într-o situație similară cu funcționarii publici care și-au câștigat drepturile bănești prin deciziile mai sus-amintite.
Din această perspectivă, deși consideră că în raport cu dispozițiile art. 91 din Legea nr. 188/1999 ce face trimitere la Legea nr. 554/2004, în întregul ei și nu selectiv, ar fi trebuit parcursă procedura administrativă, instanța de recurs ținând cont că în situații similare (relevate în deciziile mai sus-amintite) funcționarii publici nu au fost obligați să parcurgă procedura administrativă prealabilă, constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 paragraf 1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Acest text al convenției prevede că"Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, nașteresau oricare altă situație.(subl. )"
Fără îndoială că este vorba, în cazul de față, de"orice altă situație"dacă s-ar impune intimaților să urmeze procedura prealabilă administrativă, în sensul că ar fi într-o situație discriminatorie în raport cu ceilalți funcționari publici cărora, în situații similare, nu li s-a impus o obligație suplimentară, cea de a urma procedura prealabilă administrativă.
În al doilea rând, s-ar aduce atingere și dreptului consacrat de art. 6 paragraf 1 din Convenție, ce prevede dreptul la un proces echitabil, în sensul că dacă s-ar constata prematuritatea acțiunii introductive de instanță prin neparcurgerea procedurii prealabile ar fi blocat accesul intimaților de a avea acces la justiție, aceasta, desigur, din perspectiva principiului non-discriminării prevăzut de art. 1 paragraf 1 din Protocolul 12 al Convenției.
Așadar, instanța de recurs va cerceta motivul de recurs invocat pe recurentă referitor la fondul cauzei și, din acest punct de vedere, este în acord cu instanța de fond, în sensul că actele normative prin care au fost suspendate drepturile acordate (și care nu mai sunt în vigoare, astfel că instanța poate constata neconstituționalitatea acestora, din moment ce Legea nr. 47/1992 la art. 29 alin. 1 face referire la o lege în vigoare) nu sunt în acord cu dispozițiile art. 41 alin. 2 și art. 53 din Constituția României.
Astfel, dreptul bănesc, la care se face referire în acțiunea introductivă, a fost prevăzut de legiuitor cu intenția clară de a fi acordat. Cu alte cuvinte, aceste dispoziții au fost prevăzute ca atare în actul normativ pentru a fi puse în aplicare. Or, prin restrângerea nejustificată a dreptului, prin actele normative succesive de suspendare a efectelor dispoziției prin care se acordă dreptul bănesc, se înfrâng dispozițiile art. 53 din Constituție, care prevăd că "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."Legiuitorul, prin suspendarea nejustificată și neargumentată în niciun fel a drepturilor salariale, s-a comportat arbitrar, vătămând drepturile intimaților la protecție socială, această din ultimă noțiune fiind explicată și prevăzută de art. 41 alin. 2 din Constituție.
Din aceste rațiuni, instanța constată că recursul este nefondat și din acest punct de vedere.
Instanța, în raport cu cele de mai sus, va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C,-, județul H, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B cu sediul în-, sector 5 ca inadmisibil pentru lipsa calității de reprezentant.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
pentru fiind în
concediu de odihnă, semnează
președintele instanței pentru
fiind în concediu de odihnă
semnează Vicepreședintele
instanței
GREFIER
pentru fiind în concediu
de odihnă, semnează prim grefier
Red.
Tehnored: /2.ex.
Jud. fond: -
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
