Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 5319/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5319
Ședința publică de la 17 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Carmina Mitru Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
- - Judecător
Grefier:
*********
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței nr.1798 din data de 06 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți Primarul Orașului, Consiliul Local și Primăria Orașului.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă; se arată că, prin Serviciul arhivă, intimatul pârât Consiliul Local a depus concluzii scrise; recursul a fost declarat și motivat în termen legal.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1798 din data de 06 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.
S-a respins ca prescrisă cererea pentru perioada 1.01.2004 - 08.06.2006.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de către pârâte.
S-a respins acțiunea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Primarul Orașului, Primăria Orașului și Consiliul Local, pentru perioada 9.06.2006 - 2.03.2009, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut:
Din oficiu, instanța în conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă a invocat în ședința publică din 06 iulie 2009 excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la dispozițiile imperative ale art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
Potrivit art. 1 ce se coroborează cu textele de lege enunțate, dreptul la acțiune având un caracter patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege de trei ani, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Cum creanța reclamantului a devenit exigibilă în fiecare lună în momentul efectuării plății, iar reclamantul a investit instanța cu soluționarea prezentei cereri la 09.06.2009, se constată din oficiu că a intervenit prescripția cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 01.01.2004 - 08.06.2006, acestea fiind solicitate așadar după împlinirea termenului de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Ca urmare, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune privitor la perioada 01.01.2004 - 8.06.2006, cu consecința respingerii cererii ca fiind prescrisă.
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâte prin întâmpinările formulate în cauză, s-a constatat că aceasta este operantă în cauză pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește pe pârâții Primăria Orașului și Primarul Orașului s-a reținut că reclamantul trebuia să facă dovada că pentru toată perioada solicitată prin cererea de chemare în judecată a avut calitatea de funcționar public, desfășurând în aceste condiții activitate în cadrul Primăriei Orașului, din cartea de muncă rezultând însă o altă stare de fapt, respectiv acesta fiind angajat pe perioada 10.06.2006 - 2.03.2009 în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială.
Acest serviciu a fost înființat prin
L acordându-i-se personalitate juridică proprie încă de la înființare, ori pentru a avea calitate procesuală pasivă pârâții trebuia să aibă calitatea și vocația de a ordonanța plata pentru munca prestată de către reclamant, cea ce nu este cazul în speța de față, reclamantul nefiind în raporturi de muncă cu pârâții pentru perioada solicitată.
Aceleași argumente de fapt și de drept vor fi avute în vedere și față de pârâta Consiliul Local.
Conform carnetului de muncă depus la dosar, reclamantul a fost angajata, pe postul de director executiv, serviciu cu personalitate juridică, înființat prin L nr.21/ 27.03.2003, neexistând în consecință nici un fel de raporturi de serviciu între reclamant și această pârâtă chemată în judecată, S fiind înființat ca serviciu cu personalitate juridică, Cod fiscal propriu, gestiune, ștampilă și cont propriu.
Reținând că trebuie să existe identitate între titularul unui drept invocat și calitatea procesuală activă a acestuia și corelativ identitate între titularul obligației corelative și calitatea procesuală pasivă a acestuia din urmă s-a concluzionat, că în speță pârâtele chemate în judecată nu au calitate procesuală pasivă, nefiind titularele unei obligații corelative în cadrul raportului juridic de serviciu al reclamantului pentru perioada pentru care se solicită sporurile menționate.
Fiind o excepție de fond absolută și peremptorie, tribunalul a constatat că împiedică cercetarea pe fond a pricinii acțiunea urmând în consecință a fi respinsă în considerarea celor expuse, aceasta neîmpiedicând însă reiterarea cererii de către reclamant în contradictoriu cu autoritatea unde și-a desfășurat activitatea pe perioada 1.01.2004 - 2.03.2009.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamantul a arătat în motivele de recurs formulate că instanța de fond a interpretat eronat actul dedus judecății și a pronunțată o sentință cu aplicarea greșită a legii.
A susținut recurentul că drepturile solicitate au fost prevăzute expres în art.31 din Legea 188/1999, au fost suspendate prin diferite legi bugetare anuale, dar nu înlăturate.
A invocat totodată și prevederile art.37 alin.3 din OG nr.6/2007, menținute și prin OG 9/2008 privind unele măsuri pentru reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, precum și Decizia nr.185/2009 a Curții Constituționale.
Recurentul a arătat că a avut loc o încălcare prevederilor art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Examinând recursul formulat, Curtea îl găsește nefondat, așa cum se va arăta în continuare.
Reclamantul are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii lor fiind fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamanta este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin. 3) și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamant nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
În raport de aspectele analizate, se apreciază că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
De altminteri, prin decizia nr. 20/2009 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea, în baza art. 312 alin.1, va respinge recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței nr.1798 din data de 06 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Primarul Orașului, Consiliul Local și Primăria Orașului.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
PREȘEDINTE: Carmina Mitru - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red. Jud. M
Ex.2//6.01.2010
Jud. fond C
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță
