Litigiu privind funcționarii publici statutari. Sentința 54/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. -

SENTINȚA NR 54/CA/2008

Ședința publică din 7 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Toros Vig Anna Maria

JUDECĂTOR: - - - - -

GREFIER: - -

Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ, în primă instanță, introdusă de reclamantul din localitatea O, str.-, nr.5..1,.1, jud.B, în contradictoriu cu pârâtaAdministrația Națională a Penitenciarelorcu sediul în B, sector 2,- ș pârâtul Ministerul Justiției cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiectlitigiu privind funcționarii publici statutari.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru reclamant- avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că acțiunea este legal timbrată cu 4 RON taxă judiciară de timbru prin chitanța nr. 330-1-6/26.11.2007 și 0,30 RON timbre judiciare, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției au răspuns la dresele formulate la termenul anterior, după care:

Reprezentantul reclamantului solicită în probațiune ca pârâta de rând 1 să fie obligată să depună la dosar Fișa de evaluare a activității profesionale a reclamantului, Raportul săptămânal, Raportul de activitate desfășurat la Penitenciarele A și T, precizează că aceste acte nu sunt secrete.

Prin acțiune s-au solicitat cheltuieli de deplasare pe distanța O - A și retur pentru perioada 01.07.2006- 13.10.2006, în dovedirea cestora solicită să fie depusă de prezență pentru această perioadă, precizează că deplasarea s-a făcut zilnic cu mașina personală a reclamantului. De asemenea învederează instanței faptul că Evaluarea are mai multe etape, interviul este doar una dintre aceste etape, mai sunt și Fișa de evaluare a activității, Raportul de evaluare, etc.

Instanțarespinge cererea privind completarea probațiunii apreciind că față de Procesul verbal încheiat la data de 16.12.2006 de către Comisia de evaluare, depus la dosar fila 51, această cerere este neconcludentă.

Întrucât nu mai sunt alte cereri, alte probe, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra acțiunii.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, anularea Ordinului de trecere în rezervă și reîncadrarea reclamantului într-o funcție corespunzătoare gradului și pregătiri profesionale. Acordarea drepturilor bănești cuvenite respectiv indemnizație de mutare, decontarea cheltuielilor de transport și acordarea sporurilor cuvenite. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform împuternicirii avocațiale.

Precizează că Ordinul de trecere în rezervă a fost emis în mod nelegal, reclamantului nu i s-au păstrat raporturile de muncă așa cum prevedea legea, a fost mutat l A, trebuia să beneficieze de indemnizație de mutare și cheltuieli de transport, drepturi care însă nu i-au fost acordate. Perioada de evaluare a fost în 15-16 decembrie 2006, în acea perioadă reclamanta s-a aflat într-o permisie de 10 zile, permisie aprobată de forurile superioare, astfel că nu este culpa lui că nu s-a prezentat la interviu. Acesta nu figurează de altfel în evidența privind evaluarea.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul bihor la 06.06.2007 reclamantul a chemat în judecată pe pârâți Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul justiției solicitând anularea Ordinului prin care a fost trecut în rezervă începând cu 01.-01.2007, reîncadrarea lui pe o funcție corespunzătoare gradului și pregătirii profesionale în cadrul Administrația Națională a Penitenciarelor, acordarea drepturilor bănești cuvenite și recunoașterea perioadei de la trecerea în rezervă până la reintegrare ca vechime în muncă.

Cu titlu de indemnizație de mutare a solicitat decontarea cheltuielilor de transport pe ruta O- A pentru perioada 01.07.2006- 15.10.2007 și acordarea tuturor sporurilor cuvenite funcției și gradului pentru perioada 01.07.2006 - 31.12.2006.

În motivarea cererii arată că a îndeplinit funcția de ofițer specialist principal I în cadrul Direcției Generale de Protecție și Anticorupție din cadrul Ministerului Justiției prin HG.127/2006 s-a hotărât desființarea și s-a stabilit ca un număr de 15.627 posturi să fie preluate de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Începând cu 01.07.2006 a fost pus la dispoziția Ministerului justiției și care l-a pus la dispoziția Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Deși în articolul 3 din HG 127/2006 s-a sistat orice modificare a raportului de muncă a fost mutat la Penitenciarul d e maximă siguranță A fără a primi indemnizația de mutare, iar începând cu 16 octombrie 2006 a fost mutat la Penitenciarul d e maximă siguranță O fără să i se achite drepturile bănești aferente funcției, retribuția lunară fiind mai mică cu peste 600 lei.

În perioada 15-16.12.2006 la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor a avut loc evaluarea cadrelor de la Direcția Generală de Protecție și Anticorupție, perioadă în care era plecat din țară, beneficiind de 10 zile permisie și 5 zile concediu odihnă cu aprobarea conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor, iar la reîntoarcerea în țară a constata că a fost trecut în rezervă cu drept de pensie fără să fi fost evaluat, nefiind convocat pentru nici o evaluare.

Prin întâmpinare Ministerul justiției a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepției necompetenței materiale a tribunalului și excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pe fond a arătat că prin HG 127/2006 s-a desființat Direcția Generală de Protecție și Anticorupție în termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii, termen care a fost prorogat prin HG 586/2006. Potrivit articolului 3 din HG 127/2006 s-a prevăzut posibilitatea trecerii în rezervă sau direct în retragere a ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare.

În baza acestor dispoziții s-au emis 3 ordine și anume: Ordinul 1597/29.06.2007 prin care s-a dispus ca începând din 30.06.2006 ofițerii și subofițerii din cadrul Direcției Generale de Protecție și Anticorupție se pun la dispoziția Ministerului Justiției pe o perioadă de 3 luni în vederea încadrării sau trecerii în rezervă,Ordinul 1627/C/30.06.2006prin care s-a dispus ca ofițerii și subofițerii nominalizați în anexă să-și desfășoare activitatea la Administrația Națională a Penitenciarelor precum șiOrdinul 2147/C/25.09.2006prin care s-a dispus ca perioada de punere la dispoziție să se prelungească încă 3 luni începând cu 01.10.2006.

Trecerea în rezervă s-a făcut numai după evaluarea profesională pe baza criteriilor comunicate de Administrația Națională a Penitenciarelor, iar ministerul Justiției a dispus numirea în sistemul Penitenciar după evaluare a 19 persoane în funcție de calificativul obținut, restul fiind trecuți în rezervă.

În atare situație pârâta arată că nu se poate invoca vătămarea într-un drept legitim.

Prin Sentința nr. 742 /15.10.2007 Tribunalul bihora declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de APEL ORADEA.

Verificând excepțiile invocate se constată că acțiunea a fost timbrată în mod legal cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar aflat la fila 6 din dosarul Curții de APEL ORADEA, motiv pentru care această excepție invocată este nefondată.

Ordinul de trecere în rezervă care face obiectul litigiului nr. 2841/C/29.12.2006 a fost emis de Ministerul justiției și astfel are calitate procesuală pasivă atât pentru anularea actului cât și pentru plata despăgubirilor.

Pe fondul cauzei se reține că reclamantul a fost încadrat la Direcția Generală de Protecție și Anticorupție din cadrul Ministerului Justiției care prin HG.- s-a desființat și o perioadă angajații au fost puși la dispoziția Ministerului Justiției fiind menționată în articolul 3 din acest act normativ interdicția modificării raportului de muncă.

Inițial reclamantul a fost mutat la Penitenciarul d e Maximă Siguranță A iar începând cu 16.10.2006 la Penitenciarul d e Maximă Siguranță O până în 31.12.2006 când a fost trecut în rezervă prin Ordinul 2841/29.12.2006.

Analizând legalitatea acestui ordin, se constată că în urma desființării Direcției Generală de Protecție și Anticorupție s-a hotărât ca încadrarea în sistemul penitenciarelor, respectiv trecerea în rezervă a angajaților fostei direcții desființate să se facă în raport de punctajul obținut după evaluarea fiecărui angajat.

În acest sens prin Decizia 695/14.12.2006 s-a numit o comisie de evaluare compusă din președinte și 4 membri stabilind trei criterii de evaluare și anume:

1. evaluarea să se realizeze în baza notării activității profesionale de către conducerea unităților penitenciare în care aceștia și-au desfășurat activitatea;

2. evaluarea să se realizeze prin intermediul interviului;

3. evaluarea să aibă în vedere sarcinile specifice îndeplinite de persoanele evaluate și să se refere numai la perioada în care aceștia și-au desfășurat activitatea în cadrul Administrația Națională a Penitenciarelor sau a unităților subordonate.

Evaluarea celor 39 de ofițeri și subofițeri s-a efectuat în perioada 15-16. 12.2006,

Iar Administrația Națională a Penitenciarelor a arătat că Comisia a acordat persoanelor punctaje cuprinse între 5 și 65 pentru fișa de evaluare a activității profesionale completată de către directorii unităților penitenciare în care persoanele și-au desfășurat activitatea.

Din procesul verbal încheiat la 16.12.2006 de comisia de evaluare rezultă însă că reclamantul nu a fost evaluat deloc, deoarece nu a primit nici un punct pentru fișa de evaluare, fiind menționat la rubrica punctaj 0 și la calificativ s-a făcut mențiunea neprezentat.

Potrivit adeverinței depusă la dosar semnată de Directorul general al Administrației Națională a Penitenciarelor rezultă că în perioada 15-16.12.2006 când s-a făcut evaluarea și interviul, reclamantul de afla în permisie și astfel nu a fost anunțat și nu s-a prezentat la interviu, dar acesta nu era singurul criteriu de evaluare, însă se constată că reclamantul nu a fost evaluat deloc.

Având în vedere că ministerul Justiției a ales ca și criteriu de selectare a foștilor încadrați la Direcția Generală de Protecție și Anticorupție punctajul obținut în urma evaluării, acest criteriu trebuia să aplice față de toți foștii angajați, reclamantul neputând fi exclus de la evaluare pentru singurul motiv că în perioada interviului a fost în permisie aprobată.

În atare situație ordinul de trecere în rezervă a reclamantului fără să i se aplice criteriul evaluării este un ordin nelegal și urmează să fie anulat.

În ceea ce privește capetele subsidiare de cerere de reîncadrare pe o funcție corespunzătoare a gradului și pregătirii profesionale, acordarea drepturilor bănești și recunoașterea perioadei de trecere în rezervă până la reintegrare ca vechime în muncă,urmează a se reține că acest capăt de cerere nu poate fi soluționat tocmai din cauza lipsei evaluării, deoarece instanța nu poate analiza dacă în funcție de evaluarea obținută reclamantul se încadrează în condițiile de a fi încadrat sau trecut în rezervă.

Pentru aceste considerente, acest capăt de cerere urmează să fie soluționat în parte, dispunând pârâților evaluarea reclamantului în funcție de care să facă trecerea în rezervă sau încadrarea într-o funcție corespunzătoare.

În ceea ce privește obligarea Administrației Naționale a Penitenciarelor la plata indemnizației de mutare, constând în cheltuieli de transport pe ruta O - A pentru perioada 01.07.2006- 15.10.2007, urmează a se reține că reclamantul nu a făcut dovada faptului că a solicitat decontarea cheltuielilor de transport și aceasta i-a fost refuzată, cum de altfel nici în prezentul proces nu face dovada cu nici un document privind plata și contravaloarea acestor cheltuieli, pentru care aceste pretenții urmează să fie respinse.

În ceea ce privește acordarea tuturor sporurilor cuvenite funcției și gradului pentru perioada 01.07.2006 - 31.12.2006 se reține că potrivit articolului 3 din HG 127/2006 s-a sistat orice modificare a raporturilor de muncă ale personalului angajat în cadrul Direcției Generală de Protecție și Anticorupție. Anterior intrării în vigoare a acestei hotărâri de guvern, reclamantul a avut un salariu de 1977 lei la care s-a adăugat o normă de hrană în sumă de 450 lei, iar după ce a fost pus la dispoziție a avut un salariu de 1359 lei la care s-a adăugat o normă de hrană de 450 lei.

Din adeverința eliberată (fila 21 ) de Administrația Națională a Penitenciarelor rezultă că diferența de sume provine din indemnizația de conducere care nu i s-a mai acordat. Ulterior s-a comunicat instanței că reclamantul nu a avut funcție de conducere.

Verificând Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională se reține că diferența de sumă nu este indemnizația de conducere ci indemnizația de comandă de care beneficiază militarii.

Această sumă însă în mod legal nu s-a acordat, deoarece articolul 41 din act normativ arată că: cadrele militare puse la dispoziție nu beneficiază de indemnizația de comandă și pentru care pretențiile reclamantului în acest sens urmează să fie respinse.

Potrivit articolului 274 cod procedură civilă partea care cade în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Însă orice sumă pretinsă trebuie să fie dovedită, iar reclamantul nu a făcut dovada cuantumului cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, motiv pentru care această cerere urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTÂRĂȘTE:

Respingeexcepția netimbrării și lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

Admite în parteacțiunea reclamantului din localitatea O, str. -, nr.5..1,.1, jud.B, împotriva pârâțilorAdministrația Națională a Penitenciarelorcu sediul în B, sector 2,- și Ministerul Justiției cu sediul în B, sector 5,- și în consecință:

Anulează în parteOrdinul nr. 2841/C/29.12.2006 emis de Ministerul justiției cu privire la reclamant.

Obligăpe pârâți să procedeze la evaluarea activității reclamantului în funcție de care să procedeze la încadrarea sau trecerea în rezervă a acestuia potrivit criteriului adoptat de pârâți.

Respinge celelalte capete de cerere.

Respinge cererea pentru plata cheltuielilor de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 07.04.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

Red.sent.TVA/15.04.2008

Dact.GM/15.04.2008

3 com/15.04.2008

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Toros Vig Anna Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Sentința 54/2008. Curtea de Apel Oradea