Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 541/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - litigiu privind funcționarii publici -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 541
Ședința publică din 10 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în mun. S,-- în calitate de reprezentant al chematului în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței nr. 108 din 31 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal a lipsit recurenta, pârâții intimați Instituția Prefectului județului S, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și reclamanta intimată.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr- din 24.09.2007, reclamant în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului S, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata primelor de concediu pentru anii 2001-2006 actualizate cu indicele de inflație, la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii arată reclamant că până la data de 1.06.2007 fost funcționar public în cadrul Instituției Prefectului Județului S și că, potrivit art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 (devenit art. 34 după republicare), funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Ulterior, acest drept nu a mai fost acordat fiind suspendat prin următoarele acte normative: art. 3 al. 1 din OUG nr. 33/2001 până la 01.01.2002; art. 12 al. 4 din Legea nr. 743/2001 până la 31.12.2002; art. 10 al. 3 din Legea nr. 631/2002 până la 31.12.2003; art. 9 al. 7 din Legea nr. 507/2003 până la 31.12.2004 și art. 8 al. 7 din Legea nr. 511/2004 până la 31.12.2005.
A mai arătat reclamant că este îndreptățită la primele de vacanță pe ultimii ani motivat de faptul că suspendările dispuse în legile bugetului anual și-au încetat aplicabilitatea la momentul formulării prezentei acțiuni, neexistând nici un act normativ care să abroge dispozițiile art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat introducerea și citarea în cauză a Ministerului Economiei și Finanțelor în calitate de ordonator principal de credite.
Prin întâmpinare, pârâta Instituția Prefectului Județului Sas olicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 108 din 31 ianuarie 2008, admis acțiunea și a obligat pe pârâți să plătească reclamant ei primele de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anii 2001-2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Totodată, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să vireze pârâților fondurile necesare pentru plata acestor sume.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 ( în prezent art. 34 al. 2 din actuala lege) funcționarul public, are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu și că suspendarea succesivă a acordării primei anuale prin diferite acte normative nu au dus la stingerea dreptului, dispoziția prevăzută de art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată fiind în vigoare și neabrogată.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice S - în calitate de reprezentant al chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, care a arătat că în mod greșit instanța de fond nu a constatat lipsa calității procesuale pasive a MEF; că în mod greșit nu s- constatat excepția prescripției dreptului la acțiune reglementat de art. 3 din Decretul 167/1958 în ceea ce privește solicitarea de acordare a primelor de vacanță pentru anii 2001-2003; că nu sunt îndeplinite condițiile pentru chemarea în garanție, întrucât obiectul acțiunii vizează plata unor drepturi salariale datorate de pârâți, iar MEF nu are nici o răspundere privind garantarea acestor drepturi.
Recursul se poate încadra în dispozițiile art. 304 pct. 9 cod pr. civilă.
Recursul este nefondat.
Dispozițiile art. 33 al. 2 din Legea nr. 188/1999 ( în prezent art. 34 al. 2 din Legea nr. 188/1999, republicată), prin care funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, sunt imperative și nu au fost abrogate.
Suspendarea succesivă a dreptului de acordare a primei de vacanță pentru perioada 2001 - 2006, care evident a avut un caracter temporar, atâta vreme cât suspendarea fost anuală, nu duce la stingerea dreptului.
Cu privire la motivul de recurs privind excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF, Curtea apreciază că este nefondat, întrucât potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative se face numai în limita creditelor bugetare aprobate; sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezinte limite maxime care nu pot fi depășite, iar orice angajare și utilizare creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovați, în condițiile stipulate de dispozițiile art. 72 din actul normativ sus-menționat.
Ținând seama de faptul că, potrivi dispozițiilor nr.HG 208/2005, bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor, chematul în garanție trebuie să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative, sumele necesare acestor plăți, pârâtul MIRA fiind finanțat integral de la bugetul de stat.
Ca urmare, critica recurentei privind lipsa calității procesuale chematei în garanție - MEF este nefondată, în mod corect instanța de fond admițând cererea de chemare în garanție, având în vedere calitatea acesteia de ordonator principal de credite.
Referitor la motivul privind prescripția extinctivă, Curtea constată că este nefondat întrucât cum acordarea primelor de concediu a fost suspendată succesiv pe perioada 2001- 2006, dreptul la acțiune născându-se la data de 31.12.2006 și cum acțiunea a fost introdusă la instanță la data 24.09.2007, acest motiv de recurs privind prescripția extinctivă a dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2003, apare ca fiind nefondat.
Luând în considerare cele învederate, cum recursul declarat în cauză apare ca fiind nefondat, în temeiul art. 312 cod pr. civilă, urmează fi respins ca atare.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în mun. S,-- în calitate de reprezentant al chematului în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței nr. 108 din 31 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/14.04. 2008
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen, Nastasi Dorina, Ududec Elena