Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 546/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 546
Ședința publică de la 20 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței numărul 4367 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimații pârâți INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă potrivit art.302 Cod procedură civilă și este scutit de taxa de timbru.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Inspectoratul Județean de Poliție D, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați în solidar la plata diferențelor de drepturi de natură salarială, rezultate ca urmare aplicării sporului de 30%, din salariul de bază lunar, pe perioada 01.09.2002-31.03.2006, actualizat în funcție de indicele de inflație calculat de la data când trebuiau acordate lunar sporurile și până la data achitării efective, precum și obligarea la plata dobânzilor legale până la momentul efectuării plăților.
S-a solicitat de asemenea obligarea MIRA să vireze fondurile bănești necesare achitării despăgubirilor solicitate.
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 4367 din 19 noiembrie 2007 a respins acțiunea reclamantului.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată la data de 25.07.2007, prin care a solicitat acordarea drepturilor bănești pentru intervalul 01.09.2002-31.03.2006, drepturile bănești aferente perioadei 01.09.2002-24.07.2004 s-a prescris.
Reclamantul nu poate beneficia de dispozițiile legale cu caracter special aplicabile ofițerilor ce-și desfășoară activitatea în cadrul DNA, structură cu personalitate juridică ce funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece este organ de cercetare al poliției judiciare în cadrul IPJ D, iar Legea 364/2004 face distincție între poliția judiciară, ce este organizată și funcționează în cadrul MIRA și poliția judiciară a Parchetului Național Anticorupție.
Cu privire la susținerile reclamantului referitoare la discriminarea sa în raport cu ofițerii și agenții poliției judiciare detașați la DNA, s-a reținut că sunt neîntemeiate, diferențierea de tratament având la bază un criteriu obiectiv, acela al modificării raporturilor de muncă a acestora din urmă, prin detașarea din cadrul unei instituții care face parte din structura MIRA, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, structură cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a reținut că reclamantul nu poate beneficia de dispozițiile prevăzute de art.28 din OUG 43/2002 (pentru perioada cât acestea s-au aflat în vigoare), nefiind detașat la DNA, precum și faptul că în cauză nu se identifică o situație discriminatorie bazată pe criteriile prevăzute de art.2 din OG 137/2002
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, reclamantul susține că majorarea cu 30% a salariului solicitată este prevăzută de art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43/2002 privind DNA cu modificările ulterioare pentru ofițerii de poliție judiciară din cadrul acestuia, cât și pentru cei încadrați în unitățile aparținând Poliției Române.
A arătat reclamantul că a fost delegat în repetate rânduri să efectueze acte de cercetare, inclusiv în cauzele de corupție aflate în competența organelor de cercetare ale poliției judiciare, desfășurându-și activitatea sub conducerea, supravegherea și controlul procurorului, potrivit dispoz.art.8 alin.1 din Legea 364/2004.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În speță, reclamantul și-a desfășurat activitatea ca funcționar public cu statut special în cadrul IPJ
Sporul de 30% din salariul de bază este prevăzut de art. 28 alin. 5 din OUG nr. 43/2002 privind DNA.
Pentru a putea beneficia de acest spor, trebuie ca intimatul reclamant să fi funcționat în cadrul DNA, ca ofițer de poliție judiciară.
Recurentului reclamant îi sunt aplicabile prevederile OG 38/2003 privind salarizarea polițiștilor, care nu prevede acordarea acestui spor.
Dreptul salarial solicitat de reclamant se aplică polițiștilor din cadrul DNA, iar diferențierea salarială se bazează pe criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unor instituții care nu face parte din structura MIRA, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile OG 137/2000, care cuprinde criteriile de discriminare.
Prin urmare, diferențierea de tratament la acordarea drepturilor salariale este stabilită în raport de instituția unde-și desfășoară activitatea pe perioada detașării, respectiv în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Întrucât dreptul de a beneficia de un spor salarial de 30% din salariul de bază nu este prevăzut în lege pentru polițiștii care efectuează acte de cercetare și care funcționează în cadrul structurilor MIRA, judecătorul nu poate extinde sfera de aplicare a unor drepturi de la o categorie profesională cu un anumit specific, la o altă categorie profesională.
Niciodată polițiștii din cadrul MIRA nu au avut prevăzut în lege dreptul pe care-l solicită reclamantul, așa încât nu se poate pune în discuție, eventual, aplicarea legii în timp.
Judecătorul nu se poate transforma în legislator pozitiv, în sensul de a introduce drepturi salariale suplimentare, față de cele prevăzute în legea care reglementează domeniul de activitate în care funcționează partea.
Curtea mai precizează că polițiștii detașați în cadrul altor autorități sau instituții beneficiază în baza art.37 din OG 38/2003 de salariul funcției respective și de celelalte drepturi legal cuvenite.
Întrucât OG 43/2002 prevedea drepturi specifice pentru polițiștii care funcționează în cadrul DNA, aceștia au încasat legal sumele cuvenite, iar polițiștii care funcționau în unitățile MIRA nu pot pretinde dreptul respectiv, pentru considerentele deja expuse.
Având în vedere motivele enunțate, Curtea, în baza art. 312, va respinge recursul reclamantului, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței numărul 4367 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
Tehnored./2 ex.
31 martie 2008
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu