Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 55/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 55/
Ședința publică din 8 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbâltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-a luat în examinare acțiunea de contencios administrativ promovată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Iași, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999) - fond după casare (decizia nr. 668/ din 30 noiembrie 2009 Curții de Apel Iași ).
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 1 februarie 2010, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
Din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 din Codul d e procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 8 februarie 2010.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 431/CA/din 5 iunie 2009, Tribunalul Iașia admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Iași, pe care 1-a obligat să plătească reclamantului contravaloarea indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, pentru perioada 1-7 februarie 2006, respingând, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor de 0,1% pe zi întârziere, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Prin aceeași sentință, Tribunalul a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind învestirea cu formulă executorie a hotărârii, precum și excepția autorității de lucru judecat și a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere aferent acțiunii principale și cererea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Iași, în ceea ce privește sumele de bani reprezentând norma de hrană și indemnizația de comandă, pentru existența autorității de lucru judecat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că reclamantul l-a chemat în judecată pe pârât, solicitând ca acesta să fie obligat să îi plătească o sumă de aproximativ 1.543 lei, cuvenită din salariul aferent lunii februarie 2006, și despăgubiri de 0,01% pe zi întârziere, începând cu data de 05.03.2006 (dată la care trebuia să primească solda întreagă) și până la data plății efective a restului din soldă rămas neplătit, precum și învestirea cu formulă executorie a hotărârii ce se va pronunța în cauză.
Constatând că hotărârea pronunțată în primă instanță nu poate fi învestită cu formulă executorie mai înainte ca aceasta să fi rămas irevocabilă și că cererea de învestire cu formulă executorie este inadmisibilă în această fază procesuală, precum și faptul că sumele de bani reprezentând norma de hrană și indemnizația de comandă au fost acordate reclamantului prin decizia nr. l54/CA din 7 mai 2007 Curții de Apel Iași, prima instanță a găsit întemeiate excepțiile ce s-au ridicat, drept pentru care acestea au fost admise.
Referitor la fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantul a fost pensionat începând cu data de 1 februarie 2006, dar că încunoștințarea celor interesați cu privire la încetarea raporturilor de muncă a intervenit la data de 10.02.2005 și că, în perioada cuprinsă între data de 13.02.2006 și data de 28.02.2006, s-a procedat la predarea funcției, de către reclamant, care, în intervalul 1 februarie 2006 - 7 februarie 2006, s-a aflat în concediu medical.
Raportându-se la cele hotărâte prin sentința civilă nr. 150 din 17 ianuarie 2007 Tribunalului Iași și prin decizia nr. 154/CA din 7 mai 2007 Curții de Apel Iași, prima instanță a reținut că pârâtul nu a achitat integral reclamantului contravaloarea indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 1 februarie 2006 - 7 februarie 2006, în condițiile în care, prin sentința nr. 150/2007, Tribunalul Iașii -a acordat doar indemnizația de conducere și contravaloarea normei de hrană, pentru perioada 08.02.2006 - 28.02.2006, și că indemniza pentru incapacitatea temporară de muncă nu a făcut obiectul acelei cauze.
A reținut instanța că reclamantul nu a primit integral drepturile salariale și că este îndreptățit a încasa contravaloarea întregii indemnizații pentru incapacitatea temporară de muncă, pretenții ce nu au făcut obiectul acțiunii soluționate prin hotărârile anterior menționate.
Tribunalul a considerat că reclamantul trebuie să încaseze, pentru luna februarie, o sumă de bani egală cu cea pe care a fi primit-o dacă nu ar fi intervenit pensionarea lui și că, scăzând din cuantumul soldei pe care reclamantul trebuia să o încaseze pe luna februarie 2006, dacă nu s-ar fi pensionat, suma ce s-a plătit benevol sau silit de către pârât, se obține o diferență de bani pe care reclamantul o mai are de primit și pentru care se justifică, în parte, pretențiile deduse judecății.
Prima instanță a constatat că pârâtul a exclus perioada 01.02.2006 - 07.02.2006 de la calculul drepturilor ce se cuvin reclamantului, că luna februarie 2006 are 20 de zile lucrătoare, că reclamantului i-au fost luate în calcul doar 15 zile lucrătoare, fiind excluse, cu rea-credință, 5 zile lucrătoare, din intervalul 01.02.2006 - 07.02.2006, calculul trebuind să includă însă și perioada în care reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, pentru care Curtea de Apel Iașia acordat doar norma de hrană și indemnizația de conducere.
Instanța a respins cererea de acordare a despăgubirilor de 0,01% pe zi de întârziere pe motiv că reclamantul nu are dreptul de a primi despăgubiri materiale mai mari decât cuantumul salariului (soldei).
Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 668//30.11.2009, a admis recursurile introduse de reclamantul și de pârâtul Penitenciarul Iași împotriva sentinței civile nr. 431/CA/05.06.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care a casat-o, reținând cauza în vederea rejudecării ei în fond.
Pentru a decide astfel, Curtea a avut în vedere că prima instanță nu a stabilit, pe bază de probe concludente, care au fost drepturile salariale la care reclamantul avea dreptul după data numirii în funcția publică și care au fost drepturile salariale încasate în luna anterioară emiterii ordinului de încetare a raportului de serviciu.
Aceeași verificare era necesară și pentru a se stabili pentru care din drepturile salariale solicitate s-au pronunțat hotărâri irevocabile și dacă ceea ce s-a solicitat prin acțiunea de față a mai făcut sau nu obiectul judecății, având în vedere și confuzia pe care prima instanță o creează reclamantului atunci când susține că drepturile recunoscute prin sentința civilă nr. 150/17.01.2007 a Tribunalului Iași și decizia nr. 154/CA din 07.05.2007 a Curții de Apel Iași nu i-au fost plătite integral.
Curtea a reținut că și în situația în care s-ar accepta faptul că la data promovării prezentei acțiuni reclamantul nu a cunoscut care anume drepturi salariale i-au fost acordate, în mod voluntar, de către pârât și pe ce perioadă acestea au fost calculate, după data de 8 mai 2009, când 1onel a solicitat acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de precizările depuse de Penitenciarul Iași, sub nr. X/32146//06.05.2009, nu mai exista nici o justificare pentru a nu se cere reclamantului să își precizeze acțiunea în condițiile în care, prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția autorității de lucru judecat.
Instanța de recurs a considerat că lămurirea situației de fapt se impunea și ca urmare a faptului că, prin modul confuz și lipsit de acuratețe juridică în care reclamantul și-a formulat cererile, nu este posibil să se stabilească ce au "omis" instanțele atunci când au pronunțat sentința nr. 150 din 17.01.2007 și decizia nr. 15A/CA din 07.05.2007, care era calea de urmat într-o astfel de situație, dacă ne aflăm în fața unui refuz de executare a hotărârilor anterioare ale instanțelor de contencios administrativ, pentru care ar fi trebuit să se urmeze procedura prevăzută de art. 24 din Legea nr. 54/2004, sau dacă este vorba de o cerere cu un obiect total diferit de cel al acțiunii ce a fost soluționată prin sentința nr. 150/17.01.2007 a Tribunalului Iași, fiind necesare verificări punctuale, pe fiecare element ce stă la baza calculului drepturilor bănești, a sumelor cuvenite, a sumelor plătite, a sumelor acordate prin hotărârile pronunțate, clarificări în funcție de care urma să se rezolve și excepția ridicată de către pârât.
A considerat Curtea că este necesar ca reclamantul să precizeze, în mod clar, care sunt sumele pe care le pretinde de la pârât, cu arătarea semnificației acestora pe fiecare element de salarizare în parte și a perioadei pe care consideră că drepturile trebuie să îi fie acordate, cu arătarea drepturilor ce nu i-au fost corect determinate prin sentința nr. 150/2007 și prin decizia nr. 154/2007 și a faptului dacă aceste hotărâri au fost valorificare și a modului în care au fost ele executate, cu detalierea componenței sumei de 1.543 lei, pe care o pretinde prin acțiunea de față.
În rejudecarea cauzei, Curtea reține următoarele:
Ca urmare a deciziei indicate mai sus, reclamantul a făcut precizări, susținând că trebuia să primească în luna februarie 2006 aceeași soldă ca în luna ianuarie a aceluiași an, de 2397 de lei, și sporul DGP în sumă de 599 lei, la care se adaugă norma de hrană de 1450 de lei.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și precizările reclamantului, Curtea consideră că se impune a se stabili care este cuantumul soldei, inclusiv cel al elementelor care o compun, pe care reclamantul trebuia să o primească în luna februarie a anului 2006, apoi să se determine ce i s-a acordat reclamantului din fiecare element component al soldei pentru aceeași perioadă, urmând a se stabili și diferența la care mai are dreptul.
Reclamantul a ocupat funcția de inspector șef principal în cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță
Din probele administrate în cauză reiese că reclamantul a fost pensionat începând cu data de 1 februarie 2006, dar că încunoștințarea celor interesați cu privire la încetarea raporturilor de muncă a intervenit la data de 10.02.2005. Curtea reține și că, în perioada cuprinsă între data de 13.02.2006 și data de 28.02.2006, s-a procedat la predarea funcției de director adjunct pentru logistică de către reclamant, care, în intervalul 1 februarie 2006 - 7 februarie 2006, s-a aflat în concediu medical.
În conformitate cu prevederile ar. 3 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară, compusă din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv.
Raportat la dispozițiile art. 42 și ale art. 44 alin. 1 din Legea nr. 138/1999, instanța de rejudecare constată că are dreptul la soldă atât pentru timpul cât s-a aflat în incapacitate temporară de muncă (1 februarie-7 februarie 2006), cât și pentru restul lunii februarie 2006, până la data de 28.02.2006, când a terminat activitatea de predare a funcției.
Prin urmare, reclamantul avea dreptul la soldă pentru toată perioada 1 februarie-28 februarie 2006, nu doar pentru zilele în care a fost prezent la serviciu, așa cum eronat a considerat pârâtul.
În această soldă, ce trebuia calculată pentru toate zilele din luna februarie, intră, așa cum a arătat instanța că se prevede în art. 3 din actul normativ mai sus indicat, solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv.
Din adresa nr. X-17880//28.01.2010 a Penitenciarului Iași rezultă că solda reclamantului are un cuantum total de 2397 de lei și se compune din soldă de funcție - 743 lei, soldă de grad - 311 lei, indemnizație de comandă 297 lei, gradații - 567 lei și indemnizație de dispozitiv 479 lei.
Din aceeași adresă (pct. 4) rezultă că reclamantului i s-au plătit pentru februarie 2006 soldă de funcție - 398 lei, soldă de grad - 167 lei, gradații - 237 lei și indemnizație de dispozitiv - 200 lei.
Prin urmare, se constată că diferența de soldă la care mai are dreptul reclamantul este de 1002 lei, fiind alcătuită din 345 lei soldă de funcție (743-398), 144 lei soldă de grad (311-167), 330 lei gradații (567-237) și 279 lei indemnizație de dispozitiv (479-200), la acestea urmând a se calcula impozitul și contribuțiile aferente.
În ceea ce privește cererea reclamantului de a obligare a pârâtului și la plata sumei de 599 lei reprezentând spor "DGP" pentru luna februarie 2006, Curtea reține că nu există temei legal pentru admiterea acesteia.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că sporul de 599 de lei solicitat de reclamant este de fapt sporul reglementat de art. 25 din Legea nr. 138/1999.
În acest text de lege se prevede că se acordă un spor de până la 30% calculat la solda lunară, respectiv la salariul de bază, cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili, care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor operative de protecție a demnitarilor, a acțiunilor de gardare, protecție și control antiterorist, supraveghere operativă, a activităților de pază, supraveghere, escortare, reeducare și asistență medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate, culegere, prelucrare, verificare și valorificare a informațiilor, investigații, acțiuni și intervenție cu un grad ridicat de risc ori în condiții de pericol deosebit.
Sporul instituit de art. 25 nu poate fi acordat reclamantului deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. 1 și 2 din Legea nr. 138/1999, la trecerea în rezervă cadrele militare în activitate primesc solda lunară până la sfârșitul lunii în care a avut loc schimbarea poziției de activitate sau până la terminarea predării funcției. Aceasta înseamnă că voința legiuitorului este de a nu mai acorda persoanelor care trec în rezervă sporuri în perioada în care are loc schimbarea poziției de activitate și predarea funcției.
Pe de altă parte, raportat la data formulării acestui capăt de cerere, 01.02.2010, Curtea constată că s-a împlinit termenul general de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune pentru obținerea sporului de "DGP" în cuantum de 599 lei.
Referitor la cererea de acordare a despăgubirilor de 0,01 % pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data de 28 februarie 2006 și până la data plății, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată deoarece în materia drepturilor salariale repararea integrală a prejudiciului se realizează prin actualizarea sumei ce se acordă cu acest titlu, nu prin despăgubiri de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere a plății soldei.
În consecință, constatând că pârâtul Penitenciarul Iași în mod greșit i-a acordat reclamantului o soldă calculată în funcție de prezența efectivă a acestuia la serviciu, ignorând în acest fel prevederile art. 3, art. 42 și art. 44 din Legea nr. 138/1999, ținând seama și de faptul că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru acordarea sporului "DGP" și că în prezenta cauză nu este permisă acordarea de despăgubiri de 0,01 % pentru fiecare zi de întârziere a plății soldei, Curtea va admite în parte acțiunea în pretenții introdusă de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Iași, pe care îl va obliga să plătească reclamantului diferența de soldă neachitată, aferentă lunii februarie 2006, compusă din 345 lei reprezentând diferență soldă funcție, 144 lei reprezentând diferență soldă de grad, 330 lei reprezentând diferență gradații și suma de 279 lei reprezentând diferență indemnizație de dispozitiv, sume la care se va calcula impozitul și contribuțiile aferente, urmând să fie respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 599 lei reprezentând sporul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 138/1999, precum și cea privind despăgubirile pentru întârzierea plății soldei.
Având în vedere că reclamantul a declarat că nu mai solicită, în prezenta cauză, obligarea Penitenciarului Iași la plata indemnizației de comandă și a normei de hrană, aferente lunii februarie 2006, instanța va lua act de această manifestare de voință.
De asemenea, având în vedere că reclamantul nu mai solicită, în prezenta cauză, plata drepturilor ce i-au fost recunoscute prin sentința civilă nr. 150/CA din 17.01.2007 a Tribunalului Iași și decizia nr. 154/CA din 07.05.2007 a Curții de Apel Iași, instanța de rejudecare va respinge excepția autorității de lucru judecat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Rejudecând cauza în fond, după casare;
Admite în parte acțiunea în pretenții introdusă de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Iași.
Obligă pe pârâtul Penitenciarul Iași să plătească reclamantului diferența de soldă neachitată, aferentă lunii februarie 2006, compusă din: 345 lei reprezentând diferență soldă funcție, 144 lei reprezentând diferență soldă de grad, 330 lei reprezentând diferență gradații și suma de 279 lei reprezentând diferență indemnizație de dispozitiv; sume la care se va calcula impozitul și contribuțiile aferente.
Ia act de faptul că reclamantul nu mai solicită, în prezenta cauză, obligarea pârâtului la plata indemnizației de comandă și a normei de hrană, aferente lunii februarie 2006.
Respinge excepția autorității de lucru judecat, excepție ridicată de către pârât, ca urmare a faptului că reclamantul nu mai solicită, în prezenta cauză, plata drepturilor ce i-au fost recunoscute prin sentința civilă nr. 150/CA din 17.01.2007 a Tribunalului Iași și decizia nr. 154/CA din 07.05.2007 a Curții de Apel Iași.
Respinge cererea reclamantului de a se obliga pârâtul la plata sumei de 599 lei reprezentând sporul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 138/1999.
Respinge cererea reclamantului de a se obliga pârâtul la plata de despăgubiri, în cuantum de 0,01 % pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data de 28 februarie 2006 și până la data plății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 februarie 2010.
Președinte judecător judecător
- - - G - -- -
Grefier
/tehnoredactat:, 2 ex.
Președinte:Tăbâltoc Dan MirceaJudecători:Tăbâltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja
