Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 555/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 555/CA
Ședința publică de la 26 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor introduse de Sindicatul Finanțe Publice V, cu sediul în V,-, camera 32, județul V, și de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 38/CA din 09.02.2009 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurentul-intimat Sindicatul Finanțe Publice V, lipsă fiind intimatul-recurent Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier.
Nemaifiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată,se acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurentul -intimat Sindicatul Finanțe Publice V, solicită admiterea recursului, raportat și la deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
Precizează că se solicită și obligarea la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar dovada efectuării acestor cheltuieli.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursurilor de contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr. 38/CA din 09.02.2009, Tribunalul Vasluia respins excepția de prescripție și cea a prematurității introducerii acțiunii invocate de Direcția Generală a Finanțelor Publice V și a respins acțiunea formulată de Sindicatul Finanțe Publice V, în contradictor cu Direcția Generală a Finanțelor Publice V și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
A reținut instanța de fond că reclamanții, reprezentați de sindicat, au calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei DGFP În această calitate au solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentului postului și treptei de salarizare, fiecare în procent de 25 % din salariul de bază brut lunar începând de la data de 01.01.2004 până la pronunțare și în continuare.
Cu prioritate, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, examinând excepțiile invocate, Tribunalul constată că acestea nu sunt fondate.
Referitor la excepția prescripției: Dat fiind faptul că aplicarea disp. Art. 29 din Legea nr. 188/1999 a fost suspendată succesiv prin OUG 92/2004 și OG 2/2006, dreptul la acțiune s-a născut la data de 01.01.2007 ca urmare a încetării dispoziției de suspendare, și față de această dată cererea de față nu este prescrisă.
Referitor la excepția de prematuritate: Potrivit art. 7 al. 4 din Legea nr. 554/2004 "în cazul acțiunilor introduse de Prefect, Avocatul Poporului, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor ce privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute de art. 2 al. 2 și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă". Reclamanții, reprezentați prin sindicat, deși nu aveau obligația să îndeplinească procedura prealabilă în cauză, au făcut dovada că s-au adresat conducerii DGFP solicitând și plata celor două sporuri și că au fost îndrumați către instanțe.
În consecință, raportat la cele arătate mai sus, Tribunalul va respinge ca nefondate excepțiile ridicate.
Pe fondul cauzei, instanța constată că drepturile solicitate de către reclamanți sunt reglementate de dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, (art. 29 în numerotarea anterioară republicării) conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit prevederilor art. 31 al. 3 din Legea nr. 188/1999 se statuează că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unic de salarizare al funcționarilor publici, al cărui proiect cade în sarcina Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, potrivit art. 22 alin. 1 lit. e din aceeași lege.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost 29 din Legea nr. 188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - tocmai pentru a fi stabilit cuantumul drepturilor salariale invocate, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Cele două drepturi salariale care formează obiectul prezentei cauze nu au fost cuantificate nici prin prevederile OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unic de salarizare de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Instanța reține că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d), devenit 31, din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Cum nici în cuprinsul nr.OG 6/2007 nu sunt reglementate definite cele două sporuri, nestabilindu-se nici un coeficient pentru acordarea acestora, drepturile pretinse de reclamant nu pot fi acordate. Eventuala stabilire la nivelul procentului de 25 % pentru fiecare drept de către instanță ar fi arbitrară și fără suport legal, instanța depășindu-și, astfel, atribuțiile și funcțiunea instituită prin Legile nr. 303 și 304/2004 și pr. Civ. aceea de aplicare a legii în cazul de speță. Practic instanța ar legifera în locul legiuitorului și în favoarea funcționarilor reclamanți prin obligarea pârâtei la plata contravalorii celor 2 suplimente.
În plus, este evident, în concordanță cu prevederile art. 31 al. 3 din Legea nr. 188/1999 că, cuantumul acestor drepturi nu poate fi stabilit decât prin lege.
Prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecată s-ar nesocoti și decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale în cuprinsul căreia se învederează expres că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe considerentul că ar fi discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale jurisprudențială sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel, instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Pe de altă parte, acțiunea reclamanților, fiind o acțiune în pretenții ce presupune angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei, nu sunt îndeplinite condițiile de fond pentru a fi admisă o astfel de cerere, întrucât existența unui prejudiciu invocat de reclamanți nu este certă, acesta nefiind determinat sau determinabil cât privește întinderea sa. Astfel, în condițiile în care printr-o lege nu sunt reglementate modalitățile de calcul a celor două suplimente, acordarea acestora ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fără o existență certă.
Rezultă așadar, câ atâta timp cât vocația reclamanților la primirea sporurilor din litigiu, nu a fost materializată prin identificarea cuantumului dreptului salarial respectiv, de administrația competentă identificată de legiuitor, în condițiile în care ordonatorului principal de credite nu-i fuseseră acordate sumele corespunzătoare acordării vreunui drept salarial "recunoscut prin lege", în sensul art. 1 din legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căruia angajatorul pârât să poată fi obligat de instanța de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.
În cauză nu se poate invoca nici încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale pentru că cele două sporuri solicitate de reclamanți nu constituie un bun în înțelesul art. 1 din Protocol, neavând caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Această situație a fost tranșată de practica, prin decizia din 27 august 2002, - Republica Cehă - prin care s-a stabilit că bunul solicitat nu era existent, iar reclamantul nu avea calitatea de proprietar decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.
De asemenea, reclamanții nu se află într-o situație discriminatorie în raport de alți funcționari publici, nefiind incidente prevederile art. 1 alin. 2 lit. i) din OUG nr. 137/2000, atâta timp cât legea de salarizare a funcționarilor publici nu dă dreptul acestora la a încasa contravaloarea celor 2 suplimente.
Împotriva acestei sentințe au formulat cereri de recurs reclamantul și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Reclamantul-recurent, prin motivele de recurs, consideră sentința instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât a ignorat dispozițiile imperative ale art. 31 alin. 1 lit. C) și d) din Legea nr. 188/1999, care prevăd drept componente ale salariului funcționarilor publici, suplimentul postului și al treptei de salarizare, iar faptul că plata lor a fost suspendată prin Legea nr. 164/2004, OUG nr. 92/2004 și OG nr. 2/2006 nu echivalează cu înlăturarea acestor drepturi, instanța de fond procedând în fapt la o derogare de dreptate, în sensul art. 3 cod civil în cauza de față, cu atât mai mult cu cât alte instanțe din țară au admis acțiuni similare, raportându-se la modul de stabilire a altor sporuri sau suplimente de aceeași natură, prevăzut expres de legiuitor.
Consideră, de asemenea, reclamantul-recurent că prima instanță a ignorat și dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privitor la respectarea "bunurilor" oricărei persoane, întrucât noțiunea de "bun" implică orice valoare patrimonială, precum și interesele pe care o persoană ar fi putut să le dobândească licit și efectiv, precum și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului privind procesul echitabil, existând la acest moment o discriminare între funcționarii publici, prin existența unei practici a instanțelor neunitare în materia acestor drepturi salariale.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, prin motivele sale de recurs, critică sentința de fond sub aspectul nepronunțării asupra excepției privind lipsa sa de calitate procesuală pasivă invocată prin întâmpinarea nr. 16707/31.10.2008, întrucât funcționarii publici din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice nu au raporturi de muncă directe cu Ministerul Finanțelor Publice și nici nu poate fi obligat la alocarea sumelor de bani în litigiu în lipsa unei prevederi în legea bugetului, conform procedurii legale specifice.
Curtea, verificând probatoriul aflat la dosarul cauzei, coroborat cu susținerile părților din cadrul dezbaterilor, constată recursurile promovate în cauză ca nefondate, pentru considerentele ce vor urma.
Curtea constată ca fiind necontestat faptul că, prin art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, s-a prevăzut că, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Este de asemenea necontestat faptul că, prin alin. 3 al normei legale menționate, s-a prevăzut că "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Întrucât legea pentru stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici nu era adoptată la data pronunțării hotărârii atacate, în mod justificat prima instanță a reținut că nu se poate substitui puterii legiuitoare și institui norme create pe cale judiciară, prin raportare la prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea reglementării evocate, din moment ce nici cuantumul suplimentelor solicitate prin acțiune și nici condițiile de acordare a acestora nu au fost stabilite prin Legea nr. 188/1999, iar în legile anuale privitoare la salarizarea personalului bugetar aceste suplimente nu se regăsesc.
Această soluție și-a găsit de altfel confirmarea prin decizia adoptată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, admițând recursul în interesul legii, promovat de procurorul general, au stabilit că este neîntemeiată solicitarea funcționarilor publici de a li se plăti, retroactiv și pentru viitor, drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c) și lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, fiecare în cuantum de 25% din salariul de bază.
Dat fiind faptul că, potrivit dispozițiilor art. 329(3), dezlegarea dată problemei interpretării și aplicării prevederilor art. 31 alin. 1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, este obligatorie pentru instanțe, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursurile reclamantului și a Ministerului Finanțelor Publice, prin V, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, întrucât nicio instanță judecătorească nu poate institui ea însăși norme juridice acolo unde puterea legiuitoare nu a finalizat procesul de legiferare decurgând din introducerea în legea cadru privitoare la statutul funcționarilor publici a celor două suplimente, ca și componente a sistemului de salarizare a acestora.
Cât privește recursul pârâtei Ministerul Finanțelor Publice, raportat soluției adoptate de instanța de fond, cât și de cea din recurs, conform celor mai sus arătate, Curtea constată ca fiind lipsită de interes abordarea acestuia din cuprinsul căii de atac formulate în cauză, cu consecința respingerii acestuia și a menținerii sentinței civile nr. 38/CA/2009 a Tribunalului Vaslui.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Sindicatul Finanțe Publice V împotriva sentinței civile nr.38/A/09.02.2009 a Tribunalului
V, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2009.
Președinte, - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 ex.
06.11.2009
Tribunalul Vaslui: jud.
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe, Iustinian Obreja Manolache, Dan
