Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 555/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 555

Ședința publică din 26 martie 2009

PREȘEDINTE: Nechifor Veta

JUDECĂTOR 2: Morariu Adriana

JUDECĂTOR 3: Sas Remus

Grefier - -

La ordine judecarea recursului declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 1294 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Botoșani - secția comercială,contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).

La apelul nominal au răspuns consilier juridic pentru pârâta recurentă și avocat pentru reclamanții intimați lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar au fost depuse prin corespondență de către reclamanții intimați note de concluzii.

Instanța constatând recursul în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.

Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, conform motivelor expuse pe larg în cererea de recurs. Face precizarea că Ordinul Ministerului Sănătății nr.721/2005 cu modificările și completările ulterioare se referă numai la personalul contractual și nu și la funcționarii publici. Arată că reclamanții funcționari publici nu au desfășurat activități la calculator pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu în proporție de 75 % din timpul normal de lucru, neavând în primul rând sarcini de serviciu prevăzute în fișa postului a căror rezolvare se face pe calculator.

Reprezentantul intimaților solicită respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce privește inaplicabilitatea prevederilor nr.721/2005 reclamanților, precizează faptul că acordarea sporului în cauză reprezintă o măsură de protecție privind securitatea la locul de muncă, iar faptul că acest ordin, modificat și completat prin nr.171/2006 prevede acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare salariaților din instituțiile sanitare, fără să stabilească în concret acordarea acestor sporuri și salariaților funcționari publici nu poate conduce la concluzia că aceștia din urmă nu ar avea dreptul la acest spor, în condițiile în care anual prezintă buletinele de determinare. Mai mult o parte din salariații pârâtei au încasat acest spor, în acest fel creându-se o discriminare.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA:

Asupra recursului de față,constată:

Prin sentința nr.1294 din 17 decembrie 2008 pronunțată de către Tribunalul Botoșani - secția comercială,contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea reclamanților, și, pârâta Autoritatea de Sănătate Publică fiind obligată să le plătească sporul pentru condiții deosebit de periculoase în procent de 15 % calculat la salariul de bază începând cu data de 15.09.2006 și reclamantului începând cu 8.10.2007 până la pronunțarea sentinței - 17.12.2008, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Totodată s-a respins cererea referitoare la plata acestor drepturi salariale solicitate pentru viitor.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că reclamanții, funcționari publici în cadrul Autorității de Sănătate Publică B, sunt îndreptățiți să primească sporul de 15 % deoarece îndeplinesc condițiile de acordare prevăzute de Ordinul Ministrului Sănătății nr.721/2005.

Împotriva sentinței a declarat recurs Autoritatea de Sănătate Publică solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca nefondate.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții sunt funcționari publici și sunt salariați conform prevederilor din nr.OG9/2008 și nr.OG6/2009, că sporul solicitat se poate acorda doar personalului contractual.

Reclamanții intimați au cerut respingerea recursului pentru următoarele considerente:

- sporul solicitat reprezintă o măsură de protecție;

- nr.721/2005 modificat și completat prin nr.171/2006 prevede acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, fără a face vreo diferențiere între categoriile de salariați;

- nu este fondată susținerea în sensul că reclamanții nu ar desfășura activități care să implice lucrul la calculator;

Analizându-se susținerile din recurs, raportat la acțiunea reclamanților și probele administrate, instanța reține următoarele:

Reclamanții sunt funcționari publici și își desfășoară activitatea în cadrul Autorității de Sănătate Publică Ei au solicitat obligarea pârâtei la plata sporului de 15 % prevăzut de nr.721/2005, spor ce se acordă personalului care, în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puțin 75 % din programul normal de lucru.

Ordinul nr.721 din 7 iulie 2005 fost emis de către Ministerul Sănătății pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prev. art.13 din OUG nr.115/2004. OUG nr.115/2004 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitar publice din sectorul sanitar.

Cum în cauza de față reclamanții sunt funcționari publici, salarizarea acestora urmează să se facă în conformitate cu prevederile OG nr.6/2007 și nr.9/2008 și nu cu prev. OUG nr.115/2004 și ale nr.721/2005 ( ce se aplică personalului contractual).

Față de această stare de fapt, în baza art.312 raportat la art.304 pct.9 Cod pr.civilă se va admite recursul declarat de pârâtă, ca fiind fondat și se va respinge acțiunea reclamanților ca nefondată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de Autoritatea de Sănătate Publică B, cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 1294 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Botoșani - secția comercială,contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

Jud.fond:

2 ex./14.04.2009

Președinte:Nechifor Veta
Judecători:Nechifor Veta, Morariu Adriana, Sas Remus

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 555/2009. Curtea de Apel Suceava