Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 556/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 556/
Ședința publică de la 28 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ G, cu sediul în G,-, jud. G împotriva sentinței nr.171 din 02.02.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin consilier juridic în baza delegației pe carte o depune la dosar și pentru intimații lipsă a răspuns avocat conform împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a este motivat, netimbrat, după care,
Reprezentanta recurentei depune la dosar chitanța seria - -/1047 în sumă de 2,00 lei și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei cu care face dovada achitării taxei de timbru.
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru considerentele arătate pe larg în motivele depuse la dosar și în rejudecare solicită respingerea acțiunii reclamanților ca fiind nefondată.
Apărătorul intimaților reclamanți, av. depune la dosar o copie de pe CI a numitei - fostă, și ca practică judiciară o sentință pronunțată de Tribunalul Botoșani și respectiv pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, solicitând respingerea recursului ca nefundat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 171/02.02.2009 a Tribunalului Galați s-a admis parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ G,având ca obiect drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În consecință a fost obligată pârâta la plata acestor drepturi bănești în cuantum de 25% fiecare din salariul de bază pentru perioada 1.01.2004-2.02.2009, actualizat conform indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Totodată s-a respins ca nefundat capătul de cerere privitor la acordarea c/val tichetelor de masă.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantii sunt angajatii pârâtei Direcției de Sănatate Publică a Județului în calitate de funcționari publici.
Potrivit dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public au dreptul, pe lângă salariul de baza si sporul de vechime in munca si la suplimentul postului precum si la suplimentul corespunzator treptei de salariale. Conform modificarii Legii nr. 188/1999 (art. XIII din Legea nr. 251/2006)reiese ca aceste sporuri trebuiau sa fie acordate incepand cu 01.01.2007.
In calitate de functionari publici reclamantii au dreptul conform Legii nr. 188/1999 la sporurile sus mentionate, iar dreptul lor tinde sa fie lipsit de continut deoarece nu le-au primit pana in prezent.
Mai mult, este de principiu ca o norma legala, o data reglementata, trebuie sa produca efecte juridice, fiind impotriva ratiunii de a exista a legilor ca acestea sa aiba doar un continut formal.
Deoarece norma legala de suspendare mai sus invocata, nu mai este în vigoare, fiind abrogata la data sesizării instanței, cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine potrivit art. 29 al. 1 din Legea nr. 47/1992, instanței de fond.
Astfel, instanța apreciază că aceste norme legale de suspendare contravin prevederilor art. 41 și art. 53 din Constituție. Dreptul la prima de concediu, constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental al dreptului la muncă. Ca atare, potrivit art. 53 din Constituție, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică,
Totodată, normele legale de suspendare contravin și art. 16 al. 1 din Constituție, (reclamanții fiind discriminați față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă) precum și art. 15 al. 2 din Constituție, deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.
Din moment ce dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea sporurilor au caracter temporar, rezultă că suspendarea dreptului la acestea nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.
Față de aceste considerente, instanța vazand si dispozitiile art. 31 al.1 lit. c) si d) si 91 ind.1 din Legea nr. 188/1999 apreciază ca lipsită de efecte suspendarea nelegală a acordării suplimentului postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare, a admis actiunea,în parte si a obligat parata catre reclamanti la plata drepturilor salariale reprezentand suplimentului postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare aferent perioadei 01.01.2004-02.02.2008(data pronunțării prezentei hotărîrări), sume ce vor fi actualizate in functie de rata inflatiei la data platii efective (avandu-se in vedere si data dobandirii calitatii de functionar public).
Referitor la cererea privind acordarea sporurilor sus menționate și pe viitor,instanța a respins-o, întrucît creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă,nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificările legislative sau ale raporturilor de muncă între părți.
În privința acordării c-val tichetelor de masă solicitate de către reclamanți,instanța o privește ca fiind neîntemeiată respingând-o motivat de următoarele aspecte:
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.
Ca atare, funcționarii publici nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcție, astfel încât nu au calitatea de salariați în sensul art. 1 din Legea nr. 142/1998.
Ceea ce particularizează raportul de muncă al funcției publice de raportul de muncă al salariatului este faptul că funcționarul public este purtător al puterii publice, pe care o exercită în limitele funcției sale.
Actul de numire în funcție a autorității publice împreună cu cererea sau/și acceptarea postului de către viitorul funcționar public formează acordul de voință, contractul administrativ.
Între raportul de muncă al funcționarului public și raportul de muncă al salariatului diferența specifică rezidă atât în modul în care se naște raportul juridic în baza căruia se prestează munca, cât și în faptul că funcționarul public este un agent al puterii publice, în timp ce salariatul nu.
Funcționarul public este o instituție a dreptului public, pe când salariatul este o instituție a dreptului muncii.
Funcționarilor publici li se aplică normele speciale cuprinse în Constituție, în Legea nr. 188/1999, în alte reglementări de drept administrativ și doar în completare normele de drept al muncii, numai în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. De asemenea, ei beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Salarizarea acestei categorii de personal este stabilită prin Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, act normativ care nu prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă.
În consecință această categorie de personal are dreptul de a primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, beneficii ce nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă,aspecte care nu au fost dovedite în prezenta cauză de catre reclamanți prin niciun mijloc de probă pertinent.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurenta a arătat că prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG6/2007 pentru următoarele considerente: Arată recurenta că acordarea acestor drepturi a fost suspendată succesiv prin mai multe acte normative, nefiind alocate sau aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli sume în acest sens.
De asemenea, legea nu reglementează modalitatea de calculare a suplimentelor solicitate, astfel încât art.31 lit.c și d din Lg.188/1999 este inaplicabil.
Examinând sentința pronunțată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.
Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999.
Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art.XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".
"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
La 23 noiembrie 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.
Ulterior, conform art.XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".
Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.
Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.
Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.
În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr.XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".
Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:
- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 noiembrie 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
- de la 23 noiembrie 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;
- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.
Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă ( art.44 din nr.OUG92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art.XIII din Legea nr. 251/2006.
În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".
Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".
Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.
Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii ( lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.
Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
Cele două categorii de sporuri au fost introduse de legiuitor prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, pentru a compensa gravele incompatibilități la care a fost supus prin această lege funcționarul public.
Instituirea celor două tipuri de sporuri salariale are menirea de a asigura funcționarului public venituri suficiente din activitatea pe care o desfășoară în funcție publică respectiv și să compenseze restrângerea libertății de a presta anumite activități (comerciale sau în baza altor contracte de muncă și colaborări - art.94 din Legea nr.161/2003).
Rațiunea legiuitorului a fost aceea de a asigura venituri suficiente funcționarului public, căruia îi este interzisă prestarea altor activități aducătoare de venit, cât și aceea de a asigura funcționarea eficientă a instituțiilor publice prin intermediul unor funcționari fideli și dedicați serviciului public.
Astfel, în contextul severelor incompatibilități prevăzute de lege acordarea drepturilor reclamate în prezenta cauză nu este numai în interesul particular al funcționarilor publici ci are în vedere și un interes de ordin general vizând funcționarea eficientă a instituțiilor statului cu personal de o bună calitate profesională și umană.
Legiuitorul a adoptat legea iar cei cărora li se adresează sunt obligați să o aplice. Prin prezenta acțiune se solicită instanței să dea eficiență acestei reguli elementare într-un stat de drept, obligând pârâții să se conformeze.
Este inadmisibil ca un drept instituit în mod necondiționat de lege să nu fie recunoscut și aplicat de cei cărora li se adresează norma legală. Este contrar noțiunii de "stat de drept" consacrată în Constituția României (art.1 alin.3), ca o lege să aibă un caracter pur formal. Legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei pentru a deveni efectivă, și nu în sensul neaplicării ei pe motivul că nu prevede, că nu este suficient de clară sau de îndestulătoare, principiu ce se regăsește și în art.3 din Codul civil.
Față de cele expuse și constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței instanței, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ G, cu sediul în G,-, jud. G împotriva sentinței nr.171 din 02.02.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./26.06.2009
Tehnored.-/2ex./29.06.2009
Fond-
CU OPINIE SEPARATĂ
JUDECĂTOR - - -
În dezacord cu opinia membrilor completului de judecată, apreciem că soluția corectă în cauză era aceea de admitere a recursului, modificare a sentinței instanței de fond și în rejudecare, prin reaprecierea dispozițiilor legale aplicabile cauzei de față, se impunea respingerea acțiunii reclamanților.
Actele normative la care se referă reclamanții nu prevăd și baza legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor suplimente de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea Legii nr.188/1999, atribuție ce revine însă legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din legea menționată.
Sub acest aspect practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul inadmisibilității în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 cererea de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
Modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din alt punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este posibil de exercitare efectivă.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Dorina Vasile, Mariana Trofimescu
