Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 559/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 559/CA
Ședința publică de la 26 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Iustinian
JUDECĂTOR 3: Tăbăltoc
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului introdus de reclamanții, I, a, I, (), (), -n, I, C, ,., C, Reclamant, și C, toți cu domiciliul procedural ales în I, str. -, nr.17-19, județul I, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii I, împotriva sentinței civile nr. 225/CA din 06.03.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatul cauzei de către grefier.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la nr-, reclamanții, I, a, I, (), (), -n, I, C, ,., C, C au solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii I, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă să calculeze și să plătească reclamanților drepturile de natură salarială reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% la salariul de bază, începând cu data de 04.07.2006 și până la data încetării raporturilor de serviciu, cu actualizarea acestor drepturi în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data executării hotărârii judecătorești și menționarea sporului de confidențialitate în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii, reclamanții, funcționari publici în cadrul pârâtei, au pretins, în esență, că sunt supuși unei discriminări legislative prin neacordarea sporului de confidențialitate de până la 15% din salariul de bază drept compensație corelativă obligației de păstrare a secretului profesional reglementată în art. 46 din Legea nr. 188/1999 în condițiile în care sporul pentru confidențialitate se plătește altor funcționari publici potrivit prevederilor art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 și nr. 6/2007.
Au susținut reclamanții că din contractul colectiv de muncă și din celelalte reglementări în domeniu se deduce principiul potrivit căruia nu se pot institui obligații în sarcina salariatului dacă nu există un spor compensatoriu.
Or, în condițiile în care în Legea cadru nr. 188/1999 și în Legea nr. 7/2004 privind codul d e conduită al funcționarului public s-a prevăzut expres obligația de a păstra secretul de stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public, inclusiv incriminarea încălcării acestei obligații drept abatere disciplinară cu consecința aplicării unei sancțiuni, consideră reclamanții că au dreptul la a încasa sporul de confidențialitate de până la 15% din salariul de bază.
Reclamanții au arătat că prin natura activității prestate în baza raporturilor de serviciu utilizează informații confidențiale constând, ca exemplu, în date privind beneficiarii prestațiilor de asigurări sociale, veniturile salariale, veniturile din pensii, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic,etc.
De asemenea, în raport de ceilalți funcționari publici care au dreptul de a beneficia de sporul de confidențialitate ca urmare a obligației de a respecta secretul de stat și cel de serviciu apreciază reclamanții că sunt discriminați, discriminare interzisă de Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale în condițiile în care acordarea sporului de confidențialitate se datorează apartenenței reclamanților la o altă categorie socio-profesională, criteriu declarat discriminatoriu potrivit art. 2 alin. 1-3 și art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
În cauză, pentru aceleași considerente, au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenientele și, admiterea în principiu a acestor 2 cereri de intervenție fiind respinsă la termenul de judecată din data de 05.12.2008.
La termenul de judecată din data de 24.10.2008, Tribunalul a procedat la disjungerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții, -, a, Și și la înaintarea spre soluționare a acțiunii Secției civile din cadrul Tribunalului Iași având în vedere că reclamanții anterior indicați reprezintă personal contractual în cadrul pârâtei, iar la termenul de judecată din data de 16.01.2009 s-a luat act de renunțarea reclamanților (funcționari publici) la judecata capătului de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale acestora.
Prin sentința civilă nr. 225/ca/06.03.2009, Tribunalul Iașia respins acțiunea, reținând lipsa dreptului legal al funcționarilor publici-reclamanți de a beneficia de sporul de confidențialitate și inexistența unei discriminări generate de apartenența reclamanților la o altă categorie socio-profesională.
Împotriva sentinței indicate mai sus au declarat recurs, I, a, I, (), (), -n, I, C, ,., C, C.
În motivarea recursului au fost reluate argumentele prezentate în primă instanță, fiind subliniat faptul că temeiul legal pentru acordarea sporului de confidențialitate îl constituie Ordonanțele Guvernului nr. 2/2006 și nr. 6/2007. De asemenea au fost prezentate mai multe prevederi legale care impun funcționarilor publici reclamanți obligația de păstrare a confidențialității datelor și informațiilor pe care le află în desfășurarea raporturilor de serviciu.
S-a invocat și faptul că sunt privați de un bun, în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului în condițiile în care sunt obligați să respecte confidențialitatea lucrărilor, fără a li se acorda, în contraprestație, sporul de confidențialitate.
Recurenții au susținut că în mod greșit s-a reținut de prima instanță că nu există discriminare între ei și celelalte categorii de funcționari publici care beneficiază de sporul de confidențialitate.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică.
Drepturile salariale ale funcționarilor publici sunt determinate în baza unor acte normative. Ca atare, rezultă că sporurile cuvenite reclamanților ce au statut de funcționar public nu pot fi decât cele prevăzute în sistemul de salarizare, aprobat prin lege, specific acestei categorii profesionale.
Prima instanță a reținut just, în urma analizei textelor de lege invocate de reclamanți, că aceștia nu au dreptul de a beneficia de sporul de confidențialitate, acest spor fiind acordat de legiuitor funcționarilor publici în aparatul de lucru al Guvernului, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Prevederile legale sus indicate nu introduc o discriminare între categoriile de funcționari care beneficiază de sporul de confidențialitate și reclamanți.
Instituțiile publice în care își desfășoară activitatea cei cărora li se acordă sporul de confidențialitate au atribuții și proceduri de lucru distincte de cele ale structurilor din cadrul caselor județene de pensii. Prin urmare, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia reclamanții s-ar afla într-o situație comparabilă cu cea a personalului căruia i se acordă acest spor.
Împrejurarea că și reclamanții au obligația de confidențialitate nu constituie un element suficient pentru a se reține că ei s-ar afla într-o situație comparabilă cu cea a personalului din cadrul celorlalte instituții publice care, potrivit legii, acordă sporul de confidențialitate. Instanța consideră că pentru a se putea reține necesitatea unei salarizări unitare este necesar ca aceste categorii de funcționari publici să facă parte din cadrul aceleiași structuri interne administrative a unui organ de stat, ceea ce nu este cazul în prezenta speță deoarece casele județene de pensii au alte competențe decât Administrația Prezidențială, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, direcțiile subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Prin urmare, diferența de salarizare între mai multe categorii de personal este dată de structurarea personalului în funcție de necesitățile realizării competențelor structurii administrative interne din care fac parte. Or, în acest domeniu, al realizării competenței și al salarizării, statul are un drept larg de apreciere, el fiind cel care, prin organele sale, stabilește atât sfera de competență a organelor administrației publice, cât și remunerarea activității desfășurate la nivelul fiecărei structuri din cadrul administrației publice, un rol esențial avându-l însă și locul pe care se află structura respectivă în ierarhia internă a organelor administrației de stat.
Prin urmare, corect a constatat Tribunalul Iași că diferențierea de salarizare instituită de legiuitor prin acordarea sporului de confidențialitate doar funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ este justificată în mod obiectiv și rezonabil prin prisma ierarhiei autorităților sau instituțiilor publice în cadrul cărora funcționarii publici beneficiari ai sporului își desfășoară activitatea, diferențierea de salarizare încadrându-se în marja de apreciere pe care statul român o are la dispoziție prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea mai reține că, în lipsa unui text de lege care să acorde reclamanților funcționari publici o mărire a salariului în condițiile stabilite pentru personalul din instituțiile publice indicate mai sus, a acorda majorarea respectivă pe cale judiciară echivalează cu crearea unor norme de salarizare de către instanța de judecată, ceea ce este inadmisibil.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 din codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat mpotriva sentinței civile nr. 225/ca/06.03.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, sentință pe care o va menține.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, I, a, I, (), (), -n, I, C, C, și C împotriva sentinței civile nr. 225/ca/06.03.2009 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.10.2009.
președinte judecător judecător
G - --- - -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Iași
Jud. fond:
Președinte:Gheorghe AureliaJudecători:Gheorghe Aurelia, Obreja Manolache Iustinian, Tăbăltoc
