Litigiu privind funcționarii publici statutari. Sentința 56/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.--

SENTINȚA NR.56/CA/2009-

Ședința publică din data de 23 martie 2009

PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu

Grefier: - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în primă instanță în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO cu sediul în S M, str. -, Corp A, nr. 5,.3, jud. S M în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR- DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ cu sediul în B, P-ța -, nr. 1A, sector 1, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de învederându-se instanței că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, reclamantul a depus la dosar concluzii scrise, după care:

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 16 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, în vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 23 martie 2009.

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Constată că prin acțiunea înregistrată la instanță la 06.11.2008, scutită de plata taxei judiciare de timbru, reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO S M, a chemat în judecată pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR- DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ B solicitând anularea art. 5 din Anexa 13 din Dispoziția Directorului Direcției Management Resurse Umane nr. II/960/20.10.2004, avansarea la termen, în condițiile art. 16 din Legea 360/6 iunie 2002 privind statutul polițistului și acordarea tuturor drepturilor aferente avansării polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului județean al Poliției de Frontieră S M: - inspector principal de poliție, - agent de poliție, - agent șef adjunct de poliție și - agent de poliție, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, mai mulți polițiști, membri în Sindicatul național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO " au demarat proceduri în vederea admiterii cererilor de avansare în grad, la termen, a polițiștilor.

Patru polițiști de frontieră din cadrul S M au înaintat Inspectoratului Județean de poliție SMc ereri prin care au solicitat avansarea la termen, la gradele profesionale următoare corespunzătoare,fiecare dintre ei îndeplinind condițiile cumulativ toate condițiilor prevăzute de legislația în vigoare pe avansarea la termen.

Condițiile legale privind avansarea sunt prevăzute de Legea 360/6 iunie 2002 privind Statutul polițistului, la Capitolul II-, pregătirea, acordarea gradelor profesionale și încadrarea polițiștilor în categorii și grade profesionale în art. 16, care prevede:

(1) Pentru obținerea gradului profesional următor polițistul trebuie sa îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) sa aibă împlinit stagiul minim în gradul profesional deținut sau sa îl împlinească în cursul anului calendaristic respectiv, cu excepția comisarilor-șefi de politie cu o vechime minima de 2 ani în gradul profesional, care au îndeplinit cel puțin 5 ani funcții cu gradul profesional de chestor de politie sau general de brigada ori superioare;

b) sa fi fost apreciat în ultimii doi ani ai stagiului minim în grad cu calificativul "excepțional" sau "foarte bun", iar în ceilalți ani ai stagiului, cel puțin cu calificativul "bun". Anii în care polițistului i s-au acordat calificative inferioare acestora nu intra în calculul stagiului minim în grad.

celor patru polițiști de frontieră nu s-a făcut la termen, astfel că s-au adresat cu cereri de avansare Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră S M, cereri care au fost anexate la acțiune. Răspunsurile la aceste cereri privind acordarea acestor drepturi au fost motivate prin adrese emise în mod individual, și care cuprind aceeași motivație.

Motivația dată de IPJ SMf ace trimitere exclusiv la prevederile art. 5 din Anexa 13 din Dispoziția Directorului Direcției Management Resurse Umane nr.II/960/200.10.2004, care prevede: "polițiștii puși la dispoziție sau cei suspendați din funcție ca urmare a începerii urmăririi penale vor face obiectul acordării gradului profesional următor după scoaterea de sub urmărire penală ori achitare, precum și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal". Această dispoziție nu este o normă, nu a fost publicată sau comunicată, dar este singura prevedere care interzice acordarea drepturilor consacrate de lege, astfel că cei patru polițiști au solicitat comunicarea acestei dispoziții, care a fost comunicată la cerere la data de 15.09.2008.

Art.5 din Anexa nr.13 la Dispoziția Directorului Direcției Management Resurse Umane Nr.II/960/20.10.2004 contravine legii, neîndeplinind cumulativ minimele cerințe de legalitate:

1. Actul administrativ contestat este emis peste limitele competenței materiale care revine emitentului,întrucât în baza unui act administrativ nu se poate modifica o lege și nici nu se poate completa o lege cu dispoziții noi, cum este și cazul dispoziției atacate.

Legiuitorul în Legea 360/2002 privind Statutul polițistului a înțeles să determine condițiile care trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ pentru acordarea dreptului la avansare. În cazul în care s-ar fi dorit privarea de acest drept, legiuitorul ar fi indicat expres și limitativ condițiile în care acest drept încetează.

Nici o prevedere din această lege nu interzice dreptul la avansare a polițiștilor puși la dispoziție ca urmare a începerii urmăririi penale, nici în Ordonanța nr.38/30 ianuarie 2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor neregăsindu-se prevederi de acest tip.

În afară de organele legislative nimeni nu poate să-și aroge atribuții legislative și nici să inventeze un motiv de sistare a drepturilor în discuție.

2. Conținutul actului administrativ nu este în conformitate cu conținutul legii în baza căreia este emis și cu actele normative cu forță juridică superioară care guvernează dreptul la avansare a polițiștilor.

Nici o dispoziție legală în vigoare nu interzice polițiștilor puși la dispoziție dreptul privind avansarea la termen în cazul îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 16 din Legea 360/2002. Nici un articol din ordonanța 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor nu interzice în nici un mod dreptul la avansare, la termen, a polițiștilor cercetați și judecați în stare de libertate, puși la dispoziție. Art. 45 din acest act normativ prevede că "Polițiștii cercetați și judecați în stare de libertate puși la dispoziție, beneficiază de coeficienții de ierarhizare minimi ai salariului pentru funcția îndeplinită, corespunzători gradelor profesionale pe care le au, salariul pentru gradul profesional deținut, gradațiile la care au dreptul, precum ți de sporul pentru misiune permanentă, până la definitivarea situației".

3. Actul administrativ nu corespunde scopului urmărit de legea pe care o p0une în executare.

Dispoziția din cauză introduce norme de aplicare contrare dispozițiilor legii, interzice drepturi consacrate constituțional și de legislația în domeniu. Această dispoziție trebuia să se conformeze doar prevederilor Legii 3608/2002 și să nu reprezinte voința unilaterală a nici unei Direcții din MIRA.

4. Dreptul privind avansarea, recunoscut de lege și neinterzis, nerestricționat de dispozițiile legale în vigoare, nu poate fi restricționat prin emiterea unor dispoziții.

Prin aceste dispoziții nelegale se atentează grav la "cariera profesională" a polițiștilor aflați în această situație, deși împotriva lor nu s-a pronunțat nici o hotărâre judecătorească de condamnare.

5. Prin emiterea acestei dispoziții se încalcă prezumția de nevinovăție prevăzută de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cei patru polițiști au promovat o cerere prealabilă către emitentul dispoziției atacate solicitând revocarea acesteia, mai precis a art. 5 din Anexa 13 la această dispoziție, precum și avansarea, la termen, în condițiile art. 16 din Legea 360/2002 și acordarea tuturor drepturilor aferente avansării acestor polițiști de frontieră din cadrul S

Prin răspunsul din 13.10.2008 s-a refuzat categorie și nejustificat solicitările făcute, răspunsul fiind motivat pe dispozițiile art. 16,19 și 65 alin. 2 din Legea 360/2002.

Condițiile legale privind avansarea sunt prevăzute de Legea 360/2002 în Capitolul II art. 16 și 19, condiții care sunt îndeplinite de cei patru polițiști de frontieră.

Prevederile art. 65 alin. 2 din Legea 360/2002 privesc exclusiv repunerea în drepturile anterioare, drepturi de care au fost privați, drepturi care sunt enumerate de lege, iar avansarea nu se numără printre ele.

În drept au fost invocate prevederile art. 1 și următ. din Legea 554/2004, art. 16 și următ. din Legea 360/2002.

Pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR- DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ, prin întâmpinarea depus ă la dosar a invocat excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de disp. art. 7 alin. 1 și 11din Legea 554/2004, excepție respinsă însă de instanță la termenul din 16.03.2009.

Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare acesta a arătat că potrivit art. 65 alin. 2 din Legea 360/2002 polițistul față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală sau care este judecat în stare de libertate ori liberat provizoriu pe cauțiune este pus la dispoziție.

Potrivit art. 65 alin. 4 coroborat cu art. 19 alin. 1 din Legea 360/2002 rezultă că obiectul avansării îl pot face doar polițiștii care sunt încadrați în funcții prevăzute cu cel puțin gradele în care urmează a fi avansați.

Polițiști puși la dispoziție vor fi avansați, sub rezerva îndeplinirii criteriilor stabilite prin art. 16 și 19 din Legea 360/2002 după soluționarea definitivă a cauzei, așa cum prevede art. 65 alin. 6 din lege, care prevăd că în situația în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, aceștia sunt repuși în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care au fost privați pe timpul punerii la dispoziție.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pentru mai mulți polițiști, membri ai Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor "PRO " s-a împlinit termenul, respectiv s-au întrunit condițiile prevăzute de lege în vederea avansării în grad, la termen.

Un număr de 4 polițiști de frontieră din cadrul S M, respectiv - inspector principal de poliție, - agent de poliție, - agent șef adjunct de poliție și - agent de poliție, au înaintat către S cereri prin care au solicitat avansarea la termen, la gradele profesionale următoare corespunzătoare considerând că fiecare dintre ei îndeplinea în mod cumulativ toate condițiile impuse de legislația în vigoare pentru avansarea la termen. Solicitările lor au fost însă refuzate, iar motivația dată de IPJ SMf ace trimitere exclusiv la prevederileart. 5 din Anexa nr. 13 din Dispoziția Directorului Direcției Management Resurse Umane nr. II/960/20.10.2004, care prevede: "polițiștii puși la dispoziție sau cei suspendați din funcție ca urmare a începerii urmăririi penale vor face obiectul acordării gradului profesional următor după scoaterea de sub urmărire penală ori achitare, precum și în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal".

Condițiile legale privind avansarea sunt prevăzute de Legea 360/2002 privind statutul polițiștilor, mai exact la Cap. II din lege-, pregătirea, acordarea gradelor profesionale și încadrarea polițiștilor în categorii și grade profesionale, în art. 16 unde se prevede în mod expres că:

"1. Pentru obținerea gradului profesional următor polițistul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să aibă împlinit stagiul minim în gradul profesional deținut sau sa îl împlinească în cursul anului calendaristic respectiv, cu excepția comisarilor-șefi de politie cu o vechime minima de 2 ani în gradul profesional, care au îndeplinit cel puțin 5 ani funcții cu gradul profesional de chestor de politie sau general de brigada ori superioare;

b) sa fi fost apreciat în ultimii doi ani ai stagiului minim în grad cu calificativul "excepțional" sau "foarte bun", iar în ceilalți ani ai stagiului, cel puțin cu calificativul "bun". Anii în care polițistului i s-au acordat calificative inferioare acestora nu intra în calculul stagiului minim în grad."

Legea 360/2002 nu cuprinde nici o prevedere prin care dreptul la avansare în termen a polițiștilor de frontieră, care sunt la dispoziție să fie amânat până la soluționarea definitivă a cauzei penale iar Dispoziția Directorului Direcției Management Resurse Umane nr. II/960/20.10.2004 este singura prevedere care interzice acordarea drepturilor consacrate de lege.

Este evident că legiuitorul în Legea 360/2002 a înțeles să determine condițiile care trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ pentru acordarea drepturilor la avansare. În cazul în care s-ar fi dorit privarea de acest drept, legiuitorul ar fi indicat expres și limitativ condițiile în care acest drept încetează.

Nici o prevedere din Statutul Polițistului nu interzice dreptul la avansare al polițiștilor puși la dispoziție ca urmare a începerii urmăririi penale și de asemenea nici în OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor nu se regăsesc prevederi de acest tip.

Polițiștilor puși la dispoziție le sunt limitate pe durata punerii la dispoziție anumite drepturi și chiar și atribuții, însă aceste drepturi și atribuții de care sunt privați sunt prevăzute în mod expres în Legea 360/2002 și nu prevăzute într-un act administrativ cu forță juridică inferioară legii.

Mai mult, în art. 45 din OG 38/2003 se prevede că "polițiștii cercetați și judecați în stare de libertate puși la dispoziție beneficiază de coeficienților de ierarhizare minimi ai salariului pentru funcția îndeplinită, corespunzător gradelor profesionale pe care le au, pentru gradul profesional deținut,gradațiile la care au dreptul, precum și de sporul pentru misiune permanentă, până la definitivarea situației.

În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 65 alin. 2 și 4 din Legea 360/2002 de către pârât, instanța reține că aceste prevederi privescexclusiv repunerea în drepturile anterioare,drepturi de care au fost privați subiecții ca urmare a punerii la dispoziție, însă aceste drepturi de care au fost privați sunt prevăzute în mod expres în conținutul Statutului Polițistului, iar dreptul la avansare la termen nu se numără printre ele.

Este nefondată afirmația pârâtului cum că față de prevederile alin. 4 al art. 65 al Legii 360/2002, cei în cauză nu mai sunt încadrați într-o funcție, deoarece textul invocat nu prevede acest lucru ci se referă la îndeplinirea de către polițistul pus la dispoziție numai a acelor sarcini și atribuții de serviciu stabilite în scris de șeful unității de poliție.

Pe de altă parte nici prevederile art. 19 alin. 1 din Statutul Polițistului, coroborat cu art. 165 alin. 2 și 4 din același act normativ, nu duc la concluzia că obiectul avansării îl pot face doar polițiștii care sunt încadrați în funcții prevăzute cu cel puțin gradele în care urmează a fi avansați, deoarece potrivit art. 19 alin. 1, acordarea gradelor profesionale următoare în cadrul aceleiași categorii se face în ordinea ierarhică a gradelor,în limita numărului de posturi prevăzute cu gradele respectiveiar art. 165 se referă, după cum s- menționat și mai sus, la repunerea în drepturile anterioare de care au fost privați subiecții ca urmare a punerii la dispoziție.

Mai mult, Ordinul nr.665/28.11.2008 privind unele activități de management resurse umane în unitățile MIRA nu cuprinde nici o prevedere care să interzică avansarea la termen a polițiștilor puși la dispoziție.

Drept urmare, în baza considerentelor expuse instanța apreciază că actul administrativ contestat a fost emis peste limitele competenței materiale ce revine emitentului, dispoziția contestată neputând modifica sau completa legea (Statutul polițistului) pe care o pune în executare și, de asemenea, acest act administrativ încalcă în mod evident prezumția de nevinovăție consacrată de Constituția României și de Convenția Europeană a drepturilor omului.

Pe cale de consecință, în baza prevederilor art. 18 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ raportat la prevederile art. 16, 19 alin. 1 și 165 alin. 2 și 4 din Statutul Polițistului, instanța va admite acțiunea reclamantului, va dispune anularea art. 5 din Anexa 13 din Dispoziția Directorului Direcției Management Resurse Umane nr. II/960/20.10.2004 și pe cale de consecință, avansarea, la termen, în condițiile art. 16 din Legea 360/2002 privind Statutul Polițistului și acordarea tuturor drepturilor aferente avansării următorilor polițiști de frontieră din cadrul S M: - inspector principal de poliție, - agent de poliție, - agent șef adjunct de poliție și - agent de poliție.

În baza prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

ADMITE acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " cu sediul procesual ales în S M, str. -, Corp A, nr. 5,.3, jud. SMî mpotriva pârâtului MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR- DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ cu sediul în B, P-ța -, nr. 1A, sector 1.

Dispune anularea art. 5 din Anexa 13 din Dispoziția Directorului Direcției Management Resurse Umane nr. II/960/20.10.2004 și pe cale de consecință, avansarea, la termen, în condițiile art. 16 din Legea 360/2002 privind Statutul Polițistului și acordarea tuturor drepturilor aferente avansării următorilor polițiști de frontieră din cadrul S M: - inspector principal de poliție, - agent de poliție, - agent șef adjunct de poliție și - agent de poliție.

Obligă pârâtul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, reprezentând onorariu avocat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 23.03.2009.

Președinte Grefier

- - - -

Red. sent.

În cocept la 31.03.2009

Tehn.red./4 ex.

01.04.2009

Emis 2 com.

1. reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR "PRO " cu sediul procesual ales în S M, str. -, Corp A, nr. 5,.3, jud. S M

2. pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR- DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ -, P-ța -, nr. 1A, sector 1

02.04.2009

Președinte:Blaga Ovidiu
Judecători:Blaga Ovidiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Sentința 56/2009. Curtea de Apel Oradea