Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 562/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
Decizia nr.562/ Dosar Nr-
Sedința publică din 10 iulie 2009
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Maria
- - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 375 din 10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 30 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 07 iulie 2009, apoi pentru 10 iulie 2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.375/10.04.2009 a Tribunalului Covasnaa fost respinsă ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial d e Muncă C și Agenția Națională a Funcționarilor Publici C, având ca obiect obligarea pârâților la emiterea deciziei de numire în funcție.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la primul capăt de cerere formulat de reclamantă de constatare a faptului ca fiind întemeiată cererea de mutare definitivă în cadrul Compartimentului legislație și contencios din cadrul ITM C, instanța a constatat că reclamanta nu a fost mutată temporar în interesul serviciului ci a preluat și activitatea acestui compartiment astfel cum rezultă din Decizia nr. 26.03.2008 emisă de pârâtă prin care s-a dispus ca reclamanta să preia și atribuțiunile privind activitate compartiment legislație contencios până la ocuparea postului vacant de consilier juridic pe lângă atribuțiunile de inspector de muncă ( 10).
Postul de consilier juridic este de grad profesional principal iar reclamanta ocupă funcția de inspector de muncă, grad profesional superior. Prin urmare, reclamanta nu se poate prevala de prevederile art. 91 al. 2 lit. b din Legea. nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici care prevede că: mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc la solicitarea justificativă a funcționarului public cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, pe o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional.
Drept urmare, cererea reclamantei ar fi fost rezolvată favorabil numai dacă ambele posturi ar fi fost de același grad profesional, principal ori superior.
postului vacant de consilier juridic din grad profesional principal în grad profesional superior astfel cum solicită reclamanta nu poate fi posibilă întrucât funcția publică de consilier juridic la 30.06.2008 era prevăzută în planul de ocupare a funcțiilor publice ca formă de ocupare-recrutare prin concurs.
Potrivit art. 6 alin. 1 și alin. 2 din HG nr. 1209/2003 act normativ în vigoare la data solicitării reclamantei, recrutarea funcționarilor publici se face prin concurs organizat în limita funcțiilor publice vacante prevăzute anual în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice.
În mod excepțional, autoritățile sau instituțiile publice pot organiza ori, după caz, pot solicita organizarea concursului, în situația în care funcțiile publice se vacantează în cursul anului și nu au fost prevăzute ca funcții publice vacante în planul de ocupare a funcțiilor publice. În acest caz, concursul se organizează după promovarea, transferarea și redistribuirea funcționarilor publici, în condițiile legii.
De asemenea, pentru participarea la concurs, condiția minimă de vechime în specialitatea studiilor necesară ocupării unei funcții publice de execuție de grad profesional superior este de 9 ani, iar pentru ocuparea unei funcții de execuție de grad profesional principal, condiția minimă de vechime în specialitate este de 5 ani - reclamanta având o vechime în specialitate de 5 ani și 5 luni (conform înscrierilor din carnetul de muncă).
Cât privește modificarea raportului de serviciu al funcționarului public în condițiile art. 91 alin. 2 lit. b din Legea nr. 188/1999, rep. instanța reține că și prin această modalitate, funcționarul public trebuie să îndeplinească anumite cerințe impuse de lege referitoare la pregătirea profesională.
Astfel, în cazul modificării raportului de serviciu prin mutarea definitivă trebuie avută în vedere și pregătirea profesională a funcționarului public, în speță, nefiind suficientă îndeplinirea condițiilor de studii, respectiv studii superioare juridice, ci și vechimea acumulată în specialitate juridică, care se determină pe baza atribuțiilor de natură juridică, prevăzută în fișa postului.
În situația în care pentru ocuparea unei funcții se cer studii superioare alternative, printre care și studii juridice, activitatea desfășurată într-o astfel de funcție nu are caracter juridic și nu constituie vechime în specialitate juridică, în speță funcția de inspector de muncă, pentru care se cer studii superioare tehnice, juridice, economice, etc.
Referitor la al doilea capăt de cerere și anume obligarea ITM C de a emite o decizie de numire în funcția publică de consilier juridic clasa I, grad profesional superior, treapta I de salarizare este de asemenea neîntemeiată, deoarece mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc numai pe o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional, conform art. 91 alin. 2 lit. b din Legea. nr. 188/1999 rep.
Postul de consilier juridic este de grad profesional principal iar reclamanta - ocupă funcția de inspector de muncă, grad profesional superior situație în care nu sunt incidente disp. art. 91 alin. 2 lit. b din actul normativ arătat.
Constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ întrucât reclamanta nu a fost vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, în temeiul art. 18 din același act normativ s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și mutarea definitivă a reclamantei recurente în cadrul Compartimentului Legislație-Contencios din cadrul ITM C, pe postul de consilier juridic, grad profesional superior, treapta I, cu începere de la data de 03.09.2008, în temeiul art.91 alin.2 lit.a din Legea nr.188/1999 republicată.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta - susține următoarele: prin notele de ședință depuse la dosarul de fond în data de 6 februarie 2009 revenit asupra temeiului legal al acțiunii, solicitând ca mutarea sa din actualul compartiment de lucru în cel de legislație să se efectueze în temeiul art.91 alin.2 lit.a din Legea nr.188/1999 republicată, anume cu repartizarea postului corespunzător funcției publice deținute, cu respectarea pregătirii profesionale a funcționarului public și a salariului acestuia, cu acordul scris al funcționarului, sens în care solicită transformarea postului de consilier juridic principal vacant în statul de funcții în postul de consilier juridic superior, corespunzător gradului profesional deținut de către recurenta reclamantă, fără a se afecta astfel cheltuielile instituției angajatoare cu salarizarea personalului. Recurenta mai arată că prin respingerea acțiunii sale a fost nesocotit dreptul său la stabilitate în funcția publică, prevăzut de art.3 lit.d din Legea nr.188/1999, iar reclamanta recurentă ocupă deja, prin delegare, funcția pe care a solicitat să fie definitiv încadrată, la Compartimentul Legislație-Contencios din aceeași instituție. Recurenta arată că a fost mutată temporar la Compartimentul Legislație-Contencios schimbându-i-se fundamental fișa postului, iar mutarea temporară prin preluarea de atribuții nu corespunde vreunei modalități legale de schimbare a atribuțiilor de serviciu, faptul cert fiind acela că după data de 3 martie 2008 recurenta reclamantă a îndeplinit efectiv atribuțiile postului de consilier juridic. În privința vechimii în specialitatea studiilor, recurenta arată că vechimea minimă de 9 ani pentru consilier juridic superior este îndeplinită, întrucât în perioada 1991-2000 ocupat funcția de inspector de specialitate în mod formal, dar în realitate a îndeplinit atribuțiile de jurisconsult, potrivit fișelor de post depuse la dosar, iar prevederile legale impun vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice, nu vechime în specialitate juridică, cum invocă intimatele. În privința transformării postului revendicat de recurenta reclamantă, aceasta arată că posturile din cadrul autorităților publice puteau fi transformate, chiar și calitativ, conform art.46 din OG nr.6/2007 modificată și completată de OG nr.9/2008.
În întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, Agenția Națională a Funcționarilor Publici Bas olicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, arătând că angajatorul recurentei reclamante este numai ITM C, iar pe fondul acțiunii reclamantei, interpretarea art.91 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată trebuie făcută în sensul că nu este prioritară niciuna din formele de ocupare a funcției publice prevăzute de lege (recrutare sau mutare), fiind lăsată decizia la aprecierea conducătorului autorității sau instituției publice unde există funcția respectivă. În privința unei succesiuni obligatorii a modului de ocupare a unei funcții vacante, ANFP susține că prima opțiune de ocupare o reprezintă redistribuirea funcționarilor din corpul de rezervă, a doua este transferul de la o instituție la alta (nu în cadrul aceleiași instituții) și ultimele două sunt recrutarea și, respectiv, mutarea definitivă în cadrul altui compartiment, dar dreptul de decizie/opțiune al conducătorului unității subzistă în această privință. ANFP mai susține că prelungirea termenului de mutare temporară la alt compartiment este nelegală și funcționarul astfel mutat trebuie reîncadrat pe funcția publică deținută anterior mutării temporare.
În întâmpinarea formulată față de recursul reclamantei, intimatul pârât Inspectoratul Teritorial d e Muncă Cas olicitat respingerea recursului declarat și menținerea sentinței atacate, susținând în esență că în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta nu a fost mutată temporar în interesul serviciului, ci a preluat și activitatea Compartimentului Legislație Contencios, până la ocuparea postului de consilier juridic clasa I, grad profesional principal, prin concurs. postului din consilier juridic principal în consilier juridic superior nu se poate face, întrucât potrivit planului de ocupare al ITM C (adresa nr.3679/20.06.2008), pentru funcția publică de consilier juridic era prevăzută forma de ocupare a recrutării prin concurs. În privința modificării raporturilor de serviciu ale funcționarului public în condițiile art.91 alin.2 lit.b din Legea nr.188/1999 republicată, sunt necesare mai multe condiții, printre care și vechimea acumulată în specialitate juridică, care se determină pe baza atribuțiilor de natură juridică, conform fișei postului, iar reclamanta are numai 5 ani și 5 luni vechime în specialitate juridică, în timp ce vechimea ca inspector de specialitate nu reprezintă vechime juridică, funcțiile de inspector putând fi ocupate și de persoane cu alte specializări universitare (economice, tehnice, juridice etc), acesta fiind și punctul de vedere exprimat de Ministerul Justiției prin adresa nr.5653/II/06.02.2004.
Examinând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs prin prisma art.304 ind.1 Cod pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurenta reclamantă este angajată la ITM C pe funcția de inspector de muncă la Compartimentul Consultanță și Asistență în domeniul relațiilor de muncă și evidența muncii, având gradul profesional superior, treapta I de salarizare, având o vechime în muncă de consilier juridic de 5 ani și 5 luni, iar în alte activități de inspector și, respectiv, management instituțional din cadrul instituțiilor județene descentralizate ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale o vechime cumulată de 11 ani și 7 luni (la data introducerii acțiunii la instanța de fond), din data de 16.08.2000 fiind transferată în interesul serviciului la ITM C, pe postul de inspector de specialitate la Compartimentul de Consultanță și asistență în relații de muncă. Prin Decizia nr.26/03.03.2008 a șefului ITM Caf ost mutată temporar pe postul de consilier juridic la Departamentul Contencios-Legislație, până la ocuparea acelui post vacant prin concurs. Prin cererea nr.3946/03.07.2008, reclamanta a solicitat intimatului pârât ITM C mutarea definitivă pe postul ocupat temporar, în temeiul art.91 alin.2 lit.b din Legea nr.188/1999 republicată, iar prin adresa nr.4555/30.07.2008 instituția angajatoare i-a răspuns negativ. În urma acestui răspuns negativ, reclamanta s-a adresat Tribunalului Covasna, solicitând obligarea ITM C de a emite decizie de mutare definitivă a reclamantei în cadrul Compartimentului Contencios Legislație, pe post de consilier juridic, începând cu data de 03.09.2008, cu menținerea drepturilor câștigate în funcția publică până la acel moment.
Instanța de fond a apreciat în mod greșit că, prin Decizia nr.26/3 martie 2008 emisă de ITM C, reclamanta nu ar fi fost mutată temporar pe funcția de consilier juridic la alt compartiment, ci ar fi fost numai o preluare a activității Compartimentului Contencios Legislație, întrucât din conținutul acestei decizii rezultă că recurenta reclamantă a fost împuternicită să desfășoare în principal activitățile specifice Compartimentului Contencios Legislație, nicidecum sub forma unui cumul cu alte atribuții anterioare ale reclamantei. Prin urmare, o astfel de situație reprezintă neîndoielnic o mutare temporară, efectuată conform prevederilor legale aplicabile, anume art.91 alin.3 din Legea nr.188/1999 republicată. În privința mutării definitive a recurentei reclamante pe postul de consilier juridic vacant, pe care a fost mutată temporar potrivit celor de mai sus, legea stabilește, în art.91 alin.2 lit.b, că se poate efectua la cererea justificată a funcționarului public. Câtă vreme procedura de concurs pentru ocuparea postului de consilier juridic vacant nu a fost declanșată, postul vacant poate fi ocupat prin oricare din celelalte modalități prevăzute de lege, inclusiv mutarea definitivă a unui funcționar public solicitant, care îndeplinește condițiile legale pentru a funcționa pe acel post vacant. Mutarea unui funcționar public de pe un post pe alt post se poate face, potrivit legii, cu respectarea unor criterii ce se circumscriu teoriei drepturilor câștigate, după cum se desprinde din art.91 alin.2 din Legea nr.188/1999, anume menținerea nivelului de salarizare, a clasei și gradului profesional avute anterior. Din întreaga economie a Statului funcționarului public se desprinde concluzia că prevederile legale referitoare la ocuparea funcțiilor publice, stabilitatea funcționarilor publici (art.3 lit.f din Legea nr.188/1999 republicată), promovarea în funcție și grad profesional se efectuează cu valorizarea principiilor stabilității funcționarilor publici, și al eficienței și eficacității (art.3 lit.c din lege), imperativ legal ce presupune înțelegerea ierarhizării ocupării funcțiilor publice în regimul juridic al Legii nr.188/1999 pe baza valorificării experienței și abilităților profesionale dobândite în mod firesc și previzibil de către funcționarii publici aflați în funcție. În măsura în care instituția publică, prin organele sale de conducere, împuternicește un funcționar public din aparatul propriu să îndeplinească temporar o funcție vacantă, atunci este firesc, în spiritul și litera legii, ținând cont și de principiul mobilității funcționarilor publici în interiorul profesiei, ca aceeași conducere instituțională să evalueze mutarea definitivă a funcționarului în cauză, la cererea acestuia sau cu acordul acestuia (cele două ipoteze din art.91 alin.2 din Legea nr.188/1999), pe postul vacant pe care l-a împuternicit, în mod prioritar față de organizarea unui concurs, în scopul eficientizării activității instituției. Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta reclamantă a fost împuternicită prin mutarea temporară pe postul de consilier juridic principal, post pentru care vechimea sa în specialitate este suficientă, astfel că mutarea temporară putea fi urmată de o mutare definitivă, prin decizia conducerii instituției angajatoare, cu menținerea drepturilor câștigate ale funcționarului public în cauză, anume salarizarea, gradul profesional și nivelul clasei profesionale. Pe de altă parte, înăuntrul aceleiași instituții publice, ca în cazul intimatului pârât ITM C, mutarea definitivă a unui funcționar public de pe un post pe altul vacant, cu menținerea drepturilor funcționarului în cauză, nu împietează asupra nivelului general al cheltuielilor de salarizare la nivelul întregii instituții, ci presupune numai o realocare a posturilor vacante, respectiv ocupate prin modalitățile prevăzute de lege. De altfel, instanța de fond a reținut corect că orice concursuri de ocupare (recrutare) pentru funcțiile publice vacante se organizează numai după promovarea, transferarea și redistribuirea funcționarilor publici, deci după epuizarea ocupării funcțiilor vacante de către funcționarii publici în funcție, ținând cont de criteriile necesare pentru ocuparea funcțiilor ce sunt în mod efectiv vacante. Sentința atacată este criticabilă și pentru aprecierea greșită a condițiilor legale pe care trebuie să le îndeplinească reclamanta recurentă pentru a fi definitiv mutată pe postul vacant pe care era deja temporar mutată, anume post vacant pentru care reclamanta îndeplinea toate cerințele formale impuse de angajator și de profilul postului public respectiv (studii juridice, vechime minimă în specialitate de 5 ani, alte condiții pe care reclamanta le îndeplinea, de asemenea). Astfel, reclamanta putea fi mutată fără impedimente, definitiv, pe funcția vacantă de consilier juridic, cu respectarea drepturilor deja câștigate de aceasta, urmând ca instituția publică angajatoare să identifice soluția legală pe care o consideră cea mai adecvată bunului mers al instituției în privința realocării, permutării posturilor de la un compartiment la altul pe grade profesionale diferite și cu respectarea principiilor Legii nr.188/1999 republicată.
Instanța de recurs apreciază ca nefondată cererea reclamantei recurente de a obliga pârâtul ITM C să transforme postul vacant de consilier juridic principal în consilier juridic superior, întrucât recurenta reclamantă nu îndeplinește toate cerințele legale (vechimea în specialitatea juridică pentru consilier juridic superior), însă prin admiterea acțiunii reclamantei, fie și în parte, aceasta nu poate fi trecută într-o situație juridică mai nefavorabilă în propria sa cale de atac. La evaluarea situației juridice a reclamantei recurente trebuie să fie avute în vedere nivelul de salarizare și nivelul gradului profesional anterior al reclamantei în ierarhia generală a funcționarilor publici, acela de funcționar public superior, nivel din care nu ar putea fi retrogradată decât în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege, situație ce nu este prezentă în cauza dedusă judecății.
Recursul declarat de reclamanta -, pentru motivele de mai sus, este întemeiat în sensul că este admisibilă în parte acțiunea reclamantei, anume cu privire la caracterul întemeiat al cererii reclamantei de a fi mutată definitiv din Compartimentul Consultanță și Asistență în domeniul relațiilor de muncă și evidența muncii în Compartimentul Contencios Legislație din cadrul ITM C începând cu data de la care reclamanta a solicitat - 3 septembrie 2008 -, cu menținerea salariului actual în temeiul art.91 alin.2 lit.b din Legea nr.188/1999 și a gradului profesional avut anterior. De asemenea, este admisibilă și cererea reclamantei recurente de a obliga intimatul pârât ITM C să emită decizie de mutare definitivă a reclamantei - în funcția publică de consilier juridic în cadrul Compartimentului Contencios Legislație începând cu data de 3 septembrie 2008, cu păstrarea gradului profesional și a salarizării anterioare a reclamantei. Prin urmare, instanța urmează să admită recursul reclamantei, să modifice în parte sentința atacată și să procedeze potrivit celor de mai sus, respingând celelalte pretenții ale reclamantei recurente.
Văzând și prevederile art.274 Cod pr.civ.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr. 375/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă C și, în consecință:
Constată ca fiind întemeiată cererea reclamantei - de mutare definitivă din compartimentul Consultanță și Asistență în Relații de Muncă în compartimentul Legislație-Contencios din cadrul Inspectoratului Teritorial d e Muncă C începând cu data de 03.09.2008, cu menținerea salariului actual în temeiul art.91 alin.2 lit.b din Legea nr.188/1999 republicată și a gradului profesional avut.
Obligă pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă C să emită decizia de mutare definitivă a reclamantei - în funcția publică de consilier juridic în cadrul compartimentului Legislație-Contencios din cadrul Inspectoratului Teritorial d e Muncă C începând cu data de 03.09.2008, cu păstrarea gradului profesional și a salarizării avute anterior de reclamantă.
Respinge restul pretențiilor reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 iulie 2009.
Președinte Judecător Judecător
Pt. - - - - - Pt. -
aflată în concediu de odihna aflată în concediu de odihna
semnează vice președintele semnează vice președintele
instanței instanței
Grefier
Red./7.08.2009
Dact./10.08.2009/2 ex.
Jud.Fond:
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Maria