Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 57/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--10.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.57
Ședința publică din 21 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, a, G, R C, G, G, Copil, împotriva sentinței civile nr.623/01.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Oficiul Județean de Consultanță Agricolă A, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul Județean de Consultanță Agricolă A și a cerut să fie obligat pârâtul să îi plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art. 31 alin. 1 lit. c)-d) din Legea 188/1999, republicată, de 25% din salarul de bază fiecare spor, actualizat cu rata inflației până la data plății efective începând cu data de 01.04.2004 până la zi.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că a avut calitatea de funcționar public în cadrul pârâtei și în această calitate avea dreptul conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 la un salariu în care să fie cuprins suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare dar prin acte normative succesive în perioada 2004-2006 aceste dispoziții (cuprinse anterior republicării Legii nr. 188/1999 în art. 29 alin. 1 lit. c și d) au fost suspendate, reintrând în vigoare potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 la data de 01.01.2007.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că este ordonator terțiar de credite, ordonatorul principal de credite fiind Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar ordonatorul secundar Agenția Națională de Consultanță Agricolă, ori pentru plata sporurilor cerute de reclamantă nu i-au fost repartizate fondurile necesare.
În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienții, a, G, C, G, G, Copil, G și au cerut obligarea pârâtului să le plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25 % fiecare din salariul de bază, actualizată cu indicele de inflație și înscrierea drepturilor în carnetul de muncă pentru aceleași considerente invocate de reclamanta, întrucât în calitate de funcționari publici în cadrul instituției pârâtei.
Prin sentința civilă nr.623/1.10.2008,Tribunalul Arada admis în parte acțiunea formulată de reclamanta și cererile de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, a, G, R C, G, G, Copil, G, împotriva pârâtului Oficiul Județean de Consultanță Agricolă A și a obligat pârâtul să plătească reclamantei și intervenienților despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, după cum urmează: reclamantei pentru perioada 01.04.2004-01.10.2008; intervenienților, a, G, R C, G pentru perioada 01.04.2004-01.02.2008; pentru G, intervenienților, G pentru perioada 29.03.2005-01.10.2008; intervenientului pentru perioada 14.03.2006.01.10.2008; intervenientei Copul pentru perioada 29.03.2005-31.10.2006,sumele vor fi reactualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, a obligat pârâtul la înscrierea în carnetul de muncă al reclamantei și intervenienților a acestor sporuri, reținând că reclamanta și intervenienții au fost sau sunt funcționari publici în cadrul pârâtului Oficiul Județean de Consultanță Agricolă A și au formulat prezenta acțiune întrucât începând cu 01.01.2004 până la încetarea raporturilor de muncă sau după caz până în prezent nu au beneficiat de drepturile salariale la care aveau dreptul potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art. 31 alin. 1) "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu cuprins din: a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și d au fost suspendate în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificare și completarea Legea nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la plata sporului reprezentând, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, a fost introdus prin art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 și a produs efecte de la data de 01.01.2004 iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a înlăturat existența pentru anii 2004-2007.
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada 2004-31.12.2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să devină lipsit de orice valoare.
Ca urmare instanța a apreciat că acțiunea reclamantei și cererea de intervenție în interes propriu sunt întemeiate, aceștia fiind îndreptățiți la plata dreptului salarial reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Având în vedere prevederile art. 93 din Legea nr. 188/1999 republicată potrivit cărora prevederile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale după caz în măsura în care nu contravin legislație specifice funcției publice și prevederile art. 161 alin. 4, art. 292 alin. 1 și art. 295 alin. 2 din Legea nr. 53/2002 Codul Muncii și art. 1082 Cod Civil, instanța a acordat reclamantei și intervenienților daune interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale în perioada scursă de la nașterea dreptului până la plata efectivă.
Având în vedere că nici Legea nr. 188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporurile cerute de reclamantă și intervenienți, instanța va respinge acțiunea și cererile de intervenție pentru plata suplimentelor salariale cerute ca fiind în procent de 25% fiecare din salarul de bază, ca fiind lipsită de temei legal.
Pentru considerente de fapt și de drept exprese și prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea reclamantei și cererea de intervenție în interes propriu și a obligat pârâtul să plătească despăgubiri reprezentând drepturile salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare după cum urmează: reclamantei pentru perioada 01.04.2004-01.10.2008; intervenienților, a, G, R C, G pentru perioada 01.04.2004-01.02.2008; pentru G, intervenienților, G pentru perioada 29.03.2005-01.10.2008; intervenientului pentru perioada 14.03.2006.01.10.2008; intervenientei Copul pentru perioada 29.03.2005-31.10.2006.
În temeiul Decretului nr.92/1976 a obligat pârâtul să înscrie în carnetele de muncă ale reclamantei și intervenienților aceste sporuri.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, a, G, R C, G, G, Copil, G solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
În motivare, reclamanții precizează faptul că prima instanță a considerat că nu se impune acordarea sporurilor în procent de 25% din salariul de bază deoarece nu sunt prevăzute în legislație, cu toate acestea a admis acordarea acestor sporuri însă fără indicarea procentului, fapt care conduce la imposibilitatea pârâtei de a se supune unei sentințe definitive și irevocabile precum și la imposibilitatea punerii în executare a sentinței.
Potrivit art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional", astfel încât dreptul la acordarea sporurilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare reprezintă un drept de creanță și prin urmare este un bun în sensul art.1 din Protocol.
De asemenea, art.2 din Declarația Universală a Drepturilor omului este instituit principiul apărării oricărei persoane împotriva discriminării de orice fel, în timp ce la art.7 coroborat cu art.23 pct.2 din același document este instituit principiul potrivit căruia este interzisă orice discriminare a salariaților din punct de vedere al protecției sociale în cadrul aceluiași sector de activitate, în speță sectorul bugetar.
Mai arată faptul că în legislația română au fost adoptate nome care interzic discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă. Acest principiu este consacrat de prevederile art.5 din Legea nr. 53/2003- Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art.1 din OUG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în România, stat de drept, democratic și social, demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane reprezintă valori supreme și sunt garantate de lege, iar principiul egalității între cetățeni și principiul excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate. De asemenea, la art.2 din OUG nr.137/2000, se prevede în mod expres faptul că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Față de respingerea primei instanțe de judecată a procentului solicitat de reclamanți în cuantum de 25% reprezentând suplimentului postului și 25% suplimentul treptei de salarizare, precizează faptul că au indicat în susținerea recursului decizia civilă nr.33/23.01.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, unde instanța de control s-a pronunțat irevocabil într-o speță identică cu cea a recurenților, iar față de această soluție se consideră discriminați.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Oficiului Județean pentru Consultanță Agricolă
În această calitate, reclamanții au solicitat în prezenta cauză obligarea Oficiului Județean pentru Consultanță Agricolă A la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% cu începere din 1.04.2004 până la zi.
Curtea constată că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamanți ca fiind art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
Curtea observă că drepturile solicitate de reclamanți sunt reglementate de dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Curtea observă, totodată, că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, Curtea reține că în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art.29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr.161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Curtea observă însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Curtea reține, în același sens, că obligarea pârâtei la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.
Curtea constată, de asemenea, că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999.
Curtea reține că prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că " instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea apreciază că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Chiar dacă nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, Curtea apreciază că nu se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici, întrucât în cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr.188/1999 erau lipsite de orice echivoc, sub aspectul cuantumului primei respective, dispozițiile art. 34 alin. 2 - devenit ulterior art. 35 alin. 2 - din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, prevăzând că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primăegală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Or, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus.
De aceea, nu se poate reține, în acest moment, că instanțele judecătorești mai au posibilitatea de a înlătura de la aplicare - pe considerentul unei discriminări - dispoziții legale privind modul de salarizare a funcționarilor publici.
În privința aplicabilității în cauză aarticolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea reține că acesta are următorul conținut:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decâtpentru cauză de utilitate publică șiîn condițiile prevăzute de legeși de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, în mai multe hotărâri care sunt condițiile de aplicare a acestui articol.
În această privință, Curtea reamintește, de pildă, paragrafele nr. 58 și 59 din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 24 mai 2006 în cauza Weissman și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 588 din 27 august 2007, în care s-a arătat că "un reclamant nu poate invoca încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care deciziile pe care le critică se referă la "bunurile" sale în sensul acestei dispoziții. Noțiunea de "bunuri" poate acoperi atât "bunurile actuale", cât și valorile patrimoniale, înțelegându-se prinaceasta creanțele în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate. Dimpotrivă, de a vedea recunoscut un drept de proprietate a cărui exercitare este imposibilă nu poate fi considerată un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 și este similară unei creanțe sub condiție rezolutorie [a se vedea - II de împotriva Germaniei [MC], nr. 42.527/98, && 82 și 83, CEDO 2001-VIII, și și ova împotriva (decizie) [MC], nr. 39.794/98, & 69, CEDO 2002 -.
59.Cât despre noțiunea de "speranță legitimă", Curtea amintește, de asemenea, că, deoareceinteresul patrimonialvizat este de natura creanței,nu poate fi considerat o "valoare patrimonială" decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmat de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor( împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, & 52, CEDO 2004)".
Or, reclamanții nu au dovedit existența unei "jurisprudențe bine stabilită" în sensul acordării sporurilor solicitate, ci numai existența a trei hotărâri judecătorești prin care s-au admis astfel de cereri de către Curtea de APEL TIMIȘOARA, dintre care una a fost pronunțată în luna ianuarie 2008, cu 12 luni anterior pronunțării prezentei decizii.
În aceste condiții, Curtea apreciază că reclamanții nu au dovedit existența unei speranțe legitime de a obține creanțele care formează obiectul prezentei judecății, nefiind, așadar, aplicabil art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
În privința jurisprudenței depuse de reclamanți la dosar, Curtea subliniază că referirile la hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe în alte cauze nu pot fi luate în considerare, dat fiind faptul că, în raport cu dispozițiile art. 4 cod civil - conform cărora "este oprit judecătorului de a se pronunța, în hotărârile ce dă, prin cale de dispoziții generale și reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse" - jurisprudența unei instanțe naționale nu constituie izvor de drept și nu este obligatorie, cu excepția soluțiilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii și a hotărârilor Curții Constituționale.
În consecință, Curtea consideră că reclamanților nu li se poate acorda suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare, ambele în procent de 25%, astfel cum au solicitat.
Având în vedere dispozițiile art. 296 Cod de Procedură Civilă - aplicabile și în recurs, conform art. 315 Cod de Procedură Civilă - potrivit cărora "apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată", Curtea va ține seama de faptul că recurenților reclamanți nu li se poate crea o situație mai grea decât aceea stabilită prin hotărârea recurată.
Prin urmare - în condițiile în care pârâtul Oficiul Județean pentru Consultanță Agricolă A nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr. 623/1.10.2008 a Tribunalului Arad - Curtea va reține legalitatea și temeinicia acestei hotărâri în raport cu criticile aduse acesteia de către reclamanți.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, urmând a fi respins ca nefondat - în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă - recursul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 623/1.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Totodată, Curtea va respinge cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, în condițiile în care a respins acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanții, a, G, R C, G, G, Copil, G împotriva sentinței civile nr. 623/1.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Respinge cererea recurenților de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.-16.02.2009
Tehnored. / 16.02.2009/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Răzvan Pătru, Rodica Olaru
