Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 59/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA NR. 59
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Aurelia Saftiuc
GREFIER - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ B și MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
S-au verificat actele și lucrările dosarului, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanții și, au chemat în judecată Oficiul Județean de Consultanță Agricolă B, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat să le plătească drepturile bănești reprezentând suplimentul postului, în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25% din salariul de bază, retroactiv, din data de 01.01.2004 și până la pronunțarea hotărârii, sume ce urmează a fi actualizate.
Prin sentința civilă nr. 106/16.01.2009, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de APEL BACĂU.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că reclamanții se află în raporturi de autoritate cu o instituție publică centrală, respectiv Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, astfel că în temeiul art.3 din Codul d e procedură civilă, competența de soluționare a cauzei revine Curții de APEL BACĂU.
La această instanță, dosarul a fost înregistrat sub nr-.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat în esență, că dreptul lor pentru cele două sporuri, a fost reglementat începând cu data de 01.01.2004, când a intrat în vigoare Legea nr. 165/2003, care a modificat art. 29 din Legea nr. 188/1999.
Suspendarea ulterioară a acestor sporuri prin ordonanțe, este nelegală și neconstituțională, încălcându-se dispozițiile art.53 din Constituție și art. 38 din Legea nr. 53/2000.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (filele 13-16) a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, această calitate având-o Oficiul Județean de Consultanță Agricolă B, la care sunt încadrați cei doi reclamanți și excepția lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art.7 al.1 din Legea nr.554/2005.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, susținând că instanța de judecată nu poate să dispună acordarea suplimentelor, atâta timp cât nu au fost stabilite de ordonatorul de credite, printr-un act administrativ, (ordin, dispoziție) individual, pentru fiecare funcționar public în parte.
Curtea de apel analizând mai întâi excepțiile invocate de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, potrivit art.136-137 din Codul d e procedură civilă, urmează a reține că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au fost numiți de către pârâte prin Ordinele nr. 167 și 207/14.03.2006 (filele 18 și 19, dosar tribunal) în funcții publice de conducere de director executiv și respectiv director executiv adjunct, în cadrul Oficiului Județean de Consultanță Agricolă B, prin cele două ordine fiindu-le stabilit salariul de bază și sporurile aferente.
Întrucât cei doi reclamanți sunt în raporturi de autoritate directă cu ministerul, instanța nu poate reține că acesta nu ar avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, așa cum susține prin întâmpinarea formulată.
În ce privește lipsa procedurii prealabile prevăzută de art.7 al.1 din Legea nr. 554/2004, este de observat că aceasta nu trebuia îndeplinită, în speța de față având aplicabilitate legile speciale privind funcționarii publici și nu dispozițiile Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.
Această lege are aplicabilitate doar în ceea ce privește competența soluționării litigiilor, prevăzută de Legea nr. 188/1999, competență ce aparține instanței de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei, instanța urmează a reține următoarele:
Într-adevăr, potrivit art.31 din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici pentru activitatea desfășurată, au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
În aliniatul 3 al acestui articol, se prevede însă căsalarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii pentru stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în perioada 2004-2006, au fost suspendate prin două ordonanțe de urgență, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.2/2006.
În aplicarea art.31 din Legea nr. 188/1999, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, a elaborat un proiect de act normativ, privind salarizarea funcționarilor publici, proiect de act normativ care nu a fost încă promovat,astfel că nu există bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și suplimentului gradului.
Totodată, este de reținut că în situația în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, instanța nu are posibilitatea acordării acestor sporuri.
O eventuală cuantificare, în raport de diverse criterii, ar duce la nerespectarea Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, care prevede că:,Instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu,prevederi cuprinse în alte acte normative", operând astfel o substituire în atribuțiile legiuitorului.
În concluzie, curtea de apel urmează a respinge excepțiile invocate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale ca nefondate, precum și acțiunea formulată, tot ca nefondată, în prezent neexistând o bază legală pentru cuantificarea și acordarea celor două sporuri solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții cu domiciliul în mun.B, str.- nr.20, jud.B și, cu domiciliul în mun.B, str.- nr.20, jud.B, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL JUDEȚEAN DE CONSULTANȚĂ AGRICOLĂ B cu sediul în mun.B, str.- nr.20, jud.B și MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE cu sediul în B,-, sector 3, ca nefondată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 14.04.2009.
PREȘEDINTE, - - |
GREFIER, - - |
Red./20.05.2009
Tehnored.
Ex. 6.
Președinte:Aurelia SaftiucJudecători:Aurelia Saftiuc