Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 6/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 6/CA
Ședința publică din 7 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 2: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 3: Leocadia
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă I împotriva sentinței civile nr. 2582/ca din 21 octombrie 2007 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru recurenta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă I și avocat, cu delegație la dosar, pentru intimata
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurentă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Avocat, pentru intimată, solicită respingerea recursului.
Arată că în luna decembrie 2007 s-a dat OUG nr. 146/2007, prin care au fost recunoscute drepturile reprezentând prima de vacanță începând chiar cu anul 2001 pentru toți salariații, respectiv funcționarii publici, care nu au promovat acțiune în justiție pentru recunoașterea acestui drept, stabilindu-se și modalitatea de plată în tranșe a acestora în cursul anului 2008, pentru întreaga perioada 2001-2006, inclusiv. Deci, organul administrativ a avut în vedere recunoașterea perioadei 2001-2004 ca fiind neprescrisă și recunoașterea dreptului la prima de vacanță.
Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA D APEL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 2582/ca/12.10.2007, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta I, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană I pentru Ocuparea Forței de Muncă, și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei prima de concediu de odihnă aferentă anilor 2003 - 2006, actualizată cu rata inflației de la data plății.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de salariu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, au fost suspendate succesiv. A reținut prima instanță că suspendarea exercițiului acestui drept nu a echivalat cu înlăturarea lui definitivă.
În ceea ce privește termenul de prescripție, Tribunalul a constatat că prescripția a fost suspendată prin efectul legilor bugetare succesive apărute în perioada 2001-2006.
Împotriva sentinței indicate mai sus a declarat recurs pârâta Agenția Județeană I pentru Ocuparea Forței de Muncă.
În motivarea recursului se arată că dreptul la acțiune s-a prescris și că Agenția Județeană I pentru Ocuparea Forței de Muncă nu a acordat reclamantei prima fiindcă prin legile bugetului de stat acordarea primei de concediu de odihnă a fost suspendată succesiv, pentru toți funcționarii publici, până la data de 31.12.2006.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, având în vedere că prin Decizia nr. 77/05.11.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în procedura recursului în interesul legii că dispozițiile art. 34 alin. 2 (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal.
Având în vedere că deciziile prin care au fost soluționate recursurile în interesul legii referitoare la condițiile de recunoaștere a dreptului la prima de concediu de odihnă sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești, conform dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, ținând seama și de împrejurarea că prima instanță a reținut judicios că termenul de prescripție nu a curs în perioada în care exercitarea dreptului la prima de concediu de odihnă a fost suspendată, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul promovat de către pârâtă, problema alocării resurselor financiare necesare plății dreptului urmând a se rezolva în cadrul prevăzut de Legea nr. 500/2002 și de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, modificată și completată de Legea nr. 110/2007.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă I împotriva sentinței civile nr. 2582/ca/12.10.2007, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.01.2008.
președinte judecător judecător
--- - G - -
Grefier
și tehnoredactat:
2 ex, jud. fond:
Tribunalul Iași
Președinte:Iustinian Obreja ManolacheJudecători:Iustinian Obreja Manolache, Aurelia Gheorghe, Leocadia