Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 618/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 618/CA/2008

Ședința publică de la 14 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iosif Morcan

JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt

JUDECĂTOR 3: Carla Maria Cojocaru

Grefier: - -

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de reclamantul SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ A JUDEȚULUI H împotriva sentinței civile nr. 2123/CA/22.11.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI D și PRIMARUL MUNICIPIULUI D, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recurentul solicită judecarea cauzei în lipsă și s-a depus prin serviciul registratură întâmpinare formulată de către intimatul pârâtul Consiliul Local D prin care se solicită, de asemenea, judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, în deliberare, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere solicitarea părților de judecare a cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului în contencios de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 2123/CA/22.11.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul Nr- s-a admis în parte acțiunea reclamanților și - reprezentați de Sindicatul Salariaților din Administrația publică Locală a Județului H - împotriva pârâtului Primarul Municipiului D - obligând pârâtul la plata drepturilor derivate din Contractul Colectiv de Muncă nr- așa cum a fost completat prin Actul Adițional Nr. 1 înregistrat la Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a Județului H sub Nr. 5683/164/12.06.2007 - drepturi bănești constând în acordarea unui ajutor în sumă fixă neimpozitabil de 200 lei salariatelor cu ocazia zile de 8 Martie și acordarea indemnizației de hrană în sumă fixă de 8 lei/zi lucrătoare/salariat începând cu data de 12.06.2007 - și cuprinderea în bugetul propriu pe anul 2007 sumele necesare și pe viitor.

Prin aceeași sentință s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Local D și ca urmare a fost respinsă acțiunea reclamanților împotriva acestui pârât, iar acțiunea reclamanților, A, G, și împotriva pârâților Consiliul Local D și Primarul Municipiului Daf ost disjunsă și trimisă la secția litigii de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Hunedoara pentru competentă soluționare - acești reclamanți neavând calitatea de funcționari publici.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că pârâtul Primarul Municipiului D, prin Actul adițional Nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă a acordat pentru reclamanții membrii de sindicat suma de 200 lei - salariatelor cu ocazia zile de 8 Martie și tuturor salariaților o indemnizație de hrană de 8 lei/zi lucrătoare - act care a fost contestat de către Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie Hunedoara - având în vedere prevederile art. 12 din Legea nr. 130/1996 - însă nici o dispoziție legală nu interzice acordarea celor 200 lei pentru angajate cu ocazia zilei de 8 Martie - iar acordarea indemnizației de hrană a fost doar suspendată pentru anul 2007 cu referire la angajații din sistemul bugetar, astfel că nimic nu împiedică pe pârâtul Primarul Municipiului D care a negociat acest act adițional să achite aceste sume din oricare alte sume încasate decât sumele provenite de la bugetul de stat sau local, având în vedere și prevederile art. 38 din Codul Muncii.

În ce privește excepția invocată de pârâtul Consiliul Local D, s-a reținut că întrucât nu a participat la negocierea actului adițional la contractul colectiv de muncă nu a adoptat o hotărâre de aprobare a acestor modificări - acesta nu are calitate procesuală pasivă - iar cu privire la personalul contractual s-a reținut necompetența secției comerciale și contencios a-tiv de soluționare a cauzei - acești reclamanți neavând calitatea de funcționari publici.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reprezentantul reclamanților - Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația publică locală a Județului H solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății neavând în vedere D Nr. 212/2007 și a pronunțat sentința cu încălcarea legii în ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului Local D și în ce privește obligația Primarului Municipiului D să prevadă în bugetul propriu sumele aferente drepturilor cuvenite membrilor de sindicat - pârâtul neavând un buget propriu - astfel că hotărârea pronunțată nu poate fi pusă în executare.

În drept invocă prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă.

Recursul este scutit de taxa de timbru - conform prevederilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.

Pârâții intimați nu au depus întâmpinare.

Examinând recursul de față în raport cu motivele invocate și actele dosarului se constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin actul adițional Nr. 1 la Contractul Colectiv de muncă înregistrat la a Județului H s-au adus completări acestui contract printre care și acordarea ajutorului în sumă fixă neimpozabilă de 200 lei cu ocazia zile de 8 Martie în favoarea salariatelor, precum și o indemnizație de hrană în sumă de 8 lei/zi lucrătoare către toți salariații.

Recurentul susține că aceste completări aduse Contractului colectiv de muncă au fost însușite și aprobate de pârâți - astfel că în mod greșit s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al mun. D - și s-a decis ca sumele respective să fie achitate din bugetul primăriei în loc de bugetul local - cum prevede actul încheiat.

Având în vedere calitatea reclamanților de funcționari publici, actul prin care s-au negociat drepturile din litigiu este un acord colectiv, deoarece în speță sunt incidente prevederile art. 72 din Legea nr. 188/1999 republicată - conform cărora autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acordul cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții lor care să cuprindă unele măsuri privitoare la:

- constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea muncii, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională și alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.

Din interpretarea prevederilor legale menționate mai sus rezultă care sunt domeniile și drepturile care pot face obiectul acordurilor colective, și ca urmare se constată că drepturile în litigiu nu se încadrează în textul legal, astfel încât, chiar dacă s-ar stabili că în speță pârâtul Consiliul Local al mun. D are calitate procesuală pasivă, nu ar fi motiv de obligarea sa la plata ori la cuprinderea acestor sume în bugetul local - Consiliul local neavând nici patrimoniu și nici buget propriu.

Ca urmare, în mod corect a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive și respinsă acțiunea împotriva acestui pârât.

În ce privește motivul de recurs referitor la greșita obligare a pârâtului Primarul Municipiului D să cuprindă în bugetul propriu pe anul 2007 și pe viitor a sumelor necesare plăților către reclamanții funcționari publici - se constată că acțiunea a fost admisă față de acest pârât - care în tot cursul procesului de față nu s-a opus admiterii acțiunii și nici nu a declarat recurs împotriva sentinței - astfel că instanța, fiind învestită doar cu recursul reclamanților - recursul sub acest motiv este lipsit de interes.

Așa fiind și nereținând nici din oficiu vreun motiv de casare sau de modificare a sentinței atacate, se constată că nu sunt incidente prevederile art. 304 și 3041Cod procedură civilă și, ca urmare, în temeiul art. 312 alin 1 din același cod, se va respinge recursul de față ca nefondat.

Pârâții intimați nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Locală a județului H împotriva sentinței civile nr. 2123/CA/22.11.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 14 Mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. /2 ex/03.07.2008

Jud. fond:,

Președinte:Iosif Morcan
Judecători:Iosif Morcan, Ștefan Făt, Carla Maria Cojocaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 618/2008. Curtea de Apel Alba Iulia