Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 619/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 18.02.2009
Nr. 619
Ședința publică din 23 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia Dascălu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor B și Agenția Națională Antidrog B, împotriva sentinței civile nr.5/CA din 6.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.n contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) DR.BANESTI
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâtului intimat MAI - consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea reclamantului intimat, un exemplar comunicându-se reprezentantului pârâtului recurent, care nu solicită acor5darea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
Nemaifiind alte cereri instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș - Secția civilă sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG B și, obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentate de prima de concediu egală cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu în cursul anilor 2006 și 2007, actualizate cu rata inflației la data plății efective, obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate de 20% din salariul de bază pentru perioada februarie 2006 - ianuarie 2008, actualizate cu rata inflației la data plății efective, obligarea pârâților și președintelui Agenției Naționale Antidrog, în calitate de ordonatori de credite, să cuprindă în buget sumele necesare plății primelor de concediu și a sporului de fidelitate, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul arată că a avut calitatea de funcționar public civil în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, angajat al A dobândit calitatea de polițist în anul 1978 și a menținut-o neîntrerupt până în momentul pensionării - 01.03.2005.
Ulterior pensionării sale ca ofițer activ, reclamantul arată că s-a angajat în cadrul aceluiași minister Ministerul Internelor și Reformei Administrative respectiv în cadrul Agenției Naționale Antidrog, organ de specialitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, înființată prin nr.HG 1.489/2002.
In acest sens, a fost semnat între angajatorul Agenția Națională Antidrog și reclamant Contractul individual de muncă nr. -/25.01.2006. Contractul de muncă a intrat în vigoare la data de 01.02.2006, fiind încheiat pe durată nedeterminată.
Reclamantul precizează că, în continuare, își desfășoară activitatea în beneficiul Ministerului Internelor și Reformei Administrative (art. B din ), ca și personal contractual civil, nu ca și ofițer - cadru militar.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 138/1999, personalul contractual civil din cadrul Ministerului d e Interne, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate. Această concluzie se desprinde din coroborarea disp. art. 1, art. 47 și art. 49 din Legea nr.138/1999.
Cu privire la pensionarii militari și civili angajați în unitățile la care se face referire în lege (printre care și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cum este cazul reclamantului), art. 49 prevede că aceștia, beneficiază de sporul de vechime pentru vechimea totală în muncă, precum și de celelalte drepturi prevăzute de lege".
Așadar, rezultă din cele de mai sus că reclamantul, pensionat din calitatea de ofițer al și angajat ca și personal contractual civil în cadrul, Agenție aflată în subordinea A, beneficiază de aceleași drepturi bănești ca și cadrele militare active.
personalului civil cu cel militar, care rezultă din prevederile legale de mai sus, este recunoscută chiar de pârâți în mod implicit prin aceea că, după cum rezultă din contractul individual de muncă, reclamantul beneficiază de spor pentru misiune permanentă (de care beneficiază și ofițerii activi conform art. 2 din OG nr. 38/2003) și de spor pentru condiții de pericol deosebit (întocmai ca și ofițerii activi, cărora acest drept le este recunoscut de art. 21 din OG nr. 38/2003).
În ceea ce privește prima de concediu, reclamantul precizează că aceasta este stabilită prin art. 37 din nr.OG 38/2003 și este egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar sporul de fidelitate este stabilit de art. 6 din nr.OG 38/2003 și este egal cu 20% din salariul de bază.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Președintelui Agenției Naționale Antidrog, reclamantul invocă dispozițiile art. 3(2) din nr.HG 1489/2002 privind înființarea Agenției Naționale Antidrog în conformitate cu care "președintele este ordonator de credite și reprezintă Agenția în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate, precum și în justiție"
Referitor la capătul nr. 3 de cerere, reclamantul solicită instanței să aibă în vedere că prin Contractul individual de muncă Agenția Națională Antidrog și-a asumat (la art. M 4 lit. a ) plata "tuturor drepturilor care decurg din contractele individuale de muncă și din lege". Dreptul la de concediu și prima de fidelitate sunt recunoscute de lege în favoarea reclamantului, deci pârâții trebuie să le acorde cu regularitate, fără a mai fi nevoie acționarea lor în justiție.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1, art. 47-50 din legea nr. 138/1999; art. 2, art. 6, art. 21, art. 37 și art. 41 din OG nr. 38/2003
La cererea de chemare în judecată a anexat, în copie, contractul de muncă; decizia de pensionare din cadrul A, adresă emisă de T de unde rezultă data încadrării reclamantului la. - în anul 1978, extras din legislația relevantă, practică judiciară.
Pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG Baf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, pentru următoarele argumente:
Dispozițiile art. 37 alin. 2 teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că ".la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Dreptul prevăzut de norma legală mai sus menționată s-a născut de la data de 01.01.2004 (art. 60 din nr.OG 38/2003 cu modificările și completările ulterioare), dar aplicarea acestuia a fost suspendată prin art. 9 alin.7 din Legea bugetului de stat nr.507/2003, publicată în Oficial nr. 853/2003, măsură menținută și prin Legea nr. 379/2005, act normativ cu putere de lege organică, a cărui legitimitate nu poate fi pusă la îndoială.
Bugetul Agenției Naționale Antidrog, ca parte nediferențiată a bugetului Ministerului Internelor și Reformei Administrative pe anul 2006, fost aprobat prin Legea nr. 379/2005, act normativ adoptat de Parlamentul României, care menține starea de suspendare a drepturilor pretinse pe calea prezentei acțiuni, măsură instituită și în anul 2006 prin legea bugetară.
Față de prevederile legale imperative invocate, pârâta apreciază că nu poate fi obligată la plata primei de concediu pe anul 2006, întrucât în acest fel ar fi încălcate prevederile imperative ale Legii nr. 379/2005.
Ordonatorii de credite au obligația legală să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate pentru fiecare, în anexele la legea bugetară, iar conform prevederilor art. 57 din nr.OG 38/2003 "acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual" unităților Ministerului Internelor și Reformei Administrative aflate sub incidența Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
Potrivit art. 37 alin. 1 din nr.OG 38/2003 polițiștii, pe timpul cât se află în concediu de odihnă, primesc salariile de bază și celelalte drepturi bănești avute. Prin urmare, față de aceste prevederi neacordarea primei de concediu nu aduce atingere dreptului polițistului de a beneficia de concediu de odihnă plătit, prima de concediu constituind un beneficiu acordat acestei categorii de personal, în plus față de drepturile bănești stabilite la art. 37 alin. 1, în limita fondurilor bugetare.
În conformitate cu prevederile art. 57 din nr.OG 38/2003, acordarea drepturilor bănești reglementate prin această ordonanță, inclusiv a primei de concediu, se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual. Acesta este motivul pentru care aplicarea prevederilor legale referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă a fost suspendată prin Legea nr. 379/2005 (lege organică conform prevederilor art. 62 alin. 2 lit. b din Constituția României revizuită).
Posibilitatea de suspendare a unui act normativ ori a unei dispoziții dintr-un act normativ este reglementată de prevederile art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial nr. 777/2004. Potrivit dispozițiilor alin. 3 al articolului menționat "prelungirea suspendării. actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării". Rezultă, deci, că prevederile art. 37 alin. 2 teza I din OG nr. 38/2003 s-au aflat, de la data la care trebuiau să intre în vigoare (01.01.2004), în stare de suspendare și, deci, nu puteau produce efecte juridice nici în anul 2006.
Potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative se face numai în limita creditelor bugetare aprobate; sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin buget, în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite iar orice angajare și utilizare a creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate determină atragerea răspunderii celor vinovați, în condițiile stipulate de dispozițiile art. 72 din actul normativ sus-menționat.
Având în vedere ca aplicarea dispozițiilor legale ce au instituit drepturile pretinse a fost suspendată, în bugetul aprobat instituției pe anul 2006, nu au fost prevăzute sume cu acest scop. Apare, deci, ca evident faptul că, o eventuală admitere a acțiunii reclamantului pune Agenția Națională Antidrog în imposibilitatea aducerii la îndeplinire - a hotărârii instanței, câtă vreme nu există fonduri alocate special cu această destinație.
Pârâta precizează că în anul 2007 s-au acordat primele de concediu, de care a beneficiat și reclamantul. Cu privire la al doilea capăt de cerere, pârâta apreciază că solicitarea este eronată, având în vedere că singura perioadă în care nu s-a acordat sporul de fidelitate este anul 2005 întrucât acordarea acestuia a fost suspendată prin Legea nr. 511/2004, în perioada solicitată de reclamant sporul de fidelitate fiind acordat în mod corespunzător.
Pârâta apreciază că acțiunea reclamantului este lipsită de obiect având în vedere prevederile nr.OUG 146/2007, care reglementează modalitatea de plată a primelor neacordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006.
La rândul său, pârâtul - Președinte al Agenției Naționale Antidrog, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantlui, reiterând argumentele pârâtei 2.
Prin încheierea civilă nr. 2313/PI, instanța a admis excepția necompetentei materiale a Secției civile a Tribunalului Timiș, a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secției civile, trimițând-o spre competentă soluționare Secției de Contencios Administrativ. S-a reținut astfel, că potrivit art. 91 ind. 1 din Legea nr. 188/1999 republicată, privind raportul de serviciu al funcționarului public, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției de Contencios administrativ, sub același număr.
La data de 27.06.2008, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus la dosar un înscris cuprinzând punctul de vedere cu privire la acțiunea reclamantului.
Se arată că reclamantul a fost polițist până la data de 01.03.2005, în prezent având calitate de personal contractual în cadrul Agenției Naționale Antidrog, instituție care se află sub tutela Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
În drept, potrivit art. 21 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările ulterioare, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului. Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.
Art. 2 alin. 1 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor, de discriminare, republicată, cu modificările ulterioare, prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă. naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării. în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de articolul 14 (Interzicerea discriminării) al Convenției Europene a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea 30/1994, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenție, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Astfel, în hotărârea dată în cazul THLIMMENOS vs. din 6 aprilie 2000, Curtea a concluzionat că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în.situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile".
Pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții:
Existența unui tratament diferențiat a unor situații analoage sau omiterea de a trata în mod diferit situații diferite, necomparabile. Trebuie avut în vedere testul de comparabilitate între statutul reclamantului dl., personal contractual din cadrul Agenției Naționale Antidrog și polițist, funcționar public cu statut special din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Existența unui criteriu de discriminare conform art. 2 alin. 1 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările ulterioare.
Tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege
Tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare
Trebuie astfel avut în vedere faptul că deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de către art. 2, alin. 1, dar trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în acest articol de lege.
Astfel, nu toate situațiile în care anumite persoane sunt tratate diferențiat, pot constitui fapte sau acte de discriminare, iar un asemenea tratament poate avea la bază un alt motiv decât apartenența persoanei respective la una dintre categoriile prevăzute la art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
La termenul din data de 14.10.2008, instanța a pus în vedere pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG să comunice dovada achitării drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anul 2007 și sporul de fidelitate pe anul 2006 - 2008, constatând că, în cuprinsul întâmpinării formulate de această pârâtă se invocă faptul că reclamantului i-au fost achitate drepturile bănești solicitate.
Pentru termenul din 25.11.2008, AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG a formulat completare la întâmpinare, precizând următoarele:
Având în vedere faptul că reclamantul este angajat al Agenției Naționale Antidrog ca personal contractual, acesta nu beneficiază de aceleași drepturi ca și polițiștii.
Art. 49 invocat de reclamant ("Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.") este inaplicabil în această situație, având în vedere că textul Legii nr. 138/1999 nu recunoaște nici pentru personalul militar dreptul la prima de concediu.
Referitor la art. 47 din Legea nr. 138/1999 invocat de petent ("Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute de lege"), acesta nu poate fi interpretat decât în coroborare cu dispozițiile celorlalte articole din lege, și anume în sensul că ori de câte ori legiuitorul a dorit ca un anume drept prevăzut pentru personalul militar să fie cunoscut și personalului civil, acest fapt a fost expres exprimat în norma respectivă ase vedea art. 13, art. 17, art. 18, art. 19 și altele din Legea nr. 138/1999).
Legea nr. 138/1999 este aplicabilă personalului militar și nu prevede dreptul la primă de concediu, similar funcționarilor publici (art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999), personalului din organele autorității judecătorești (art. 41ind.1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996), polițiștilor (art. 37 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 8/2003), personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate (art. 21 din Legea nr. 495/2004) și funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor (art. 34 lit. f) din Legea nr. 293/2004).
OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor nu este aplicabilă personalului contractual din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Pe cale de consecință, atât timp cât actul normativ de salarizare a personalului contractual din Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu recunoaște acestora dreptul la primă de concediu, și nici o altă reglementare specială nu cuprinde o dispoziție expresă în acest sens, solicitarea reclamantului este lipsită de temei legal.
Referitor la solicitarea sumei reprezentând sporul de fidelitate de până la 20% din salariu de bază pentru perioada februarie 2006 - februarie 2008, actualizată cu rata inflației la data plății efective pârâta arată că acest spor se acordă, potrivit art. 6 din nr.OG 38/2003, numai persoanelor care au calitatea de polițist, iar reclamantul a pierdut această calitate la data pensionării, respectiv 01.03.2005.
La întâmpinare, pârâta a atașat adeverința nr. -/19.11.2008, emisă de instituție, prin care se atestă calitatea de personal contractual al reclamantului în cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog T, subordonat Agenției Naționale Antidrog, de la data de 01.02.2006.
La termenul din 06.01.2009 reclamantul, prin avocat, a declarat că înțelege să renunțe la judecată față de pârâtul, întrucât acesta nu mai deține calitatea de președinte al Agenției Naționale Antidrog.
Prin sentința civilă nr. 5/CA/ 06.01.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul, împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B și AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG B, a obligat în solidar pârâții la plata către reclamant a primelor de concediu pentru anii 2006 și 2007, actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, precum și la plata sporului de fidelitate pentru perioada februarie 2006 - februarie 2008, actualizat cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective; a obligat în solidar pârâții la plata sumei de 2000 lei reprezentând onorariu avocat, către reclamant. S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecată față de pârâtul, fostul președinte al pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG B, citat la sediul acesteia din urmă, în B,-, -.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a formulat prezenta acțiune în calitate de personal contractual angajat al Agenției Naționale Antidrog, în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 138/1999, potrivit cărora, personalul contractual civil din cadrul Ministerului d e Interne, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.
Din adeverința nr. -/19.11.2008, emisă de pârâtă se atestă calitatea de personal contractual al reclamantului în cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog T, subordonat Agenției Naționale Antidrog, de la data de 01.02.2006; reclamantul fiind pensionat din calitatea de ofițer al
și angajat ca și personal contractual civil în cadrul, Agenție aflată în
subordinea A, beneficiază astfel de aceleași drepturi bănești ca și cadrele militare active.
Cu privire la pensionarii militari și civili angajați în unitățile la care se face referire în lege (printre care și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cum este cazul reclamantului), art. 49 prevede că aceștia, beneficiază de sporul de vechime pentru vechimea totală în muncă, precum și de celelalte drepturi prevăzute de lege".
În conformitate cu prevederile Legii nr. 138/1999, personalul contractual civil din cadrul Ministerului d e Interne, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate. Această concluzie se desprinde din coroborarea disp. art. 1, art. 47 și art. 49 din Legea nr.138/1999.
Raportul de serviciu dintre funcționarul public si autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrala a muncii prestate, având in vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile in care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate in sprijinul realizării si aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse in OG 38/2003.
Potrivit art.37 al.2 din OG 38/2003, la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendata succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/ 2004 si art.5 al.1 din Legea nr. 379/2005.
Norma legală de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanta pentru anul 2006 nu este in vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logica, sistematica și cronologica a acesteia, raportat la art. 64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege in sensul că " dispoziția afectată de suspendare reintră de drept in vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Pe de altă parte, instanța constată că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce intră in conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, iar in contextul art.53 din legea fundamentala a României, restrângerea acestui drept, nu poate fi considerată o măsura necesară într-o societate democratică, întrucât nu se poate aplica in mod discriminatoriu, iar prin suspendări succesive se aduce atingere însăși existentei dreptului.
Totodată, art.2 pct.1 din declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări iar art.25 din aceasta norma internațională, statuează in mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
Așa fiind, instanța apreciază că, suspendarea aplicării dispozițiilor art.37 al.2 din OG 38/2003, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul Legii nr. 379/ 2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anul 2006, motiv pentru care in temeiul art.37 al.2 din OG 38/2003, art. 1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea va fi admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar suma va fi actualizată cu rata de inflație in raport de dispozițiile art.1094 si art.1088 civil, impunându-se repararea integrală și echitabilă a prejudiciului suferit de către reclamant.
Pentru cel de al doilea capăt de cerere se reține că în conformitate cu art. 6 din nr.OG 38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională reclamantul beneficiază de un spor de fidelitate de până la 20% (în funcție de vechime) din salariul de bază. Acest drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin.(l) din Ordonanța de Urgență nr. 118/28.11.2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat. Aceste considerente sunt întărite de faptul că plata sporului a fost reluată în anul 2006. Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 alin.(l) din OUG118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea art.6 din OG38/2003 nu conține vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006. Dacă s-ar considera altfel, s-ar contraveni art. 53 din Constituție cât și date prin art. l din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005, pentru când exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Văzând dispozițiile art. 246. proc. civ, instanța a lua act de renunțarea reclamantului la judecată față de pârâtul, fostul președinte al pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG B, citat la sediul acesteia din urmă, în B,-, -.
Văzând toate cele prezentate supra s-a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, iar în baza art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, au fost obliga pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Administrației și Internelor B și Agenția Națională Antidrog
În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:
Drepturile bănești solicitate de intimatul-reclamant, personal civil contractual sunt prevăzute de dispozițiile OUG nr-24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare și nicidecum de cele ale OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare sau ale Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare.
Se mai arată că dispozițiile OUG nr.24/2000, cu modificările și completările ulterioare, nu instituie dreptul de spor de fidelitate pentru această categorie de personal.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 138/199, cu modificările și completările ulterioare, personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor,care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate, însă în legislația referitoare la salarizarea cadrelor militare nu este prevăzută nici plata sporului de fidelitate și nici plata primelor de concediu, astfel încât este evident că personalul civil din I nu poate beneficia plata acestor drepturi.
Intimatul, șa cum declară și dovedește cu acte, a pierdut această calitate, de polițist, la data de 01.03.2005, când s-a pensionat, iar în momentul reluării activității(01.02.2006) ca angajat pe bază de contract de muncă pe perioadă nedeterminată știa sigur ce drepturi are, că acestea sunt prevăzute în acte normative adoptate de Parlament sau de Guvern, nu se negociază, și a acceptat această situație prin semnarea contractului de muncă.
În această situație, se consideră că acțiunea lui a fost făcută cu rea credință prin abuz de drept.
Recursurile sunt întemeiate pentru considerentele mai jos reținute:
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea reține faptul că reclamantul a avut calitatea de polițist până la data de 01.03.2005, când s-a pensionat.
Ulterior, la data de 01.02.2006, reclamantul și-a reluat activitatea tot în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, însă ca personal civil, fiindu-i încheiat contract de muncă în baza art. 26 alin. 1 și 2 din legea nr. 179/2004.
Personalul contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor este supus unui regim juridic diferit de cel militar, salarizarea primei categorii realizându-se în baza legii nr. 154/1998, a OUG nr. 24/2000 și a art. 47 din Legea 138/1999.
Or, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile OG nr.38/2003 care reglementează salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, prevederi de care acesta nu beneficiază, nefiindu-i aplicabile.
Drept urmare, în considerarea celor mai sus reținute, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art.304 pct. 9 raportat la dispozițiile art. 312 alin. 1. să admită recursurile declarate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor B și Agenția Națională Antidrog B și să modifice sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor B și Agenția Națională Antidrog B, împotriva sentinței civile nr.5/CA din 6.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul pentru drepturi bănești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Red.LC - 23.05.2009
Tehnodact LM - 23.05.2009
2expl/SM
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Claudia, Maria Cornelia Dascălu
