Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 629/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 629/CA

Ședința publică de la 16 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte

JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc

Judecător - - -

Grefier -

Re rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenții:, -, -, -, -, -, -, -, -, I, -, -, I, -, G, -, G, toți cu domiciliul procedural ales în V,-, județul V, în contradictoriu cu intimata Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală V, împotriva Deciziei nr.38/CA din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Se referă, de către grefier, că, în baza procesului verbal de înlocuire nr.17/16.11.2009, s-a procedat la înlocuirea judecător I -, aflată în concediu prenatal, cu judecător - -, că revizuenții au depus la dosar concluzii scrise și că s-a solicitat și judecata în lipsă.

Instanța constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că s-a solicitat și judecata în lipsă, rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra cererii de revizuire în contencios administrativ de față;

Prin cererea formulată reclamanții-revizuenți solicită revizuirea deciziei civile nr. 38/CA din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI motivat de faptul că la nivelul Curții de APEL IAȘI există practică neunitară în ceea ce privește acordarea celor două sporuri prev. de Legea nr. 188/1999 și anume a suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Susțin revizuenții că în comparație cu alți funcționari publici cărora li s-au admis acțiunile prin hotărâri definitive și irevocabile și-au primit aceste drepturi salariale, ceea ce ar conduce la o netă discriminare, fiind încălcate atât normele legale interne, cât și normele europene și cele constituționale.

În dovedirea cererii de revizuire au indicat decizii de speță în această materie atât de pe raza Curții de APEL IAȘI și practica judiciară din țară.

Curtea examinând cererea de revizuire și dosarul nr-, reține următoarele:

Prin decizia nr. 38/CA din 26.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIa fost admis recursul formulat de pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare rurală V, și a desființat sentința civilă nr. 239/CA/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui.

La data pronunțării 26 ianuarie 2009 decizia supusă revizuirii a fost pronunțată cu o majoritate a completului de judecată,celălalt membru al completului de judecată făcând opinie separată. Astfel completul majoritar a admis recursul și a modificat în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii.

Împotriva acestei decizii s-a formulat cererea de revizuire la data de 23.06.2009, fixându-se termen la data de 07 septembrie 2009 și apoi s-a acordat termen la data de 16 noiembrie 2009.

Având în vedere că prin Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că aceste sporuri nu se acordă deoarece nu a fost prevăzut de legiuitor cuantumul, urmează a se constata că nici motivele cererii de revizuire bazate pe practică neunitară sau practică judiciară de admisibilitate a acestor acțiuni, nu mai pot fi însușite de instanța de fond, practica la acest moment fiind deja unificată.

Avându-se în vedere și dispozițiile art. 322 din Coduld e procedură civilă se va observa că în cauză revizuenții nu numai că nu și-au întemeiat cererea de revizuire pe unul din temeiurile de drept, dar nici nu îndeplinește această cerere de revizuire vreuna din condițiile prevăzute imperativ de aceste dispoziții legale.

Așa fiind urmează a se respinge cererea de revizuire și a fi menținută ca fiind legală și temeinică decizia nr. 38/CA din 26 ianuarie 2009 Curții de APEL IAȘI.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții:, -, -, -, -, -, -, -, -, -, I, -, -, I, -, -, G, -, G, toți cu domiciliul procedural ales în V,-, județul V, în contradictoriu cu intimata Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală V, împotriva Deciziei nr. 38/CA din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-, decizie pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- --- --- - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

Curtea de APEL IAȘI: - ---,

---, G

15.12.2009

2 ex.

Președinte:Violeta Elena Pinte
Judecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 629/2009. Curtea de Apel Iasi