Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 630/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.630/R/2009 Dosar nr-

Ședința publică de la 13 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Ioniche

JUDECĂTORI: Maria Ioniche, Lorența Butnaru Clara Elena

- - -

Grefier -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul G și pârâtul Primarul Municipiului împotriva sentinței civile nr.672/CA/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 29 septembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 6 octombrie 2009 și pentru lipsă de timp pentru data de 13 octombrie 2009.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.672/CA/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G împotriva pârâților Municipiul prin primar și Primarul Municipiul și în consecință:

S-a dispus anularea Dispoziției nr. 290/03.02.2009 emisă de Primăria Municipiului.

Pârâtele au fost obligate la plata sumei de 40,3 lei cheltuieli de judecată.

S-au respinge restul pretențiilor formulate.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:

În aplicarea dispozițiilor art. 107 coroborate cu art. 2 alin. 1 și 3 din Legea nr. 188/1999 Primăria Municipiului a înaintat raportul nr. 28041/10.09.2008 către Consiliul Local solicitând reorganizarea și restructurarea activității aparatului de specialitate al Primarului. Raportul sus - menționat a fost aprobat prin Hotărârea nr.82/25.09.2008 a Consiliului Local al Municipiului, fiind aprobate și organigrama și numărul de personal din aparatul de specialitate al Primarului, statul de funcții și funcțiile publice din aparatul de specialitate.

A fost obținut avizul favorabil al nr. -/23.09.2008 pentru funcțiile publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului.

La data de 03 februarie 2009 fost emisă Dispoziția nr. 290 de către Primăria Municipiului prin care reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere ca urmare a desființării Direcție Tehnice și a funcției publice de conducere de director executiv.

Prin Dispoziția nr. 688/12.03.2009 emisă de Primăria Municipiului a fost respinsă plângerea formulată de reclamant menținându-se prevederile dispoziției atacate.

Susținerea reclamantului in ceea ce privește aplicarea greșită prevederilor art. 100 al. (4) din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999, republicată privind Statutul funcționarilor publici potrivit cărora: "Reducerea unui post este justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii." a fost înlăturată având in vedere că noua funcție de director executiv in cadrul Direcției Patrimoniu Gospodărire Oraș solicită pregătire tehnică de specialitate și ca urmare sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului,cu referire la studii de specialitate. Ca urmare s-a apreciat că reducerea postului reclamantului este justificată conform prevederilor susmenționate, instanța de fond nefiind competentă să analizeze cerințele cuprinse in fisa postului.

Instanța de fond a constatat că au fost respectate dispozițiile art.99 al 5 din Legea privind Statutul funcționarilor publici față de adresa 2988 /3 02 2009 fiind identificate funcțiile publice vacante care au fost puse la dispoziția reclamantului.

Potrivit prevederilor art. 99 al. (6): "În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) și e), dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice, autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante. În cazul în care există o funcție publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcționarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.",iar potrivit prevederilor art. 91:

(2)" Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele situații: a) când se dispune de către conducătorul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public, pe o funcție publică vacantă de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau cu repartizarea postului corespunzător funcției publice deținute, cu respectarea pregătirii profesionale a funcționarului public și a salariului acestuia. În acest caz este necesar acordul scris al funcționarului public;".

Instanța de fond a apreciat că aceste dispoziții nu au fost respectate întrucât nu s-a cerut Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante iar mutarea reclamantului nu s-a făcut pe o funcție de aceeași categorie și cu acordul său.

Față de considerentele susmenționate s-a admis în parte cererea în sensul anulării dispoziției atacate și respingerii petitelor 2, 3 nemaifiind posibilă reintegrarea în funcția deținută anterior ca urmare a desființării acesteia și față de recunoașterea reclamatului că au fost achitate drepturile salariale până la data prezentei.

Referitor la daunele morale acestea au fost respinse avându-se in vedere disp.art.106 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999.

Împotriva acestei hotărârii au declarat recurs, în termen legal, reclamantul G și pârâtul Primarul Municipiului.

În motivare recurentul G a arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat că au fost respectate art. 100 alin. 4 si art.99 alin 5 din Legea 188/1999.

Dispozițiile cuprinse în art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999 formează o reglementare unitară care trebuie aplicată în spiritul și scopul în care a fost adoptată: protecția drepturilor funcționarului public împotriva abuzurilor instituțiilor publice executiv (studii de specialitate). Acesta este înțelesul condiționarilor din adresa care a însoțit avizul favorabil al ANFP

Nerespectarea condițiilor stabilite prin aviz, înseamnă încălcarea avizului, ceea ce duce la nulitatea dispoziției de eliberare din funcție.

Instanța de fond a reținut greșit că au fost respectate dispozițiile art.99 alin. 5 din Legea nr. 188/1999, față de adresa nr. 2988/03.02.2009 care a identificat funcțiile publice vacante în cadrul Primăriei Municipiului, care au fost puse la dispoziție.

Instanța de fond nu a observat că prin adresa menționată i s-a prezentat, pentru a-și exprima acordul scris pentru ocuparea unei funcții publice vacante în cadrul primăriei municipiului, o lista cu 4 funcții publice de execuție și 8 funcții publice de conducere, menționând expres că acesta nu îndeplinește condițiile specifice de ocupare a funcțiilor publice de conducere vacante în statul de funcții al primăriei.

Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment trebuia făcută pe o funcție publică vacanța de aceeași categorie - funcție de conducere. In noua organigramă există funcția publică de conducere de director executiv, de aceeași categorie cu cea pe care o deținea, funcție declarată ilegal vacantă. In aceste condiții dispozițiile art.99 alin.5 din Legea 188/1999 au fost încălcate.

Recurentul a susținut că nstanța de fond a dispus anularea eliberării sale din funcție, dar nu a dispus reintegrarea în funcția deținută anterior.

Anularea dispoziției de eliberare din funcție produce efecte retroactive, prin repunerea în situația anterioară, pe funcția publică deținută anterior. Altfel, anularea eliberării din funcție rămâne fără efecte.

Motivul reținut de instanța de fond, acela că funcția publică de conducere de director executiv a fost desființată, este neîntemeiat. ostul de director executiv există în noua organigramă, dar este declarat vacant. A rămas în sarcina instituției publice să aducă la îndeplinire obligația de reintegrare pe funcția publică de conducere de director executiv pe care am ocupat-o în mod legal anterior eliberării din funcție.

Nici celalalt motiv invocat de instanța de fond, acela că drepturile salariale au fost achitate la zi, nu justifică respingerea cererii de reintegrare în funcția deținută anterior.

Cu privire la plata daunelor moral, recurentul a precizat că acest petit a fost respins, fiind invocate dispozițiile art. 106 din Legea nr.188/1999.

Simpla indicare a unui text de lege, fără a arăta în ce fel se aplică în speță acea dispoziție, echivalează cu nemotivarea soluției date acestui capăt de cerere. Nemotivarea soluției conduce la nulitatea hotărârii.

Recurentul a solicitat acordarea integrala a cheltuielilor de judecată.Admițând în parte acțiunea, instanța de fond a acordat în parte cheltuielile de judecată, fără a prezenta modul de calcul adoptat.

Recurentul pârât Primarul Municipiului a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 99 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată.

Pentru că pârâta a identificat în noua organigramă, după reorganizare, funcții publice vacante corespunzătoare atât de execuție cât si de conducere. prin adresa nr.2988/03.02.2009, le-a pus la dispoziția reclamantului care a semnat olograf. Astfel că, luând la cunoștință de existența în cadrul Primăriei a unor funcții de conducere, reclamantului i s-a născut vocația de a ocupa una din aceste funcții de conducere dar, potrivit opțiunii sale materializată prin acord scris (ceea ce nu s-a întâmplat) și cu respectarea condițiilor generale și specifice posturilor de conducere nou create.

Având în vedere cele de mai sus, susținerea instanței de fond ca în speța dedusă judecații nu au fost respectate dispozițiile art. 99 alin. (6), este neîntemeiată.

Obligația prevăzută de acest text de lege se naște numai în situația în care nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 99 (5), ori acestea au fost îndeplinite.

Pe cale de consecință, anularea Dispoziției nr. 290/2009 emisă de către Primăria Municipiului, este nelegală.

In concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte, a sentinței civile nr. 672/CA/2009 în sensul constatării faptului ca Dispoziția nr. 290/03.02.2009 emisă de către Primăria Municipiului, este legală.

Intimatul Primarul Municipiului a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul reclamant G prin care a solicitat respingerea acestui recurs.

In ceea ce privește obligația recurentei-pârâte de reintegrare în funcție a recurentului-reclamant Gaa preciat că solicitarea recurentului-reclamant de a ocupa în orice condiții și orice funcție de director este împotriva spiritului și scopului pentru care a fost adoptată Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată.

Pentru ca intimatul a identificat in noua organigrama, după reorganizare, funcții publice vacante corespunzătoare atât de execuție cât și de conducere, prin adresa nr.2988/03.02.2009 (la dosar), le-a pus la dispoziția recurentului-reclamant care a semnat olograf. Astfel ca, luând la cunoștință de existența în cadrul Primăriei a unor funcții de conducere, reclamantului i s-a născut vocația de a ocupa una din aceste funcții de conducere dar, potrivit opțiunii sale materializata prin acord scris (ceea ce nu s-a întâmplat) și cu respectarea condițiilor generate și specifice posturilor de conducere nou create.

Intimatul procedat în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin.(5) din lege, în sensul că pus la dispoziția recurentului-reclamant posturile de conducere identificate în noua organigramă.

Faptul ca legiuitorul a obligat intimantul să pună la dispoziție locurile vacante de conducere, nu poate fi interpretat in sensul ca recurentul-reclamant avea dreptul de a ocupa oricare dintre acestea, chiar dacă nu îndeplinea criteriile specifice stabilite pentru acea funcție, așa cum prevede art. 100 alin.2 lit. b) din Legea nr. 188/1999 republicată.

ANFP a avizat favorabil funcțiile publice cu avizul nr. -/23.09.2008, atrăgând atenția printr-o adresa anexata avizului, asupra respectării dispozițiilor art.99 alin.(3)-(7) din Legea nr. 188/1999 respectiv obligația acordării preavizului, obligația pentru autoritatea sau instituția publică de pune la dispoziția funcționarilor publici funcții publice vacante existente în cadrul acestora, iar în caz contrar să solicite ANFP lista funcțiilor vacante precum și faptul că funcționarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcții vacante la nivel inferior.

Cele specificate de către ANFP, sunt de fapt condiționări ale legii, iar solicitarea recurentului-reclamant ca instanța de fond să de o altă interpretare textului de lege de mai sus, este contrara spiritului și scopului legii.

Faptul că ANFP a avizat nouă organigramă cu noile funcții publice, ceea ce în mod logic ne conduce către ideea ca au fost analizate și aprobate inclusiv condițiile specifice pentru noile posturi create în cadrul aparatului de specialitate a Primăriei Municipiului.

In ceea ce privește solicitarea recurentului-reclamant de a fi repus
pe funcția publică deținuta anterior, intimatul a arătat că aceasta este neîntemeiată având în vedere chiar cele consemnate în Raportul de control la fila nr. 4, în sensul că urmare desființării Direcției Tehnice s-a desființat și funcția acestuia, recurentului-reclamant născându-i-se vocația de a ocupa o nouă funcție de conducere potrivit opțiunii sale și cu respectarea condițiilor generale și specifice postului nou creat.

In speță dedusă judecații, noua structură este denumită Direcția Patrimoniu Gospodărire Oraș iar fișa postului pentru funcția de Director executiv solicită studii de specialitate tehnice inginerești, studii postuniversitare de specialitate, recurentul - reclamant având studii economice.

In ceea ce privește plata sumei de 10 000 Euro reprezentând daune
morale, intimatul a susținut că în mod întemeiat solicitarea recurentului-reclamant a fost înlăturată de către instanța de fond având în vedere dispozițiile art. 106 alin.(l) din Legea nr. 188/1999 care dispune ca "cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitenta a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si recalculate, si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public."

Cum recurentul-reclamant nu a cerut instanței astfel de despăgubiri, în mod întemeiat aceasta a respins acest capăt de cerere făcând trimitere la textul de lege menționat.

In ceea ce privește acordarea integrala a cheltuielilor de judecata,intimatul a invocat dispozițiile art. 274 - 277 din Codul d e procedură civilă.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat de recurentul Primarul Municipiului împotriva sentinței civile nr. 672/CA/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, este întemeiat, iar recursul promovat de recurentul G este nefondat.

Prin acțiunea promovată recurentul reclamant Gas olicitat anularea Dispoziției nr. 290/3.02.2009, emisă de Primarul Municipiului, prin care a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv, reintegrarea în funcția deținută anterior, plata drepturilor bănești cuvenite până la data reintegrării și plata sumei de 10 mii euro, daune morale.

Instanța de fond în mod eronat a dispus anularea Dispoziției nr. 290/3.02.2009, considerând că nu au fost respectate prevederile art. 99 alin. 6 din Legea nr. 188/1999, republicată, reținând că nu s-au cerut Agenției Naționale a Facționarilor Publici, în perioada de preaviz lisat funcțiilor publice vacante, iar mutarea reclamantului nu s-a făcut pe o funcție publică de aceeași categorie și cu acordul său.

Dispoziția contestată a fost emisă cu acordul favorabil al Agenției Naționale a Facționarilor Publici și după adoptarea hotărârii Consiliului Local nr. 82/2008, privind aprobarea organigramei și numărului de personal din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului.

Recurentul nu a contestat această hotărâre, care a intrat în circuitul civil, hotărâre prin care funcția pe care o deținea, aceea de director executiv a fost desființată.

În aceste împrejurării dispoziția contestată a fost emisă în executarea hotărârii consiliului local prin care s-a aprobat organigrama și numărul de personal din cadrul aparatului de specialitate, hotărâre ce nu a fost atacată în contencios administrativ de către reclamant.

De asemenea, Curtea constată că în cauză au fost respectate prevederile art. 95 alin. 5 din Legea nr. 188/1999, republicată, fiind prezentate recurentului funcțiile publice de conducere vacante în cadrul statului de funcții al aparatului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului. Faptul că recurentul G nu îndeplinea condițiile legale necesare pentru a ocupa una din funcțiile de conducere vacante, prezentate de Primarul Municipiului, nu poate conduce la concluzia că dispoziția nr. 290/3.02.2009 prin care a fost eliberat din funcția deținută ca urmare a desființării acesteia, este nelegală.

Pentru aceste considerente constatând că motivele de recurs invocate de recurentul G sunt nefondate, iar cele invocate de recurentul Primarul Municipiului sunt întemeiate, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de recurentul Primarul Municipiului, împotriva sentinței civile nr.672/CA/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge petitul privind anularea Dispoziției nr. 290/3.02.2009 emisă de Primarul Municipiului, de asemenea, va respinge cererea reclamantului G de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Va respinge recursul declarat de recurentul G împotriva aceleiași sentințe.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga intimatul G să plătească recurentului Primarul Municipiului suma de 1190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul Primarul Municipiului, cu sediul în, nr. 17, județ B, împotriva sentinței civile nr.672/CA/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:

Respinge petitul privind anularea Dispoziției nr. 290/3.02.2009 emisă de Primarul Municipiului.

Respinge cererea reclamantului G de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge recursul declarat de recurentul G împotriva aceleiași sentințe.

Obligă intimatul G să plătească recurentului Primarul Municipiului suma de 1190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi 13 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Lorența Butnaru Clara Elena

- - - - - -

Grefier,

Red. - 30.10.2009

Dact T- 3.11.2009/ 2 ex.

Jud fond -

Președinte:Maria Ioniche
Judecători:Maria Ioniche, Lorența Butnaru Clara Elena

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 630/2009. Curtea de Apel Brasov