Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 631/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIENr. 631/CA/2009
Ședința publică de la 12 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 3: Ștefan
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul prin CORPUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR împotriva sentinței civile nr.8/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea Corpului Național al Polițiștilor A, prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanța față de actele de la dosar și de solicitarea privind judecarea cauzei în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Corpul Național al Polițiștilor în numele și pentru membrii săi, -, -, -, -, -, --, -, G, Lang -, -, -, -, -, -, -, -, -, -C, -, -, G, A, -, -, C -, -, -, Constanta, -, -, -, -, -A, G, -, -, F --, -, --, -, -, --, -, -, -, -, G, - -, -, -, -, --, G, -, C, -, -, -, -, G, -, -, -a, -, -, -, -, -, -, - a-, a-Constanta, -, -, -, -, -, G -, -, -, G, -, -, -, Comei, -, -, Lang -, G, -, -, -, -, -, G-, -, - a-, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, G-, -, A-, -, Copil -, -, -, G, -, G, -, - -, -, -, -, -, -, -, --, -, G, -, -, -, G, -, --, -, -, -, -, -, -, -, -A, -, -, -, -, -, --, -, -, -, -, -, -, ut, -, -, G, -, --, -, G, -, -, -, G, -, -, -G, -, -, G, -, -, -, -, -G, Cont, -, -, --, --, -, -, -, -, -, -, G, -, -, -, -, - -, --, -, -, -, --, -, -, -, -, -, -G, -, ut, -, --, G, -, -, -, -, -, -, -G, -, -, -, -, -, -, --, Bile, -R, -, -, G, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, G, Mosora -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, G, -, -, a, -G, loan-, -, -, -, -, -, -G, -, -, -, -, -- și intervenientii, -, a, Cont, -, -, ita-, - -, ---, - -, -, -, u, -, -, -, --, --, -, Puste, G, G, Bisca G, -, -, G, R-, G, cu -, -, -, G, -, -, Drata, -, B, G-, -, --, G, G, -, -, -, -, ia, -, -, - -, -, au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului A și Ministerul Internelor și Reformei Administrative obligarea acestora la plata primei de concediu aferenta anilor 2002-2003, actualizată cu indicele de inflație. În motivarea acțiunii se arată că reclamanții au statutul de funcționari publici, iar potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999 au dreptul la prima de vacanță, care însă nu le-a fost acordată.
Tribunalul Alba - secția de contencios administrativ prin sentința nr. 8/CAF/2009 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, iar pe fond a respins acțiunea reclamanților împotriva pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție Instanța a reținut prin considerentele expuse că statutul acestei categorii profesionale a fost reglementat prin Legea nr. 360/2002, iar drepturile salariale au primit reglementare proprie prin nr.OG 38/2003, astfel că în această privință nu le sunt aplicabile prevederile legii speciale ce reglementează statutul funcționarului public.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanții și intervenienții prin Corpul Național al Polițiștilor solicitând modificarea sentinței și admiterea cererii.
Prin motivele de recurs se arată că în mod nelegal instanța nu a acordat drepturile solicitate, deoarece a interpretat greșit că aceste drepturi se cuvin numai de la data intrării în vigoare a prevederilor OG nr. 38/2003, respectiv, 01.01.2004. Prin art. 28 din Legea nr. 360/2002 se arată că polițiștii beneficiază de salariu lunar ce este compus din salariu de baza, indemnizații, sporuri, premii și prime, lege care se completează cu dispozițiile Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public ce prevede prin art. 34 dreptul la plata primei de vacanță pentru aceasta categorie profesionala.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041din Codul d e procedură civilă.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Curtea, examinând sentința atacată sub aspectul recursului declarat, constată următoarele:
Reclamanții și intervenienții au calitatea de funcționari publici cu statut special. Această categorie de personal își exercită funcția publică în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului începând cu 27.08.2002. Este adevărat că de la data la care polițiștii au devenit funcționari publici statutul lor este reglementat cu titlu de lege specială prin Legea nr. 360/2002, iar potrivit art. 78 al. 1 din acest act normativ "Dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile <LLNK 11999 188 10 201 0 18>Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare", însă este de remarcat că în cazul salarizării polițiștilor pe perioada 2002-2003 sunt aplicabile prevederile alineatului 2 al art. 78, așa cum a reținut și instanța de fond, care stabilesc că "până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională."
Legea a mai prevăzut că "Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) și (3) se stabilește prin ordin al ministrului de interne." Cadrele militare nu au beneficiat în perioada 2002 - 2003 de prime de concediu. Prevederile art 78 al. 2 au fost aplicabile până în momentul adoptării unei reglementări proprii de salarizare a polițiștilor - respectiv până la intrarea în vigoare a OG38/2003. Abia prin art.37 (2) din OG38/2003 este reglementat dreptul polițiștilor la prime de concediu, "La plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată." Aplicarea prevederilor referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă s-a suspendat până la data de 31 decembrie 2006 respectiv pentru anul 2004 prin art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 și pentru anul 2005 prin art. 5 alin. 1 din Legea nr. 380/2005.
În consecință, acordarea primei de vacanță este un drept consacrat printr-o lege specială polițiștilor numai începând cu anul 2004 și nu pot fi acordate prime de concediu acestei categorii de funcționari cu statut special anterior OG 38/2003.
De altfel, instanța supremă prin decizia nr. XII, pronunțată în data de 5.02.2007 ca urmare a recursului declarat in interesul legii, a arătat că în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală, menționată.
Față de toate aceste considerente legale, Curtea consideră că în cauză nu sunt motive de casare sau modificare a hotărârii atacate dintre cele prevăzute la art. 304 pct.9, 3041.civ.Cod Penal, astfel că, în temeiul art. 312 al. 1 civ Cod Penal recursul reclamanților și intervenienților prin Corpul Național al Polițiștilor va fi respins ca nefondat.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de CORPUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR - ORGANIZAȚIA TERITORIALĂ în numele și pentru, -, -, -, -, -, --, -, G, Lang -, -, -, -, -, -, -, -, -, -C, -, -, G, A, -, -, C -, -, -, Constanta, -, -, -, -, -A, G, -, -, F --, -, --, -, -, --, -, -, -, -, G, - -, -, -, -, --, G, -, C, -, -, -, -, G, -, -, -a, -, -, -, -, -, -, - a-, a-Constanta, -, -, -, -, -, G -, -, -, G, -, -, -, Comei, -, -, Lang -, G, -, -, -, -, -, G-, -, - a-, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, G-, -, A-, -, Copil -, -, -, G, -, G, -, - -, -, -, -, -, -, -, --, -, G, -, -, -, G, -, --, -, -, -, -, -, -, -, -A, -, -, -, -, -, --, -, -, -, -, -, -, ut, -, -, G, -, --, -, G, -, -, -, G, -, -, -G, -, -, G, -, -, -, -, -G, Cont, -, -, --, --, -, -, -, -, -, -, G, -, -, -, -, - -, --, -, -, -, --, -, -, -, -, -, -G, -, ut, -, --, G, -, -, -, -, -, -, -G, -, -, -, -, -, -, --, Bile, -R, -, -, G, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, G, Mosora -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, G, -, -, a, -G, loan-, -, -, -, -, -, -G, -, -, -, -, -- și intervenientii, -, a, Cont, -, -, ita-, - -, ---, - -, -, -, u, -, -, -, --, --, -, Puste, G, G, Bisca G, -, -, G, R-, G, cu -, -, -, G, -, -, Drata, -, B, G-, -, --, G, G, -, -, -, -, ia, -, -, - -, -, împotriva sentinței civile nr.8/CAF/13.01.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosar nr-
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 12 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Dact.
2 ex./20.05.2009
Jud.fond -
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Marius Ionel Ionescu, Ștefan