Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 632/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 632/R/2009 Dosar nr-
Ședința publică de la 13 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Ioniche
JUDECĂTOR 2: Lorența Butnaru Clara Elena
- -
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile nr. 671/CA din 17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 29 septembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 6 octombrie 2009 și pentru lipsă de timp pentru data de 13 octombrie 2009.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr 671/CA/17.06.2009, Tribunalul Brașov -Secția comercială și de contencios administrativ a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerului Administrației și Internelor și a admis acțiunea formulată de reclamanții, G și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului B și, în consecință, a obligat pârâții să plătească reclamanților pentru perioada 2.02.2006 - 30.01. 2009 drepturile financiare cuvenite cu titlu de "normă de hrană 12 B" actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă la data plății,dar nu mai devreme de data încadrării.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere că prin cererea introductivă, reclamanții, G și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului B obligarea acestora la plata sumelor de bani cuvenite și neachitate reprezentând norma de hrană nr. 12 B pe perioada 1.01. 2006 - 30.01.2009, la care sa se adauge dobânda legală aferentă, sume actualizate cu rata inflației.
Din cuprinsul motivelor acțiunii mai sus menționate, prima instanță a reținut următoarele:
- reclamanții sunt funcționari publici cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B;
- potrivit art 1 din HG nr 65/2003, s-a prevăzut că personalul aparținând structurilor MIRA beneficiază, pentru perioada în care se află în activitate, de o alocație de hrană zilnică în limita unor plafoane calorice, diferențiate pe categorii, care constituie normă de hrană;
- în anexa ce face parte integrantă din această hotărâre sunt prevăzute normele de hrană zilnice, plafoanele calorice și categoriile de personal pentru care se acordă alocația zilnică de hrană zilnică;
- la data intrării în vigoare a HG nr 65/2003 și a Ordinului MI nr 440/2003 reclamanții nu au beneficiat de acest supliment, deși alte structuri ale Ministerul Administrației și Internelor au primit de aceste suplimente.
S-a mai avut în vedere că pârâții Ministerul Administrației și Internelor și IGPR B au invocat, în întâmpinările formulate, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii având în vedere că normele de hrană și categoriile de personal sunt limitativ prevăzute în HG nr 65/2003.
De asemenea, prima instanță a avut în vedere și poziția pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului B care a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii întrucât reclamanții nu fac parte din categoria de personal prevăzută de HG nr 65/2003, iar prin neacordarea normei de hrană supliment 12 nu s-a creat o discriminare față de alte categorii de personal prevăzute în anexa la aceeași hotărâre.
În cursul judecării cauzei în primă instanță s-a administrat proba cu înscrisuri.
Urmare a analizării actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a stabilit următoarele:
- excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.2006 - 1.02.2006 a fost admisă față de dispozițiile art 1 și 3 din Decretul-Lege nr 167/1958 potrivit cu care dreptul material la acțiune este de 3 ani și se stinge dacă nu a fost exercitat înlăuntrul acestuia;
- excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele Ministerul Administrației și Internelor și IGPR Baf ost respinsă, avându-se în vedere calitatea de ordonator principal, respectiv secundar de credite ale celor doi pârâți, potrivit dispozițiile Legii 218/2002;
- raportat la înscrisul aflat la fila 51 din dosarul de fond, s-a reținut că reclamanții sunt funcționari publici cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B, desfășurându-și activitatea in schimburi, respectiv ture;
- față de Ordinului MI nr 440/2003, instanța de fond a reținut că drepturile pretinse de reclamanți sunt reglementate de prevederile HG nr 65/2003 pentru stabilirea drepturilor de hrană, în timp de, ale personalului aparținând structurilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative;
- ca urmare, instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamanților este fondată și, raportat la prevederile art 1084 cod civil, a obligat pârâții să plătească reclamanților, pentru perioada 2.02.2006 - 30.01.2009, drepturile financiare cuvenite cu titlu de "normă de hrană 12 B", actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă la data plății, dar nu mai devreme de data încadrării.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române.
Motivele invocate de recurentul Ministerul administrației și Internelor au vizat următoarele aspecte:
greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor;
În susținerea acestui motiv de recurs au fost invocate următoarele aspecte:
- normele de hrană zilnice, plafoanele calorice și categoriile de personal pentru care se acordă sunt prevăzute în actul normativ invocat de reclamanți, respectiv HG nr 65/2003 care, la art 4 prevede că "normele de aplicare a prezentei hotărâri, precum și structura normelor de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor";
- ca urmare, în baza și executarea actului normativ mai sus menționat, a fost emis Ordinul MAI nr 440/2003 privind hrănirea efectivelor MAI în timp de, cu modificările și completările ulterioare, prin care a fost reglementată procedura de alocare/scoatere a personalului instituției căruia i se aplică Statutul polițistului la/de la drepturile instituite de HG nr 65/2003, făcându-se referire la dispozițiile art 24 ale acestui ordin, potrivit cu care "alocarea (scoaterea ) la ( de la ) drepturi de hrană a personalului Ministerului Administrației și Internelor care beneficiază de norme de hrană se face în toate situațiile, nominal, prin ordin de zi pe unitate/dispoziția zilnică a șefului unității";
- MAI, prin reprezentantul său legal, ministrul, avea obligația de a stabili, la nivel de act normativ intern, normele de aplicare a HG nr 65/2003, precum și structura normelor de hrană, obligație care a fost îndeplinită, atribuțiile de alocare/scoatere la/de la drepturile pretinse revenind șefului Inspectoratului de Poliție aș Județului B și nu ministrului administrației și internelor;
- reclamanții sunt angajați al Inspectoratului de Poliție al Județului B, drepturile salariale fiind achitate de această instituție;
- potrivit prevederilor art 12 al 2 din Legea nr 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române " în județe se organizează și funcționează, ca unități cu personalitate juridică, inspectorate de poliție";
- raporturile de serviciu ale reclamanților se desfășoară în cadrul IPJ B, unitate de poliție cu personalitate juridică al cărei conducător este direct răspunzător de alocarea/nealocarea la norma de hrană pretinsă;
- potrivit art 7 al 2 din OUG nr 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, "ministrul administrației și internelor are calitatea de ordonator principal de credite", iar potrivit art 12 al 5 din cadrul aceluiași act normativ, acest ministru stabilește prin ordin conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite;
- potrivit Tabelului cuprinzând unitățile din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române ai căror șefi au calitatea de ordonatori terțiari de credite din Anexa nr 8 la Ordinului mai nr S/263/08.08.2007 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile MAI, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului B are calitatea de ordonator terțiar de credite;
- Anexa nr 17 ordinului mai sus menționat stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din MAI și, conform pct 2 lit a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef;
- conform dispozițiilor art 21 din Legea nr 500/2002 privind finanțele publice, ministrul administrației și internelor, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii;
- în concluzie, sub acest aspect, s-a arătat că stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, în cadrul inspectoratelor județene de poliție sunt în competența exclusivă a șefului inspectoratului, care este ordonator terțiar de credite.
II. greșita obligare a instituției recurente la plata contravalorii normei de hrană 12B actualizată cu rata inflației și dobânda legală;
- drepturile pretinse de reclamanți sunt prevăzute de HG nr 65/2003;
- actul normativ care reglementează dobânda legală este OG nr 9/2000, iar potrivit dispozițiilor art 1 corob cu art 8 din acest act normativ, "părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate";
- în prezenta cauză, instituția recurentă nu numai că nu a stabilit printr-o convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere întrucât angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat instituției se face numai în limita creditelor bugetare aprobate;
- nu există temei legal care să permită achitarea de către această instituție a dobânzii legale pe lângă achitarea sumei actualizată cu rata inflației;
- obligația restituirii sumei de bani reprezentând norma de hrană 12 B, sub sancțiunea achitării dobânzii legale, pe lângă achitarea acestei sume actualizate cu rata inflației, în raport cu dispozițiile art 5 și 968 cod civil, contravine prevederilor legale;
- nu se pot acorda două modalități de acoperire integrală a prejudiciului întrucât o asemenea soluție ar determina o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților;
- în concluzie, cu privire la acest motiv de recurs, s-a solicitat ca, în urma rejudecării cauzei, să se respingă cererea reclamanților de a fi plătită dobânda legală și suma reprezentând norma de hrană 12B.
Prin calea de atac formulată, recurentul Inspectoratul General al Poliției Române a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a IGPR și al respingerii acțiunii față de această instituție ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Aspectele învederate în susținerea acestui motiv de recurs constau în următoarele:
- dispozițiile legale aplicabile dreptului salarial solicitat de reclamanți sunt reprezentate de HG nr 65/2003, iar în baza și executarea acestuia, ministrul administrației și internelor a emis Ordinul MAI nr 440/2003 privind hrănirea efectivelor MAI în timp de prin care a fost reglementată procedura de alocare a personalului instituției căruia i se aplică Statutul Polițistului la drepturile instituite de HG nr 65/2003;
- normele de hrană zilnice, plafoanele calorice și categoriile de personal pentru care se acordă sunt prevăzute în anexa hotărârii mai sus menționate, normele de aplicare stabilindu-se prin ordin al ministrului;
- șeful unității despre care se face vorbire în dispozițiile art 24 din Ordinul ministrului nr 440/2003 este inspectorul șef al IPJ B;
- s-a făcut referire și la art 12 al 2 din Legea nr 218/202 precum și la art 21 al 3 și 4 din Legea nr 500/2002, potrivit cu care "ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare care le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale", iar ordonatorii principali de credite vor repartiza creditele bugetare după reținerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente, cu excepția cheltuielilor de personal și a celor care decurg din obligații internaționale care vor fi repartizate integral.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Astfel cum se precizează și în cuprinsul considerentelor primului motiv de recurs invocat de recurentul Ministerul Administrației și Internelor, conform art 7 al 2 din Legea nr 30/2007 privind organizarea și funcționarea MAI, ministrul administrației și internelor are calitatea de ordonator principal de credite.
Se impune a se preciza că, potrivit art 7 din același act normativ, conducerea Ministerului administrației și Internelor se exercită de către ministru care, în virtutea acestei calități are rolul de ordonator principal de credite.
Ordonanța Guvernului nr 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, prevede în art 1 următoarele: "creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă".
De asemenea, conform art 4 din același act normativ, "ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii".
În cauză, pe de o parte recunoașterea drepturilor conferite de HG nr 56/2003 cu titlu de norma de hrană 12B în favoarea reclamanților nu a fost atacată prin motivele de recurs invocate, iar pe de altă parte, ordonatorul principal de credite are un rol bine stabilit de lege în executarea acestei obligații de plată a instituției angajatoare, ordonator terțiar de credit. Ca urmare, este întemeiată respingerea de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs invocat de recurentul Ministerul Administrației și Internelor, se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art 2 din OG nr 9/2000 raportat la art 1082 și 1088 cod civil, în sensul că față de dispozițiile Codului civil menționate, obligația stabilită de prima instanță este purtătoare de dobânzi, respectiv de dobânda legală. Ca urmare, dispozițiile invocate de recurent nu sunt incidente în cauză, neexistând o convenție încheiată între părți cu privire la plata unei dobânzi, fapt care nu exclude însă aplicarea dispozițiilor anterior menționate.
Pentru considerentele expuse cu privire la ambele motive de recurs invocate de recurentul Ministerul Administrației și Internelor, Curtea, în baza art 312 cod procedură civilă și art 20 din Legea nr 554/2004, va respinge acest recurs.
În privința calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române, se constată că Legea nr 218/2002 nu conferă vreo atribuție acestei instituții în executarea obligațiilor de natură salarială cuvenite persoanelor din subordinea instituțiilor cu rol de ordonator terțiar de credite, astfel că, în mod greșit prima instanță a respins excepția invocată.
Pentru aceste considerente, recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române este întemeiat urmând a fi admis, față de dispozițiile art 312 al 1 și 2 cod procedură civilă și art 20 din Legea nr 544/2004, cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei părți și a respingerii acțiunii formulată de reclamanți în contradictoriu cu acest recurent pârât.
Va menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române cu sediul în B,--6, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 671/CA/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- pe care o modifică în sensul că,
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române și, în consecință,
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, G și în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor cu sediul în B, nr.1A, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 671/CA/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. - 26.11.2009
Dact - 2.12.2009/ 2 ex.
Jud. fond - T
Președinte:Maria IonicheJudecători:Maria Ioniche, Lorența Butnaru Clara Elena