Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 64/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA Nr. 64/F/CA/2008
Ședința publică de la 07 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 2: Marieta Florea
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICĂ, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea în contencios administrativ dedusă judecății este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform prevederilor art. 15 lit. a din Legea 146/1997; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că pârâtul a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, o notă scrisă prin care comunică motivul nedepunerii actelor solicitate privind raporturile de serviciu ale reclamantului pentru perioada anilor 2001-2006, pentru care se solicită plata primelor de concediu.
Instanța constată cauza în stare de judecată, față de actele și lucrările dosarului și având în vedere solicitarea de judecare și în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată sub dosar nr- la Curtea de APEL ALBA IULIA prin declinarea competenței de la Tribunalul Hunedoara reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Statistică să fie obligat acesta prin hotărâre judecătorească la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe anii 2001- 2006, actualizată cu indicele de inflație de la data la care este datorată și până la data plății efective. În motivarea cererii se arată că reclamantul în calitate de funcționar public beneficiază de aceste drepturi în temeiul dispozițiilor art. 34 din 188/1999 și că suspendarea succesivă a plății este nelegală și contrară Codului muncii și Constituției.
Pârâta a invocat excepțiile lipsei de interes față de apariția /2007, a lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale pasive și a lipsei timbrajului,precum și excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru anii 2001-2003.Aceste excepții vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Prin OUG146/2007 legiuitorul a înțeles să repună în drepturi funcționarii publici indiferent de faptul că au acționat sau nu în instanță în termenul legal de prescripție. Astfel în art.1 se arată că "ordonanța reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă,în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare,în perioada 2001-2006.
Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției,membrii corpului diplomatic și consular al României,precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale." Față de acest nou temei juridic acordarea drepturilor pentru perioada anilor 2001-2006 apare ca legală și actuală, dreptul reclamantului la acțiune pentru anii 2001-2003 nu este prescris. Reclamantul are interesul de a obține o hotărâre judecătorească,justificat de faptul că modalitatea de plată este reglementată diferit în această ordonanță în art.2 al 1și 2.
Reclamantul este numit în funcție prin ordin al pârâtului(fila66 dosar Tribunalul Hunedoara ),astfel că acesta are calitate procesuală pasivă fiind autoritatea publică -parte în raportul de serviciu al funcționarului public.
Acțiunea reclamantului se fundamentează pe prevederile art.33(34) din Legea 188/1999,care nu impune o altă procedură prealabilă sesizării instanței decât cea a art.7 din Legea 554/2004,iar în temeiul art.7 în cazul în care se solicită instanței să cenzureze refuzul nejustificat al autorității publice procedura prealabilă nu este necesară.
În ce privește timbrajul acțiunii,instanța apreciază că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru conform art.15 lit."a"din Legea 146/1997,obiectul acțiunii vizând drepturi de natură salarială,chiar dacă derivă din raportul de serviciu.
Pe fond analizând actele și lucrările dosarului instanța reține:
Instanța apreciază că funcționarii publici au dreptul la prime de concediu pentru perioada 2001-2006. Această categorie de personal este salarizată în conformitate cu dispozițiile 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și ordonanțele anuale de salarizare a funcționarilor publici( OUG 192/2002, OUG 92/2004,etc). Potrivit art.33 (2) din 188/1999, devenit art. 34 după republicare, funcționarii publici au dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. De asemenea, potrivit art.4 (2) din OUG 192/2002 privind drepturile de natură salarială ale funcționarilor publici, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi, iar în art.23 din aceeași ordonanță se stabilește că funcționarii publici au dreptul la concediu de odihnă în condițiile legii. Ulterior, a fost adoptată OUG 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, (OF.108/2.03.2001), intrată în vigoare la data de 2 03 2001, care prevede prin art. III (1) că aplicarea art. 33(2) referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediu de odihnă din 188/1999 (OF.600/8 12 1999) cu modificările și completările ulterioare se suspendă până la 1 01 2002.
Prin 473/2001 privind bugetul de stat pe anul 2002, (OF.784/11 12 2001), intrată în vigoare la data de 11 12 2001, în art. 12(4) se arată expres că termenele prevăzute la art. III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31. 12. 2002.
Prin Legea nr.631/2002 privind bugetul de stat pe anul 2003, (OF.863/29 11 2002), intrată în vigoare pe data de 29.11.2002 se prevede în art. 10 (3) că termenele stipulate la art.III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31.12.2003.
Ulterior, prin Legea nr.507/2003, (OF.853/2 12 2003) intrată în vigoare la data de 5.12.2003, privind bugetul de stat pe anul 2004, prin art.9 (7) se stabilește că termenele prevăzute în art.III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31.12.2004, iar prin art. 8 (7) din Legea nr. 511/2004, Legea bugetului de stat pe anul 2005, s-a prevăzut suspendarea acestor drepturi până la data de 31.12.2005. Prin art.5 (5) din Legea nr.379/2005, Legea bugetului de stat pe anul 2006,se arată că prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.
Este adevărat că aplicarea prevederilor privind primele de concediu a fost suspendata prin acte normative succesive,dar această suspendare nu înseamnă abrogarea acestor texte legale. Suspendarea aplicării unor dispoziții legale dispusă de legiuitor din diferite considerente este o măsură cu caracter temporar, iar după epuizarea duratei suspendării textul legal redevine aplicabil în scopul pentru care fost edictat.
Suspendarea plății acestor drepturi s-a dispus prin acte normative edictate conform dispozițiilor 24/2000 privind normele de tehnică legislativă și potrivit art. 64 în care se prevede că în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În aceasta situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată. Dar, este la fel de adevărat că același articol in aliniatul (2) stipulează ca la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintra de drept în vigoare.
În consecință, acordarea primei de vacanță este un drept consacrat printr-o lege specială și chiar dacă aplicarea dispozițiilor legale a fost suspendată de legiuitor din anumite considerente, după epuizarea suspendării nimic nu împiedică instanța de judecată să acorde aceste drepturi în măsura în care se cuvin. Astfel se va admite acțiunea reclamantului și va fi obligat pârâtul să plătească reclamantului primele de concediu pe anii 2001 - 2006 actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
Reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile invocate de pârât.
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul cu domiciliul procesual ales la Direcția Județeană de Statistică H cu sediul în D, str. - împotriva pârâtului Institutul Național de Statistică B cu sediul în B,-, sector 5 și în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantului primele de concediu pe anii 2001 - 2006 actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7.04.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
/4 ex./16.04.2008
Președinte:Gabriela CostinașJudecători:Gabriela Costinaș, Marieta Florea