Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 645/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 645/ Dosar Nr-
Sedința publică din 14 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Comșa Marcela JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Clara judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul Sindicatul Județean Familia " Servicii Publice" împotriva sentinței civile nr. 307/CA din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 07 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de14 octombrie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului de față
Constată că prin sentința civilă nr. 307/CA/16.04.2008 Tribunalul Brașova admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile anterioare datei de 11.03.2005 și în consecință s-a respins acțiunea reclamantului Sindicatul Județean Familia " Servicii Publice " în contradictoriu cu pârâta Comuna prin primar cu privire la drepturile anterioare datei de 11.03.2008; a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta și în consecință a dispus obligarea pârâtei la acordarea, calcularea și plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară, în procent de 25% raportat la salariul de bază începând cu data de 11.03.2008 până la data încetării raportului de servicii respectiv a contractului de muncă de la data scadentă a fiecărei îndemnizații cu actualizarea acesteia cu indicele de inflație până la data efectivă plății precum și consemnarea de către serviciul de resort în căile de muncă pentru salariații, OG, G, ȘI.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, numiții, OG, G, ȘI sunt angajați în cadrul Primăriei com., fiind funcționari publici, aspect necontestat de către pârâta.
Indemnizația de dispozitiv a fost reglementată prin. 138/1999 și vizează cadre militare angajate pe bază de contract și salariații civili din cadrul, MI, și MJ.
Prin ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de MAI, la pct. 9.2 s-a prevăzut că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea in domeniul administrației publice" iar, la pct. 31.1,se arată că prin personal civil, in sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din MAI. Personalul civil din MAI beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege (. 138/1999 ) cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege.
Art. 13 din. 138/1999 prevede că indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază, se acordă cadrelor militare in activitate, militari angajați pe bază de contract și salariaților civili.
Rezultă așadar, din analiza și interpretarea textelor de lege arătate anterior, că salariaților civili le este recunoscut beneficiul indemnizației de dispozitiv, in cuantum de 25% din salariul de bază, deoarece cadrele militare și militarii angajați pe bază de contract beneficiază, in plus, față de salariații civili, și de alte sporuri și drepturi salariale prevăzute în Legea nr. 138/1999, fiind evident faptul că, prin Ordinul 496/2003, Ministrul Administrației și Internelor a urmărit ca in rândul personalului care beneficiază de indemnizația de dispozitiv, să fie cuprins și personalul civil ce își desfășoară activitatea in domeniul administrației publice, tocmai pentru a înlătura discrepanțele in ceea ce privește drepturile de natură salarială de care beneficiază personalul aflat in subordinea și/sau coordonarea MAI, asigurându-se astfel egalitate de tratament salarial și nediscriminatoriu pentru personalul din cadrul aceleiași autorități. Așa fiind, în temeiul pct. 9.2, pct. 31.1 din Ordinul MAI nr. 496/2003, art. 13 din. 138/1999, raportat la art. 1, art. 10 și art. 18 din. 554/2004, acțiunea reclamantului a fost admisă in parte și aceasta întrucât pentru perioada anterioară datei de 11.03.2005 dreptul la acțiune al reclamanților este prescris.
Întrucât potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune al reclamantei se prescrie în termen de 3 ani de la data la care acesta a luat naștere, iar reclamantul a depus acțiunea la data de 11.03.2008, dreptul la acțiune al acestuia pentru drepturile anterioare datei de 11.03.2005 este prescris. Pentru aceste motive, instanța a admis excepția prescripției pentru aceste drepturi și în consecință a respins acțiunea.
Însă pentru drepturile ulterioare datei de 11.03.2005 a obligat pârâta să aloce, să calculeze și să plătească membrilor de sindicat sumele reprezentând indemnizația de dispozitiv, începând cu datele arătate in dispozitivul prezentei sentințe și in continuare până la încetarea raportului de serviciu, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia, raportat la data nașterii prejudiciului.
A fost obligată pârâta să consemneze in carnetele de muncă ale membrilor de sindicat indemnizația de dispozitiv începând cu 11.03.2008 pentru numiții, OG, G, ȘI și in continuare, până la încetarea raportului de serviciu.
Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamantul Sindicatul Județean Familia " Servicii Publice " arătând că acțiunea a fost respinsă ca prescrisă pentru 3 ani în urmă și totuși li s-au acordat drepturile doar începând cu 11.03.2008.Solicită calcularea drepturilor pe perioada 11.03.2005 -
11-03.2008.
Prin încheierea din data de 24 iunie 2008 Tribunalul Brașova îndreptat din oficiu eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 307/2008 în sensul că data de calculare a drepturilor este 11.03.2005 și nu 11.03.2008 cum greșit s-a consemnat.
Ca urmare a pronunțării acestei încheieri instanța a pus în vedere recurentului să-și precizeze cererea de recurs. Acesta nu a depus la dosar punct de vedere.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată precum și încheierea de îndreptare a erorii materiale raportat la motivele de recurs invocate Curtea constată că recurentul nu a are interes în susținerea prezentului recurs.
Recurentului reclamant i s-a admis acțiunea și s-a dispus acordarea calcularea și plata drepturilor bănești pentru membrii săi de sindicat, OG, G, ȘI a îndemnizației de dispozitiv de 25% raportat la salariul de bază pe perioada 11.03.2005 și până la încetarea raporturilor de serviciu.
Aceasta era singura critică adusă sentinței, că nu s-au acordat drepturile pe perioada 11.03.2005 - 11.03.2008 și s-a constatat că era vorba doar de eroare materială care a fost îndreptată prin încheierea din 24.06.2008.
După comunicarea încheierii recurentul nu și-a expus punctul de vedere în sensul de a preciza dacă își mai susține sau nu recursul formulat.
Curtea constată că recurentul reclamant nu are interes în menținerea acestui recurs.
Interesul este definit ca folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.
Interesul trebuie să fie legitim, juridic, să fie născut și actual.
Reclamantul nu are nici un interes în atacarea cu recurs a unei hotărâri prin care a obținut aproape tot ce a cerut. ( prescripția se referă la 8 zile: 5.03.2005- 11.03.2005)
Pentru considerentele arătate Curtea, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 și 304/1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat ca lipsit de interes.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul Sindicatul Județean Familia " Serviciu Publice " împotriva sentinței civile nr. 307/CA/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 14.10.2008
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier
Red. /14.10.2008
Dact./27.10.2008
Jud. Fond: /
Președinte:Comșa MarcelaJudecători:Comșa Marcela, Silviu Gabriel Barbu, Clara