Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 65/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 65/CA

Ședința publică de la 15 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache

JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc

Judecător - - -

Grefier -

Pe rol judecarea recursului introdus de reclamanții, OG, domiciliați în comuna, județul I, în contradictoriu cu intimații: Primarul Comunei, Comuna, împotriva sentinței numărul641/CA/27.10.2009 a Tribunalului Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă procurator pentru recurenta, lipsă fiind celelalte părți din proces.

Procedura legal îndeplinită.

Se dă citire referatului cauzei de către grefier.

Reprezentanta recurentei, procurator, depune la dosar dovada reprezentării și susține că are cunoștință de conținutul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție privind litigiu de față.

Nemaifiind formulate cereri și constatând cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul pentru dezbateri.

Procurator, pentru recurenta, solicită admiterea recursului și obligarea intimaților la plata drepturilor solicitate de reclamanți.

Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.641/CA/ din 27 octombrie 2009, Tribunalul Iașia respins cererea formulată de reclamanții, OG, și, în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei și comuna, reținând că acordarea suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, reglementate de art.31 alin.l din Legea nr.188/1999, în cuantum de 25 % din salariul de bază/fiecare, ar echivala cu substituirea instanței în drepturile puterii legislative și a autorităților administrative implicate în stabilirea acestora și că eliminarea consecințelor pretinsei discriminări, între diferitele categorii de funcționari publici, nu se poate realiza de către instanțe, prin ajustări de ordin legislativ, având în vedere și practica Curții Constituționale în materie.

Împotriva acestei sentințe au introdus recurs reclamanții, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că dispozițiile art.31 din Legea nr. 188/1999 trebuiau coroborate cu prevederile art.155, 269 și 166 din Codul muncii, că trebuia să se rețină culpa legiuitorului de a nu fi reglementat cuantumul și condițiile de acordare suplimentelor menționate și că, atâta timp cât este dovedit că ei nu au beneficiat de un drept, ce-și aflase consacrarea prin lege, instanța era obligată să soluționeze litigiul născut din faptul neacordării acestor drepturi.

Intimații nu au depus întâmpinare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că reclamanții-recurenți au statut de funcționari publici, că pentru munca prestată ei au dreptul la un salariu, compus, potrivit art.31 alin.l lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și că, în conformitate cu dispozițiile alin.3 al aceluiași articol citat, salarizarea acestei categorii de personal trebuia să se realizeze pe baza legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

Întrucât legea pentru stabilirea sistemului unitar de salarizata pentru funcționarii publici nu fusese adoptată, până la data pronunțării hotărârii atacate, in mod justificat prima instanță a reținut că nu se poate substitui puterii legiuitoare și institui ea însăși norme create pe cale judiciară, prin raportări cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea reglementării vizate.

Atâta timp cât Legea nr.188/1999 nu stabilit cuantumul celor două suplimente și cât timp dreptul înserat la art.31 al.l lit.c) și d) din lege era prevăzut în mod explicit sub condiția adoptării legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, condiție ce nu s-a îndeplinit decât odată cu adoptarea Legii nr.330/2009, având aplicabilitate etapizată, iar anual legiuitorul stabilit, până la acel moment, drepturile ce urmau a fi acordate în mod efectiv funcționarilor publici, drepturi printre care nu se regăsesc suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, instanța de fond nu se putea transforma, sub nici un motiv, în legiuitor pozitiv, acordând un drept care era doar enunțat, cu valoare exemplificativă, fără să i se fi dat și o dimensiune materială, care sa permită instanței să verifice dacă reclamanții-recurenți erau sau nu în drept să beneficieze de aceste suplimente, în ce cuantum și în ce condiții.

Acest punct de vedere și-a găsit de altfel consacrarea prin Decizia nr.20 din 21 septembrie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, admițând recursul in interesul legii promovat de procurorul general, stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 al.1 lit.c) și d) din Legea nr. 188/ 1999, se stabilește că, în lipsa unei cuantificări legale, nu se poate acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Drept urmare, având în vedere că, potrivit art.329(3) Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemei interpretării și aplicării prevederilor art.31 al.l lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, este obligatorie pentru instanțe, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul reclamanților, ca fiind nefondat, inexistența reglementărilor referitoare la condițiile de stabilire și acordare a celor două suplimente lipsind dreptul solicitat de orice materialitate și implicit de caracterul de obligație certă și exigibilă pentru autoritatea publică cu care cei în cauză se află în raporturi de serviciu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, OG, împotriva sentinței civile nr. 641/CA/27.10.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.TD/16.02.2010

Tehnored.gref.TN/17.02.2010

Jud.fond: - Tribunalul Iași

17 Februarie 2010

Președinte:Iustinian Obreja Manolache
Judecători:Iustinian Obreja Manolache, Dan Mircea Tăbâltoc

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 65/2010. Curtea de Apel Iasi