Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 650/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 650/

Ședința publică din 11 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului promovat de municipiul Târgu M, cu sediul în nr. 3, jud. M, împotriva sentinței civile nr. 122 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal nu s-au prezentat părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural, nefiind timbrat deși recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

De asemenea, se constată că reclamantul Sindicatul "Lege și " Mad epus întâmpinare.

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării căii de atac exercitate, după care în raport de actele existente la dosar și față de împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 al. 2 din Codul d e procedură civilă instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.122 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- s-a admis excepția prescripției, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LEGE ȘI M, formulată pentru reclamanții A, G, G, PELTRU, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL TG M, prin Primarul municipiului Tg.- A fost obligat Primarul Municipiului Tg.-M la acordarea începând cu data de 26.09.2004 a indemnizației de dispozitiv reglementată de Legea 138/1999, în cuantum de 25% din salariul de bază, potrivit Ordinului Ministrului Administrației și Internelor 496/2003; a fost obligat Primarul Municipiului Tg.-M să plătească reclamanților sumele de bani solicitate actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, s-a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanții, M, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de angajați(ca funcționari publici și personal contractual) în cadrul Administrației Publice Județene M și sunt înscriși în Sindicatul Salariaților Funcționari Publici și Personal Contractual din Administrația Publică a Județului

Astfel, prin comasarea celor două ministere, personalul din administrația publică, beneficiază de o indemnizație de dispozitiv, în procent de 25% din salariu de baza.

Dreptul este reglementat prin pct. 9.2 și 31.1 din 496/2003, astfel "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice". In acest context, se prevede că personalul civil din minister beneficiază de toate drepturile stabilite prin lege, cu excepția celor din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din Legea 138/1999, adică tocmai de indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază.

Potrivit prevederilor art. 14 lit. a pct. 1, 4 și 8 OUG 63/2003, Ministerul Administrației și internelor, monitorizează programele de restructurare și reformă în administrația publică locală și centrală îndrumă autoritățile locale și aparatul propriu al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale, după cum, împreună cu autoritatea publică locală, colaborează la realizarea unor programe.

Legea fundamentală a țării, tratează în capitolul - Administrația Publică, atât administrația publică locală cât și Instituția Prefectului, creându-se așa cum s-a arătat, premisa unui regim unitar de reglementare.

Activitatea de evidență a populației prevăzută de OUG 63/2003, ca aparținând MAI, a fost preluată în cadrul autorităților publice (în aparatul consiliilor locale și județene), personalul care exercită atribuțiile de evidență a populației având spor de dispozitiv.

Prin consacrarea dispozițiilor enunțate, se asigură realizarea în practică a principiului egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminărilor (art.1 alin.2 Legea 137/2000) fiind garantate astfel și în exercitarea drepturilor economice și în acord cu principiul constituțional al egalității cetățenilor, a drepturilor salariale din cadrul aceleiași autorități, a cetățenilor.

La termenul de judecată din data de 18.02.2008 reclamanții, M, au depus o cererea de renunțare la judecarea prezentei cauze, întrucât nu au calitatea de funcționari publici.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul MUNICIPIUL TG M, prin Primarul municipiului Tg.-M, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii intimaților-reclamanți privind plata sporului de dispozitiv.

În motivarea cererii de recurs se învederează că instanța de fond a arătat că Ordinul MAI nr.496/2003 înlătură discriminarea în privința acordării drepturilor de natură salarială personalului din cadrul acestui minister, neluând în considerare prevederile legale privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.

Dispozițiile Legii nr.138/1999privind salarizarea personalului militar din instituțiile publice, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții se aplică personalului militar și civil din MApN, MIRA, și Ministerul Justiției, nu au putut fi aplicate la nivelul instituției pârâte(administrație locală) cu atât mai mult cu cât prevederile legislative privind salarizarea funcționarilor publici nu reglementează sporul de 25%.

Verificând cererea de recurs instanța constată că aceasta nu poartă taxă de timbru și timbru judiciar, deși recurentul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru aferentă cererii de recurs sub sancțiunea anulării ca netimbrată.

Potrivit disp.art.1 din Legea nr.146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar plata acestora se face anticipat sau până la termenul stabilit de către instanță.

Neîndeplinirea obligației de achitare a taxei de timbru pentru termenul stabilit de către instanță se sancționează cu anularea cererii în condițiile prev. de art.20 al.3 din Legea nr.146/1997.

Față de aceste dispoziții legale și ținând seama de faptul că recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a achitat taxa de timbru la care a fost obligat, va anula ca netimbrată cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul promovat de Municipiul Târgu M prin primar, cu sediul în Tg.-M, nr. 3, jud. M, împotriva sentinței civile nr. 122 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehn.

24.09.2008

2 exemplare

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 650/2008. Curtea de Apel Tg Mures