Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 655/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 655
Ședința publică de la 03 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
- - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
Grefier:
********
S-au luat în examinare recursurile declarate de către reclamanta, DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR împotriva sentinței civile nr. 2143 din 04.06.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursurile au fost declarate în termen legal și au fost depuse la instanța competentă potrivit dispozițiilor art. 302 Cod procedură civilă și sunt scutite de taxa judiciară de timbru; de asemenea se învederează că recurenții pârâți și recurentul reclamant au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
S-a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiilor art. 150 cod procedură civilă, instanța a reținut cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și înregistrată ulterior la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Direcția Regională Vamală C, Autoritatea Națională a Vămilor și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 - 2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective.
Soluționând cauza în primă instanță Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului Dolja admis excepția necompetenței materiale invocată de B și cauza a fost scoasă de pe rol și înaintată Secției de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Gorj.
În motivare a arătat că are calitatea de funcționar public în cadrul Biroului Vamal Tg. J, iar potrivit dispozițiilor art. 33(2) din Legea 188/1999, funcționarul are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu,la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Pârâta Agenția Națională a Vămilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a lipsei procedurii prealabile, iar pe fond respingerea acțiunii.
Prin sentința nr. 2143 din 04 iunie 2007, Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat pârâții Direcția Regională Vamală C și Agenția Națională a Vămilor să plătească reclamantului prima de concediu de odihnă pe perioada 20.03.2004-2006 sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plăți efective.
A respins excepțiile invocate de pârâtele Direcția Regională Vamală C și Agenția Națională a Vămilor
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâte.
A respins ca prescrisă acțiunea reclamantei pentru perioada 2001 - 20.03.2004.
Referitor la excepțiile invocate, tribunalul a reținut că sunt neîntemeiate, astfel:
Excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, conform art.7 din Legea 554/2004, invocată de intimată este nefondată, având în vedere că potrivit art.941din Legea nr.188/1999, funcționarul public nemulțumit de deciziile autorității angajatoare se poate adresa instanței de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la comunicare.
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive invocată, tribunalul a reținut că reclamanta nu are un raport de muncă întemeiat pe un contract, ci este numită prin decizie în funcția respectivă, ori potrivit art.90 din Legea 188/1999 funcțiile publice se stabilesc cu avizul ANAF, iar funcționarul public se subordonează acestei autorități naționale.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că este lipsită de efecte suspendarea nelegală a acordării primei de vacanță, drept stabilit prin Legea 188/1999.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Regională Vamală C, în nume propriu, precum și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, precum și reclamanta.
Recurenta Direcția Regională Vamală a invocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului excepția lipsei procedurii prealabile, iar pe fond a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare apărările în fapt și în drept ale autorității vamale și totodată a interpretat și aplicat greșit legea în speța de față.
Recursul pârâtelor este nefondat.
Cu privire la excepția de necompetență materială invocată de pârâta C, se reține că este nefondată, având în vedere că acțiunea este îndreptată împotriva pârâtei C, în calitate de ordonator secundar de credite și a Autoritatea Națională a Vămilor, în calitate de ordonator principal de credite, potrivit art.4 alin.4 din HG 130/2006.
Prin Legea 251/2006, s-a modificat și completat Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
În conformitate cu art.911din actul normativ menționat, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
In speță, competența aparține tribunalului, ca instanță cu plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ fiscal.
Raportul de funcție și plata tuturor drepturilor care decurg din exercitarea funcției se între reclamant și Direcția Regională Vamală.
Obligația de plată drepturilor de natură salarială aparține instituției față de care s- născut raportul de funcție, respectiv
Astfel fiind, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 2 din Codul d procedură civilă, competența de soluționare cauzei aparține tribunalului, autoritatea publică cu obligație directă față de reclamant fiind o instituție la nivelul județean.
Excepția lipsei procedurii prealabile nu este întemeiată, întrucât cauza este soluționată în raport de dispozițiile legii speciale privind Statutul Funcționarului Public, și nu de dispozițiile Legii 554/2004.
Motivele de recurs privind neluarea în considerare a dispozițiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată, sunt neîntemeiate.
Indemnizația de concediu de odihnă face parte din categoria drepturilor salariale ale funcționarului public, înscriindu-se în prevederile art.34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizația de concediu de odihnă se circumscrie sferei raportului de serviciu ale funcționarului public.
În conformitate cu art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici, aceștia beneficiază de primă de concediu de odihnă.
Ca urmare, funcționarii publici trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.
Împrejurarea că prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi este irelevantă, întrucât a condus numai la suspendare, nu la abrogarea sau desființarea drepturilor.
Dreptul funcționarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.
Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Din conținutul art.53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă că aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute în Constituție, numai prin lege.
În speță prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, reglementat de art.41 din Constituția României, a fost suspendat, și nu înlăturat.
Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficțiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanță, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autoritățile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.
Numai această interpretare este de natură a asigura principiul constituțional al supremației legii și acela al caracterului excepțional al limitării unor drepturi.
In consecință, având în vedere prevederile art. 304, 3041și 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de către pârâte.
În motivele de recurs, reclamanta a arătat că sentința pronunțată este nelegală, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii recurate și pronunțarea unei decizii temeinice și legale, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
A arătat că în mod greșit s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plata primei de concediu de odihnă aferentă anilor 2001 - 20.03.2004.
A susținut recurenta reclamantă că data începerii curgerii prescripției dreptului la acțiune coincide cu momentul încetării suspendării legale, respectiv 31.12.2006, când practic se naște dreptul la acțiune.
Recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare:
Cu privire la cererea reclamantei de acordare a primei de concediu de odihnă aferentă anilor 2001 - 20.03.2004, se apreciază că în mod greșit prima instanță a apreciat că pentru această perioadă acțiunea nu a fost exercitată în termenul legal de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din 167/1958, fiind prescrisă.
Astfel, prin OUG nr.146/2007 publicată în Monitorul oficial nr.877/20.12.2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 s-a prevăzut pentru personalul din sectorul bugetar, inclusiv pentru funcționarii publici acordarea primelor de concediu pentru perioada 2001-2006 (art.1 din OUG 146/2007).
Art.4 alin.5 din actul normativ menționat anterior stipulează că plata drepturilor prevăzute de art.1 se face la cererea beneficiarilor acestor drepturi de către instituțiile la care persoanele îndreptățite au fost angajate în perioada respectivă.
Având în vedere dispozițiile legale precitate, se apreciază că în mod nelegal prima instanță a apreciat că pentru perioada 2001 - 20.03.2004 a operat prescripția extinctivă.
În consecință, în baza art.312 Cod pr.civilă, se va admite recursul reclamantei, se va modifica în parte sentința, în sensul că se va admite acțiunea.
Vor fi obligați pârâții la plata primelor de concediu de odihnă pe 2001 - 20.03.2004, actualizate la data plății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR împotriva sentinței civile nr. 2143 din 04.06.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Admite recursul reclamantei.
Modifică sentința în sensul că obligă pârâții să plătească acesteia prima de vacanță și pentru perioada 2001 - 20.03.2004. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/ 10.04.2008
Jud. Fond.
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu
