Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 674/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- -20.01.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.674

Ședința publică din 5 mai 2009

PREȘEDINTE: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă

JUDECĂTOR 3: Adina Pokker

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 1173 din 22 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu pârâta intimată Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată că s-a depus la dosar practica consolidată la nivelul acestei instanțe, privind drepturile salariale aflate în litigiu, respectiv a acordării suplimentului postului și a treptei de salarizare prevăzută de art. 31 litera c și d din Legea nr.188/1999.

Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr.1773/22.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul CSa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, a respins acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, ca neîntemeiată.

În motivarea s-a reținut că reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, solicitând anularea actului emis de pârâtă, concretizat prin adresa nr. 4655/19.05.2008, prin care li se refuză acordarea drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, conform art. 31 alin.1 lit. c, d din Legi 188/1999, rep. în MO nr. 365 din 29 mai 2007 privind Statul funcționarilor publici; recunoașterea dreptului la suplimentului postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și obligarea pârâtei la plata retroactiv a drepturilor salariale, actualizate cu rata inflației, până la data plății efective, începând cu luna aprilie a anului 2004 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care invocat excepția lipsei calității procesuale a pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, întrucât aceasta este ordonator terțiar de credite și nu poate acorda alte sporuri decât cele prevăzute în normele legale în vigoare privind drepturile salariale ale funcționarilor publici.

Pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală, motivând că prin actele normative în vigoare ce reglementează salarizarea funcționarilor publici nu au fost prevăzute drepturile salariale solicitate de reclamantă. De asemenea dispozițiile Legii nr.188/1999 privind aceste suplimente au fost suspendate succesiv prin aceste acte normative. Pârâta a învederat instanței și faptul că nici în actele normative privind salarizarea funcționarilor publici din anii 2007 și 2008 nu au fost prevăzute aceste drepturi salariale, deși ele nu mai erau afectate de instituția suspendării.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța, în baza art. 137 alin.1 Cod proc. civ. va proceda la soluționarea cu prioritate a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, pe care urmează să o respingă.

Astfel pretențiile ce formează obiectul acestui dosar izvorăsc dintr-un raport juridic de serviciu încheiat între reclamanți ca angajați și pârâta Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S ca angajator. În consecință, între reclamanți și pârâtă există un raport juridic obligațional privind acordarea drepturilor salariale și în consecință aceasta din urmă are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.

Având în vedere tabel depus la dosarul cauzei de către pârâtă privind data numirii reclamanților în funcție precum și cea a încetării raporturilor de serviciu, instanța constată că aceștia au calitatea de funcționari publici în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă C-

Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, revine angajatorului, respectiv pârâtei, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege-.

În acest context reclamanții, având calitatea de funcționari publici, trebuie să fie salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și au dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat.

Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003, publicată în MO în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv OUG. nr. 192/2002, OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006, OG nr. 6/2007, OG nr. 9/2008. Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004-2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 164/16.05.2004, apoi prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și prin prevederile OG nr. 2/2006.

Astfel, deși Legea nr. 188/1999 prevede în mod expres că, în compunerea salariului funcționarului public, pe lângă salariul de bază și sporul de vechime în muncă, intră și suplimentul postului, precum și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit cuantumul sporurilor în discuție, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la litera d din art. 31 se stabilește în raport de treapta de salarizare. Așa fiind, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în seama Administrației, a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii, prin urmare, este atributul exclusiv al Administrației de a executa în concret dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.188/1999, care beneficiază de o largă marjă de apreciere, singurul criteriu avut în vedere de legislator, care obligă Administrația, fiind criteriul treptei de salarizare pentru fiecare categorie de funcționari publici.

În consecință, în lipsa unui act emis sau adoptat de către Administrație, prin care să fie stabilit cuantumul celor două suplimente solicitate prin acțiune de către reclamanți, instanța nu posedă puterea juridică de a determina ea însăși întinderea suplimentelor salariale deoarece s-ar substitui Administrației, ipoteză în care ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României.

În cauză au declarat recurs reclamanții, și solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii.

În esență recurenții critică prima instanță pentru că a ignorat prevederile art.31 din Legea nr.188/1999 care prevede expres cele două suplimente, că potrivit dispozițiilor art. 40 al.2 lit.c din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, obligația de a acorda toate drepturile ce decurg din lege și din contractul de muncă aplicabil, revine angajatorului, deci respectiv pârâtei.

Învederează instanței faptul că, până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, când li s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din aceeași lege.

De asemenea, s-a reținut faptul că, așa cum rezultă din subsolul art. 31 din Legea nr.188/1999, republicată, în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor de salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Relevant este faptul că potrivit art. XIII din Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prevederile art. 29 alin.1 lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007. Faptul că în perioada 2004-2006 acordarea acestor drepturi a fost suspendată nu echivalează cu înlăturarea acestora,nu se poate considera că nu au existat.

Potrivit art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale:" Orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului". În aceste condiții, dreptul la acordarea suplimentului postului și cel al treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția amintită.

Consideră că trebuie să beneficieze de sporurile salariale solicitate prin acțiune, textul art.31 din Lege nr. 188/1999 republicată fiind fără echivoc în acest sens, atunci când enumeră elementele constitutive ale salariului funcționarului public

Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării în spiritul și litera lor a legilor adoptate, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați să se bucure efectiv de acestea.

Solicitarea acestor drepturi este îndreptățită rezulta și din alte acte normative, în care aceste sporuri sunt recunoscute ca fiind datorate. Ordinul comun al Ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al Ministrului economiei și finanțelor nr- stabilește regulile de eligibilitate și lista cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul "Dezvoltarea resurselor umane" ( ) 2007-2013. În aplicarea acestui ordin a fost elaborat solicitantului acestor fonduri, în care se dezvoltă și explică regulile de eligibilitate și lista cheltuielilor eligibile. Astfel, în cadrul costurilor salariale care intră în aceste cheltuieli eligibile sunt incluse și suplimentul postului, precum și suplimentul treptei de salarizare, acordate în temeiul art.31 al.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999

În ceea ce privește lipsa cuantificării sporurilor solicitate prin acțiune, de care s-a prevalat instanța de fond în motivarea deciziei luate, consideră că este lipsit de relevanță faptul că, printr-un act normativ nu s-a prevăzut cuantificarea lor. Acesta nefiind un motiv pentru a nu fi acordate. Dacă s-ar invoca o astfel de interpretare s-ar ajunge la ineficienta unor dispoziții legale, parte a dreptului pozitiv, ceea ce ar fi inadmisibil.

Examinând recursul reclamanților în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este fondat motiv pentru care se admite împotriva sentinței civile nr.1773/22.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S, se modifică sentința în sensul admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, anulează adresa nr.4655/19.2008 emisă de pârâtă, constată dreptul reclamanților la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, obligă pârâta la plata acestor drepturi salariale actualizate cu rata inflației până la data plății efective începând cu luna aprilie 2004 și până la încetarea raporturilor de serviciu pe care le are cu reclamanții, și obligă pârâta să înscrie aceste drepturi în cartea de muncă a reclamanților conform Decretului nr.92/1976 și se respinge în rest acțiunea, pentru că:

Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/19.04.2003, publicată în în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici.

De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006, nr.OG6/2007, nr.OG9/2008.

Aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004 - 2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 64/16.05.2004, apoi prin art.44 din nr.OUG92/2004 și prin prevederile nr.OG2/2006.

În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.

O soluție contrară ar însemna ca un drept prevăzut de lege să devină pentru cealaltă parte doar o obligație lipsită de conținut, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

Este de principiu că o normă legală, o dată reglementată, trebuie să producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.

Opinia pârâtei în sensul că de vreme ce legea de salarizare a funcționarilor publici nu prevede acordarea acestor drepturi salariale nefiind prevăzut nici procentul în care acestea se pot acorda și ca atare nici instanța judecătorească nu putea proceda ca atare, nu vor fi însușite de instanța de recurs întrucât Legea nr.188/1999 cu modificările ulterioare prevede expres la art.31 alin.1 lit. c) și d) dreptul funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare chiar dacă nu s-a indicat și cuantumul în care acestea vor fi acordate. Prin acțiunea introductivă s-a solicitat recunoașterea acestor drepturi.

În consecință, Curtea de APEL TIMIȘOARA va admite recursul reclamanților și va modifica sentința în sensul admiterii în partea a acțiunii, așa cum s-a menționat anterior, respingându-se cererea pentru acordarea celor două suplimente în procent de 25% pentru că prin Legea nr.188/1999, art.31 nu se prevede decât că suplimentul prevăzut la lit.d se stabilește în raport de salarizare, deci nu există nicio cuatificare legală a suplimentelor, aspect sub care reclamanții nu dovedesc nicio vătămare a unui drept sau interes legitim, în sensul art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, astfel că această cerere se respinge ca nefondată.

Instanța mai reține că revine în competența ordonatorului de credite, dreptul și obligația de a stabili criterii pentru determinarea cuantumului celor două sporuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.1773/22.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-

Modifică sentința în sensul admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă C-S, anulează adresa nr.4655/19.2008 emisă de pârâtă, constată dreptul reclamanților la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, obligă pârâta la plata acestor drepturi salariale actualizate cu rata inflației până la data plății efective începând cu luna aprilie 2004 și până la încetarea raporturilor de serviciu pe care le are cu reclamanții, și obligă pârâta să înscrie aceste drepturi în cartea de muncă a reclamanților conform Decretului nr.92/1976.

Respinge în rest acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică 5.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.-19.05.2009

Tehored.-25.05.2009/2 ex.

Prima instanță Tribunalul C-

Judecător:

Președinte:Rodica Olaru
Judecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Adina Pokker

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 674/2009. Curtea de Apel Timisoara