Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 688/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 688

Ședința publică de la 06 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Angelica Ciobotaru

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 3: Mariana Trofimescu

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR B, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței nr. 426 din 10.02.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul G, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul a depus concluzii scrise, în care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul intimatului G, consilier juridic, arată că deși nu i-au fost comunicate motivele de recurs, la fond a achiesat la pretențiile reclamantului și având în vedre obiectul cauzei raportat la.OUG nr. 146/2007, consideră recursul întemeiat.

CURTEA

Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată;

Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera G si Ministerul Internelor si Reformei Administrative B, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de fidelitate aferent anului 2005 precum si la plata primelor de vacanta aferente anilor 2004-2005.

În fapt a arătat că in baza nr.OUG 38/2004 polițiștilor li se acorda un spor de fidelitate de pana la 20% din salariul de baza in funcție de vechimea ca polițist.

A mai arătat că in baza acelorași acte normative era îndrituit a beneficia anual de prima de concediu egala cu salariul de baza avut in luna anterioara plecării in concediu, drepturi de care nu a beneficiat pe perioada solicitata.

În drept a invocat prevederile art. 6 si 37 din nr.OUG 38/2003.

Pârâtul Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera Gad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin sentința nr. 426/19.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul domiciliat G,- in contradictoriu cu parații Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera G cu sediul în G,-, Ministerul Internelor si Reformei Administrative B, cu sediul în B, nr. 1A si Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B,-, sector 5.

Au fost obligați parații să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând spor de fidelitate pentru anul 2005 și prima de vacanta pentru anii 2004 - 2005, actualizate cu rata inflației la momentul plătii efective, raportat la perioada exercitării funcției publice.

Pentru a pronunța această sentință s-a avut în vedere următoarele;

Curtea Constituțională a apreciat că suspendările succesive sunt în esență neconstituționale nefiind în concordanță cu disp. art. 53 din Constituție.

Controlul asupra actelor normative cade sub incidența instanțelor în raport de obiectul dedus judecății respectiv neacordarea drepturilor salariale.

S-a avut în vedere și Decizia nr. 823/09.03.2006 a - care apreciază că normele menționate au fost elaborate și aplicate cu încălcarea legii fundamentale și normelor speciale.

Împotrivasentinței nr. 426/19.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați - secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ,în termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G criticând sentința pronunțată de instanța de fond ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței criticate în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind pronunțată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin motivele de recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a învederat instanței că nu are calitate de angajator al reclamanților și nu poate fi obligat în raport juridic de muncă dedus judecății în calitate de pârât.

Recursul este fondat.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu, se constată următoarele;

Din actele și lucrările dosarului rezultă că pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator al reclamantului, deci nu este parte în raportul juridic dedus judecății și deci nu are calitate procesuală pasivă.

Răspunderea pentru neplata drepturilor salariale indiferent de motive aparține angajatorului și ca dovadă intimatul reclamant în concluziile scrise învederează că sumele de bani i-au fost achitate de angajator respectiv Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră

Văzând că în cauză sunt întrunite disp. art. 304 pct. 4, 5, 7, 9 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G în sensul că se va respinge acțiunea reclamantului față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B pentru lipsa calității procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR B, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței nr. 426 din 10.02.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca fondat.

Modifică în parte sentința civilă nr. 426/19.02.2008 a Tribunalului Galați în sensul că respinge acțiunea reclamantului față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

Red. /11.11.2008

Tehnored. /2 ex./14.11.2008

Fond: -

Președinte:Angelica Ciobotaru
Judecători:Angelica Ciobotaru, Vasile Susanu, Mariana Trofimescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 688/2008. Curtea de Apel Galati