Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 690/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 690
Ședința publică de la 11 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M împotriva sentinței nr. 1499 din 06 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant I.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat consilier juridic pentru recurenții pârâți IPJ M, IGPR, lipsind recurentul pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și intimatul reclamant I.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt declarate în termenul legal și sunt scutit de taxa de timbru.
S-a arătata că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursurilor
Consilier juridic I, solicită admiterea recursurilor așa cum au formulate și pe fond respingerea acțiunii reclamantului.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr. 1499/06 octombrie 2008, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea formulată de reclamantul I împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul Județean de Poliție M, Inspectoratul General al Poliției Române.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului primele de concediu cuvenite pentru timpul efectiv lucrat în 2002-2003, în sumă actualizată cu indicele ratei inflației, la data plății efective.
Au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR și excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele;
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, a apreciat ca fiind neîntemeiată întrucât deși reclamantul s-a aflat în raporturi de serviciu cu Inspectoratul de Poliție al Județului M, calitatea de ordonator secundar de credite o are IGPR. Or, potrivit dispozițiilor OG nr. 2/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată obligația de plată respectivă. Având calitatea de ordonator secundar de credite, IGPR are obligația legală de a lua toate măsurile ce se impun pentru a asigura în bugetele instituțiilor din subordine creditele bugetare necesare pentru efectuarea plății stabilite pe titluri executorii.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune s-a reținut că, starea de pasivitate a reclamantului nu s-a datorat atitudinii acestuia, ci a fost generată de acte, fapte, împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de adoptarea legilor bugetare anuale prin care s-a dispus suspendarea succesivă a plății primelor de concediu, astfel: prin OUG nr.33/2001, Legea nr.743/2001, Legea nr.731/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr. 511/2004 și Legea nr. 379/2005, prin această ultimă reglementare dispunându-se suspendarea până la 31 decembrie 2006.
De altfel, în expunerea de motive la OUG nr.146/2007 se arată că măsura suspendării prin legi bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare a fost determinată de constrângerile bugetare din perioada 2001-2006 impuse anual de organismele financiare internaționale, aserțiune ce confirmă existența dreptului la primele de concediu.
Prin urmare, nu se putea reține că acțiunea privind plata primelor de concediu pentru anii 2002-2003 nu a fost exercitată în termenul legal de prescripție prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și că ar fi prescrisă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că potrivit relațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție al Județului M, reclamantul a avut calitatea de funcționar public cu statut special (polițist) în perioada 24 august 2002 - 31 decembrie 2003, a efectuat concediile de odihnă în această perioadă și nu a beneficiat de prime de concediu. Se precizează că în perioada 01 ianuarie 2002 - 24 august 2002 avut calitatea de cadru militar.
Iar în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, reclamantul avea dreptul să primească o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
A mai avut în vedere instanța de fond că prima de concediu aferentă anilor 2002-2003 nu s-a acordat reclamantului de către pârâți, invocându-se că acest drept nu a existat în anii 2002-2003, ci începând cu anul 2004 când a intrat în vigoare OG 38/2003.
S-a apreciat că exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu prevăzută de art. 37 alin. 2 din OG 38/2003 nu a existat pe perioada pentru care s-a solicitat acest drept și este și în prezent suspendat, dar această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul lui.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții IPJ M, IGPR și Ministerul Administrației și Internelor.
În motivele de recurs pârâții au arătat că salarizarea polițiștilor este reglementată de OG 38/2003, că prin acest act normativ a fost introdus dreptul polițiștilor la prima de concediu, anterior neexistând prevederi în acest sens.
În raport de împrejurarea că prima de concediu a fost reglementată prin OG 38/2003, s-a susținut că anterior intrării în vigoare a acestei legi, respectiv pentru perioada 2002-2003, polițiștii nu sunt în drept să primească prima de concediu.
Examinând actele cauzei, precum și legislația aplicabilă, Curtea reține următoarele:
Reclamantul are calitatea de polițist în cadrul IPJ M, iar prin acțiune a solicitat acordarea primei de concediu de odihnă pentru anii 2002 - 2003, cerere întemeiată pe prevederile Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
A precizat reclamantul în acțiune că prin legea 360/2002 privind statutul polițistului au fost reglementate drepturile polițiștilor și că același act normativ prevedea în art. 78 alin. 1 că dispozițiile acestuia se completează cu prevederile Legii 188/1999, situație în care în baza art.35 alin.2 din această lege polițiștii au dreptul la prima de concediu.
De asemenea, în acțiune s-a arătat că până la intrarea în vigoare a OG 38/2003 sunt aplicabile prevederile art. 35 alin. 2 din Legea 188/1999 și că în caz contrar s-ar ajunge la o îngrădire a exercitării dreptului.
Recursurile declarate de pârâți sunt fondate, pentru motivele care se vor expune în continuare:
Salarizarea polițiștilor a fost reglementată expres și unitar prin OG 38/2003, act normativ care a intrat în vigoare, conform art.60, la 01 ianuarie 2004.
În conformitate cu art. 37 alin. 2 din OG 38/2003, la plecarea în concediu, polițistul are dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Din analiza prevederilor art. 60 și art. 37 alin. 2 din OG 38/2003, Curtea constată că funcționarii publici cu statut special, care se încadrează în categoria polițiștilor, au dreptul să primească primă de concediu începând cu 1 ianuarie 2004.
Pentru perioada anterioară acestei date, sunt aplicabile în materia salarizării polițiștilor prevederile din Legea 138/1999.
Instanța de fond, examinând cererea reclamanților, a apreciat că sunt fondate susținerile acestora privind aplicabilitatea prevederilor art.35 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarului public.
Aprecierea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 78 alin. 1, care reglementează completarea Legii 360/2002 cu prevederile Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și a altor acte normative aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în situația specifică polițistului.
S-a omis însă a se observa reglementarea cuprinsă în alin. 2 al aceluiași art. 78 din Legea 360/2002, reglementare care conține norma tranzitorie în materia salarizării polițiștilor.
Astfel, textul respectiv dispune că, până la intrarea în vigoare a Legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Față de modul în care este redactat textul citat și de conținutul acestuia, se constată că în materia salarizării polițiștilor nu sunt aplicabile prevederile Legii 188/1999, ci acelea conținute în Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Legea 138/1999, aplicabilă de la data intrării în vigoare a statutului polițistului, respectiv Legea 360/2002, și până la 01.01.2004, când a intrat în vigoare art. 37 alin. 2 din OG 38/2003, nu a prevăzut acordarea primei de concediu pentru personalul care intra sub incidența acestei legi.
În ceea cei privește pe polițiști, în perioada anilor 2002-2003, aceștia nu au avut legal dreptul legal constituit de a primi primă de concediu, respectiv, dreptul la prima de concediu, nu a existat în patrimoniul polițiștilor în perioada în litigiu.
A acorda dreptul la prima de concediu de odihnă pe perioada respectivă, ar însemna ca judecătorul să se transforme în legislator pozitiv, cu precizarea că nu se pune în discuție interpretarea legii, a efectelor unei ordonanțe și a consecințelor și aplicabilității art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza prezentă precizăm că nu sunt aplicabile prevederile art. 1 ale Protocolului nr. 1 la CEDO, text în temeiul căruia orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică, în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, întrucât reclamanții nu au avut în patrimoniu acest drept înainte de intrarea în vigoare a OG nr. 38/2003.
Având în vedere analiza prevederilor legale aplicabile în materia salarizării polițiștilor, Curtea constată că instanța de fond a acordat drepturi nereglementate, că s-a substituit legiuitorului, deoarece în perioada de până la 01.01.2004 polițiștii nu au avut prevăzut în lege dreptul la prima de concediu.
Referirea din cuprinsul hotărârii la suspendarea prevederilor art.37 alin.2 din OG 38/2003, privind acordarea primei de concediu de odihnă,este complet lipsită de relevanță în cauză, deoarece în anii 2002-2003 acest text nu era în vigoare și deci nu putea fi suspendat, suspendarea poate să vizeze numai o normă legală existentă, producătoare de efecte juridice, și nu ceea ce nu există.
Suspendarea a intervenit ulterior anului 2004, prin legi speciale, însă obiectul pretențiilor îl constituie prima de concediu pentru anii 2002 și 2003, perioadă în care textul art.37 nu avea aplicabilitate, pentru motivul că, pe de o parte, în anul 2002 legea nici nu a fost adoptată, iar după data adoptării - ianuarie 2003, chiar în cuprinsul ordonanței, în art.60, s-a indicat data de intrare în vigoare a acesteia, respectiv data de 01 ianuarie 2004.
Curtea arată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.35 alin.2 din Legea 188/1999, deoarece în materia salarizării polițiștilor, în baza art.78 alin.2 din Legea 360/2002, erau aplicabile dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, drepturi reglementate prin Legea 138/1999.
Având în vedere considerentele prezentei hotărâri, Curtea apreciază că motivele de recurs formulate de pârâți sunt întemeiate, așa încât, în baza art.312 Cod pr.civilă, recursurile vor fi admise, se va modifica în tot sentința primei instanțe, se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M împotriva sentinței nr. 1499 din 06 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red -
SI 20.02.2009 4 ex
Jud fond
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
