Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 689/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 689
Ședința publică de la 11 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ M, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE împotriva sentinței nr. 1312 din 22 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenții pârâți INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ M, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt declarate în termenul legal și sunt scutit de taxa de timbru.
S-a arătata că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.1312/22.09.2008, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea formulată de reclamantul - împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul Județean al Poliție de Frontieră M, Inspectoratul General al Poliției Române.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului primele de concediu cuvenite pentru timpul efectiv lucrat în perioada 24.08.2003 - 31.12.2003, în sumă actualizată cu indicele ratei inflației, la data plății efective.
Au fost respinse excepția de necompetență materială a Tribunalului Mehedinți, excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române și excepția prescrierii dreptului la acțiune formulată de pârâta Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră.
S-a respins acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele;
Referitor la excepția de necompetență a Tribunalului Mehedințis -a apreciat ca fiind neântemeită, deoarece litigiul de față este un litigiu privind funcționarii publici având ca obiect plata unor drepturi bănești derivate din raporturile de serviciu ale funcționarului public, litigiu care se judecă de instanța de contencios administrativ în baza dispozițiilor Legii nr.188/1999 completată cu dispozițiile Legii nr.53/2003( Codul muncii ) și nu în baza Legii nr.554/2004. De altfel nici reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr.554/2004, ci solicită plata unor drepturi salariale neacordate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din România, s-a rerținut că aceasta este neîntemeiată deoarece reclamantul s-a aflat în raporturi de serviciu cu Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră M, însă Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din România este ordonator secundar de credite, iar potrivit OG nr.22/2002, are obligația de a dispune măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății stabilite prin titluri executorii.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune prima instanță a aprteciat că în cauză starea de pasivitate a reclamantului nu s-a datorat atitudinii acestuia, ci a fost generată de acte, fapte, împrejurări mai presus de voința lui, respectiv de apariția legilor bugetare anuale prin care s-a suspendat succesiv plata primelor de concediu până la 31.12.2006, care au afectat exercițiul liber al drepturilor procesuale ale reclamantului și au suspendat cursul prescripției dreptului la acțiune, potrivit art. 13 din Decretul nr. 167/1958.
Astfel nu se putea reține că acțiunea privind plata primei de concediu pentru anul 2002 nu a fost exercitată în termenul legal de prescripție prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958 fiind prescrisă.
Mai mult prin art. 1 din nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-1006 s-a prevăzut pentru personalul din sectorul bugetar inclusiv pentru funcționarii publici acordarea primelor de concediu pentru perioada 2001-2006.
Art. 4 alin. 5 din acest act normativ prevede că plata drepturilor prevăzute la art. 1 se face la cererea beneficiarilor acestor drepturi de către instituțiile la care persoanele respective au fost angajate în perioada respectivă.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice formulată de reclamant tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiată, pentru lipsa calității procesuală pasive, întrucât reclamantul nu s-a aflat în raporturi de serviciu cu acest minister.
Mai mult Ministerul Administrației și Internelor, în calitate de ordonator principal de credite, are obligația să solicite Ministerului Finanțelor Publice sumele de bani necesare plății primelor pentru concediul de odihnă, primă ce este prevăzută prin Legea nr.188/1999 și la plata căreia a fost obligat prin hotărâri judecătorești ce constituie titluri executorii.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul, la plecarea în concediu de odihnă, avea dreptul să primească în baza art.37 alin.2 din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
A mai avut în vedere instanța de fond că prima de concediu aferentă anilor 2002-2003 nu s-a acordat reclamantului de către pârâți, invocându-se că acest drept nu a existat în anii 2002-2003, ci începând cu anul 2004 când a intrat în vigoare OG 38/2003.
S-a apreciat că exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu prevăzută de art.37 alin.2 din OG 38/2003 nu a existat pe perioada pentru care
s-a solicitat acest drept și este și în prezent suspendat, dar această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul lui.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții M, IGPR și Ministerul Administrației și Internelor.
În motivele de recurs pârâții au arătat că salarizarea polițiștilor este reglementată de OG 38/2003, că prin acest act normativ a fost introdus dreptul polițiștilor la prima de concediu, anterior neexistând prevederi în acest sens.
În raport de împrejurarea că prima de concediu a fost reglementată prin OG 38/2003, s-a susținut că anterior intrării în vigoare a acestei legi, respectiv pentru perioada 2002-2003, polițiștii nu sunt în drept să primească prima de concediu.
Examinând actele cauzei, precum și legislația aplicabilă, Curtea reține următoarele:
Reclamantul are calitatea de polițist în cadrul M, iar prin acțiune a solicitat acordarea primei de concediu de odihnă pentru anii 2002 - 2003, cerere întemeiată pe prevederile Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
A precizat reclamantul în acțiune că prin legea 360/2002 privind statutul polițistului au fost reglementate drepturile polițiștilor și că același act normativ prevedea în art.78 alin.1 că dispozițiile acestuia se completează cu prevederile Legii 188/1999, situație în care în baza art.35 alin.2 din această lege polițiștii au dreptul la prima de concediu.
De asemenea, în acțiune s-a arătat că până la intrarea în vigoare a OG 38/2003 sunt aplicabile prevederile art.35 alin.2 din Legea 188/1999 și că în caz contrar s-ar ajunge la o îngrădire a exercitării dreptului.
Recursul declarat de pârâți este fondat, pentru motivele care se vor expune în continuare:
Salarizarea polițiștilor a fost reglementată expres și unitar prin OG 38/2003, act normativ care a intrat în vigoare, conform art.60, la 01 ianuarie 2004.
În conformitate cu art.37 alin.2 din OG 38/2003, la plecarea în concediu, polițistul are dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Din analiza prevederilor art.60 și art.37 alin.2 din OG 38/2003, Curtea constată că funcționarii publici cu statut special, care se încadrează în categoria polițiștilor, au dreptul să primească primă de concediu începând cu 1 ianuarie 2004.
Pentru perioada anterioară acestei date, sunt aplicabile în materia salarizării polițiștilor prevederile din Legea 138/1999.
Instanța de fond, examinând cererea reclamanților, a apreciat că sunt fondate susținerile acestora privind aplicabilitatea prevederilor art.35 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarului public.
Aprecierea s-a întemeiat pe dispozițiile art.78 alin.1, care reglementează completarea Legii 360/2002 cu prevederile Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și a altor acte normative aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în situația specifică polițistului.
S-a omis însă a se observa reglementarea cuprinsă în alin.2 al aceluiași art.78 din Legea 360/2002, reglementare care conține norma tranzitorie în materia salarizării polițiștilor.
Astfel, textul respectiv dispune că, până la intrarea în vigoare a Legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Față de modul în care este redactat textul citat și de conținutul acestuia, se constată că în materia salarizării polițiștilor nu sunt aplicabile prevederile Legii 188/1999, ci acelea conținute în Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Legea 138/1999, aplicabilă de la data intrării în vigoare a statutului polițistului, respectiv Legea 360/2002, și până la 01.01.2004, când a intrat în vigoare art.37 alin.2 din OG 38/2003, nu a prevăzut acordarea primei de concediu pentru personalul care intra sub incidența acestei legi.
În ceea cei privește pe polițiști, în perioada anilor 2002-2003, aceștia nu au avut legal dreptul legal constituit de a primi primă de concediu, respectiv, dreptul la prima de concediu, nu a existat în patrimoniul polițiștilor în perioada în litigiu.
A acorda dreptul la prima de concediu de odihnă pe perioada respectivă, ar însemna ca judecătorul să se transforme în legislator pozitiv, cu precizarea că nu se pune în discuție interpretarea legii, a efectelor unei ordonanțe și a consecințelor și aplicabilității art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza prezentă precizăm că nu sunt aplicabile prevederile art. 1 ale Protocolului nr. 1 la CEDO, text în temeiul căruia orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică, în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, întrucât reclamanții nu au avut în patrimoniu acest drept înainte de intrarea în vigoare a OG nr. 38/2003.
Având în vedere analiza prevederilor legale aplicabile în materia salarizării polițiștilor, Curtea constată că instanța de fond a acordat drepturi nereglementate, că s-a substituit legiuitorului, deoarece în perioada de până la 01.01.2004 polițiștii nu au avut prevăzut în lege dreptul la prima de concediu.
Referirea din cuprinsul hotărârii la suspendarea prevederilor art.37 alin.2 din OG 38/2003, privind acordarea primei de concediu de odihnă,este complet lipsită de relevanță în cauză, deoarece în anii 2002-2003 acest text nu era în vigoare și deci nu putea fi suspendat, suspendarea poate să vizeze numai o normă legală existentă, producătoare de efecte juridice, și nu ceea ce nu există.
Suspendarea a intervenit ulterior anului 2004, prin legi speciale, însă obiectul pretențiilor îl constituie prima de concediu pentru anii 2002 și 2003, perioadă în care textul art.37 nu avea aplicabilitate, pentru motivul că, pe de o parte, în anul 2002 legea nici nu a fost adoptată, iar după data adoptării - ianuarie 2003, chiar în cuprinsul ordonanței, în art.60, s-a indicat data de intrare în vigoare a acesteia, respectiv data de 01 ianuarie 2004.
Curtea arată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.35 alin.2 din Legea 188/1999, deoarece în materia salarizării polițiștilor, în baza art.78 alin.2 din Legea 360/2002, erau aplicabile dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, drepturi reglementate prin Legea 138/1999.
Având în vedere considerentele prezentei hotărâri, Curtea apreciază că motivele de recurs formulate de pârâți sunt întemeiate, așa încât, în baza art.312 Cod pr.civilă, recursurile vor fi admise, se va modifica în tot sentința primei instanțe, se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ M, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE împotriva sentinței nr. 1312 din 22 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red -
SI 20.02.2009 4 ex
Jud fond
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
