Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 698/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIE Nr. 698/CA/2009

Ședința publică de la 20 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iosif Morcan

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici B împotriva sentinței civile nr.64/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă mandatarul ales al recurentului, avocat și reprezentantul intimatului A consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că recursul este scutit de taxa de timbru.

Intimata a comunicat la dosar întâmpinare.

Reprezentantul intimatei depune la dosar delegația de reprezentare.

Reprezentanta recurentului depune la dosar delegația de reprezentare, chitanța reprezentând onorariul avocațial și extras din legile aplicabile în speță.

Reprezentanta recurentului și reprezentantul intimatei arată că nu mai au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțate de Tribunalul Alba și în consecință, admiterea acțiunii.

În susținerea recursului, arată că în speță, se pune problema aplicării legii naționale și a legii comunitare. Pentru a exista un proces echitabil trebuie avut în vedere disp.art.6 și art.1 din Protocol. În discuție sunt două sporuri suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. În cuprinsul recursului s-a arătat că sporul este prevăzut de lege, aplicarea lui a fost doar suspendată, după suspendare în mod normale trebuie să se facă aplicarea Legii 161/2003 în coroborare cu celelalte acte. Instanța de fond nu a avut în vedere prevederile legii și prevederile tratatului comunitar.

În concluzie solicită admiterea recursului, pentru motivele expuse în scris și oral, cu cheltuieli de judecată conform chitanței.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la ribunalul Alba sub dosar nr-, reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici Bac hemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtei la plata către membrii de sindicat a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului în cuantum de 25% din salariul de bază și suplimentul gradului în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 1 01 2004 și până la data pronunțării sentinței, actualizate la data plății.

În motivare se arată că reclamanții, membrii de sindicat, sunt funcționari publici în cadrul A, iar în această calitate au dreptul, conform art.31 alin.1 lit c și d din Legea nr.188/1999, pe lângă salariul de bază și la suplimentul postului și suplimentul gradului. Reclamanții ar fi trebuit să beneficieze de aceste drepturi salariale, dar nu au fost acordate, întrucât aplicarea textului legal a fost suspendată în mod continuu printr-o serie de acte normative.

În drept se invocă dispozițiile art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999, Legea nr.554/2004, Codul muncii și Constituția României.

Prin sentința nr.64/CAF/2009 a Tribunalul Albaa respins acțiunea reclamanților prin sindicat împotriva pârâtei A ca fiind prematură, reținând că deși începând cu perioada 2004 - 2006 în art.31 alin.1 al Legii nr.188/1999 este prevăzut ca drept salarial "suplimentul postului" și "suplimentul corespunzător treptei de salarizare", iar ca urmare a încetării suspendării, aceste reglementări au fost repuse în vigoare,totuși drepturile solicitate nu pot fi acordate fără ca în prealabil să se reglementeze diferențiat, în funcție de natura lor, cuantumul și criteriile de acordare. Instanța nu poate crea drepturi, acest atribut aparținând puterii legislative. Acțiunea reclamanților s-a apreciat din această perspectivă ca prematură.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici B solicitând să se dispună modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii sale așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului se susține că instanța a interpretat greșit prevederile legale, art.31 din Legea nr.188/1999, hotărârea încalcă prevederile art.53 din Constituție, care interzic restrângerea exercitării unor drepturi fundamentale, drepturile în discuție fiind drepturi salariale ce fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, drept fundamental al omului. Se mai arată că neacordarea acestor drepturi cu conținut economic determină încălcarea art.1 din Primul Protocol adițional la CEDO, art.11 și 20 din Constituția României privind acordarea cu prioritate a reglementărilor internaționale ratificate.

În realitate, nu există impedimente de cuantificare a drepturilor în litigiu, prin similitudine cu sporul acordat altor funcționari publici care exercită controlul preventiv sau auditul intern (25% potrivit Legii nr.84/2003 și Legii nr.672/2002).

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997

Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, considerând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, nefiind stabilite de Legea 188/1999 modalitatea și condițiile de acordare a acestor drepturi. În cazul funcționarilor publici libertatea contractuală este suplinită de voința legiuitorului, nefiind posibilă negocierea individuală a unor sporuri salariale, iar procentele sunt stabilite aleatoriu. Puterea judecătorească nu se poate substituii, în acest caz, legiuitorului, iar acordarea generică a acestor drepturi face imposibilă punerea în executare a hotărârii judecătorești.

Instanța apreciază recursul reclamantului ca nefondat pentru următoarele considerente:

Analizând cadrul legislativ în materia salarizării funcționarilor publici se constată că instanța de fond a identificat, interpretat și aplicat corect prevederile legale. Astfel, ispozițiile legale invocate și incidente în cauză sunt următoarele:

Prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în 2004, în art.29 alin.(1) lit. c) și d), devenit art.31 în forma republicată a legii în anul 2007,se prevede:" Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul gradului".

Conform art.31 alin.(3) din aceeași lege"Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".

Articolul 29 din Legea nr.188/1999 a fost introdus prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

În perioada 2004-2006 așa cum a reținut instanța de fond, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Legea nr.251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a prevăzut în art. XIII. - Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 581și ale art. 601alin. (1) lit. B) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007.

Prin rt.3 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 s-a stabilit:"Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii"

În aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, text introdus prin Legea nr.161/2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici.

Proiectul reglementa mod unic de stabilire a salariilor funcționarilor publici, instituind, conform dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri. Astfel, conform proiectului, atât salariul de baza cât și suplimentul postului se calculau în puncte.

Însă acest proiect de act normativ elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului.

Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art.29 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr.188/1999. În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii așa cum solicită reclamantul când face trimitere la sporul acordat altor funcționari publici care exercită controlul preventiv sau auditul intern de 25% potrivit Legii nr.84/2003 și Legii nr.672/2002, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

În cauză nu au fost încălcate prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adițional Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, chiar dacă prin jurisprudența CEDO se recunoaște caracterul de bun și unui drept de creanță pentru că în speță reclamantul nu a dovedit cuantumul creanței. Cum nu s-a stabilit prin lege un procent fix de acordare și nici criterii de cuantificare a acestor sporuri pentru ca această creanță să fie determinată sau cel puțin determinabilă reclamantul nu are o creanță lichidă în sensul art.379 pr. civ. și în concluzie nu se poate reține că instanța de fond prin soluția adoptată a nesocotit dreptul de proprietate al reclamantului, astfel cum e reglementat prin Constituția României și Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

În ce privește critica reclamantului cu privire la încălcarea art.53 din Constituția României se reține că nici aceasta nu este fondată întrucât așa cum a argumentat instanța de fond în hotărârea atacată drepturile solicitate de reclamant nefiind reglementate sub toate aspectele care conturează conținutul lor, concluzia este că reclamantul nu are încă aceste drepturi,nefiind drepturi actuale, acțiunea fiind prematură.

Instanța consideră că hotărârea atacată este legală și temeinică, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a legii și a probelor dosarului,astfel că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9, art. 304 /1 pr. civ.,iar recursul reclamantului se va respinge ca nefondat în temeiul art. 312 al 1. pr. Civ.

Intimata pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru aceste motive,
În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de către reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici B împotriva sentinței civile nr.64/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20. 05. 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.GC

Dact./ex.2/27.05.2009

Jud.fond.

Președinte:Iosif Morcan
Judecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Ioan Cibu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 698/2009. Curtea de Apel Alba Iulia