Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 704/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 704/ DOSAR NR-
Ședința publică de la 28 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
JUDECĂTORI: Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu Gabriel Barbu
- - - JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței civile nr.396 din 22 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Covasna, - având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21 octombrie 2008, când părțile au lipsit, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, în temeiul art.260 alin.1 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 28 octombrie 2008.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Constată că, prin sentința civilă nr.396/22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Covasnas -a respins excepția de necompetență materială și excepția privind lipsa procedurii prealabile invocate de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive în calitate de pârât invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor; s-a admis acțiunea formulată de reclamantele și împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor; au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, Parchetulde pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să plătească reclamantelor drepturile salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, pentru perioada 01.11.2004 - 01.11.2007, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
A obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale menționate mai sus și pentru viitor până la elaborarea unui sistem nediscriminator de salarizare a funcționarilor publici.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în bugetul de stat și să asigure fondurile necesare plății drepturilor menționate.
A respins cererea formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins restul cererilor.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut următoarele:
Excepția de necompetență materială și lipsa procedurii prealabile invocate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Obiectul acțiunii îl reprezintă plata drepturilor salariale. Invocarea, în considerentele acțiunii, a unor motive ce țin de discriminare în sensul dispozițiilor OG nr.37/2001, nu transformă cererea într-o acțiune în pretenții ce se circumscrie dreptului comun.
Pe de altă parte, dat fiind calitatea de funcționari publici a reclamantelor, orice cerere ce vizează pretenții bănești ce au legătură cu raportul de serviciu este de competența instanței de contencios administrativ.
Ca urmare, nu se impune nici timbrarea la valoare conform dispozițiilor Legii nr.146/1997.
Cât privește lipsa procedurii prealabile prevăzută la art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 se reține că și aceasta este nefondată și a fost respinsă.
În speță, reclamantele nu atacă un act administrativ unilateral prin care să fi fost vătămate într-un drept sau un interes legitim pentru a solicita, anterior intentării unei acțiuni în justiție, revocarea în tot sau în parte a actului respectiv.
Reclamantele solicită plata unor drepturi salariale neacordate, situație în care nu sunt incidente prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă, nefiind întemeiată deoarece, potrivit art.19 lit.a din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice și art.42 alin.1 din Legea nr.511/2004, acest pârât răspunde pentru elaborarea proiectului bugetului de stat, în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, aceste atribuții conferind ministerului calitate procesuală în cauză.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, în calitate de chemat în garanție, aceasta a fost admisă pentru următoarele considerente:
Obligația de plată a drepturilor salariale ale reclamantului revine Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna ca unitate angajatoare și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca ordonator principal de credite.
Pe de altă parte, Ministerului Public, ca ordonator principal de credite îi revine sarcina de a elabora proiectul de buget al instituției ori de a iniția rectificarea acestuia.
În ce privește fondul s-a reținut că:
Reclamantele sunt funcționari publici în cadrul departamentului economico - financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, având funcțiile de manager economic, respectiv contabil.
Salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ din cadrul parchetelor se face potrivit prevederilor OUG nr.82/2004
Conform normelor cuprinse în această ordonanță, salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentului economico - financiar și administrativ se face diferit, în raport de instituția la care sunt angajați. Astfel, pentru cei din cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție salarizarea se face potrivit anexei 1 din ordonanță, iar pentru cei din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna conform anexei 3.
Cu toate că salarizarea este diferită, potrivit art.125 - 128 din Legea nr.304/2003 privind organizarea judiciară, organizarea și funcționarea departamentelor contabil - financiare și administrative este uniformă pentru toate parchetele de pe lângă tribunal, curte de apel și ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
De asemenea sunt similare și atribuțiile exercitate.
Diferențele de salarizare au fost menținute și ulterior prin dispozițiile OUG nr.92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG6/2007
privind salarizarea funcționarilor publici în departamentele din cauză sunt inechitabile și discriminatorii, fapt constatat de altfel și prin Hotărârea nr.262/21.06.2007 a Consiliului Pentru Combaterea Discriminării.
Prin acest mod de salarizare se încalcă dispozițiile art.6 alin.2 din Codul muncii care stipulează că, pentru toți salariații se garantează retribuție egală pentru muncă și pregătire profesională egală.
De altfel și pe plan internațional există o serie de reglementări în domeniul ce face obiectul prezentei cauze și care au fost ratificate de țara noastră
Recunoașterea "dreptului lucrătorilor și lucrătoarelor la o salarizare egală pentru muncă egală" este prevăzut la punctul trei al art.4 din Carta Socială Europeană Revizuită, adoptată la Strasbourg la 1 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr.74/1999.
Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România în anul 1955 prevede la art.23 că "toți cetățenii au dreptul, fără nici o discriminare la salariu egal pentru muncă egală".
Faptele de discriminare sunt combătute și interzise de art.7 alin.1 lit.b din Decretul nr.212/1974 pentru ratificarea Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Toate aceste acte normative ocrotesc dreptul la muncă și la asigurarea unei remunerații egale, pentru o muncă de valoare egală, excluzând discriminarea.
Apărările pârâților au fost înlăturate față de cele expuse ca nefiind pertinente și relevante.
De altfel, față de dispozițiile art.20 din Constituția României - republicată - se va da eficiență reglementărilor internaționale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție arată că:
Pe fondul cauzei consideră că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiar și administrativ din cadrul instanțelor și parchetelor, cum este și situația reclamantelor, se realizează conform OG6/2007, în funcție de nivelul la care se prestează activitatea. Nu este vorba de o discriminare deși Comisia Națională de Combatere a Discriminării a reținut că această activitate la nivel central este mai complexă și presupune supravegherea și coordonarea activității mai multor parchete. Curtea Constituțională a Statuat că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate; egalitatea în fața legii nu înseamnă uniformitate. Practica Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare. Acordarea unei salarizări unitare, nediferențiate pentru toți funcționarii publici indiferent de nivelul la care prestează activitatea este de competența exclusivă a legiuitorului.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lână ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru cheltuiala respectivă. Se citează dispozițiile art.14 alin. (2), art.29 alin.3 și art.47 din Legea 500/2002. Instanța stabilește în aceste condiții obligații imposibile în sarcina sa. MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate de lege. Aplicarea indicelui de inflație este un mijloc de constrângere pentru debitor să-și execute obligația.
Instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în situația în care a admis cererea reclamanților. Obligația de garanție între cele două instituții există în temeiul art.131 pct.1 din Legea 304/2004 potrivit căreia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Se citează și prevederile art.19 din Legea 500/2002. MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție în calitate de ordonator principal de credite va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului, cererea de chemare în garanție are interes.
În mod greșit s-a admis capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă întrucât nu era competentă material să judece acest capăt de cerere față de dispozițiile art.8 din Decretul 92/1976; competentă era Judecătoria Sfântu Gheorghe.
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art.304 pct.3, pct.5 și pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
II. Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B a arătat prin motivele sale de recurs următoarele:
În mod greșit s-a admis cererea față de el, el nu are nici o obligație față de reclamante, MINISTERUL PUBLIC este ordonatorul principal de credite. Atât Ministerul Economiei și Finanțelor cât și Procurorul General al României sunt ordonatori principali de credite, iar conform Legii 500/2002 privind finanțele publice creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite; Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să vireze sume de bani Ministerului Public, el poate doar grupa solicitările tuturor ministerelor și de a înainta proiectul de buget spre aprobare. Raporturile de muncă există între MINISTERUL PUBLIC și reclamanții în litigiu, în mod greșit s-a dispus virarea fondurilor de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Referitor la fondul cauzei arată că legiuitorul a prevăzut în mod expres și limitativ categoria persoanelor care beneficiază de prevederile anexei 1. Reclamantelor le sunt aplicabile prevederile anexei 3 din OG9/2008. Nu există discriminare întrucât nu se află în situații comparabile. Drepturile salariale nu sunt datorate față de legea bugetului de stat. Legea 500/2002 prevede că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta. conținutul atribuțiilor de serviciu între funcționari deci nu poate fi reținută o situație comparabilă. În drept își întemeiază cererea pe prevederile art.3041Cod procedură civilă.
Pentru primul termen de judecată recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație a depus o notă de ședință prin care a arătat că prin Decizia 821/3 iulie 2008 Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.2 alin.1 și 11 precum și dispozițiile art.27 din OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în căderea instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea apreciază recursurile ca nefondate.
Motivele de recurs invocate pe fondul cauzei nu sunt întemeiate. Salarizarea reclamanților s-a făcut conform OUG nr.82/2004, și deși, potrivit art.125-128 din Legea nr.304/2004, organizarea și funcționarea departamentelor economico - financiare și administrative din cadrul instanțelor judecătorești este uniformă pentru tribunale, curți, pentru ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, salarizarea funcționarilor din respectivele departamente a fost diferită.
Deși legiuitorul a stabilit condiții de recrutare și atribuții identice pentru managerul economic și pentru ceilalți funcționari publici din cadrul departamentului economico - financiar administrativ al instanțelor, indiferent de gradul acestora de jurisdicție, atribuțiile având același conținut, totuși salarizarea s-a efectuat în baza unor anexe diferite ale nr.OUG82/2004, permițându-se astfel diferențieri salariale nejustificate. S-a creat astfel un tratament diferențiat între aceste categorii profesionale care își desfășoară activitatea în sistemul judiciar, care a fost perpetuat și în anii următori în baza nr.OUG32/2005, nr.OUG2/2006, OUG nr.6/2007 și OUG9/2008.
Acest tratament privind stabilirea grilei de salarizare pe anexe diferite a determinat situații inechitabile și discriminatorii referitor la salarizare, fapte constatate prin Hotărârea nr.262/21.06.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Prin Hotărârea nr.262/21.06.2007 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit și constatat că salarizarea diferențiată a funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico - financiare și administrative din cadrul instanțelor de judecată reprezintă un tratament diferențiat.
Susținerile recurentului prin care se arată că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că atribuții de legiferare au doar autoritatea legislativă, care poate stabili criterii diferite de salarizare, nu pot fi reținute de curte, deoarece atunci când instanța de judecată constată că o lege încalcă dispozițiile constituționale și prevederile reglementărilor internaționale are obligația de a restabili supremația legii, egalitatea cetățenilor în fața legii și să impună autorităților publice respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor ocrotite de legislația internă și internațională.
Astfel, recunoașterea "dreptului lucrătorilor și lucrătoarelor la o salarizare egală pentru muncă de valoare egală "este prevăzut la punctul numărul trei al art.4 din Carta Socială Europeană Revizuită, adoptată la Strasbourg la 1 mai 1906, ratificată de România prin Legea nr.74/1999. Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România în anul 1955, la art.23, prevede că "toți cetățenii au dreptul, fără nici o discriminare la salariu egal pentru muncă egală".
Faptele de discriminare sunt combătute și interzise de art.7 alin.1 lit.b din Decretul nr.212/1974 pentru ratificarea Pactului Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Toate aceste acte normative ocrotesc dreptul la muncă și la asigurarea unei remunerații egale, pentru o muncă de valoare egală, excluzând discriminarea, astfel că, în baza art.20 din Constituția României republicată, Curtea va avea în vedere, cu prioritate aceste reglementări internaționale.
Toate aspectele invocate de recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție au fost pe larg analizate în decizia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării menționată.
S-au avut în vedere criterii obiective, respectiv: modul de recrutare al personalului și atribuțiile identice pentru a se stabili existența unui tratament diferențiat aplicat unor persoane aflate în situații comparabile. S-a constatat că salarizarea se face diferit după nivelul instanțelor deși nu este justificată o diferențiere din punct de vedere obiectiv.
Actualizarea sumei cu indicele de inflație s-a dispus pentru a se păstra valoarea reală a obligației bănești.
Dobânda se acordă ca beneficiu nerealizat și nu ca "sancțiune pentru întârziere". Natura juridică este diferită pentru reactualizare și dobânda legală.
Sumele respective vor fi înscrise în buget în baza hotărârii judecătorești, la capitolul bugetar aferent.
Instanța de fond nu a adăugat la lege, ci constatând existența tratamentului discriminatoriu a dispus acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare.
Dispozițiile privind salarizarea și pe viitor în condiții de nediscriminare nu implică adăugarea la legea specială de salarizare a funcționarilor publici. În condițiile modificării situației de fapt și de drept avute în vedere de către instanță se vor putea modifica și elemente ale raportului de serviciu.
Instanța de fond a obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în bugetul de stat și să asigure fondurile necesare plății drepturilor menționate. Este exact ce a solicitat și pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin cererea de chemare în garanție. că recurentul va proceda la elaborarea proiectului de rectificare a bugetului conform atribuțiilor ce-i revin și va înainta propunerea Ministerului Economiei și Finanțelor care va fi obligat să-și îndeplinească la rândul său atribuțiile privind cuprinderea acestor sume în proiectul de buget în conformitate cu prevederile Legii 500/2002.
Cererea privind înscrierea mențiunilor în carnetul de muncă a fost soluționată ca și cerere accesorie cererii principale. Conform art.17 din Codul d e procedură civilă "cererile accesorii și incidentele sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală". În speță competența de soluționarea cererii principale privind obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale pentru funcționarii publici aparține tribunalului - secția de contencios administrativ conform art.109 din Legea 188/1999 republicată.
Nici motivul invocat prin nota de ședință nu poate conduce la modificarea soluției instanței de fond. Discriminarea nu a fost constatată de către instanță ci de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, organ special abilitat în acest sens prin Hotărârea 262/21.06.2007.
Sentința civilă atacată a fost pronunțață în data de 29.04.2008, iar Decizia Curții Constituționale invocate este ulterioară respectiv din 3 iulie 2008. Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță este definitivă și obligatorie, dar are acest caracter după pronunțarea ei. Nu produce efecte retroactiv. În recurs se analizează legalitatea și temeinicia hotărârii prin raportare la situația de fapt și de drept existentă la data pronunțării hotărârii. Procedând în alt mod s-ar încălca dreptul persoanelor la un proces echitabil conferit de art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța trebuie să aibă în vedere și faptul că altor funcționari publici din cadrul instituțiilor, parchete și tribunale locale, le-au fost acordate aceste drepturi în baza acelorași temeiuri.
S-ar ajunge la o situație discriminatorie care nu ar avea o justificare obiectivă și rezonabilă încălcându-se astfel prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Beian contra României.
II. Nici recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice nu este întemeiat.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 Ministerul Finanțelor Publice are următoarele atribuții: pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; aprobă clasificările bugetare și modificările acestora, analizează propunerile de buget; asigură monitorizarea execuției bugetare; blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite etc.
Ordonatorii de credite repartizează veniturile bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare potrivit art.21. Ei au o serie de responsabilități prevăzute de art.22.
Proiectele legilor bugetare se elaborează de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice ( art.28 din Legea 500/2002 ). Chiar dacă aceste proiecte au la bază și propunerile de cheltuieli ale ordonatorilor principali de credite puterea de decizie o are conform legii Ministerul Finanțelor Publice care poate să cuprindă sau nu în proiectul legii bugetului cheltuielile propuse. De asemenea, doar acesta are posibilitatea de a propune rectificarea bugetară pentru repartizarea unor fonduri suplimentare pentru punerea în executare dispozițiilor hotărârilor judecătorești.
Recurentul nu a fost chemat în judecată pentru a plăti el drepturile salariale unor persoane angajate la instituții subordonate altor ordonatori de credite ( în speță MINISTERUL PUBLIC ) ci a fost obligat să asigure aceste sume prin cuprinderea lor într-un proiect de rectificare a bugetului în conformitate cu atribuțiile ce-i revin conform Legii privind finanțele publice.
MINISTERUL PUBLIC nu poate cere direct rectificarea bugetului său și alocarea unor fonduri suplimentare, aceasta trebuie să se realizeze prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice.
Nici trimiterea la dispozițiile Legii nr.500/2002 nu este pertinentă. Cheltuiala cu diferențele de salariu poate fi înscrisă în buget existând dispoziție legală pentru aceasta.
Nici criticile referitoare la modul de soluționare a fondului cauzei nu sunt întemeiate.
Ele au fost analizate anterior fiind invocate și de recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Față de aceste considerente Curtea în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art.304 pct.3, 5 și 9 și art.304/1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și să mențină sentința atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin C împotriva Sentinței civile nr.396/22.04.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- -- --- - -
Grefier
Red. C/ 28.10.2008
Dact N/20.11.2008
- 3 ex.-
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu Gabriel Barbu
