Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 704/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, DE

CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE NR. 704

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Cătălin Șerban PREȘEDINTE INSTANȚĂ

- -- JUDECĂTOR

- -- JUDECĂTOR

- - - GREFIER

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurent-reclamant SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL - BIROUL TERITORIAL NEAMȚ în numele și pentru recurenții-reclamanți, împotriva sentinței civile nr. 85/CA/21.03.2008, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru recurenții-reclamanți, restul părților fiind lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că intimatul-pârât MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE a depus la dosar întâmpinare și înmânează reprezentantului recurenților-reclamanți un exemplar.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:

Avocat pentru recurenții-reclamanți solicită admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea spre rejudecare.

S-au declarat dezbaterile închise cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

DELIBERÂND:

Asupra recursului contencios administrativ de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Neamț, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual - Biroul TERITORIAL NEAMȚ pentru reclamanții polițiști din cadrul de Combatere a Organizate B - Serviciul de Combatere a Organizate N - în contradictoriu cu A, R B, J N și F, au solicitat:

-obligarea primilor trei pârâți să le plătească drepturile salariale neacordate, constând în sporul de 30% din salariul de bază lunar, pe perioada 1.09.2002 (data când au devenit aplicabile dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.43/2002) - 31.03.2006, actualizate cu indicele de inflație calculate de la data când trebuiau acordate, lunar, aceste sporuri și până la data achitării efective a sumelor cuvenite, precum și aplicarea începând cu data de 01.04.2006 a noilor indici de salarizare corespunzător salarizării ofițerilor de poliție judiciară detașați la DNA, inclusiv - mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea. În cazul în care nu este posibilă actualizarea despăgubirilor cu indicele de inflație, reclamanții solicită obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă despăgubirilor bănești;

- obligarea F să vireze A fondurile bănești necesare achitării despăgubirilor solicitate;

- anularea situației create prin discriminare și să fie obligat R B și IPJ N să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea reclamanților, în sensul acordării sporului de 30% din salariul lunar de bază pe perioada 1.01.2002 - 31.03.2006;

- să plătească, pe baza acelorași considerente, ca cele de mai sus, despăgubirile începând cu data de 1.04.2006 (data intrării în vigoare a OUG nr.27/2006) corespunzător salarizării ofițerilor de poliție judiciară detașați la DNA, care beneficiază de alți indici de salarizare, respectiv actualizate cu indicele de inflație, de la data când trebuiau acordate aceste sporuri și până la data achitării efective, iar în cazul în care nu este posibilă actualizarea cu indicele de inflație, să fie obligați primii trei pârâți la plata dobânzii legale aferente despăgubirilor solicitate, calculate de la data când trebuiau achitate salariile având în vedere indicii de salarizare și până la data achitării efective.

Prin sentința civilă nr. 85/CA/21 martie 2008 Tribunalul Neamț - Secția comercială și de contencios administrativ admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002 - 28.09.2004, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual - Biroul TERITORIAL NEAMȚ și necompetenței materiale a instanței.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor și a Inspectoratului General al Poliției Române și a respins acțiunea în contradictoriu cu aceștia.

A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție a Județului N ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:

Reclamanții, având calitatea de ofițeri de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului N, desfășurând, sub autoritatea și controlul prim-procurorilor parchetelor de pe lângă judecătorii și tribunale, activități specifice instituite prin prevederile Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, salarizarea acestora făcându-se potrivit normelor cuprinse în G nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare și nicidecum prin aplicarea prevederilor G nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a putea beneficia de acordarea dreptului invocat, chiar și ca ofițeri judiciariști, membrii pentru care reclamantul a formulat acțiunea trebuie să îndeplinească condiția esențială prevăzută de legiuitor în acest sens și anume, să fie detașați în cadrul Departamentului Național Anticorupție. Potrivit dispozițiilor art. 28(5) din OUG nr. -, ofițerii și agenții de poliție detașați în cadrul DNA, beneficiau de un spor de salariu de 30% pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție. -și activitatea în cadrul unităților de poliție - N, chiar și ca ofițeri judiciariști, salarizarea acestora nu se poate face decât potrivit OG nr. 38/2003, act normativ care nu prevede acordarea dreptului solicitat și nici că salarizarea se face la fel ca în cazul polițiștilor detașați în cadrul

Argumentele reclamanților referitoare la existența unei situații discriminatorii vor fi respinse de instanță. Potrivit dispozițiilor art. 2 (1) din G nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare - republicată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnic, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice al criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertății fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege

Rezultă deci că discriminarea apare atunci când unei persoane nu îi este recunoscut un drept fundamental sau un drept prevăzut de lege. In cauză, nu este vorba de nerecunoașterea unui drept fundamental. Neacordarea unui drept prin lege nu se circumscrie definiției discriminării reglementată de G nr. 137/2000 republicată. de tratament aplicată polițiștilor detașați la DNA, are la bază un criteriu obiectiv, respectiv cel al detașării acestora în cadrul unei instituții DNA - care nu face parte din structura Ministerului Internelor și Reformei Administrative, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și alte criterii privind pregătirea profesională specializată, responsabilitatea diferită datorată complexității activităților desfășurate la DNA, o formare anume pentru activitatea de urmărire a infracțiunilor de corupție ce reprezintă un anumit specific în ceea ce privește urmărirea și pro este diferită, raportat la nivelul structurii căreia îi aparțin, existând și alte diferențieri legate de numirea în funcție a ofițerilor și agenților de poliție judiciară ai DNA,structura care le condiționează activitatea etc. Activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferit raportate la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea, complexitatea dosarelor penale în care se întocmesc acte de procedură etc.

Condiția detașării la DNA face diferența sub aspectul temeiului legal în baza căruia se face remunerarea. Argumentele reclamanților privind identitatea de calitate - ca organ de cercetare penală a poliției judiciare și identitatea activităților desfășurate, nu sunt în măsură să fundamenteze acordarea către reclamanți a sporului de 30% din salariul lunar de bază.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la articolul 14, privind interzicerea discriminării, al Convenției Europene a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, a decis în mod constant că diferența de tratament devine discriminatorie în situația în care persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat prin jurisprudența sa că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau compatibile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.

de către Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual care a invocat o situație de discriminare a polițiștilor care nu au fost detașați la DNA, prin neacordarea sporului pentru activitatea în infracțiunile de corupție și conexe faptelor de corupție tuturor polițiștilor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - autoritate des invocată de către reclamant, a stabilit, prin Hotărârile nr. 418/27.11.2007, nr. 419/27.11.2007, nr. 271/5.09.2007 etc. că polițiștii care lucrează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție nu se află într-o situație analogă cu ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, existând o justificare obiectivă a diferențierii. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității, hotărând că nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Principiul nediscriminării presupune aprobarea unui tratament egal tuturor indivizilor aflați în situații identice, or, în cauză, nu se poate reține existența unor situații identice, polițiștii din cadrul inspectoratelor județene de poliție sunt o categorie distinctă față de categoria polițiștilor detașați la DNA, care se află într-o situație juridică diferită.

Împotriva sentinței au declarat recurs în termen reclamanții, criticând hotărârea recurată, în esență, pentru neobservarea de către instanță a discriminării lor în raport cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul, categorie care beneficiază de sporul de 30 % din salariul de bază.

Curtea, analizând recursul, constată că este întemeiat pentru ceea ce vor fi arătate în continuare.

Acțiunea reclamanților este întemeiată pe dispozițiile art. 27 al. l din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, articol conform căruia persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri.

Potrivit aliniatului 3 al aceluiași articol, judecarea unei astfel de cereri trebuie efectuată cu citarea obligatorie Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prima instanță a procedat însă la judecarea cauzei fără a da curs dispoziției imperative anterior menționate, pronunțând astfel o hotărâre lovită de nulitate.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 5 și 312 al. 5 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul contencios administrativ promovat deSINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI PERSONALULUI CONTRACTUAL - BIROUL TERITORIAL NEAMȚîn numele și pentru recurenții-reclamanți, -,, împotriva sentinței civile nr. 85/CA/21.03.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele - pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII

Casează sentința recurată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,17 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cătălin Șerban, Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan

- - - -

- -

Pt. GREFIER,

- - -

GREFIER SECȚIE

Red. /

Red.

tehnored. 3 ex.

13/13 nov. 2008

Președinte:Cătălin Șerban
Judecători:Cătălin Șerban, Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 704/2008. Curtea de Apel Bacau