Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 704/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--06.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.704
Ședința publică din 07.05.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.22/13.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile. Recurentul și intimatul au solicitat judecarea în lipsă, conform disp. art. 242 alin. 2. pr. Civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând lipsa părților precum și faptul că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la ribunalul Arad la data de 17.10.2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A, să fie obligat pârâtul să-i plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art. 31 alin. 1 lit. c) - d) din Legea 188/1999, republicată, de câte 25% din salariul de bază fiecare spor, actualizat cu rata inflației până la data plății efective, pentru perioada 01.04.2004 până la zi, precum și obligarea pârâtului la înscrierea în carnetul de muncă a acestor sporuri.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că are calitatea de funcționar public în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră A și în această calitate avea dreptul conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 la un salariu în care să fie cuprins suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dar prin acte normative succesive în perioada 2004-2006 aceste dispoziții (cuprinse anterior republicării Legii nr. 188/1999 în art. 29 alin. 1 lit. c și d) au fost suspendate, reintrând în vigoare potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 la data de 01.01.2007.
Cum pârâtul nici după această data nu a intenționat să achite aceste drepturi, care reprezintă parte a salarului prevăzut de lege, reclamantul consideră că este îndreptățit la plata lor, drepturi la care nu se poate renunța și nici nu pot fi limitate raportat la prevederile art. 38 și 39 alin. 1, lit. d din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii.
Prin întâmpinarea depusă al dosar pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Aac erut respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că reclamantul este funcționar public cu statut special potrivit art.1 (1) din Legea nr.360/2002, fiindu-i aplicabile aceste prevederi, întrucât art.78 (1) din această lege face trimitere la Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici numai în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.
Pe de altă parte, susține pârâtul, nr.OG38/2003 privind salarizarea polițiștilor nu prevede aceste sporuri.
Pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a cu motivarea că acesta este ordonator principal de credite, iar în cazul în care instanța va admite acțiunea reclamanților să fie obligat chematul în garanție să pună la dispoziție sumele necesare plății drepturilor salariale.
Prin sentința civilă nr.22/13.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâtului Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A privind obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, cu obligarea pârâtei la înscrierea în cartea de muncă a acestor sporuri conform Decretului nr. 92/1976. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a reținut în fapt că reclamantul este funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră A și a formulat acțiunea întrucât nu a beneficiat de drepturile salariale potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Reclamantul, potrivit art. 1 este funcționar public cu statut special, respectiv polițist și se încadrează în prevederile art. 2 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor având dreptul la:
- art. 2 " Polițiștii au dreptul la un salariu de bază, compus din salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deținut, gradați, sporul pentru misiunea permanentă și după caz indemnizația de conducere și salariul de merit" precum și de alte indemnizații, sporuri, precum prime și alte drepturi bănești ale polițiștilor prevăzute de secțiunea II-a din prevederile OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor".
Prin urmare, reclamantul nu se poate prevala de prevederile art. 31 lit. c din Legea nr. 188/1999 deoarece pentru calitatea de funcționar public cu statut special - drepturile și obligațiile specifice acestora sunt reglementate prin legi speciale.
Tribunalul mai reținut că dispozițiile legale invocate sunt considerate irelevante în speță, deoarece diferența de tratament aplicată funcționarilor publici cu statut special, în speță polițist, are la bază criteriul obiectiv al reglementării salarizării și a reglementării drepturilor acestora așa cum corect susține intimata pârâtă în baza prevederilor legilor speciale, Legea nr. 360/2002 raportat la OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Argumentele reclamantului privind identitatea de calitate (funcționar public), nu sunt în măsură să fundamenteze acordarea și către reclamant a drepturilor salariale solicitate, întrucât așa după cum s-a arătat, nu există și identitate pentru activitatea desfășurată, în esență acestea fiind diferite raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea și în mod deosebit la specificul și complexitatea activităților desfășurate.
Consideră că aceasta este rațiunea legiuitorului de a reglementa prin legi speciale atât drepturile polițiștilor cât și salarizarea acestora, adică, ca norma juridică reglementată prin OG nr. 38/2003 să fie aplicată în sensul în care a fost edictată și nu în sensul adăugării de către instanță a unor prevederi cuprinse în alte acte normative distincte, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 819/3 iulie 2008.
În sensul celor arătate rezultă faptul că polițiștii, în speță reclamantul, nu se află într-o situație analogică cu ceilalți funcționari publici, existând o justificare obiectivă a diferențierii activității acestora.
A fost găsită neîntemeiată cererea reclamantului cu privire la acordarea procentului de 25% pentru sporurile salariale solicitate.
Deși reclamantul solicită acordarea unui procent de 25% din salariul de bază ca supliment al postului și de 25% ca supliment corespunzător treptei de salarizare, nici o dispoziție legală specială privind salarizarea funcționarilor publici nu reglementează nici acest și nici vreun alt procent.
La solicitarea instanței să precizeze temeiul legal al solicitării procentului de 25%, Tribunalul a reținut că reprezentantul reclamantului nu a indicat temeiul de drept care să justifice acordarea procentului de 25% solicitat.
Cu privire la cuantumul sporurilor solicitate în procent de 25% instanța de fond a reținut ca inadmisibilă cererea reclamantului și a dat eficiență Deciziei nr. 820/2008 a Curții Constituționale care a statuat că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Instanța de judecată nu s-a putut pronunța cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri întrucât nu are nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege și cu privire la care legea nu reglementează modalitatea de calcul cu atât mai mult cu cât salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici și nicidecum în mod arbitrar de către instanțele judecătorești.
acestor drepturi salariale impune o valorificare, o corectă și justă apreciere a nivelului salarial raportat la atribuțiile și responsabilitățile fiecărui funcționar public în parte, or, aceste aspecte exced competenței legale cu care este investită instanța de judecată.
Ca atare cererea reclamantului privind acordarea sporurilor pe viitor, instanța a respins-o întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
Rezultă deci, că nu există temei legal care să permită obligarea pârâților la plata drepturilor salariale solicitate de reclamant, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului pentru obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale neacordate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, precum și obligarea pârâtei la înscrierea în cartea de muncă a acestor sporuri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea în totalitate a sentinței recurate și rejudecând pe fond să se dispună admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, conform prevederilor art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, actualizate cu rata inflației până la data plății efective, începând cu luna aprilie 2004 până la zi, astfel:
- suplimentul postului în cuantum de 25% din salariul de bază,
- suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază, cu obligarea pârâtei la înscrierea în cartea de muncă a acestor sporuri în conformitate cu Decretul nr.92/1976, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În motivarea recursului se invocă practică judiciară a Curții de APEL TIMIȘOARA prin care dovedește că au fost acordate suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază. Se susține că temeiul de drept al acordării suplimentelor solicitate este art. 31 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999.
În drept, recursul este motivat pe disp. art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1,art. 312, art. 137 alin. 1 și art. 258 alin. 1. pr. Civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Aas olicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În apărare, intimata pârâtă arată că reclamantul nu a putut să indice temeiul de drept al cuantumului de 25% solicitat a fi acordat pentru fiecare dintre sporuri și întrucât acest cuantum nu este stabilit prin nici o normă legală, în mod corect prima instanță a respins acțiunea.
Reclamanții intimați nu au depus întâmpinare scrisă la dosar.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat și va menține ca temeinică și legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, reținând că reclamantul în calitatea sa de funcționar public cu statut special - polițist de frontieră, aflându-se în raporturi de serviciu cu pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A, nu poate beneficia de drepturile solicitate.
Solicitarea acestuia privind plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în cuantum de câte 25 % începând cu 01.04.2004 și până la zi a fost corect respinsă de prima instanță ținând cont de faptul că reclamantul nu poate invoca drept temei dispozițiile art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată care prevede dreptul funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei.
Aceasta deoarece prin apariția Legii nr.360/2002 polițiștii au dobândit calitatea de funcționar public cu statut special. Este adevărat că potrivit art.78 alin.1 din Legea nr.360/2002 dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 și cu alte acte normative în vigoare aplicabile funcționarilor publici dar numai în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.
Or, domeniul salarizării polițiștilor are o reglementare specială cuprinsă în nr.OG38/2003, act normativ care nu face nici o referire la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și nici nu se completează cu dispozițiile Legii nr.188/1999, republicată.
În condițiile în care reclamantul recurent nu are calitatea de funcționar public ci de funcționar public cu statut special - polițist de frontieră, statutul special al reclamantului îi conferă acestuia alte drepturi salariale decât cele cuprinse în Legea nr.188/1999 republicată și anume drepturi salariale prevăzute de nr.OG38/2003, unde nu se regăsesc drepturile reclamate.
Susținerea reclamantului potrivit căreia prin neplata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare se produce o discriminare interzisă de art.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului nu poate fi reținută în cauză întrucât nu se poate vorbi despre discriminare decât în prezența unei diferențe de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații similare și care tratament diferențiat nu are o justificare legitimă, rezonabilă și obiectivă. Or, Curtea constată că pe de o parte, reclamantul ca și polițist de frontieră nu se află într-o situație de analogie cu funcționarii publici cărora li se aplică prevederile Legii nr.188/1999, republicată întrucât are un statut special reglementat printr-o lege distinctă, Legea nr.360/2002 iar nu prin Legea nr.188/1999.
Statutul special rezultă din dispozițiile art.1 alin.1 - 3 din Legea nr.360/2002 și este conferit de îndatoririle și riscurile deosebite pe care le comportă exercitarea profesiei de polițist, de portul de armă și de celelalte diferențieri exprese în Legea nr.360/2002, iar acest statut special face diferența între profesia reclamantului și un alt funcționar public căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999, aspect ce a determinat de altfel și adoptarea unor norme speciale de salarizare cuprinse în nr.OG38/2003, motiv pentru care Curtea apreciază că nu se poate reține existența unui tratament diferențiat nejustificat între polițiștii - funcționari publici cu statut special și celelalte categorii de funcționari publici, astfel încât reclamantul nu poate pretinde aplicarea dispozițiilor art.31 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999.
Nu vor fi reținute nici susținerile recurentului potrivit cărora respingerea cererii de plată a suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare ar aduce atingere art.1 din Primul Protocol la. întrucât dreptul pretins de reclamantul recurent este un drept de creanță și pentru ca drepturile de creanță să intre în noțiunea de "bun" a art.1 Primul Protocol este necesar așa cum a reținut constant ca reclamantul să aibă o speranță legitimă în a-și vedea realizate aceste drepturi de creanță, speranță care poate rezulta și dintr-o practică constantă a instanțelor judecătorești în aceeași privință.
Reclamantul recurent nu a putut releva o practică constantă în materia dreptului polițiștilor la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, hotărârile judecătorești depuse în fața primei instanțe vizând o cu totul altă situație și anume cea a funcționarilor publici din cadrul diferitelor instituții publice care nu au un statut special și le erau aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, republicată.
Motivele invocate de către recurent nu se circumscriu temeiului de drept prev. de art. 304 pct. 9. pr. Civilă, care impune modificarea hotărârii.
Respingând recursul, instanța va respinge ca nefondate și cheltuieli de judecată solicitate de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.22/13.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 07.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./18.05.2009
Tehnored.S/18.05.2009
Ex.2/14.05.2009
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Maria Belicariu, Răzvan Pătru
