Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 71/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 71/CA
Ședința publică de la 16 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 2: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul PREFECTUL JUDEȚULUI I, cu sediul în I, str.-, nr.60, județul I, în contradictoriu cu intimat, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999), recurs împotriva sentinței numărul 1058/CA/28.11.2008 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei, de către grefier.
Instanța constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că s-a solicitat și judecata în lipsă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă nr.1058/ca/28. noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în I,-, -.7,.4,.19, în contradictoriu cu pârâtul Prefectul Județului I, cu sediul în I, str.-, nr.60.
S-a dispus anularea Ordinului Prefectului județului I nr.740/16.07.2008 prin care a fost sancționată disciplinar reclamanta cu"suspendarea dreptului de promovare în funcția publică pe o perioadă de 2 ani", iar pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin Ordinul Prefectului județului I nr.740/16.07.2008(fila 14 dosar) a fost sancționată reclamanta, manager public în cadrul Instituției Prefectului județului I, cu sancțiunea suspendarea dreptului de promovare în funcția publică pe o perioadă de 2 ani. Ordinul de sancționare disciplinară nu conține menționarea baterii disciplinare pentru care a fost sancționată reclamanta, dintre cele prevăzute expres de art.77 alin.2 lit. a-k din Legea nr.188/1999 republicată, și nici descrierea în fapt a abaterii disciplinare pretins săvârșite, ci doar un extras din sesizarea formulată de Prefectul județului I, în care se invocă comiterea unei fapte de către reclamantă.
S-a reținut că, la data de 16.06.2008, Prefectul județului I, domnul, a întocmit, în baza art.28 alin.1 din HG nr.1344/2007, sesizarea nr.13931, prin care a arătat că reclamanta, desemnată să se deplaseze la data de 12.06.2008 la fiecare dintre secțiile de votare din comuna, circumscripția electorală nr.85, în vederea verificării stadiului pregătirilor pentru alegerile din 15.06.2008, întocmit proces - verbal de constatare la ora 13,30, fără a menționa probleme importante la secțiile de votare din această circumscripție. Or, prin adresa nr.51033/14.06.2008 a JI, s-a semnalat că la data de 14.06.2008, ora 17,30, la secția de votare nr.5 - locația secției nu era organizată în mod corespunzător, în sensul
-2-
că nu erau montate cabinele de vot. Ulterior s-a constat, pe baza declarației reclamantei și a șoferului, că reclamanta nu s-a deplasat la secția de votare nr.5- în vederea efectuării verificărilor necesare, în condițiile în care doamna a indicat membrilor echipei de control să viziteze fiecare secție de votare, înmânându-le, de asemenea, câte un exemplar de pe o listă cu problemele de urmărit. Sesizarea arată că faptul că nu au fost montate cabinele de vot ar fi putut avea urmări grave, prin aceasta aducându-se atingere intereselor persoanelor cu drept de vot din satul, comuna și că reclamanta nu și-a îndeplinit întocmai, cu responsabilitate și profesionalism, sarcinile trasate. Față de toate aceste aspecte, prefectul județului Ias olicitat Comisiei de disciplină din cadrul Instituției Prefectului județului I analizarea faptelor și dispunerea măsurilor ce se impun.
Procedura de cercetare disciplinară a reclamantei s-a derulat pe parcursul a trei ședințe, respectiv 23.06.2008, 30.06.2008, 08.07.2008. Conform art.30 alin.2 din HG nr.1344/2007, procedura cercetării administrative, obligatorie în cazul reclamantei, întrucât i-a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art.77 alin.3 lit.c din Legea nr.188/1999 republicată, trebuie să cuprindă:audierea persoanei care a formulat sesizarea și a funcționarului public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară, a altor persoane care pot oferi informații cu privire la soluționarea cazului sau a persoanelor desemnate să efectueze cercetarea disciplinară în condițiile prevăzute la art.31; administrarea probelor propuse de părți, precum și, dacă este cazul, a celor solicitate de comisia de disciplină sesizată cu dezbaterea cazului.Art.39 din HG nr.1344/2007 face de asemenea referire la obligativitatea audierii persoanei care a formulat sesizarea.
Conform procesului - verbal al primei ședințe a Comisiei de disciplină, din 23.06.2008, Prefectul județului I, ca persoană care a formulat sesizarea, nu a fost audiat, dându-se doar citire sesizării de către președintele Comisiei. Audierea nu s-a realizat, nu ca urmare a refuzului autorului sesizării de a se prezenta, situație reglementată de art.39 alin.6 din HG nr.1344/2007, ci autorul sesizării nu a fost nici măcar citat ( fila 45 din dosar), apreciindu-se de către membrii Comisiei de disciplină că sesizarea cuprinde elemente suficiente pentru a fi analizată fără audierea acestuia. Au fost încălcate astfel, a apreciat instanța de fond, prevederile imperative ale art.30 alin.2 din HG nr.1344/2007 în ceea ce privește desfășurarea procedurii disciplinare, aceasta fiind lovită de nulitate.
Cercetarea administrativă a respectat, în rest, dispozițiile HG nr.1344/2007 coroborate cu dispozițiile Legii nr.188/1999 republicată, fiind audiată reclamanta și fiind administrate probele în cauză.
Finalizând cercetarea la data de 08.07.2008, în conformitate cu prevederile art.49 din HG nr.1344/2007, Comisia de disciplină a întocmit la data de 10.07.2008, în termenul legal de 5 zile, raportul prin care a propus sancționarea disciplinară a reclamantei cu suspendarea dreptului de promovare în funcția publică pe o perioadă de 2 ani, reținând că aceasta se face vinovată de săvârșirea următoarelor abateri disciplinare: neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor ( art.77 alin.2 lit.a din legea nr.188/1999 republicată - fapta de a nu se deplasa la secția de votare nr.5 și de a fi întocmit procesul - verbal prin care menționa că nu sunt probleme la secții fără a se fi deplasat la fiecare în parte ), manifestări care aduc atingere imaginii și prestigiului Instituției Prefectului județului I ( art.77 alin.2 lit.g din Legea nr.188/1999 republicată - faptul că nu erau montate cabinele de vot, aducându-se atingere intereselor persoanelor cu drept de vot; Instituția Prefectului județului I ar fi suportat consecințele nerespectării sarcinilor trasate de domnul Ministru cu prilejul videoconferinței din 10.06.2008), încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri ( art.77 alin.2 lit.j din Legea nr.188/1999 republicată - reclamanta nu și-a îndeplinit cu responsabilitate și profesionalism sarcinile trasate în vederea desfășurării în bune condiții a alegerilor locale).
După primirea raportului, în conformitate cu prevederile aret.50 din HG nr.1344/2007, Prefectul județului I, în exercitarea competențelor sale legale, a emis Ordinul nr.740/16.07.2008 prin care a aplicat reclamantei sancțiunea propusă de Comisia de disciplină. Din cauza modului în care a fost redactat Ordinul, instanța nu a putut
-3-
verifica dacă această sancțiune a fost aplicată pentru săvârșirea tuturor celor trei abateri, menționate în raport, ori numai a uneia dintre ele, nefiind menționată abaterea disciplinară pentru care a fost sancționată reclamanta, dintre cele prevăzute expres de art.77 alin.2 lit.a-k din Legea nr.188/1999 republicată.
Potrivit dispozițiilor art.50 alin.3 din HG nr.1344/2007, sub sancțiunea nulității absolute, actul administrativ de sancționare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; temeiul legal în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară; motivul pentru care a fost aplicată o altă sancțiune decât cea propusă de comisia de disciplină, în situația prevăzută la alin.2; termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată; instanța competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară.
S-a reținut că nu se poate aprecia că Ordinul contestat de reclamantă, conform art.51 din HG nr.1344/2007, cuprinde descrierea faptei. Ordinul cuprinde doar un extras din sesizarea pe care domnul Prefect al județului Iaa dresat-o comisiei de disciplină, anterior cercetării administrative a reclamantei, iar nu descrierea faptei, în înțelesul art.50 alin.3 lit.a din HG nr.1344/2007.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că Ordinul conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.50 din HG nr.1344/2007 și că procedura cercetării administrative a fost legal îndeplinită, fără încălcarea normelor imperative ale art.30 alin.2 din HG nr.1344/2007, instanța a constatat, din examinarea raportului Comisiei de Disciplină - singurul act din care reiese pentru ce a fost sancționată reclamanta - că nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciuneia dintre cele trei abateri disciplinare menționate, respectiv art.77 alin.2 lit.a, g și j din legea nr.188/1999.
Pentru a exista abaterea disciplinară de neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor(art.77 alin.2 lit.a din legea nr.188/1999 republicată)este nevoie, așa cum cere textul de lege, de o atitudine repetitivă a reclamantei, în decursul timpului, care să dea dovadă de neglijență în efectuarea lucrărilor de serviciu. Fapta de a nu se deplasa la secția de votare nr.5 și de a fi întocmit procesul-verbal prin care menționa că nu sunt probleme la secții fără a se fi deplasat la fiecare secție în parte, ambele petrecute la aceeași dată, 12.06.2008, nu poate constitui o neglijență repetată.
Nimic din cele reținute în situația de fapt nu dovedește săvârșirea de către reclamantă a abaterii disciplinare - manifestări care aduc atingere imaginii și prestigiului Instituției Prefectului județului I, sancționată de art.77 alin.2 lit.g din legea nr.188/1999 republicată. Prejudiciul de imagine invocat este doar unul eventual, în ipoteza în care la data alegerilor la secția de votare nr.5 ar fi lipsit cabinele de vot, perturbându-se procesul de votare și aducându-se o atingere prestigiului Instituției prefectului județului I, responsabil de buna organizare a alegerilor locale din 15.06.2008. or, o asemene situație nu s-a petrecut, deficiența fiind remediată anterior datei alegerilor, neaducându-se nicio atingere concretă și actuală imaginii și prestigiului Instituției prefectului județului
Abaterea disciplinară prevăzută de art.77 alin.2 lit.j din Legea nr.188/1999 republicată, respectiv încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri de către reclamantă, nu a fost comisă de aceasta, cu atât mai mult cu cât nu a existat un ordin de serviciu prin care să fi fost desemnată reclamanta să execute sarcini concrete, stric determinate, legate de organizarea desfășurării alegerilor din perioada anterioară datei alegerilor locale din 15.06.2008. Totodată, nu au fost încălcate nici un fel de dispoziții legale referitoare la îndatoriri, pârâtul invocând doar că reclamanta trebuia să își desfășoare cu responsabilitate și profesionalism sarcinile trasate.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Prefectul județului I, care consideră că sentința recurată ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că cele reținute de instanța de fond nu sunt întemeiate, deoarece în preambulul Ordinului nr.740/2008 este descrisă fapta pentru care reclamanta a fost sancționată potrivit dispozițiilor art.50 alin.3 lit.a din HG nr.1344/2007.
-4-
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că din conținutul HG nr.1344/2007 nu rezultă obligativitatea audierii persoanei care a formulat sesizarea și nici faptul că neaudierea acestei persoane de către comisia de disciplină ar conduce la nulitatea procedurii disciplinare așa cum a reținut instanța de fond.
De asemenea greșit s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciuneia dintre cele trei abateri disciplinare, reținute în sarcina reclamantei - intimate, mai ales că aceste abateri au fost probate cu înscrisuri și declarații de martori.
Toate faptele reținute în sarcina reclamantei - intimate au adus atingere imaginii și prestigiului recurentului, atât față de alte instituții, cât și față de cetățeni, aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit sarcinilor trasate de videoconferința din 10.06.2008, recurentul avea obligația de a lua măsuri suplimentare în vederea desfășurării în bune condiții a alegerilor din 15.06.2008.
Apreciază recurentul că reclamanta - intimată nu și-a îndeplinit cu responsabilitate și profesionalism sarcinile trasate de conducerea instituției.
În recurs, nu a fost depusă întâmpinare și nici nu au fost solicitate sau administrate noi probe.
Curtea, examinând cererea de recurs și dosarul de fond, urmează a constata următoarele:
La data de 16.06.2008, Prefectul județului I, domnul, a întocmit, în baza art.28 alin.1 din HG nr.1344/2007, sesizarea nr.13931, prin care a arătat că reclamanta, desemnată să se deplaseze la data de 12.06.2008 la fiecare dintre secțiile de votare din comuna, circumscripția electorală nr.85, în vederea verificării stadiului pregătirilor pentru alegerile din 15.06.2008, întocmit proces - verbal de constatare la ora 13,30, fără a menționa probleme importante la secțiile de votare din această circumscripție. Or, prin adresa nr.51033/14.06.2008 a JI, s-a semnalat că la data de 14.06.2008, ora 17,30, la secția de votare nr.5 - locația secției nu era organizată în mod corespunzător, în sensul că nu erau montate cabinele de vot. Ulterior s-a constat, pe baza declarației reclamantei și a șoferului, că reclamanta nu s-a deplasat la secția de votare nr.5- în vederea efectuării verificărilor necesare, în condițiile în care doamna a indicat membrilor echipei de control să viziteze fiecare secție de votare, înmânându-le, de asemenea, câte un exemplar de pe o listă cu problemele de urmărit. Sesizarea arată că faptul că nu au fost montate cabinele de vot ar fi putut avea urmări grave, prin aceasta aducându-se atingere intereselor persoanelor cu drept de vot din satul, comuna și că reclamanta nu și-a îndeplinit întocmai, cu responsabilitate și profesionalism, sarcinile trasate. Față de toate aceste aspecte, prefectul județului Ias olicitat Comisiei de disciplină din cadrul Instituției Prefectului județului I analizarea faptelor și dispunerea măsurilor ce se impun.
Procedura de cercetare disciplinară a reclamantei s-a derulat pe parcursul a trei ședințe, respectiv 23.06.2008, 30.06.2008, 08.07.2008. Conform art.30 alin.2 din HG nr.1344/2007, procedura cercetării administrative, obligatorie în cazul reclamantei, întrucât i-a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art.77 alin.3 lit.c din Legea nr.188/1999 republicată, trebuie să cuprindă:audierea persoanei care a formulat sesizarea și a funcționarului public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară, a altor persoane care pot oferi informații cu privire la soluționarea cazului sau a persoanelor desemnate să efectueze cercetarea disciplinară în condițiile prevăzute la art.31; administrarea probelor propuse de părți, precum și, dacă este cazul, a celor solicitate de comisia de disciplină sesizată cu dezbaterea cazului.Art.39 din HG nr.1344/2007 face de asemenea referire la obligativitatea audierii persoanei care a formulat sesizarea.
Conform procesului - verbal al primei ședințe a Comisiei de disciplină, din 23.06.2008, Prefectul județului I, ca persoană care a formulat sesizarea, nu a fost audiat, dându-se doar citire sesizării de către președintele Comisiei. Audierea nu s-a realizat, nu ca urmare a refuzului autorului sesizării de a se prezenta, situație reglementată de art.39 alin.6 din HG nr.1344/2007, ci autorul sesizării nu a fost nici măcar citat ( fila 45 din dosar), apreciindu-se de către membrii Comisiei de disciplină că sesizarea cuprinde elemente suficiente pentru a fi analizată fără audierea acestuia. Au fost încălcate astfel, a apreciat instanța de fond, prevederile imperative ale
-5-
art.30 alin.2 din HG nr.1344/2007 în ceea ce privește desfășurarea procedurii disciplinare, aceasta fiind lovită de nulitate.
Cercetarea administrativă a respectat, în rest, dispozițiile HG nr.1344/2007 coroborate cu dispozițiile Legii nr.188/1999 republicată, fiind audiată reclamanta și fiind administrate probele în cauză.
Finalizând cercetarea la data de 08.07.2008, în conformitate cu prevederile art.49 din HG nr.1344/2007, Comisia de disciplină a întocmit la data de 10.07.2008, în termenul legal de 5 zile, raportul prin care a propus sancționarea disciplinară a reclamantei cu suspendarea dreptului de promovare în funcția publică pe o perioadă de 2 ani, reținând că aceasta se face vinovată de săvârșirea următoarelor abateri disciplinare: neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor ( art.77 alin.2 lit.a din legea nr.188/1999 republicată - fapta de a nu se deplasa la secția de votare nr.5 și de a fi întocmit procesul - verbal prin care menționa că nu sunt probleme la secții fără a se fi deplasat la fiecare în parte ), manifestări care aduc atingere imaginii și prestigiului Instituției Prefectului județului I ( art.77 alin.2 lit.g din Legea nr.188/1999 republicată - faptul că nu erau montate cabinele de vot, aducându-se atingere intereselor persoanelor cu drept de vot; Instituția Prefectului județului I ar fi suportat consecințele nerespectării sarcinilor trasate de domnul Ministru cu prilejul videoconferinței din 10.06.2008), încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri ( art.77 alin.2 lit.j din Legea nr.188/1999 republicată - reclamanta nu și-a îndeplinit cu responsabilitate și profesionalism sarcinile trasate în vederea desfășurării în bune condiții a alegerilor locale).
După primirea raportului, în conformitate cu prevederile aret.50 din HG nr.1344/2007, Prefectul județului I, în exercitarea competențelor sale legale, a emis Ordinul nr.740/16.07.2008 prin care a aplicat reclamantei sancțiunea propusă de Comisia de disciplină. Din cauza modului în care a fost redactat Ordinul, instanța nu a putut verifica dacă această sancțiune a fost aplicată pentru săvârșirea tuturor celor trei abateri, menționate în raport, ori numai a uneia dintre ele, nefiind menționată abaterea disciplinară pentru care a fost sancționată reclamanta, dintre cele prevăzute expres de art.77 alin.2 lit.a-k din Legea nr.188/1999 republicată.
Potrivit dispozițiilor art.50 alin.3 din HG nr.1344/2007, sub sancțiunea nulității absolute, actul administrativ de sancționare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; temeiul legal în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară; motivul pentru care a fost aplicată o altă sancțiune decât cea propusă de comisia de disciplină, în situația prevăzută la alin.2; termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată; instanța competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară.
Corect a reținut instanța de fond că Ordinul nr.740/16.07.2008 cuprinde doar un extras din sesizarea pe care domnul Prefect al județului Iaa dresat-o comisiei de disciplină, anterior cercetării administrative a reclamantei, iar nu descrierea faptei, în înțelesul art.50 alin.3 lit.a din HG nr.1344/2007.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că Ordinul conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.50 din HG nr.1344/2007 și că procedura cercetării administrative a fost legal îndeplinită, fără încălcarea normelor imperative ale art.30 alin.2 din HG nr.1344/2007, instanța a constatat, din examinarea raportului Comisiei de Disciplină - singurul act din care reiese pentru ce a fost sancționată reclamanta - că nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciuneia dintre cele trei abateri disciplinare menționate, respectiv art.77 alin.2 lit.a, g și j din legea nr.188/1999.
Pentru a exista abaterea disciplinară de neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor(art.77 alin.2 lit.a din legea nr.188/1999 republicată)este nevoie, așa cum cere textul de lege, de o atitudine repetitivă a reclamantei, în decursul timpului, care să dea dovadă de neglijență în efectuarea lucrărilor de serviciu. Fapta de a nu se deplasa la secția de votare nr.5 și de a fi întocmit procesul-verbal prin care menționa că nu sunt probleme la secții fără a se fi deplasat la fiecare secție în parte, ambele petrecute la aceeași dată, 12.06.2008, nu poate constitui o neglijență repetată.
-6-
Abaterea disciplinară prevăzută de art.77 alin.2 lit.j din Legea nr.188/1999 republicată, respectiv încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri de către reclamantă, nu a fost comisă de aceasta, cu atât mai mult cu cât nu a existat un ordin de serviciu prin care să fi fost desemnată reclamanta să execute sarcini concrete, stric determinate, legate de organizarea desfășurării alegerilor din perioada anterioară datei alegerilor locale din 15.06.2008. Totodată, nu au fost încălcate nici un fel de dispoziții legale referitoare la îndatoriri, pârâtul invocând doar că reclamanta trebuia să își desfășoare cu responsabilitate și profesionalism sarcinile trasate.
Având în vedere că nici unul din motivele de recurs nu a fost găsit întemeiat, în condițiile art.304 Cod procedură civilă și având în vedere dispozițiile art.312 din Codul d e procedură civilă, urmează a se respinge recursul și a fi menținută ca fiind legală și temeinică sentința civilă nr.1058/CA/28 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul introdus de Prefectul Județului I împotriva sentinței nr.1058/CA/28.11.2008 Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 Februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier,
Red..L/ 12.03.2009
Jud. fond - Tribunalul Iași - jud.
Tehnored. Gref.TN/13.03.2009
Președinte:Leocadia RoșculețJudecători:Leocadia Roșculeț, Violeta Elena Pinte, Dan