Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 719/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
.
DECIZIA CIVILĂ NR. 719
Ședința publică din 12 iunie 2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Pătrru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 143/31.01.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, G, t, -, A, IA, IU, IU, G, A, -, CS.A, -, intimat, A, G, A, -, A, A, A, A, -,MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ A, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimații lipsă avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În dezbaterea recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță pe data de 30 octombrie 2007, reclamanții, G,;;;;, A, ia, iu, iu, G, A, A, G, A, A, a, R, AlH., a, A, Și au chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor B și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A pentru a fi obligați la plata primelor de concediu aferente anilor 2004-2006 actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la plata efectivă și la plata sporului de fidelitate aferent anului 2005 actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de funcționari publici și au dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, impozitată separat, în temeiul art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999 și art. 37 al.2 din OG nr.38/2003 dar că acest drept a fost suspendat succesiv până la 31 decembrie 2006 când dreptul la prima de concediu nefiind suprimat, reintrat în vigoare.
Reclamanții mai au arătat că dreptul la prima de concediu este garantat și de art. 41 din Constituția României.
Cu referire la sporul de fidelitate reclamanții au arătat că potrivit art.6 din OG nr.38/2003 aprobată cu modificări prin Legea nr.353/2003, pentru activitatea desfășurată instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
În anul 2005 aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată prin dispoziție la art. 2 al.1 din OUG nr. 118/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr. 28/2005.
În dovedirea drepturilor lor reclamanții au depus acte prin care au făcut dovada calității de funcționar public, dovada efectuării concediilor de odihnă și cuantumul sumelor solicitate.
Pe data de 20 noiembrie 2007, prin serviciul registratură al Tribunalului Arad, pârâtul Aad epus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că dispozițiile art. 57 din OG nr. 38/2003 prevăd că acordarea acestor drepturi se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual.
Pe data de 21 noiembrie 2007 reclamanții au depus precizare de acțiune, prin care au indicat perioadele pentru care se solicită primele de concediu și sporul de fidelitate (f 35-40).
La data de 3 decembrie 2007,pârâta Ministerul Internelor și Reformei Administrative depus întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală cât și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a fi obligat acesta să vireze sumele aferente plății primelor de concediu și a sporului de fidelitate.
La data de 09.01.2008, Direcția Generală Finanțelor Publice, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, a depus întâmpinare, prin care invocă excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și excepția lipsei calității procesuale pasive acestuia.
Reclamanții au solicitat respingerea excepțiilor invocate.
Prin sentința civilă nr. 143/31.01.2008,Tribunalul Arada admis acțiunea reclamanților, a obligat pârâtele Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră A să plătească reclamanților primele de concediu și sporul de fidelitate, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și a obligat chematul în garanție să introducă în bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative contravaloarea sumelor cuvenite reclamanților.
Potrivit art. 137 al.1 pr.civ. instanța a examinat cu prioritate excepțiile invocate, respectiv a inadmisibilității cererii de chemare în garanție, cât și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, pe care le respinge ca fiind neîntemeiate.
Astfel, potrivit art.2 al.2 lit.h din Hotărârea de Guvern nr. 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta îndeplinește funcția de administrare veniturilor statului, iar din coroborarea art. 301 al.1 lit.A,pct.2,pct.10 și pct.14 acest minister elaborează proiectul bugetului de stat, deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar și aprobă repartizarea pe trimestre veniturilor și cheltuielilor prevăzute în bugetul de stat.
În prezenta cauză obligația de garanție există între pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și chematul în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor.
Referitor la cea de a doua excepție - lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost de asemenea respinsă, întrucât calitatea procesuală derivă din atribuțiile acestui minister și sunt arătate mai sus.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a constatat că prin actele depuse la dosar reclamanții au dovedit calitatea de funcționari publici ( 46-195), acțiunea în justiție fiind înregistrată anterior apariției OUG nr. 146/2007.
Conform art. 37 al.2 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aceștia au dreptul, la plecarea în concediu, la primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării.
Deși prima de concediu fost suspendată succesiv prin efectul dispozițiilor art. 7 al.9 din Legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004, art. 8 al.7 din Legea nr. 511/2004 bugetului de stat pe anul 2005 și art. 5 al. 5 din Legea nr. 379/15.12.2005 bugetului pe anul 2006, până la data de 31.12.2006, această suspendare nu echivalează cu însăși înlăturarea dreptului care rămas în vigoare în toată perioada suspendării.
Suspendarea vizat doar plata acestui drept, iar după încetarea suspendării dreptul devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
În ceea ce privește dreptul reclamanților la plata sporului de fidelitate acesta își găsește temeiul juridic în aplicarea dispozițiilor art. 6 din OG nr. 38/2003 aprobat cu modificări prin Lege a nr. 353/2003; chiar dacă plata sporului de fidelitate fost suspendată în anul 2005 prin dispozițiile art. 2 al.1 din OUG nr. 118/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr.28/2005, suspendarea nu afectat existența dreptului, acesta având același regim juridic ca și primele de concediu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și în principal admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respingerea cererii de chemare în garanție formulată de împotriva ca fiind inadmisibilă în cauze cu litigii de muncă, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, se arată că prima instanța a reținut în mod greșit existența obligației de garanție între pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință, consideră că sentința atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor legale. În susținerea acestei opinii invocă practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reiterează inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
La dosar s-a depus de către reclamanții intimați întâmpinare, prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului promovat de recurentul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin mandatara sa și păstrarea în tot a sentinței civile nr. 143/31.01.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în temeiul art. 312 aliniatul 1 Cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării se arată că recurentul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, susține că cererea de chemare a sa în garanție, cerere promovată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative este inadmisibilă. Autorii întâmpinării susțin că "temeiul unei astfel de cereri trebuie să îl constituie obligația de garanție ce revine chematului în garanție în baza legii sau contractului, ori în baza unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în speța de față".
Atât timp cât prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond și prin cererea de chemare în garanție formulată intimatul pârât Ministerul Internelor și Administrației a susținut că sumele care sunt plătite cu titlu de salariu pot fi achitate numai în concordanță cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, în limita creditelor bugetare aprobate, chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este făcută cu scopul de asigura o eventuală rectificare bugetară, care este sarcina exclusivă a chematului în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor, conform dispozițiilor art. 3 aliniatul 1 litera a punctul 2, 10 și 14 din nr.HG 386/2007.
Mai arată că se află în fața unei garanții care reiese din lege, în speța dedusă judecății, din dispozițiile art. 3 aliniatul 1 litera a punctele 2,10 și 14 din nr.HG 386/2007.
Reprezentanții Ministerului Economiei și Finanțelor susțin că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă și nu își găsește aplicarea în speța dedusă judecății întrucât este nu este aplicabilă sferei raporturilor juridice derivate în raporturile de muncă/numire în funcția publică.
Art. 60 Cod procedură civilă nu limitează posibilitatea chemării în garanție la anumite materii. Concluzia nu poate fi deci decât aceea că, în principiu, cererea de chemare în garanție poate să intervină în oricare dintre materiile compatibile cu o astfel de cerere, dacă, bineînțeles, partea care ar cădea în pretenții ar dispune ulterior de o cerere de despăgubire sau de garanție".
Reclamanții intimați apreciază că excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție este nefondată și solicită respingerea ca atare, în temeiul art. 137 aliniatul 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 60 Cod procedură civilă și art. 3 aliniatul 1 din nr.HG 368/2007.
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive, de fapt, a lipsei calității de chemat în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este nefondată. Având în vedere dispozițiile art. 137 aliniatul 1 Cod procedură civilă, solicită respingerea acesteia ca atare.
Pe fondul recursului arată că a fost soluționat recursul în interesul legii promovat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 37 aliniatul 2 teza I din nr.OG 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pe perioada anilor 2004 - 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
Dreptul la prima de concediu face parte din categoria dreptului la muncă și protecție socială, este un drept garantat prin Constituția României art. 41.
În privința sporului de fidelitate, conform dispozițiilor art. 6 din nr.OG 38/2003 aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.
Pentru aceste motive solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței recurată și obligarea recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative,Curtea constată că, într-adevăr, nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Totodată, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal,"în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j)avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum șiproiectele de acte normative, care conțin implicații financiare."
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelorblochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru plata drepturilor solicitate de reclamanți în prezenta cauză.
Pe de altă parte, posibilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor de a refuza avizarea actelor normative cu implicații financiare nu poate constitui sursa unei obligații a acestui minister de a aloca sumele solicitate de alți ordonatori de credite bugetare.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamanților, în calitate de funcționari publici, de a le fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamanții au calitatea de funcționari publici, polițiști în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră A, debitorul din raportul juridic dedus judecății este instituția competentă să efectueze plata drepturilor salariale, iar nu Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitatea de angajator în acest raport juridic.
Curtea subliniază că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare.
Obligația Ministerului Economiei și Finanțelor constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamanților.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.
Totodată, obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca sumele necesare plății unor drepturi salariale ale unui funcționar public salariat de un alt ordonator de credite bugetare contravine și dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006, conform cărora "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. De asemenea, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În privința cererii de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor, cerere formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Curtea observă că, potrivit art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire".
Conform acestui text, chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații "în garanție sau în despăgubire" a Ministerului Economiei și Finanțelor față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Având în vedere cele arătate mai sus - respectiv faptul că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare - Curtea consideră că dispozițiile din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice nu autorizează concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de alți ordonatori principali de credite bugetare, așadar nu se poate reține nici existența unei obligații a Ministerului Economiei și Finanțelor de a garanta efectuarea plăților care incumbă Ministerului Internelor și Reformei Administrative sau de a despăgubi acest din urmă minister, în cazul în care ar fi obligat la plata unor sume în prezentul litigiu.
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și solicitarea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor datorate reclamanților de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative în vederea asigurării executării hotărârii judecătorești.
Necesitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești de obligare a unui ordonator de credite bugetare nu poate autoriza ideea transferării acestei obligații și altui ordonator de credite bugetare.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative reclamanților, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 143/31.01.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și va respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În consecință, Curtea va respinge cererea Ministerului Internelor și Reformei Administrative de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamanți.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate, constatând legalitatea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 143/31.01.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 143/31.01.2008 a Tribunalului Arad în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cerere formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Respinge cererea Ministerului Internelor și Reformei Administrative de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la introducerea în bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative a sumelor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamanți.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - -
GREFIER,
- -
Red./30.06.2008
Tehnodact / 2 ex./1.07.2008
Prima instanță: Tribunalul Arad - Judecători,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Pătrru Răzvan, Mircea Ionel Chiu
