Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 72/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 72/CA
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica
Grefier - -
S-au luat în examinare recursurile promovate în contencios administrativ de recurenții pârâți CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,--24 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - P, cu sediul în C, str.-, nr. 18, județul C, împotriva sentinței civile nr.692 din 03.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în C,- bis, județul C și intimat chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, pentru intimata reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr.65023, depusă la dosar la fila 15, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. Cod pr.civilă.
Avocat, având cuvântul pentru intimata reclamantă, precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, punând în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Avocat, având cuvântul pentru intimata reclamantă, solicită respingerea recursurilor formulate de pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor, ca nefondate și obligarea recurentelor pârâte, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată-onorariu de avocat. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, precizează că a chemat în judecată acest pârât, întrucât este ordinatorul de credite. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA:
Prin încheierea nr.449/21.02.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Constanța -secția civilă s-a constatat natura juridică a cauzei ca fiind de contencios administrativ și s-a dispus înaintarea dosarului la instanța competentă, cu motivarea că în speță sunt incidente disp. art.911din Legea nr. 188/1999, normă specială care reglementează competența în soluționarea cererilor având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public.
Reclamanta a chemat în judecată la data de 31.01.2007 pe pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice a solicitat, în temeiul Legii mr.188/1999 modificată și completată, obligarea pârâților la acordarea și plata către reclamantă a drepturilor bănești în cuantum de 4.802 RON (conform calculului anexat), reprezentând prime de vacanță din perioada 2001-2006, sumă ce urmează a fi actualizată în raport de rata inflației, de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății.
În motivare, reclamanta a arătat că are calitatea de funcționar public în cadrul Curții de Conturi a României - Camera de Conturi C și drepturile sale la prima de vacanță își au temeiul legal în prevederile art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată, respectiv art.33 alin.2 din lege, așa cum era în vigoare în perioada 2001-2006.
Reclamanta a mai arătat că efectele acestei prevederi legale au fost suspendate succesiv printr-o serie de ordonanțe de urgență ale Guvernului.
Față de suspendările prevăzute în legile bugetului din fiecare an, reclamanta a considerat că este îndreptățită la primele de vacanță din această perioadă, conform art.166 din Legea nr.53/2003, suspendările dispuse în fiecare an încetându-și aplicabilitatea.
A arătat reclamanta că din interpretarea sistematică a prevederilor art.38 din Codul muncii coroborate cu cele ale art.53 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituția României, rezultă că prima de vacanță i se cuvine, întrucât nici executivul și nici legiuitorul nu poate suspenda sau abroga un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă o dată câștigat.
În referire la prescripția dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2001-2006 reclamanta a arătat că nu poate fi admisă, deoarece prevederile art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999 fac vorbire numai despre modul de calcul al primei de vacanță anuale și nu despre data la care aceste prime sunt scadente.
În drept au fost invocate disp. art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 și Constituția României - art.41, 53 și 61 alin.1.
Prin sentința civilă nr.692 din 03.09.2007, Tribunalul Constanțaa respins excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada 2001-2003 invocată de pârâta Curtea de Conturi a României, a respins excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, a obligat pârâții la plata către reclamantă a drepturilor bănești în cuantum de 4.802 lei reprezentând prime de vacanță pentru perioada 2001-2006, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data efectuării plății,a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Curtea de Conturi a României, și a dispus obligarea pârâților către reclamantă la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta și-a desfășurat activitatea în cadrul instituției pârâte Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi C, în calitate de funcționar public, iar potrivit art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, are dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Această dispoziție legală a fost suspendată succesiv prin art.3 alin.1 din nr.OUG33/2001, art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002, art.9 pct.7 din Legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din Legea nr. 511/ 2004 până la data de 31.12.2005 și prin art.5 alin.5 din Legea nr. 379/2005 până la data de 31.12.2006.
Întrucât normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine conform art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, instanței de fond și nu Curții Constituționale.
În sensul celor menționate, instanța de fond a apreciat că dreptul la primă de vacanță face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă, ca atare acest drept nu poate fi restrâns discriminatoriu și contrar echității impuse într-o societate democratică, potrivit art.53 din Constituție.
Deși exercițiul dreptului a fost suspendat pe perioada 2001-2006, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu stingerea acestuia, ci are ca efect imposibilitatea temporară a realizării lui în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
La pronunțarea prezentei hotărâri instanța de fond a avut în vedere și Decizia XXII din 12.12.2005 a potrivit căreia "Astfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare".
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor Publice - DGFP
În motivarea recursului său, Curtea de Conturi a României arată că hotărârea este nelegală, având în vedere că instanța a făcut o aplicare greșită a 167/1958, având în vedere că reclamanta nu se încadrează în nici una din situațiile de suspendare a cursului prescripției, așa cum sunt prevăzute de art.13 din acest act normativ, acțiunea depusă la instanță pentru solicitările aferente anilor 2001-2003, neînscriindu-se în termenul de 3 ani. Consecința este aceea că acțiunea trebuia respinsă ca prescrisă pentru drepturile aferente anilor 2001-2003.
Pe fondul cauzei, se arată că în raport de solicitarea reclamantei din acțiune, în aplicarea OUG33/2001, 743/2001, 631/2002, 507/2003, 511/2004 și Legea bugetului de stat pe anul 2006, reiese clar că nu se puteau și nici în prezent nu se pot acorda aceste prime de concediu solicitate din moment ce acordarea acestora a fost suspendată continuu pe perioada 02.03.2001-31.12.2006, neexistând în prezent vreo dispoziție legală prin care să fi încetat aceste suspendări.
Se mai reține și că, astfel cum a statuat și Curtea Constituțională, dreptul la concediul de odihnă plătit nu se poate confunda cu dreptul la prima de concediu, deci nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art.41 alin.2 din Constituție.
În motivarea recursului său, Ministerul Economiei și Finanțelor prin C arată că hotărârea este nelegală, solicitând modificarea acesteia în parte, constatând că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, instanța de fond eronat apreciind că această parte se legitimează procesual în raportul obligațional la plata drepturilor pretinse și deduse judecății, în aplicarea și a art.282 din Codul muncii.
Aceasta și deoarece rolul Ministerului este de a administra bugetul de stat conform destinației stabilite prin lege și aprobată în Parlament conf.art.138 alin.2 din Constituție, art.35 alin.1 și art.36 din 500/2002, iar acesta nu se numără printre autorii neplății drepturilor bănești solicitate, sarcină ce revenea exclusiv angajatorilor.
Recursul Curții de Conturi a României este nefondat.
Potrivit art. 34 alin. 2 din legea nr. 188/1999 republicată: " funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Acest drept a fost suspendat succesiv prin OUG nr. 33/2001 și legea nr. 743/2001, până la 31.12.2002.
Ulterior, fiecare lege bugetară a suspendat dreptul, după cum urmează:
-legea nr. 631/2002( a bugetului de stat pe anul 2003) stabilește la art. 10 alin. 3 că " termenele prevăzute la art. III din OUG nr. 33/2001 se prelungesc până la 31 decembrie 2003";
-legea nr. 507/2003 ( legea bugetului de stat pe anul 2004) suspendă până la 31 decembrie 2004 prin art. 9 alin. 7 "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă";
-prin legea nr. 511/2004 ( a bugetului de stat pe anul 2005) se suspendă până la 31 decembrie 2005 aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor din legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici ( art. 8 alin. 7);
-legea bugetului de stat pe anul 2006 ( legea nr. 379/2005) suspendă și ea, potrivit art. 5 alin. 5, până la 31 decembrie 2006 " prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă".
Legea nr. 486/2006- a bugetului de stat pe anul 2007- nu mai cuprinde nici o dispoziție referitoare la suspendarea drepturilor din legile în vigoare prin care s-a stabilit dreptul la prima de vacanță, concluzia fiind aceea că suspendarea a încetat.
Prelungind până pe 31.12.2006 termenul de suspendare a prevederilor legale ce stabilesc dreptul la prima de concediu, legiuitorul a avut în vedere tocmai neefectuarea acestei plăți pentru toată perioada mai sus amintită și nu plata primei la finele anului ( dată la care legea bugetară anuală nu mai este în vigoare), întrucât toate textele enumerate se raportează la textul de bază ( în speță art. 34 alin. 2 din legea nr. 188/1999) și nu la prima de concediu pentru anul în curs.
Încetând suspendarea plății drepturilor stabilite de lege prin neincluderea unui text în acest sens în legea bugetului de stat pe anul 2007, dreptul la acțiune s-a născut la 01.01.2007 pentru toată perioada de suspendare care nu a afectat însăși existența dreptului la prima de concediu, soluția respingerii excepției prescrierii dreptului la acțiune fiind astfel legală.
Faptul că existența dreptului nu a fost afectată rezultă și din art. 64 din Legea nr. 24/2000, potrivit cu care: "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării".
Prin urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune legal a fost respinsă de prima instanță.
Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor este fondat.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.
Reclamanta poate solicita plata unor drepturi salariale sau altele asimilate acestora în contradictoriu cu angajatorul, respectiv Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi
Față de obiectul acțiunii și motivele de fapt și de drept expuse, recurentul nu poate fi obligat în solidar cu angajatorul la plata primelor de vacanță, obligațiile Ministerului Economiei și Finanțelor fiind stabilite prin legi speciale.
Drepturile bănești se achită reclamantei de către Curtea de Conturi a României, instituție cu care s-a aflat în raporturi de serviciu și nu de Ministerul Economiei și Finanțelor, potrivit art.35 din 500/2004, Ministerul Finanțelor pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la Guvern, până la data de 30.09 fiecărui an.
Pentru aceste considerente, recursul va fi admis și soluția primei instanțe modificată în parte, în sensul respingerii acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, urmare admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
În temeiul art.274 al.1 cod pr.civilă, recurenta Curtea de Conturi a României va fi obligată la plata către intimata a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,--24, împotriva sentinței civile nr.692 din 03.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-7, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în C,- bis, județul C și intimat chemat în garanție și pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
Admite recursul formulat de recurentul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR- P, cu sediul în C, str. -, nr. 18, județul C împotriva sentinței civile nr.692 din 03.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-7.
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge acțiunea îndreptată împotriva acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține restul dispozițiilor.
Obligă Curtea de Conturi la plata către intimata a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
04 Februarie 2008
Jud.fond- -
Jud.red--/11.03.2008
Tehnored.Gref.CV/11.03.2008
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Eufrosina Chirica
