Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 72/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 72
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta domiciliată în C, str. -. -,.13,.3,.14, județul D în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în B, sector 4,--22.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, lipsind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea, constatând că părțile nu mai au cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și a acordă cuvântul asupra acțiunii de față.
Reprezentantul pârâtei, consilier juridic, solicită respingerea acțiunii, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anul 2006, iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea formulată la data de 12.10.2009, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamanta - a chemat în judecată pârâtul AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 15 februarie 2006 - 04 februarie 2008 cu titlu de despăgubiri actualizate la zi cu indicele de inflație până la data plății efective, în funcție de timpul efectiv lucrat.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada menționată a avut calitatea de funcționar public în cadrul
Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, care reglementează și salarizarea funcționarilor publici, a fost modificată și completată prin Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției introducând elemente noi în ce privește salariul funcționarilor publici.
Potrivit art.31 din Legea nr. 188/1999 "entru p. activitatea desfășurata funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul gradului."
A arătat reclamanta că până în prezent nu a beneficiat de suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare, elemente care compun salariul unui funcționar public, întrucât aplicarea acestor prevederi normative exprese au fost suspendate pentru anul 2006 prin art.48 din nr.OG2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, însă din dispozițiile nr.OG9/2008 de modificare a nr.OG6/2007 această măsură nu a mai fost menținută.
A mai arătat reclamanta că salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări, cu excepția reținerilor din salariu efectuate in conformitate cu prevederile legale. Orice limitare sau renunțare efectuata cu încălcarea acestui principiu este lovita de nulitate absoluta.
In temeiul dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 188/1999 prevederile acestui act normativ se completează cu prevederile Codului Muncii.
Reclamanta a susținut că această suspendare contravine și dispozițiilor art. 18, art.38 și art.39 alin 1 lit. d din Legea nr.5 3/2003- Codul Muncii, care prevăd în mod imperativ faptul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate, salariaților fiindu-le garantat dreptul la egalitate de șanse și tratament.
A invocat reclamanta prevedrile art.38 alin.2 din Constituția României din anul 1991 așa cum a fost modificat prin art. l pct.20 din Legea de revizuire, potrivit căruia salariații au dreptul la măsuri de protecție socială.
A mai arătat că, textul de lege prin care a fost suspendată plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare vine în contradicție cu normele constituționale, întrucât nu pot fi suspendate printr-o Ordonanță de Urgență.
Reclamanta a mai susținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare constituie un drept de creanță cert, lichid și exigibil și prin urmare constituie un bun în sensul art. l din acest document, iar toată perioada în care operează suspendarea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare este o perioadă marcată de manifestări unilaterale de subiectivism, abuz și arbitrariu.
De asemenea, au fost invocate dispozițiile art. 53 alin. l din Constituția României stipulează expres care sunt cazurile în care pot fi restrânse drepturile și libertățile fundamentale ale omului, valori esențiale ocrotite prin legea fundamentală.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.31 din Lege nr. 188/1999, Codul Muncii, Constituția României și Protocolul Adițional La Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și A Libertăților Fundamentale.
La data de 16.11.2009 pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Dolj, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește drepturile bănești aferente anului 2006, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare la data de 11.12.2009.
Prin sentința nr.1772 din 14 decembrie 2009, Tribunalul Dolja declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL CRAIOVA -Secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit art. 3 pct. 1 din Codul d e procedură civilă,curțile de apel judecă în primă instanță cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale", iar art. 10 lin. 1 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ stabilește în sarcina secțiilor de contencios administrativ competența de soluționare a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale.
La redactarea acestui text s-a avut în vedere caracterul complex al litigiilor de contencios administrativ, competența de soluționare a cauzelor de acest gen aparținând secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului sau a curții de apel, în funcție de rangul emitentului actului de control contestat (autoritate publică locală sau autoritate publică centrală).
S-a reținut că aparține Curții de APEL CRAIOVA - secția de contencios administrativ și fiscal - competența de soluționare a litigiului având ca obiect cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, autoritate publică centrală, prin care solicită obligarea acesteia la plata drepturilor bănești ce pretinde că i se cuvin în baza raporturilor de serviciu existente între părți.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL CRAIOVA - Secția contencios administrativ și fiscal, sub nr-, fiind stabilit termen la data de 11.02.2010 pentru când s-a dispus citarea părților.
Analizând cererea și înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că reclamanta are calitatea de funcționar public, fiind salarizată în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. prin Statutul funcționarilor publici, OUG 92/2004, OG 2/2006 și OG 6/2007 modificată prin OG 9/2008.
Analizând temeinicia susținerilor reclamantei privind plata drepturilor bănești solicitate, instanța reține că dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat de reclamantă în petitul cererii sale fiind arbitrar și fără susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
În atare situație, reclamantul este în imposibilitate de a realiza prin intermediul instanței o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației generale la acordarea drepturilor solicitate ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final - punerea în executare, și pe de altă parte o eventuală cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituia României, conform căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor, începând cu data publicării acestora.
În acest sens, prin Decizia nr.820/3 iulie 2008 publicată în Of. 537/16.07.2008, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile art.1, 2 (alin.3 ) și art.27 alin.1 din OG 137/2000 R privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Nu pot fi reținute susținerile reclamantei privind faptul că drepturile solicitate constituie "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului Instanța Europeană a decis în jurisprudența sa că atât timp cât acțiunile reclamanților se află "pendinte" pe rolul jurisdicțiilor interne, acestea nu făceau să se nască nici un drept de creanță, ci numai eventualitatea dobândirii unei asemenea creanțe. Astfel, s-a stabilit cu valoare de principiu că "o creanță nu poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1, decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (decizia din 18 octombrie 2002, - și alții contra Spaniei).
Prin urmare, creanța invocată de reclamantă nefiind constatată printr-o hotărâre irevocabilă, nu beneficiază de protecția art. 1 din Protocolul l la CEDO.
În același sens este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești potrivit art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 (soluția de principiu pentru unificarea practicii adoptată la data de 6 aprilie 2009).
Astfel, deși jurisprudența Curții de APEL CRAIOVA în această materie a fost contrară soluției adoptate în prezenta cauză, necesitatea schimbării acesteia s-a impus atât prin prisma dispozițiilor art. 18 alin. 2 din Legea 304/2004 cât și a jurisprudenței CEDO, care în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în cauza Beian împotriva României a statuat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței".
De altminteri, prin decizia nr. 20/2009 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În raport de aspectele analizate, apreciind că reclamanta nu a făcut dovada că drepturile solicitate constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei, se va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta domiciliată în C, str. -. -,.13,.3,.14, județul D în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în B, sector 4,--22.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2010.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn.4ex/ 23 Februarie 2010
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie
