Despăgubire. Sentința 71/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 71
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantele, domiciliată în C, Calea B, -.1,.9,.50, județul D și, domiciliată în C,-, -B,.1,.5,.19, județul D, în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - DIRECȚIA PENTRU COORDONAREA APLICĂRII LEGII 10/2001 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantele asistată de avocat și, reprezentată de același avocat, lipsind pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - DIRECȚIA PENTRU COORDONAREA APLICĂRII LEGII 10/2001 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că pârâții au formulat întâmpinări.
Se comunică întâmpinările apărătorului reclamantelor, avocat, care nu solicită amânarea cauzei pentru observarea acestora.
Instanța pune în discuție cererea de sesizare a Tribunalului Dolj cu soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr.3033/2006 emisă de Primăria Municipiului C, excepție invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare.
Avocat pentru reclamante susține că nu este invocată nelegalitatea Dispoziției, ci netemeinicia acesteia, întrucât Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor trebuia să verifice dacă retrocedarea este legală. Consideră că nu se impune sesizarea Tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate.
Instanța respinge cererea de sesizare a Tribunalului Dolj cu soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr.3033/2006 emisă de Primăria Municipiului C, întrucât această dispoziție este un act pentru care legea prevede o altă cale de atac la instanța civilă.
Apreciind cauza în stare de soluționare, instanța acordă cuvântul asupra acțiunii.
Apărătorul reclamanților solicită admiterea acțiunii și obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri.
Susține că Dispoziția emisă de Primăria C nu a fost atacată și a devenit irevocabilă, iar dosarul este înregistrat din anul 2006, trecând mai mult de 3 ani de la emiterea dispoziției, fiind depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii.
Arată că legea obligă Comisia Centrală să emită titlul de despăgubiri și consideră că dosarul trebuie soluționat cu celeritate, într-un termen de maxim 90 de zile, având în vedere procedura ce trebuie parcursă, însă Comisia Centrală nu face demersurile necesare pentru înaintarea dosarului la evaluator.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR prin întâmpinare, susține că aceasta are calitate în cauză, întrucât are în componența sa Comisia de coordonare a aplicării Legii nr.10/2001, chiar dacă decizia este emisă de Comisia Centrală. În consecință, solicită respingerea excepției.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea formulată la data de 06.01.2010, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - DIRECȚIA PENTRU COORDONAREA APLICĂRII LEGII 10/2001 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților să emită și să comunice decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr.886/N/2001, situat în C,-, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin Dispoziția nr.3033 din 24.01.2006 emisă de Primarul municipiului C s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din legea nr.247/2005, către și, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr.886/N/2001, situat în C,-.
S-a arătat că Dispoziția nr.3033/2006 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr.12912/CC, însă nu a fost soluționat până la această dată.
Reclamantele au mai arătat că Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul și constatând că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, să transmită dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi finalizată prin emiterea, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Au susținut reclamantele că nesoluționarea dosarului nr.12912/CC după trecerea unei perioade de 4 ani de la emiterea Dispoziției nr.3033/2006 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr.247/2005, Titlul VII.
Au arătat reclamantele că pârâtele nu se pot prevala de faptul că soluționarea dosarului trenează datorită faptului că entitățile investite cu soluționarea notificărilor nu ar deține întreaga documentație care a stat la baza emiterii Dispoziției, întrucât au la dispoziție pârghiile legale pentru urgentarea soluționării procedurii, acesta fiind principalul scop pentru care pârâta a fost înființată.
Referitor la pârâta, reclamantele au apreciat că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză prin faptul că în cadrul său a fost înființată Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr.10/2001 și asigură și Secretariatul Comisiei Centrale.
Au mai susținut reclamantele că autoritățile pârâte nu au luat măsuri eficiente pentru soluționarea dosarului de despăgubiri în termenul rezonabil, la care se referă art.6 din CEDO și ca cuprinde și durata procedurilor administrative.
De asemenea, au mai arătat că prin neîndeplinirea obligației de a emite titlul de despăgubire pârâtele aduc atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile și valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Titlului VII din Legea NR.247/2005, nr.HG1095/2005 modificată și completată prin nr.HG128/2008.
În dovedirea cererii, reclamantele au depus la dosar copia dispoziției nr.3033/24.01.2006 emisă de Primăria Municipiului
La data de 10.02.2010 pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a arătând că atribuțiile sale sunt prevăzute de art.2 din nr.HG361/2005, cu modificările și completările ulterioare, iar în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr.247/2005 nu este investită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Faptul că asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale nu îi conferă calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor cominatorii, pârâta a susținut că această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea, această obligație revenind Comisiei Centrale.
În sensul inadmisibilității acestei cereri, pârâta a invocat și prevederile art.5802și art.5803din Codul d e procedură civilă.
La data de 11.02.2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr.3033/2006 emisă de Primăria Municipiului C, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate, s-a arătat că Dispoziția nr.3033/2006 a fost emisă cu încălcarea art.23 din Legea nr.10/2001, republicată și a principiului de soluționare a notificărilor conform căruia sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățite, principiu stabilit prin prevederile pct.1 lit. din capitolul I al Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 aprobate prin nr.HG498/2003 și reluat în Normele metodologice de aplicară unitară a Legii nr.10/2001, republicată, aprobată prin nr.HG250/2007.
Pe fond, s-a arătat că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat sub nr.12912/CC și a fost analizată legalitatea cererii de respingere a cererii de restituire în natură, constatându-se că reclamantele nu fac dovada preluării abuzive a suprafeței de teren de 600. actele de la dosar indicând preluarea abuzivă a unei suprafețe de teren de doar 250. În aceste condiții, pârâta a solicitat Primăriei C justificarea pentru care aceasta a înțeles să propună acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 600.
Pârâta a solicitat instanței, ca în măsura în care va aprecia să procedura administrativă poate fi parcursă, să precizeze în cuprinsul hotărârii dacă reclamanții au calitate de persoane îndreptățite precum și imobilul pentru care se va urma procedura administrativă prevăzută de Titlul VII.
Referitor la etapa evaluării, pârâta a arătat că această etapă este condiționată de reanalizarea dosarului sau de completarea acestuia și de respectarea principiului ordinii de înregistrare a dosarelor așa cum s-a stabilit prin Decizia nr.2815/16.09.2008 a Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În ceea ce privește emiterea titlului de despăgubire în termen de 90 de zile, pârâta a arătat că acest termen nu poate fi reținut întrucât în temeiul dispozițiilor nr.HG527/2006 sunt încheiate contracte de prestări servicii cu societățile de evaluatori sau evaluatorii și anexe la aceste contracte în care este indicat termenul de evaluare, acesta variind în funcție de obiectul evaluării, respectiv 30 de zile pentru teren și 45 de zile pentru teren și construcție demolată. Între data evaluării și emiterea deciziei există o perioadă în care raportul de evaluare este comunicat persoanelor îndreptățite, care pot formula obiecțiuni, la care evaluatorul trebuie să răspundă și să comunice răspunsul la acestea.
Referitor la modalitatea de soluționare a dosarelor, pârâta a arătat că legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluționare, ordinea de soluționare a acestora fiind stabilită de Comisia Centrală prin Decizia nr.2/28.02.2006, ce a fost înlocuită prin Decizia nr.2815/16.09.2008, transmiterea dosarelor spre evaluare fiind făcută în ordinea înregistrării lor.
A precizat pârâta că prin nr.OUG81/2007 a fost modificat Titlul VII din Legea nr.247/2005 fiind introdus Capitolul1, Secțiunea 1 referitoare la valorificarea titlurilor de despăgubire.
În cauză, dosarul reclamantelor face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a nr.OUG81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
În ceea ce privește cererea reclamantei referitoare la obligarea Comisiei Centrale la plata daunelor cominatorii, pârâta a arătat că această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea Comisie Centrale, în condițiile în care procedura administrativă prevăzută de Titlul II din Legea nr.247/2005 nu a fost finalizată.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar copia dosarului nr.12912/CC.
Analizând cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 3033/24.01.2006 emisă de Primarul Municipiului C se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept
Potrivit art. 4 alin 1 din Legea nr. 554/2004 "legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate."
Excepția de nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalității unui act administrativ.
Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ "nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară"
În Constituție este consacrat principiul după care nimeni nu este mai presus de lege (art.16 alin. 2 ), iar justiția se înfăptuiește în numele legii (art. 124 alin. 1 din Constituție), inclusiv justiția înfăptuită prin instanțele de contencios administrativ, pe de o parte, iar hotărârile de guvern se emit în organizarea legii (art. 108 alin. 2 din Constituție), implicit actele celorlalte organe ale administrației de stat, pe de altă parte, este de la sine de înțeles că hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe un act administrativ decât dacă acesta este în consonanță cu legea, adică emis în baza și executarea legii, înțelegând prin lege actul adoptat de Parlament sau ordonanța guvernamentală.
Din cele de mai sus rezultă în mod logic, că excepția de nelegalitate poate fi invocată numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios administrativ.
Cu alte cuvinte, cele două fine de neprimire, prevăzute de art. 126 alin. 6 din Constituție, respectiv actele emise în raporturile cu Parlamentul și actele administrative de comandament cu caracter militar, reprezintă fine de neprimire și pentru excepția de nelegalitate.
Această concluzie se impune cu atât mai mult dacă avem în vedere soluția pe care a reglementat-o actuala Lege a contenciosului administrativ, și anume aceea de învestire tot a instanței de contencios administrativ cu competența de a soluționa excepția.
Față de aceste argumente se desprinde concluzia că este inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la acte ce nu pot forma obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanțelor de contencios administrativ.
În raport de faptul că prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a prevăzut în materia imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, competența materială a secției civile tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare de soluționare a cererilor de anulare a deciziei sau, după caz, a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, reglementându-se astfel o procedura judiciară specială de contestare a actelor de restituire în natură sau de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent la instanța civilă, precum și de dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea 554/2004 care exceptează controlului instanței de contencios actele pentru care prin lege organică se prevede o altă procedură judiciară pentru desființarea sau modificarea lor, Curtea apreciază inadmisibilă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 3033/24.01.2006 emisă de Primarul Municipiului C, fiind respinsă.
Examinând pe fond acțiunea, Curtea constată că aceasta este fondată în parte, conform motivelor ce se vor expune în continuare.
Reclamanții din prezenta cauză au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001,să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în C,-, jud. D,imobil expropriat și demolat.
Prin dispoziția 3033/24.01.2006, Primarul Municipiului Cap ropus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat sub nr. 886/N/2001 imposibil de restituit în natură, situat în- (conform procesului verbal privind starea de fapt a imobilului), în același timp dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul Comisiei Centrale din cadrul.
Dosarul reclamanților a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Mun. C fiind înregistrat sub nr. 12912/CC la data de 02.05,2006. (fila 20 din dosar).
După cum s-a efectuat analiza sumară de mai sus, Curtea constată că reclamanții au început procedurile de recuperare a unui bun al lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pronunțându-se la 24.01.2006.
Reclamanții au introdus acțiunea la data de 06.01.2010.
Așadar între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.
Curtea apreciază că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecință, se va face aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției 3033/24.01.2006 Primarul Municipiului
Curtea consideră că în speță s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Noțiunea de proces echitabil reglementată de acest text implică și respectarea unui termen rezonabil de soluționare a unei cauze.
Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanților.
Este de notorietate că în România, după schimbarea regimului social au fost adoptate, în decursul timpului, mai multe legi cu caracter reparatoriu.
Între acestea se înscrie legea nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, lege care a fost modificată prin legea nr. 247/2005.
Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.
Astfel în baza art. 11 din Constituția României statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
În conformitatea cu art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției.
Între aceste drepturi se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, acela privind procesul echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen rezonabil.
Autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă, încălcarea CEDO.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea consideră că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea are în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.
În speța de față prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art.6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor de aproximativ 6 ani creează reclamanților o sarcină excesivă,incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, Curtea apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 6 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Apărările pârâtei Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor în sensul că Secretariatul Comisiei Centrale, în vederea completării și reanalizării dosarului de despăgubire, a solicitat Primăriei Mun. C justificarea suprafeței de 600 mp. teren, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, nu pot fi reținute, nefiind susținute prin materialul probator administrat în cauză.
De altminteri, în speță, pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative prevăzute de din Legea nr. 247/2005 de la data înaintării de către Primăria Mun. a dosarului (înregistrat sub nr. 12912/CC la data de 02.05,2006) și până la data introducerii cererii de chemare în judecată
Se va respinge cererea de obligare la plata daunelor cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților, Curtea, constatând că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competența exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. 1 Titlul VII din Legea nr.247/2005, o apreciază întemeiată, urmând aoa dmite, respingând acțiunea reclamantului față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Față de motivele enunțate în prezenta hotărâre, acțiunea reclamanților va fi admisă în parte, va fi obliga pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziției nr. 3033/24.01.2006 emisă de Primarul Municipiului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantele, domiciliată în C, Calea B, -.1,.9,.50, județul D și, domiciliată în C,-, -B,.1,.5,.19, județul D, în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - DIRECȚIA PENTRU COORDONAREA APLICĂRII LEGII 10/2001 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în C,- în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe.
Respinge capătul de cerere privind daunele cominatorii.
Respinge acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2010.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
6 ex/15.03.2010
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie
