Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 720/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR.720/R-
Ședința publică din 05 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță
- - - JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu
- - - JUDECĂTOR 4: Fabiola
- -- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Primăriei, jud.V, împotriva sentinței nr.700 din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții COMUNA - prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, ambii cu sediul în comuna, jud.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța analizând actele și lucrările de la dosar, constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare pronunțând următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 26.03.2008, reclamanții, - și au chemat în judecată pe pârâții comuna - V, Consiliul Local și pe primarul - solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acestora la acordarea sporului de confidențialitate de 10% și de mobilitate de 15%, pentru perioadele nominalizate în cerere, actualizarea sumelor conform indicelui de inflație la data plății, obligarea primarului să propună rectificarea bugetului local și a Consiliului Local să aprobe rectificarea bugetului local și obligarea primarului la plata lunară a sporurilor solicitate.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, reclamanții au învederat în principal că activitatea lor se desfășoară și în afara instituției prin deplasări în teren pentru efectuarea de anchete sociale, măsurători în cadrul comisiei de aplicare a legilor fondului funciar și constatări la fața locului pentru eliberarea documentelor de urbanism.
Potrivit art. 25 din Codul muncii, clauza de mobilitate se acordă atunci când executarea obligațiilor de serviciu nu se realizează într-un loc de muncă stabil.
Cât privește clauza de confidențialitate, art. 26 din Codul muncii prevede obligația salariaților de a nu a transmite date sau informații despre instituție, atât pe durata desfășurării raporturilor de muncă cât și după încetarea acestora.
OUG nr. 123/2003, OG nr. 92/2004, OG nr. 3/2006 și art. 31 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 republicată, definesc clauzele de mobilitate și de confidențialitate care sunt complementare obligației de a păstra secretul profesional prevăzut de art. 16 din Legea nr. 514/2003 și nu sunt contrare Statutului funcționarilor publici.
Au precizat reclamanții că cele două sporuri sunt prevăzute de Codul muncii, care constituie cadru general de reglementare a raporturilor de muncă.
Prin Încheierea nr.32/7.04.2008, completul specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul secției civile a Tribunalului Vâlceaa scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare Secției Comerciale și Contencios Administrativ a aceluiași tribunal, în raport de dispozițiile art.91/1 Legea 188/1999-
Tribunalul Vâlcea, prin sentința nr.700/20.05.2008 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că cele două sporuri sunt definite de art.25 și 26 din Legea 53/2003-R. Clauza de mobilitate se aplică atunci când salariatul nu își realizează sarcinile de serviciu într-un loc stabil de muncă, iar cea de confidențialitate în cazul în care salariatul are obligația ca atât pe durata contractului individual de muncă cât și după încetarea lui să nu transmită date sau informații despre care a luat la cunoștință în timpul executării contractului.
Aceste clauze trebuie prevăzute în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă.
În cauză, reclamanții sunt funcționari publici, lor aplicându-se dispozițiile cuprinse în legea nr. 188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici.
Potrivit art. 29 și 30 alin. 1 din această lege, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu care se compune din salariul de bază, sporuri și indemnizații.
Sistemul de salarizare funcționarilor publici se stabilește prin lege.
Întrucât nu a fost adoptată o lege o salarizării funcționarilor publici, în intervalul 2002 - 2007, au fost emise ordonanțe de guvern prin care s-au reglementat drepturile salariale ale funcționarilor publici.
Având în vedere perioada pentru care reclamanții cer acordarea celor două sporuri, pentru anul 2004 fost emisă OUG nr. 123/2003, pentru anul 2005 OUG nr. 92/2004, pentru anul 2006 OG nr. 2/2006, iar pentru anul 2007 OG nr. 6/2007.
Conform art. 13 din OUG nr. 123/2003, art. 18 din OUG nr. 92/2004, art. 15 din OG nr. 2/2006 și art. 15 din OG nr. 6/2007, sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15 % din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc în limitele prevăzute de lege, prin act administrativ emis de ordonatorul principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond reține că reclamanții, funcționari publici în cadrul unei autorități a administrației publice locale, nu se încadrează în categoriile de funcționari publici, limitativ prevăzute de lege, pentru a putea beneficia de sporul de confidențialitate solicitat.
Cât privește sporul de mobilitate, sub un prim aspect este de reținut că în cadrul niciuneia din ordonanțele de guvern, prin care s-au stabilit drepturile salariale ale funcționarilor publici în intervalul 2004 - 2007 nu a fost reglementat acest spor, iar sub al doilea aspect, reclamanții nu au dovedit că nu au loc stabil de muncă în cadrul căruia își realizează sarcinile de serviciu.
Faptul că uneori desfășoară și activitate de teren nu echivalează cu inexistența locului stabil de muncă și, în consecință, a apreciat judecătorul fondului că nu se justifică acordarea acestui spor.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către reclamanți, pe temeiul art.304 pct.8 Cod pr.civilă, astfel:
- în mod greșit, s-a apreciat că reclamanții nu beneficiază de sporurile solicitate, fără a observa că aceștia desfășoară activitate și în teren pentru realizarea obiectivului de activitate;
- nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 31 alin.2 Legea 188/1999-R, potrivit cu care acordarea acestor sporuri se circumscrie egalității principiului de șanse;
- pârâtul - primarul localității a lăsat să se înțeleagă că, pe viitor, dispune de fonduri necesare plății sumelor solicitate.
Prin urmare, se impune admiterea recursului, modificarea sentinței și acordarea celor două sporuri.
Examinând recursul, prin prisma criticilor aduse, pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Astfel, referitor la temeiul de drept pe care recurenții - reclamanți au înțeles să-și întemeieze criticile, respectiv pct.8 al art.304 Cod pr.civilă, se constată că acesta nu subzistă în prezenta cauză, neexistând nici un element care să conducă la concluzia că judecătorul fondului a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
În speță, problema pe care a avut-o de dezlegat judecătorul fondului constă în a stabili dacă reclamanții fac parte din categoriile de funcționari publici ori salariați în favoarea cărora legiuitorul a stabilit acordarea și a altor sporuri, între care cel de confidențialitate și de mobilitate.
Or, din conținutul actelor normative în vigoare, respectiv OUG nr.123/2003, OUG nr.92/2004, OG.2/2006 și OG nr.6/2007, nu rezultă încadrarea recurenților - reclamanți, în calitate lor de funcționari publici ai autorității publice locale, în categoriile de funcționari publici pentru care s-au reglementat aceste sporuri.
Faptul că aceștia au între atribuții și activitate de teren, nu echivalează, așa cum corect, a reținut instanța de fond, cu încadrarea pe un loc de muncă instabil, pentru a se justifica sporul de mobilitate, iar în privința sporului de confidențialitate nu s-a dovedit că aceștia desfășoară o activitate în sensul interdicției transmiterii de date și informații, ce ar impune acordarea unui asemenea stimulent.
Critica vizând încălcarea dispozițiilor art.31 al.2 Legea 188/99 - R, nu poate fi primită în lipsa dovezilor pertinente, prin care să se demonstreze că aceștia desfășoară o activitate identică cu a categoriilor limitativ enumerate din actele normative despre care s-a făcut vorbire.
De asemenea, nici afirmația procurării pe viitor a fondurilor necesare plății, prin prevederea lor în bugetul local, nu poate constitui un argument în acordarea lor, atâta vreme cât ele nu sunt reglementate expres prin lege.
Față de cele ce preced, neexistând motive care să conducă la modificarea sentinței, curtea, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr.civilă coroborat cu dispozițiile Legii 188/1999 - R, urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Primăriei, jud.V, împotriva sentinței nr.700 din 20 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții COMUNA - prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, ambii cu sediul în comuna, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 septembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
11.09.2008
jud fond.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Fabiola