Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 732/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 732
Ședința publică de la 25 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Loredana Albescu
JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de reclamanții, -, G, G, C, -, G, a, - a, G, împotriva sentinței civile nr. 695 din 18 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat consilier juridic G pentru toți recurenții - reclamanți, lipsind intimata - pârâtă.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei, după care:
Consilier juridic Gh. pentru recurenții - reclamanți arată că nu mai are de formulat cereri.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic G având cuvântul pentru recurenții - reclamanți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței pronunțată de instanța de fond.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- reclamanții, -, G, G, C, -, G, a, - a, G, au chemat în judecată pe pârâta - UNITATEA TERITORIALA 325 județul B pentru a se dispune obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând norma de hrană datorată începând cu 1.01.2008 și până la pronunțarea hotărârii.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că drepturile bănești reprezentând norma de hrană a fost instituită prin Legea 15/2008 pentru aprobarea OUG 25/2007.
Prin nerespectarea legii se creează o situație discriminatorie în comparație cu celelalte categorii de salariați din cadrul MIRA.
Pârâta - Unitatea Teritorială 325 județul B prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 695 din 18.12.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, -, G, G, C, -, G, a, - a, G, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a de Stat-Unitatea Teritorială 325 județul B ca nefondată.
Instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții, -, G, G, C, -, G, a, - a, G, au calitatea de funcționari publici în cadrul Administrației Nationale a Statului-Unitatea Teritoriala 325 județul B, calitate dobândită înainte de apariția OUG 25/2007 și în conformitate cu prevederile art. 1 din G 26/1994 beneficiază de aceleași drepturi ca ale personalului din cadrul
În ședința din 18 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, a soluționat un număr de 8 dosare în care au fost declarate recursuri în interesul legii de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțându-se următoarele soluții: "Prin Decizia nr. 14 admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit: Dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate și funcționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă".
Împotriva sentinței 695/18 decembrie 2008 au formulat recurs reclamanții - recurenți, -, G, G, C, -, G, a, - a, G, criticând-o sub mai multe aspecte.
Astfel se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, arătând că au solicitat instanței norma de hrană instituită prin Legea 15/2008 și nu alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, așa cum eronat reținut instanța. Apreciază recurenții că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Un alt motiv de recurs vizează aplicarea greșită a legii, ceea ce determină incidența art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Astfel, se arată că soluționând speța în temeiul art. 1 din Legea 142/1998 instanța nu a aplicat dispozițiile OUG30/2007, OG 26/1994, nr HG-, HG501/1994, nr.OUG 25/2007.
Se mai arată că existența drepturilor reclamanților la acordarea normei de hrană nu a fost contestată de Administrația Națională a de Stat cu ocazia procedurii prealabile, răspunsul fiind motivat de inexistența fondurilor alocate pentru plata acestor drepturi.
Totodată se invocă practica judiciară a unor instanțe care au admis acțiuni similare.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și din perspectiva art. 3041Cod procedură civilă, Curtea îl găsește ca fiind nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect se reține că recurenții sunt funcționari publici, numiți prin decizie sau ordin (în raport de funcția de execuție sau de conducere pe care o îndeplinesc) normele generale care guvernează drepturile salariale ale acestora fiind cuprinse în legea 188/1999. Ca norme speciale se rețin dispozițiile Legii 82/1992 privind organizarea și funcționarea Administrației Naționale a de Stat, Ordonanța 25/2007 privind stabilirea unor norme pentru reorganizarea aparaturilor de lucru a Guvernului, cu modificările și completările ulterioare, OUG30/2007 aprobată prin Legea 15/2008.
Potrivit art. 18 din OUG30/2007 personalul fostei Administrații Naționale a de Stat a fost preluat la. cu menținerea funcțiilor deținute, al. 3 prevăzând că personalul preluat potrivit prevederilor OUG 25/2007 beneficiază de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul național de apărare, de ordine publică și siguranță națională începând cu data de 01 ianuarie 2008. Așadar art. 18 reglementează dreptul la "indemnizație și sporuri specifice".
Dreptul la hrană gratuită este reglementat de art. 1 din OG26/22 iulie 1994 în favoarea "personalului din Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Ministerului Justiției Direcția Generală a Penitenciarelor, Serviciul Român de Informație, Serviciul de Infirmații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale. Aceste categorii, limitativ prevăzute de lege au dreptul la hrană gratuită în condițiile Ordonanței 26/1994, dreptul la hrană nefiind un spor salarial sau o indemnizație în sensul art. 18 din OUG30/2007, ci un drept acordat în virtutea funcțiilor specifice desfășurării activității strict enumerate de OG26/1004. Rațiunea pentru care s-a acordat dreptul la hrană a categoriilor enumerate rezidă în faptul că personalul angajat ar fi în imposibilitate a părăsi în timpul programului locul de muncă, așa încât se impunea existența de popote sau bucătării de unități și garnizoane.
Prin al. 3 al. art. 18 din OUG30/2007 s-a făcut distincție între personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative și personalul preluat potrivit OUG25/2007. Astfel, legiuitorul a prevăzut că personalul beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației în vigoare iar personalul preluat potrivit OUG 25/2007 beneficiază de îndemnizație și sporuri specifice instituției din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranța națională. Dacă legiuitorul ar fi urmărit că atât personalul care făcea parte din cât și cel preluat prin OUG25/2007 să beneficieze atât de drepturi (spre exemplu la uniformă, dreptul de a purta armă, dreptul la hrană gratuită) cât și de sporuri și indemnizației în mod nediferențiat nu se mai făcea distincția prevăzută la al. 3 al art. 18.
Faptul că voința legiuitorului nu a fost în sensul că tot personalul preluat să beneficieze de drepturile pe care le avea personalul încadrat în sistemul apărării, siguranței naționale rezultă și din faptul că OUG30/2007, în forma inițială prevede în mod expres că personalul preluat este exceptat în privința drepturilor cuvenite personalului care era deja angajat.
Mai mult, OG26/1994 prevede condițiile în care se acordă contravaloarea "hranei", prevăzând totodată că Guvernul va stabili prin hotărâre instituțiile care vor acorda hrana gratuită. Ori, în privința personalului angajat la Administrația Națională a de Stat nu a fost emisă o astfel de hotărâri, instanța neavând competența de a crea norme juridice sau de a extinde unele prevederi aplicabile unor categorii de funcționari cu statut special altor categorii. A proceda în sensul celor solicitate de recurenți ar însemna ca instanța să se substituie autorității legislative, ceea ce ar echivala cu o nesocotire a deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008 și o încălcare a principiului separației puterilor în stat.
Împrejurarea că pârâta - intimată nu formulat apărări ce ar viza fondul dreptului și motivat refuzul de plată doar prin lipsă de fonduri, nu reprezintă un argument care să conducă la concluzia că recurenții au dreptul la contravaloarea normei de hrană.
Recurenții îndeplinesc funcțiile de referenți, contabili, consilier juridic, având funcții publice de execuție în sensul Legii 188/1999 respectiv funcții publice de conducere (ex., -, etc. fiind numiți în temeiul Legii 188/1999.
Din această perspectivă, a calității de funcționari publici, instanța de fond a reținut incidența deciziei nr. 14/2008 prin care s-a statuat că funcționarii publici nu pot beneficia de alocație de hrană sub forma tichetelor de masă. Este adevărat că reclamanții nu au solicitat tichete de masă, ci obligarea pârâtei Administrația Națională a de Stat - Unitatea Teritorială 325 la plata drepturilor bănești reprezentând norma de hrană, însă natura despăgubirilor solicitate pentru norma de hrană este aceeași cu natura tichetelor de masă.
Motivul de recurs ce vizează incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă nu poate fi reținut.
Astfel, deși instanța de fond a expus concis considerentele care au determinat respingerea acțiunii nu se poate reține că a invocat motive ce sunt străine de natura cauzei, câtă vreme a reținut că "reclamanții au calitatea de funcționari dovedită înainte de apariția OUG25/2007".
Totodată instanța de fond a făcut trimitere și la dispozițiile OUG26/1994, art. l care conferă dreptul personalului din cadrul
Analizând considerentele instanței de fond nu se poate reține că instanța s-a aflat în eroare asupra obiectului acțiunii în sensul că ar fi analizat acțiunea doar din perspectiva incidenței Legii 142/1998, ci instanța a reținut că dată fiind calitatea reclamanților de funcționari publici aceștia nu au dreptul la alocație de hrană.
Soluția de respingere a acțiunii este rezultatul aplicării corecte a legii, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Într-adevăr, hotărârea atacată nu cuprinde o analiză a tuturor motivelor invocate de reclamanți, însă dat fiind faptul că soluția este legală nu se impune reformarea hotărârii.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ promovat de recurenții - reclamanți, G, G, C, G, A, A, G,toți împuterniciți prin domnul G - consilier juridic în cadrul - 325 -, județul cu domiciliul ales în comuna, județul B, Cod poștal - împotriva sentinței civile nr. 695./18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - pârâtăADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DE STAT - UNITATEA TERITORIALĂ 325cu sediul în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la25 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. a
Red.
Tehnored. 4 ex.
07 oct. 2009
Președinte:Loredana AlbescuJudecători:Loredana Albescu, Maria Violeta Chiriac, Lăcrămioara